Stiri nr. 99 XIII-XIX

Minunata lume nouă a cipurilor şi biometriei

Supraveghere. Cipuri. Biometrie

Partea a XIII-a. – Oameni de ştiinţă îşi implantează cipuri pentru a experimenta – Unele companii cer clienţilor sau angajaţilor să-şi pună cip – Implantarea de cipuri pentru categorii de populaţie –

Partea a XIV-a. – Propaganda pentru acceptarea implantării de microcipuri –

Partea a XV-a. – I. Pentru propagandă, presa prezintă cu multă satisfacţie diferite persoane particulare, în general indivizi împătimiţi de tehnologie, care îşi implantează cip pentru a se simţi superiori celor din jur, a se ‘upgrada’ precum se procedează cu computerele şi, după cum afirmă ei înşişi, a contribui la progresul ştiinţei.

Partea a XVI-a. – II. Propagandă fac şi diverse persoane la evenimente publice cu mare audienţă. Acestea – f ie că sunt profesori, jurnalişti sau reprezentanţi ai unor firme de informatică – îşi implantează cip în văzul tuturor. În general, mulţi dintre cei prezenţi la eveniment se înghesuie ulterior să-şi implanteze şi ei cip.

Partea a XVII-a. – II. Propagandă fac şi diverse persoane la evenimente publice cu mare audienţă. Acestea – fie că sunt profesori, jurnalişti sau reprezentanţi ai unor firme de informatică – îşi implantează cip în văzul tuturor. În general, mulţi dintre cei prezenţi la eveniment se înghesuie ulterior să-şi implanteze şi ei cip (continuare) – Răspândirea fenomenului ca urmare a propagandei foarte susţinute – III. Propagandă la nivel de companii. Petreceri de implantare şi crearea de comunităţi –

Partea a XVIII-a. – III. Propagandă la nivel de companii. Petreceri de implantare şi crearea de comunităţi (continuare) –

Partea a XIX-a. – Republica Cehă – Belgia – Peste ocean –

 

PARTEA A XIII-A

În ultimii ani, dispozitivele electronice şi-au făcut tot mai mult loc în viaţa omului modern. Am văzut în episoadele anterioare cum numărul şi diversitatea dispozitivelor biometrice sau a dispozitivelor la purtător s-au înmulţit uluitor, având întrebuinţări în domenii extrem de variate. O multitudine de astfel de dispozitive – ceasuri, brăţări etc – se găsesc de vânzare şi în România, la magazinele specializate în comercializarea produselor electrice şi electronice.

Faptul că oamenii au reflectat prea puţin la consecinţele profunde ale pătrunderii acestora în cotidian a avut drept rezultat crearea unei dependenţe de ele şi schimbarea mentalităţii, în mod special a tineretului, dar nu numai. Oamenii – de la tineri la mai puţin tineri – sunt stupefiaţi şi extrem de încântaţi de posibilităţile care se deschid înaintea ochilor lor, fără a se gândi că, în realitate, aceste dispozitive electronice nu fac decât să deschidă poarta către o lume imaginară şi pierderea contactului cu realitatea. Prin intermediul lor are loc mutarea omului în sine într-o lume virtuală, transformarea lui într-un număr, trecerea lui într-o lume guvernată de computere şi alte maşinării electronice extrem de sofisticate.

În prezent se remarcă alunecarea dinspre aceste dispozitive la purtător – cu care omul contemporan începe să fie familiarizat şi pe care începe să le considere ca aproape făcând parte din sine – către implantarea de cipuri în trup. La târgul de electronice IFA de la Berlin din 2015, Marcus Preuss, director al echipei de cercetare globală în Europa a companiei Kaspersky, a afirmat: ,,Următorul pas logic este a nu ne opri la dispozitive la purtător ca ceasuri inteligente, ci a merge sub piele pentru a permite mai multe operaţii”.

,,A merge sub piele” înseamnă a implanta în trup – de preferinţă în mână, antebraţ etc – un microcip RFID. Acesta este un microcip încorporat într-un cilindru minuscul de sticlă biocompatibilă, de dimensiunea unui bob de orez. În prezent, acesta are o memorie destul de mică şi poate conţine o cantitate extrem de mică de informaţii, dar oamenii de ştiinţă lucrează încontinuu la miniaturizarea şi sporirea memoriei acestuia.

 

Oameni de ştiinţă îşi implantează cipuri pentru a experimenta

Implantarea de cipuri sub pielea mâinii sau a braţului nu este un lucru nou. Mai întâi, medicii veterinari s-au ocupat de implantarea de cipuri la animalele de companie, vite şi animale sălbatice. Printre primele persoane care şi-au implantat un cip s-a numărat profesorul Kevin Warwick, considerat primul cyborg[1] din lume. În 1998, profesorul britanic a suferit o operaţie pentru implantarea unui cip RFID în antebraţ la Departamentul de Cibernetică de la Universitatea Reading din Berkshire, sudul Angliei. După 9 zile, timp în care el şi colegii au făcut experienţe pentru a deschide uşi şi a aprinde lumini cu ajutorul cipului, implantul i-a fost scos şi actualmente este expus la Muzeul de Ştiinţă din Londra.

În 2002, profesorului Warwick i-a fost implantat un dispozitiv mai complex cu senzori cibernetici, conectat la nervii antebraţului (foto). Unitatea îi permite lui Warwick să manipuleze un braţ robotic, o imagine a propriilor degete şi a mâinii. În plus, impulsul se transmite în ambele direcţii. Soţia lui Warwick, Irena, are un implant cibernetic mai simplu, conectat cu al lui prin internet. Când cineva o prinde de mână, soţul ei poate să experimenteze aceeaşi senzaţie în mâna lui, chiar aflându-se dincolo de Atlantic. Profesorul a explicat că este un fel de ,,telepatie sau empatie cibernetică” prin care nervii lui pot simţi ce simte ea prin intermediul informaţiei transmise prin internet.

Pe 16 martie 2009, un alt om de ştiinţă britanic, dr. Mark Gasson, de la Universitatea Reading, şi-a implantat un cip RFID în mâna stângă. Acesta îi permitea să treacă prin uşi de securitate, să-şi activeze telefonul mobil etc (a se vedea Ştiri de pe mapamond. Piaţa actuală de informaţii false şi şocante II). În aprilie 2010, el împreună cu echipa sa a demonstrat că implantul poate fi virusat cu un virus de computer, care s-a replicat pe cardurile de acces în clădire, folosite de personalul universităţii. De asemenea, virusul a infectat baza de date a instituţiei. ,,În ciuda ‘micului inconvenient’, dr. Gasson şi alţi oameni de ştiinţă afirmă că viitorul aparţine populaţiei computerizate, considerând că acest scenariu este inevitabil”.

16 martie 2009. Un chirurg îi implantează lui Mark Gasson, în mâna stângă, un cip RFID

În 2002, o familie din Boca Raton, Florida, şi-a implantat microcipuri pentru ,,a oferi un răspuns mai rapid în cazul urgenţelor medicale şi din cauză că erau preocupaţi de terorism după evenimentele de la 11 septembrie 2001”. Publicaţia USA Today relata: ,,Jeff şi Leslie Jacobs împreună cu fiul lor de 14 ani, Derek, şi-au implantat cipuri minuscule în mâinile lor. Fiecare cip este de dimensiunea unui bob de orez şi inserarea durează circa un minut sub anestezie. Cipurile, numite VeriChip, au fost produse de ADS (Applied Digital Solutions) din Palm Beach. Ele sunt similare cu cipurile implantate animalelor de companie pentru a le identifica dacă se pierd. Familia a vrut implanturile în cazul unor viitoare urgenţe medicale”.

 

Unele companii cer clienţilor sau angajaţilor să-şi pună cip

Pe de altă parte, diferite companii au început să utilizeze această tehnologie şi o impun angajaţilor sau clienţilor lor. În 2004, un club de noapte din Barcelona, Spania, a introdus implanturi de cip pentru clienţi. Acestea sunt folosite pe post de carduri de identificare şi în plus clienţii pot plăti consumaţia prin intermediul cipului.

În acelaşi an 2004, numeroase agenţii de presă internaţionale au relatat că cel puţin 160 de angajaţi ai guvernului mexican au fost implantaţi cu microcipuri ,,din motive de securitate” şi cu perspectiva de a realiza mai multe implanturi în perioada următoare. Astfel, agenţia de ştiri Associated Press nota:

,,Securitatea a ajuns la nivel subcutanat pentru procurorul general din Mexic şi cel puţin 160 de persoane din biroul său – ei au fost implantaţi cu microcipuri care le permit accesul în zone de securitate din sediul lor central. Este o aplicaţie de pionierat a tehnologiei care este folosită pe larg la animale, dar nu la oameni. Procurorii şi investigatorii federali importanţi din Mexic au început să primească implanturi cu cip în braţe în luna noiembrie”, a declarat Antonio Aceves, director general al companiei Solusat, care distribuie microcipurile în Mexic.

Procurorul general Rafael Macedo de la Concha a afirmat că cipurile sunt necesare pentru a intra într-un nou centru federal de informare anti-crimă şi oferă mai multă siguranţă privind cine a accesat date sensibile în orice moment.

Associated Press a mai relatat că ,,peste 1.000 de mexicani au primit implant din motive medicale”. În plus, în aceeaşi perioadă, Scott Silverman, directorul companiei ADS, a dezvăluit că firma sa a vândut circa 7.000 cipuri şi că un număr mare a fost implantat persoanelor din motive de securitate sau pentru identificare.

În 2011, firma CityWatch din Cincinnati, Ohio, a devenit prima companie americană care foloseşte microcipuri pentru angajaţii săi.

În 2016, clubul Atletico Tigre din provincia Buenos Aires, Argentina a introdus o ,,metodă nouă şi revoluţionară” pentru accesul la meciuri pe stadionul său. Biletele de acces sunt cipuri implantate sub piele, intrarea pe stadion fiind permisă doar după ce spectatorii îşi pun braţul în dreptul aparatului de scanat. Secretarul general al clubului Atletico Tigre, Ezequiel Rocino, precizează că este vorba de un ,,lucru voluntar”, ,,noi nu facem nimic invaziv, doar accelerăm progresul”.

 

Implantarea de cipuri pentru categorii de populaţie

La rândul lor, politicienii încep să propună microciparea anumitor categorii de populaţie. Pe 12 iunie 2015, la emisiunea ,,Capital tonight”, în contextul creat de recenta evadare a doi deţinuţi periculoşi, ucigaşi condamnaţi, Richard Matt şi David Sweat, din Închisoarea Clinton din Dannemora, senatoarea republicană Kathy Marchione a afirmat: ,,Cred că dacă avem ucigaşi condamnaţi – cum sunt aceşti doi evadaţi – ar fi de bun simţ, la acest nivel, să avem ceva prin care să-i putem urmări”.

Nici politicienii europeni nu sunt mai prejos. Politicianul finlandez Pasi Maenranta, din partidul de extremă dreapta True Finns, a publicat un mesaj pe Facebook în care sugerează că ar trebui microcipaţi toţi finlandezii care beneficiază de ajutor social şi vor să părăsească ţara. El speră că prin această măsură va fi prevenită situaţia în care cetăţenii primesc ilicit astfel de beneficii. ,,Nu ştim în ce situaţii pleacă oamenii în afara ţării. Este posibil ca ajutoarele noastre sociale să fie folosite pentru a duce o viaţă de lux în ţări cu un cost mai scăzut al nivelului de trai. Sper să schimbăm acest lucru”, scria el pe Facebook.

Pe lângă microcipul implantat sub piele, politicianul ar dori ca persoanele respective să poarte brăţări de supraveghere; dacă brăţara este ruptă sau îndepărtată, plata ajutorului social să fie întreruptă. Maenranta declară că acest sistem va fi voluntar, dar cei care vor pleca din ţară fără să se supună microcipării vor pierde ajutorul oferit de stat.

El a afirmat că aceste metode de urmărire electronică ar putea fi folosite şi pentru a-i găsi pe oameni în urma unor cataclisme naturale sau a altor evenimente nefericite. Este de notat remarca sa potrivit căreia el nu se teme că aceste măsuri ar putea încălca dreptul la intimitate al persoanelor respective, deoarece ,,acestea îşi publică oricum datele personale pe Facebook sau Google şi sunt urmărite prin intermediul smartphone-urilor”. Într-adevăr, cine ar renunţa astăzi la contul de Facebook sau la un smartphone chit că realizează că este urmărit prin intermediul lor …

O propunere asemănătoare a făcut un candidat mai puţin important la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, Zoltan Istvan, reprezentantul Partidului Transumanist. Istvan a primit un implant în mână în 2015, în cursul campaniei realizate de-a lungul Americii cu ‘autobuzul imortalităţii’. Scopul campaniei era, după cum mărturiseşte el însuşi, ,,de a vesti o schimbare culturală către transumanism – ideea potrivit căreia capacitatea umană poate fi îmbunătăţită prin tehnologie”.

Zoltan Istvan implantându-şi cipul RFID

Astfel, el susţine utilizarea de ,,implanturi cerebrale corectoare de comportament ca substitut pentru pedeapsa capitală”. Acest implant ar fi ca un dispozitiv de monitorizare intern care reglementează acţiunile unui deţinut şi, mai mult decât atât, ,,ar acţiona ca un tranchilizant când deţinutul ar manifesta comportament violent”. El crede că aceste implanturi ar putea deveni realitate în 10-20 de ani şi sugerează că acestea nu sunt mult diferite de implanturile auditive folosite pentru tratarea surzeniei, epilepsiei etc.

Mai mult, el nu susţine folosirea de implanturi cerebrale doar pentru criminalii condamnaţi, ci pentru toţi cetăţenii, care ar trebui să aibă un cip de alertă la traumă inserat în craniu, care să alerteze autorităţile oricând ei sunt în pericol. Istvan consideră că ,,această supraveghere va reduce drastic rata crimei”, deoarece ,,dacă oamenii ar şti că vor fi prinşi, rata criminalităţii ar scădea considerabil”.

După cum se poate vedea, se preconizează ca aceste implanturi să aibă influenţă asupra comportamentului şi chiar gândirii unei persoane. Zoltan Istvan vorbeşte despre ,,implanturi cerebrale care vor fi capabile să trimită semnale către creierul nostru care pot manipula comportamentele violente. Aceste implanturi vor fi în măsură să controleze temperamentul ieşit de sub control şi acţiunile şi violenţele, poate chiar gândurile neplăcute[2] … Aşadar, tehnologia pentru a schimba comportamentul şi a modifica creierul nu este ştiinţifico-fantastică. Această tehnologie există deja şi cu siguranţă este gata să se dezvolte”.

Politicianul a dat şi un exemplu de astfel de dispozitiv, care a început să fie comercializat: Thync (foto). Acesta este un dispozitiv la purtător despre care producătorii afirmă că poate modifica starea de spirit a persoanei. Spre deosebire de dispozitivele de stimulare craniană directă, acesta acţionează asupra nervilor din cap şi gât, care apoi transmit semnale creierului, modificând dispoziţia.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 97/martie-aprilie 2016

 

 

PARTEA A XIV-A

Propaganda pentru acceptarea implantării de microcipuri

După zeci de ani de studii sociologice şi psihologice, timp în care au fost identificate toate raţiunile pentru care omul ar putea respinge implantarea unui microcip, ideologii contemporani au stabilit extrem de precis cum să abordeze lucrurile şi să implementeze ideile şi conceptele dorite în mentalitatea societăţii.

În consecinţă, s-a dus o campanie deosebit de abilă de modificare dramatică a receptării tehnologiei, dar şi a oricăror principii clare care pot constitui temelia unei gândiri sănătoase. În plus, au fost luaţi în calcul o multitudine de factori care pot contribui la crearea unei stări de confuzie sau pot înclina balanţa în favoarea tehnologiei. Printre aceştia, la loc de frunte se află orice concept sau produs care speculează dorinţa de confort, facilitate, o mai bună poziţie în societate, şi oricare alta din înclinaţiile pătimaşe fundamentale ale omenirii contemporane. Din nefericire, în lipsa unor principii creştine sănătoase, la a căror erodare se lucrează de peste două veacuri, omul ajunge o marionetă în mâna unor păpuşari atât de iscusiţi …

Rezultatele acestei propagande înverşunate sunt vizibile astăzi. Faţă de acum 10 ani, oamenii sunt mult mai obişnuiţi cu ideea microcipării, mai indiferenţi, sau chiar pozitivi faţă de aceasta, transformându-se ei înşişi în susţinători entuziaşti ai tehnologiei.

Campania a fost extrem de complexă şi subtilă, fiind lansată la mai multe niveluri, printre care publicitate, propagandă, constrângere. Primii paşi către introducerea ideii de implantare de cipuri la oameni s-au făcut prin iniţiativa de a pune cipuri animalelor de companie, în scopul prevenirii pierderii lor sau pentru identificarea lor. Când a fost propusă, procedura de implantare a animalelor a fost considerată un subiect tabu, majoritatea oamenilor declarându-se împotriva ei.

Însă, după o campanie puternică de presă în Statele Unite ale Americii, la care au participat medici veterinari, avocaţi pentru bunăstarea animalelor, alţi specialişti şi proprietari de animale îngrijoraţi pentru soarta prietenilor lor patrupezi, poziţia opiniei publice a început treptat să se modifice. În SUA, cu greu ai mai putea găsi astăzi un animal care să nu aibă microcip, mai ales în magazine sau adăposturi de animale. Din America, ideea microcipării animalelor s-a răspândit cu repeziciune în Europa şi întreaga lume.

De la animalele de companie s-a trecut la animalele de fermă şi cele sălbatice. Au fost realizate numeroase documentare care au scos în evidenţă avantajele urmăririi animalelor sălbatice. prin intermediul cipurilor implantate, în scopuri ştiinţifice, pentru protejarea speciei, definirea arealurilor lor etc.

Ulterior, ideea microcipării, atât de plină de succes la animale, a început să fie promovată pentru unele categorii de oameni – copii, bolnavi mintal, bătrâni – şi în cele din urmă pentru toţi oamenii indiferent de starea de sănătate sau facultăţile mintale. Aşa cum în trecut proprietarii de animale au vărsat lacrimi de crocodil, convingând publicul de utilitatea cipării animalelor de companie pentru prevenirea pierderii lor, astăzi mamele au ajuns să joace rolul ‘avocatului diavolului’ şi să convingă publicul privind utilitatea şi importanţa microcipării copiilor pentru a nu fi pierduţi.

Presa americană a început să vorbească despre faptul că microciparea copiilor va avea loc ,,mai degrabă mai devreme decât mai târziu”, procesul fiind numit un ,,val inevitabil”. La sfârşitul lunii mai 2016, postul de televiziune NBC a prezentat o ‘piesă’ de propagandă, cu o mamă care şi-a rătăcit copilul.

Steffany Rodriguez-Neely (foto), mamă a 3 copii, a descris ,,groaza” şi ,,şocul” pe care le-a trăit când a realizat că nu-şi găseşte fiica într-un magazin. Ea a declarat: ,,Dacă acesta [microcipul] îmi poate salva copilul, atunci nu-i ceva extrem, nici vorbă. Microciparea ar fi un element de protecţie în plus, în caz că se întâmplă ceva rău (…) E un cip mic, de mărimea unui bob de orez, care poate preveni o tragedie. Cred că cei mai mulţi părinţi ar spune acum că ar vrea să fi avut aşa ceva”.

Apoi presa – care s-a transformat astăzi în trâmbiţa ideologiei oficiale – bombardează opinia publică cu informaţii false şi zvonuri, lansate cu multă abilitate. Una dintre aceste informaţii care apare în mod regulat în ultimii ani în mass-media este că autorităţile din diferite ţări vor să impună implantarea populaţiei.

De exemplu, în Statele Unite ale Americii, presa a afirmat că proiectul Agenţiei pentru Administrarea Îngrijirii Sănătăţii (Agency for Health Care Administration) conţine prevederi pentru implantarea forţată de microcipuri. Informaţia este falsă, proiectul cere în realitate crearea unui registru în care să fie înscrise dispozitivele medicale, inclusiv cele care pot fi implantate în scopuri de cercetare şi de urmărire a eficienţei. Aceste dispozitive cuprind orice de la stimulatoare cardiace la microcipuri, dar nu există nici o menţiune de implantare obligatorie.

În martie 2015, postul NBC a prezis că din 2017 toţi americanii vor avea cip implantat. Acesta va fi folosit, potrivit postului american, pentru ,,a ajuta la identificarea rapidă a persoanelor”. În ultimii ani, pe internet, au circulat în mod repetat ştiri despre implantarea obligatorie de microcipuri la nou-născuţi. În decembrie 2013 şi ianuarie 2014 se trâmbiţa că ,,începând cu mai 2014, toţi nou-născuţii europeni vor fi microcipaţi”.

Ştirea s-a reluat în noiembrie 2014 şi ianuarie 2015, vehiculându-se anul 2016 ca punct de pornire pentru obligativitatea implantării de microcipuri la toţi nou-născuţii de pe continentul european. În iunie 2015, acelaşi zvon era vehiculat cu privire la nou-născuţii din Italia, iar alte informaţii ţinteau doar bebeluşii români din această ţară europeană, ştiut fiind faptul că acolo trăieşte un număr mare de români. Aceste informaţii au stârnit tulburare pe internet, dând naştere la numeroase discuţii.

Pe de altă parte, presa relatează tot felul de progrese ştiinţifice, despre maimuţe cu cipuri în creier şi ce pot face ele cu ajutorul acestora, despre soldaţii viitorului şi posibilităţile nemaipomenite de care vor dispune ei în urma implanturilor în primul rând cerebrale etc.

Informaţiile menţionate pe scurt mai sus şi multe altele, precum filme ştiinţifico-fantastice şi videoclipuri muzicale, sunt expuse de mass-media nu pentru a alerta cetăţenii privind încălcarea intimităţii şi/sau libertăţilor personale şi civile, nici pentru a iniţia o dezbatere privind avantajele sau aspectele negative ale implantării de microcipuri la oameni, ci este vorba de utilizarea unei tehnici de manipulare numită programare profetică. Aceste relatări sunt prezentate cu scopul unic de a condiţiona publicul ca, într-un viitor apropiat, să accepte ideea şi practica microcipării întâi pentru unele cazuri şi apoi pentru toate.

Pe lângă programarea profetică, aceste articole şi aşa-zise previziuni sunt plănuite pentru a da cititorului un sentiment de inevitabilitate că în viitorul apropiat majoritatea oamenilor sau chiar toţi vor avea implantat un microcip. În cartea sa, Epoca maşinilor spirituale, Ray Kurzweil a prezis că, din 2019, în creierele oamenilor vor fi implantate computere care le vor permite accesul la internet cu mintea. Indivizii care refuză aceasta vor alcătui o clasă inferioară de oameni.

În cadrul emisiunii de pe postul NBC, cu mama care face propagandă pentru implantarea de cipuri la copii, a fost invitat un specialist în microtehnologie, Stuart Lipoff, care a dat asigurări că ,,procedura este sigură şi inevitabilă”. ,,Oamenii ar trebui să înţeleagă că testele au loc deja. Armata nu doar le testează, ci le şi foloseşte. Nu se mai pune problema dacă se va întâmpla, ci când”, declara el.

Lipoff a mai afirmat că ,,oamenii nu ar trebui să se teamă de perspectiva unui ‘big brother’ care le va urmări copiii şi că această tehnologie este de fapt o îmbunătăţire a celei utilizate pentru codul de bare”. El explica: ,,Când au apărut codurile de bare în anii ’1960, oamenii erau reţinuţi. Se temeau de ele pentru că nu înţelegeau conceptul. Astăzi sunt atât de răspândite, încât nu le mai băgăm în seamă. Un microcip va funcţiona în acelaşi mod”.

Din nefericire, metoda programării profetice şi cea a sentimentului de inevitabilitate sunt extrem de eficiente astăzi. Alături de ele, pentru promovarea microcipării, este extrem de folosită specularea diferitelor temeri combinată cu ,,apelul la snobism”. Astfel, implantarea microcipului este prezentată ca o soluţie pentru a contracara teama de terorism, moarte, pierderea sau răpirea unui membru al familiei etc.

De asemenea, campania a luat un aspect mai la modă şi mai atractiv, profitând de aroganţa şi snobismul oamenilor contemporani cu lozinci precum: ‘oamenii moderni au cipuri’, ‘oamenii bogaţi au cipuri’, ‘numai fundamentaliştii religioşi, cei bătuţi în cap, proştii, înapoiaţii refuză cipurile’ etc. Această tactică dă rezultate nebănuite, mulţi oameni înghesuindu-se să fie în fruntea curentului. Vor exista de asemenea stimulente materiale pentru a ademeni tot mai mulţi oameni să accepte implantul.

Astăzi are loc o nouă etapă în campania de convingere a oamenilor să-şi implanteze cipuri de bunăvoie. După ce oamenii s-au obişnuit cu cipuri implantabile cu utilizare medicală – stimulatoare cardiace, pastile cu cip etc – se trece la prezentarea utilizărilor cotidiene ale cipurilor de către oamenii sănătoşi, utilizări promovate ca sporind confortul şi ‘uşurând’ complicaţiile vieţii actuale trepidante.

Cazurile ‘pionierilor’ care îşi implantează cipuri sunt prezentate extrem de pozitiv şi laudativ de către presă. La câteva luni apare un nou caz de individ american, european sau australian căruia i-a venit ideea ‘fericită’ de a-şi implanta un cip. Unii dintre ei o fac în public, la cursuri de electronică sau la expoziţii de tehnică, pentru a da exemplu. Printre ei se numără oameni obişnuiţi, tineri, profesori universitari din domeniul tehnologiei, conducători de firme, reporteri ‘cuceriţi’ în timp ce scriau reportaje despre implantare etc.

Presa are un fel de ‘standard’ cu privire la astfel de cazuri: este expusă cu lux de amănunte procedura de implantare; reporterul care ia interviul, ca şi persoana care îşi implantează cipul insistă puternic pe faptul că procedura nu este mai dureroasă decât o injecţie obişnuită; şi sunt descrise avantajele şi facilităţile pe care le are persoana în urma implantării cipului. Ca urmare a acestor campanii, oamenii au ajuns astăzi să comande pe internet cipul împreună cu seringa pentru a-şi implanta şi singuri cipul.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 98/mai-iunie 2016

 

 

PARTEA A XV-A

Să dăm câteva exemple de persoane care şi-au implantat cip, pentru a le vedea motivaţiile, sau mai bine zis gradul de îndoctrinare.

 

I. Pentru propagandă, presa prezintă cu multă satisfacţie diferite persoane particulare, în general indivizi împătimiţi de tehnologie, care îşi implantează cip pentru a se simţi superiori celor din jur, a se ‘upgrada’ precum se procedează cu computerele şi, după cum afirmă ei înşişi, a contribui la progresul ştiinţei.

 

» În august 2014, Ben Slater, director de publicitate din Brisbane, Australia, şi-a inserat un cip sub pielea mâinii stângi pentru a putea controla dispozitive electronice doar cu o fluturare de mână. Implantul a fost introdus cu o seringă la un salon de tatuaj din Melbourne. El a afirmat că procedura de implantare a fost dureroasă, dar că s-a terminat repede: ,,A trebuit doar să fiu grijuliu în următoarele două săptămâni după implantare, aşa că nu l-am mişcat – altfel ar fi putut să-mi călătorească în mână”.

Cu ajutorul implantului, Ben Slater poate să descuie uşa de la intrare, să aprindă luminile în casă şi să stocheze informaţie personală ,,doar cu un gest al mâinii”, după cum titra presa. De asemenea, el intenţionează să programeze cipul pentru a putea porni motorul maşinii fără a folosi o cheie. El şi-a implantat cipul în aşteptarea lansării telefonului iPhone 6, sperând că acesta va putea citi cipul din mâna sa.

Slater a declarat pentru Daily Mail Australia că a luat decizia de a-şi implanta cipul pentru că întotdeauna a fost fascinat de viitorul tehnologiei: ,,Am vrut să-mi implantez cipul pentru a stârni discuţii. Mă fascinează că trăim într-o epocă în care acest tip de activitate este chiar posibil, mai ales că un tip oarecare din Australia ca mine poate stabili ca acest lucru să se facă”. Jurnaliştii satisfăcuţi au notat că australianul ,,trăieşte viaţa viitorului”.

 

» După numai 3 luni apărea în presă alt caz de implantare, cel al olandezului Martijn Wismeijer. În noiembrie 2014, cotidianul britanic The Telegraph a relatat că Wismeijer şi-a implantat câte un cip în fiecare mână în principal pentru a-i permite să stocheze valută digitală (bitcoin)[3] în trup. Wismeijer este fondatorul companiei Mr. Bitcoin, care instalează şi administrează automate de cripto-valute în şi în jurul Amsterdamului şi în Europa.

Cipurile pe care şi le-a implantat, de tip NFC (near-field communication, comunicare în apropiere), pot fi citite de o serie de cititoare NFC inclusiv dispozitive ca telefoanele inteligente Samsung Galaxy S5 şi iPhone Apple 6. Unul dintre inconveniente este că cipurile au o memorie mică, numai 888 biţi, pe care îi pot transfera la distanţă mică prin intermediul cititorului NFC. În prezent sunt proiectate modele noi, cu memorie mai mare, dar care deocamdată sunt mari şi dureros de implantat.

Cipurile existente pot fi adaptate pentru o gamă întreagă de utilizări. Directorul olandez a experimentat stocarea cripto-valutelor, dar declară că este ,,vital” să fie codificate pentru a împiedica furtul. În cele din urmă a descoperit că ,,nu este suficient de sigur pentru el să le folosească permanent”, dar a afirmat că ,,experimentul a fost o reuşită”.

Pe lângă stocarea valutei bitcoin, el îşi foloseşte cipurile pentru a programa un ceas cu alarmă să-l trezească dimineaţa – ceasul se opreşte din sunat doar când el îşi trece mâna cu cipul pe lângă un senzor, fiind silit să se scoale. În plus, el speră să găsească de cumpărat un zăvor de uşă cu dispozitiv NFC pentru casă, ca ,,să-şi poată arunca cheile” şi să deschidă uşa doar atingând-o cu palma.

În articol se notează că procedura de implantare este ,,dureroasă”, iar olandezul spune că ,,durerea de la injecţie durează în jur de o zi” şi apoi poţi să începi să te ,,joci” cu cipul. ,,Nu faceţi ca mine: am vrut să-l încerc chiar înainte ca sângele să se oprească, dar el este asemenea unui telefon mobil nou care are nevoie să fie încărcat complet înainte de a-l folosi pentru prima oară. Într-adevăr, ar trebui să nu-i daţi atenţie până când locul nu mai este inflamat şi s-a vindecat, sau riscaţi o infecţie şi apoi trupul ar putea respinge implantul”, declară el.

De asemenea, îi sfătuieşte pe cei doritori: ,,Majoritatea medicilor nu vor vrea să instaleze implantul, astfel că cea mai bună alegere este un artist de modificare a trupului[4] (de preferat nu doar o persoană care face tatuaje şi piercing-uri), dar asiguraţi-vă că lucrează după cele mai stricte coduri de igienă şi ştie ce face”.

Adevărate coduri de procedură pentru oamenii înclinaţi spre a se simţi superiori şi a ,,trăi viaţa viitorului” … Dar să nu pierdem din vedere faptul că ei sunt caracterizaţi de un fel de fanatism pentru tehnologie, care îi face să treacă peste durere şi să nu le pese de inconveniente pentru a-şi atinge ţelul, manifestându-se exact ca nişte oameni împătimiţi.

Martijn Wismeijer îşi expune crezul: ,,Am observat că majoritatea oamenilor mai în vârstă tind să răspundă cu un ‘de ce ?’ când le vorbesc despre implanturile mele”. ,,Motivul pentru care am făcut implanturile este că astăzi le utilizez practic, telefoanele şi tabletele mele sunt toate compatibile. Simt personal că susţinând aceste evoluţii bio-hacking[5] putem învăţa ce funcţionează şi ce nu şi că, într-o zi, în viitorul nu prea îndepărtat, vom putea implanta şi alt fel de dispozitive ca senzori dermici de glucoză sau care monitorizează tensiunea şi alte dispozitive de monitorizare a altor semne vitale. Imaginaţi-vă un tatuaj invizibil în mod normal pe braţ care străluceşte roşu când faci un infarct, transmite un semnal telefonului tău, iar telefonul îl anunţă pe medic. Susţinând aceste iniţiative bio-hacking cred că pregătim calea pentru acceptarea socială, iar în acelaşi timp susţinem tehnologia bio-hacking care o conduce”.

 

» Un alt exemplu expus de presă în iunie 2015 este cel al tânărului elveţian Sandro Portner, care are implantate în mâini 2 cipuri RFID. Tânărul, prezentat de presă ca făcând parte ,,dintr-o generaţie nouă, pe care unii au numit-o ‘fiinţe umane îmbunătăţite’”, îşi foloseşte cipurile pentru a descuia uşa de la intrare.

,,Nu spun că cipurile sunt indispensabile. Dar eu sunt un fan al tehnologiei de vârf şi este o invenţie de care am fost interesat să o încerc şi este uşor de îndepărtat. Oamenii cred că este ciudat să-şi pună un implant. Apoi, văd rezultatul şi gândesc: aş putea încerca şi eu acest lucru, poate într-o zi cipul îmi va permite să fac chiar mai multe lucruri”, spune Sandro Portner.

Într-adevăr, puterea exemplului şi a propagandei joacă un rol extrem de important în ‘acceptarea socială’ de care vorbea Wismeijer. Deady Leeman, artist de tatuaje, explică: ,,Am avut între 70-80 de persoane care au venit şi şi-au făcut implant. Ei vin în valuri: o persoană îşi va face implant şi apoi alţii vor vedea rezultatul şi vor vrea şi ei un implant”.

 

» În iunie 2015, cotidianul Daily Mail a relatat că adolescentul Bryon Wake, de 15 ani, din Martock, Somerset, are un cip implantat în mână. El îşi foloseşte cipul pentru a-şi descuia telefonul, a pune muzică şi a descuia uşi doar cu o fluturare din mână. El a mai folosit cipul pentru a împărtăşi datele sale de contact atingând cu mâna un telefon inteligent cu sistem de operare android al altei persoane. ,,Încerc să-l fac să-mi deschidă computerul, un lucru puţin mai greu pentru că trebuie să cunoşti un pic de programare”, spunea Wake.

Adolescentul britanic este considerat cea mai tânără persoană care are cip implantat. În plus, Wake a realizat procedura de implantare singur, folosind seringa din kitul cumpărat de pe un site american cu 99 dolari, fără cunoştinţa părinţilor săi. În ciuda instrucţiunilor de pe kit, care recomandă ajutorul unei asistente medicale sau al unui medic, adolescentul a realizat singur operaţiunea şi insistă că ,,a fost sigur şi uşor”.

,,Doar cât înţepi pielea şi apoi te simţi bine. În zilele următoare, nu m-a durut, ci doar a fost o durere surdă ca o durere de dinte. Părinţii mei erau jos când am făcut-o. A fost doar o mică tăietură cu 2-3 picături de sânge. Nu le-am spus părinţilor mei decât după 3 zile. Au reacţionat mai bine decât mă aşteptam pentru că ei deja îmi spuseseră să nu o fac. După aceea am fost controlat de un medic care mi-a spus că era bine şi ei au fost fericiţi. Bunicul meu este chirurg şi el a spus că este mândru”.

Adolescentul, care urmează Academia Huish Episcopi de lângă Yeovil, vrea să lucreze în domeniul computerelor după ce va termina şcoala. El a primit sprijin în acţiunea întreprinsă de la profesorul Kevin Warwick, primul ‘cyborg’ din lume şi specialist de frunte în cibernetică, care a afirmat: ,,Doar puţini oameni au implant, dar se poate ca el să fie cel mai tânăr. Există toate felurile de posibilităţi pentru cipuri în viitor”.

 

» În ianuarie 2016, ziarul The Telegraph relata despre Andreas Sjostrom, un alt olandez care şi-a implantat un microcip. Sjostrom, vice-preşedintele companiei de consultanţă în domeniul tehnologiei digitale Sogeti, şi-a implantat cipul NFC în mână dorind să-l folosească pentru identificare pe aeroport şi îmbarcare în avion.

El şi-a implantat cipul cu seringa, apoi a încărcat pe cip informaţiile de pe biletul său de avion, respectiv cardul de membru al Liniilor Aeriene Scandinave şi detaliile despre zborul ales, şi l-a folosit pe Aeroportul Arlanda din Stockholm, Suedia, pentru a trece prin punctele de control şi a se îmbarca fără a mai avea nevoie de acte de identitate şi bilet de avion. El a ales acest aeroport, deoarece acolo se află cititoare NFC care pot citi informaţia de pe cip; aceste cititoare sunt folosite pe aeroport pentru a citi informaţia de pe carduri contactless şi telefoane inteligente.

Sjostrom a postat pe internet o mică filmare cu ‘performanţa’ sa. Cu toate acestea, el a temperat aşteptările ca această tehnologie să devină regulă: ,,Acesta este doar un experiment fără planuri de a fi introdus public … Când călătoreşti, întotdeauna eşti obligat să arăţi o carte de identitate validă când ţi se cere”.

La întrebarea unui pasager, care a spus că a călători cu un implant NFC ,,nu este un lucru pe care intenţionez să-l fac prea curând”, compania Lufthana a răspuns pe Tweeter: ,,Nici noi !”

Cu toate acestea, Sjostrom însuşi şi presa care a preluat ştirea au lăudat evenimentul arătând avantajele oferite de cip, unul dintre ele fiind descongestionarea aeroporturilor, făcând ca îmbarcarea în avion să fie mai rapidă şi uşoară. Un alt avantaj pentru aeroporturi este că cititoarele NFC sunt destul de larg răspândite, astfel că nu vor fi silite să achiziţioneze noi dispozitive speciale pentru scanarea mâinilor pasagerilor pentru a citi informaţia.

De asemenea, Sjostrom elogiază avantajele pe care cipul le poate oferi, avantaje care îi pot ‘fermeca’ pe cei mai slabi de minte: ,,Cea mai mare surpriză a fost sentimentul de a putea să mă identific fără nimic altceva decât trupul meu. Nu a trebuit să scot nimic. Mi-a dat o senzaţie nouă, un fel de pre-percepţie despre cum va fi în viitor, când nu va trebui să folosim obiecte fizice pentru a realiza lucruri. L-am încercat în transportul public, l-am conectat la sisteme de închidere de uşi cu NFC în birouri. Am reuşit cu unele şi nu am reuşit cu altele. Dar dacă nimeni nu experimentează, nimeni nu va descoperi”.

Cuvintele lui aduc aproape a vrăjitorie, a romane cu Harry Potter sau alţi pseudo-deţinători ai unor puteri supranaturale: ,,Nu va trebui să folosim obiecte fizice pentru a realiza lucruri” …

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 103/ianuarie-februarie 2017

 

 

PARTEA A XVI-A

II. Propagandă fac şi diverse persoane la evenimente publice cu mare audienţă. Acestea – fie că sunt profesori, jurnalişti sau reprezentanţi ai unor firme de informatică – îşi implantează cip în văzul tuturor. În general, mulţi dintre cei prezenţi la eveniment se înghesuie ulterior să-şi implanteze şi ei cip.

 

» Raymond McCauley este profesor de biotehnologie şi bioinformatică la Universitatea Singularităţii. În noiembrie 2014, la Summit-ul Universităţii Singularităţii din Amsterdam, el a ţinut un curs mai special, făcând o trecere în revistă a biotehnologiei viitorului şi vorbind despre genomul uman, inginerie genetică, bio-hacking, posibilitatea de a obţine produse din bacterii sau drojdii modificate genetic etc.

În cadrul cursului, el a vorbit şi despre cipuri şi implantarea lor în trupul omenesc. Ajungând la subiectul implantării, profesorul a ţinut o pledoarie în favoarea acesteia, comparând-o cu vaccinarea. ,,Mulţi dintre noi sunt deja cyborgi. Vaccinarea de pildă este un fel de îmbunătăţire tehnologică[6]. Astăzi suntem diferiţi de cum am fi ca omenire de referinţă”, a afirmat el. Ştiind că ,,ideea încorporării tehnologiei în trupul omenesc poate părea respingătoare sau nefirească pentru unii oameni”, McCauley a realizat o demonstraţie practică la curs. Astfel, în timpul cursului, el l-a invitat pe scenă pe profesionistul în piercing Tom van Oudenaarde şi a anunţat că îşi implantează un cip în mână.

Profesorul a descris amănunţit procedura spunând că ,,a fost rapidă şi relativ nedureroasă”, ,,a sângerat doar puţin”, şi la locul respectiv i-a rămas doar o mică rană şi inflamaţie. În ziua următoare implantării, McCauley a revenit pentru a relata cum se simte. ,,Era bine. De fapt, foarte bine”, şi-a asigurat audienţa. El a făcut un film în care şi-a arătat ,,puterile nou dobândite”. Mesajul pe care a încercat să-l transmită ? Că tehnologia implantabilă de azi este relativ non-invazivă şi utilă – două calităţi care se vor îmbunătăţi în viitor. ,,Atât de mult respectăm ştiinţa. Sângerăm pentru voi”, a mai afirmat profesorul.

Văzând cât de simplă a fost procedura de implantare, într-un gest spontan sau poate extrem de bine regizat, la o oră după Raymond McCauley, Peter Diamandis, cofondatorul Universităţii Singularităţii, a păşit pe scenă şi a cerut să-i fie implantat şi lui un cip (foto). El afirma ulterior că ,,a fost un experiment de moment pentru a vedea cum s-ar simţi având o piesă de tehnologie în trup” şi ,,crede că, în general, dispozitivele implantabile ar putea oferi mult mai multe [facilităţi]”.

Într-un articol postat la scurt timp după implantare, Peter Diamandis pledează pentru utilizarea cipurilor implantabile. După ce repetă papagaliceşte avantajele prezentate de mai toate articolele şi susţinătorii implantării – că cipurile pot fi folosite pentru descuierea uşilor, pornirea maşinii, plătirea cafelei, stocarea de informaţii de contact, schimbul de informaţii prin strângerea mâinii etc –, el sugerează că folosirea implanturilor ar putea uşura interacţiunea cu Internetul Lucrurilor.

Într-un articol care reia ştirea despre evenimentul petrecut la Amsterdam, se ia în discuţie faptul că dispozitivele la purtător prezintă deja o serie de dezavantaje: ,,Ele sunt uşor de uitat acasă sau pur şi simplu lăsate deoparte. De asemenea, nu au precizie. Pot măsura unele semne vitale, dar cu siguranţă nu pe toate. O soluţie potenţială ar fi hainele cu senzori. O pereche de indispensabili sau şosete sunt mai greu de lăsat deoparte dimineaţa. Puteţi vedea unde duc toate acestea – cu cât eşti conectat mai intim, cu atât este mai util[7]”. Apoi se afirmă: ,,În prezent, monitorizarea sănătăţii este un argument principal pentru încorporarea tehnologiei în trupurile noastre. Cunoscut ca sine cuantificat[8], se crede că, cu cât mai mult ştim (datorită senzorilor), cu atât mai mult putem face pentru a preveni boala înainte de a fi prea târziu”.

,,Poate că următorii paşi sunt dispozitivele implantabile şi cele puse înăuntru în trup (insideables). … Beneficiile pentru sănătate fac ca aceste dispozitive implantabile să fie acceptabile” şi se conchide că ,,numărul dispozitivelor pe care le-am putea controla cu un cip implantat va creşte în anii care vin”.

Extrem de interesantă este concluzia lui Peter Diamandis referitoare la introducerea pe scară largă a implanturilor: ,,Cu toată sinceritatea, eu cred că bio-hacking-ul, omul cyborg etc sunt o posibilitate care se va materializa când strategia va fi suficient de bună”.

 

» Un alt loc foarte potrivit pentru implantarea de cipuri în public sunt expo-conferinţele de tehnologie unde sunt expuse diferite realizări de ultimă oră ale electronicii, printre care şi cipuri implantabile. Scenariul este simplu şi repetat aproape identic: un specialist prezintă cipurile implantabile, le explică avantajele şi apoi oferă doritorilor – nu puţini la astfel de evenimente, tendinţa fiind crescătoare – să devină ‘cyborgi’.

De pildă, la evenimentul IFA de la Berlin, din septembrie 2015, au fost mai multe persoane care au dorit să fie ‘cipate’. Mai întâi, un voluntar care asista la conferinţa firmei de securitate cibernetică Kaspersky Lab de la IFA şi-a inserat în mână un cip. ,,Un profesionist în piercing l-a pus într-un ac şi i l-a introdus sub piele între degetul mare şi cel arătător, unde, a explicat el, se va mişca în prima săptămână şi va lăsa o vânătaie”, a titrat presa.

De asemenea, Evghenie Cereşnev (foto), cunoscut ca ,,omul bionic” de la Kaspersky Lab, angajat al firmei, a primit un implant de cip în urmă cu peste 6 luni şi spune că ,,s-a simţit bizar în primele câteva săptămâni”. ,,La început am fost sceptic că aş putea face aceleaşi lucruri pe care le fac cu dispozitivele la purtător, dar am început să uit cum este să porţi o insignă la lucru sau cum este să deschizi o uşă cu o cheie. E mai uşor. Pot să merg la birou şi la sala de gimnastică fără legitimaţia de membru. Pot deschide orice la firmă cu mâna. Simt că acest lucru ar putea fi bun şi are un mare potenţial”.

Echipa de la Kaspersky Lab lucrează la modalităţi de a face implanturile mai sigure, pentru că în prezent ele sunt protejate doar de un cod pin de 4 caractere, care poate fi spart rapid. Evghenie Cereşnev a spus pentru Daily Mail că există o şansă ca cipurile să poată fi, într-o bună zi, conectate la un sistem neurologic uman, ceea ce naşte teama că am putea fi controlaţi de altă persoană. ,,Tehnologia va evolua şi în cele din urmă totul se va conecta la sistemul neurologic. În teorie, comunicarea dintre creier şi computer ar putea fi interceptată” a spus el, adăugând că în deceniile următoare codificarea cuantică ar trebui să împiedice orice alterare a datelor. Astfel, în timp ce un atac ar fi posibil din punct de vedere tehnic, el nu crede că hackerii vor putea citi gândurile oamenilor, de pildă[9]. Cereşnev a explicat că implanturile ar putea fi de asemenea personalizate şi codificate potrivit cu ADN-ul unei persoane şi un utilizator ar putea să le facă să se auto-distrugă sau dizolve cu puterea gândului.

Este interesantă poziţia lui Eugene Kaspersky, preşedinte şi conducător executiv al Kaspersky Lab: ,,Personal aş prefera să nu fiu cipat. Înţeleg însă că progresul tehnologic nu poate fi împiedicat şi că vor fi inovatori care sunt pregătiţi să accepte riscul şi să testeze limitele tehnologiei experimentând pe propriile trupuri. Aş dori doar ca ei să fi făcut aceasta cu ochii deschişi şi cu securitatea înaintea minţilor lor, în locul unei reflecţii ulterioare, precum se întâmplă atât de des”.

Pe lângă voluntarul care a fost cipat, la evenimentul IFA de la Berlin a mai fost cipată o jurnalistă, Katie Collins, care scrie pentru site-ul britanic wired.co.uk. În urma evenimentului, ea a scris un articol pe blogul personal intitulat ,,Am devenit cyborg la IFA”, în care nota: ,,Nu aş fi ghicit niciodată că IFA 2015 va marca începutul transformării mele din om în cyborg. Dosul mâinii mi-a fost uns cu antiseptice şi chirurgul mi-a ciupit pielea dintre degetul mare şi arătător. Folosind partea neascuţită a unei seringi a apăsat tare pentru a o pregăti pentru injecţie. Apoi mi-a inserat acul în piele şi a pus acolo cu iscusinţă microcipul”.

,,Totul s-a petrecut oarecum întâmplător, îşi continuă ea relatarea. După ce am urmărit cum i s-a implantat unui bărbat un microcip sub piele după o conferinţă a firmei Kaspersky, m-am apropiat de echipa de relaţii cu publicul a gigantului de securitate şi mi s-a spus că da, aş putea căpăta şi eu un implant dacă vreau. (…) Nu doare mai mult decât o injecţie medie. Se poate ca durerea să fi fost atenuată de faptul că atenţia mea era concentrată pe mâna cealaltă cu care filmam evenimentul. Încă mă furnică puţin şi timp de o săptămână voi simţi cum se mişcă sub piele pentru a-şi găsi locul. Din fericire, nu este într-o zonă prea bogată în terminaţii nervoase”.

Este de remarcat însă că specialiştii cred că va trebui să treacă o vreme până când microciparea va câştiga teren dincolo de comunitatea hackerilor. ,,În prezent nu sunt pregătiţi să folosească tehnologia în masă, dar se va ajunge acolo repede”, a afirmat Cereşnev.

Vorbind la IFA, dr. Astrid Carolus, psiholog la Universitatea din Wurzburg, crede că primii care îşi implantează cipuri sunt, pe de o parte, curioşi cu privire la modul în care vor simţi un cip implantat sau cum le va schimba acesta vieţile şi, pe de altă parte, caută să epateze. De asemenea, ea crede că mulţi alţii sunt speriaţi: ,,Nu suntem speriaţi de informaţii, din punct de vedere psihologic, ci suntem speriaţi de a avea ceva în mână care nu este de acolo sau nu este natural”.

Dr. Carolus a mai afirmat că ,,nu orice om şi-ar pune de bunăvoie un cip sub piele şi este destul de firesc să-i fie teamă să facă aceasta. Dar nu argumentele tehnologice îi vor convinge oamenii să-şi pună cipuri sub piele; oamenii sunt convinşi de argumente emoţionale”.

 

» Lucruri asemănătoare se petrec şi în România, care se înscrie tot mai mult în curentul mondial. De pildă, în perioada 5-6 octombrie 2016, Pavilionul Central de la Romexpo a fost transformat în cel mai mare ’hub’ de tehnologie. Acolo s-a desfăşurat cea mai amplă expo-conferinţă de soluţii digitale şi IT pentru afaceri din Europa Centrală şi de Est, Internet & Mobile World, ajunsă la cea de-a cincea ediţie, la care au participat peste 8.500 specialişti în IT, marketing şi programare. La eveniment (foto) au fost expuse peste 1.800 soluţii şi dispozitive, au existat 5 scene unde au vorbit 130 persoane, specialişti în diferite domenii etc.

Unul dintre principalii vorbitori a fost dr. Patrick Kramer, director la Digiwell, care a prezentat o sesiune despre bio-hacking şi conceptul ’Internet of US’ (Internetul alcătuit din noi), idee care presupune că, în viitor, toate persoanele vor fi conectate prin implantarea de cipuri în creier.

Pentru a-şi susţine ideile, printre care aceea că această tehnologie nu are decât avantaje, dr. Kramer a oferit unui voluntar din audienţă implantarea unui cip RFID/NFC. Acesta permite purtătorului să descuie uşi, autovehicule, să facă plăţi şi să-şi deblocheze telefonul de la distanţă cu un simplu gest. ’Norocosul’ ales pentru implantare a fost George Buhnici, realizator de emisiuni la postul ProTV.

După implantare, asaltat de opozanţi ai tehnologiei, Buhnici a scris un articol pe blogul personal, încercând să-şi justifice alegerea, să justifice tehnologia, spunând despre opozanţi că ,,nu sunt la fel de deschişi la minte”, că sunt ,,terorişti în numele lui Dumnezeu” şi numindu-i pe cei care îl susţin ,,suficient de răsăriţi la minte încât să nu confunde diavolul cu tehnologia”, ,,deştepţi” etc. De asemenea îi acuză pe ortodocşi că l-au hărţuit, ,,l-au jignit şi ameninţat în numele credinţei lor”.

Mai interesant este că el afirmă că este credincios ortodox, însă cuvintele îl trădează cam cât de ortodox este în realitate: ,,Sunt ortodox şi cred în Dumnezeu. Nu cred într-un moş cu barba albă, ci într-o resursă de bunătate … Cred în faptele bune şi răbdare în locul mersului la moaşte”.

Bineînţeles că gestul său i-a făcut pe mulţi români dintre împătimiţii tehnologiei să dorească să-şi implanteze cip.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 104/martie-aprilie 2017

 

 

PARTEA A XVII-A

II. Propagandă fac şi diverse persoane la evenimente publice cu mare audienţă. Acestea – fie că sunt profesori, jurnalişti sau reprezentanţi ai unor firme de informatică – îşi implantează cip în văzul tuturor. În general, mulţi dintre cei prezenţi la eveniment se înghesuie ulterior să-şi implanteze şi ei cip (continuare)

 

» O publicitate deosebită fac jurnaliştii care îşi implantează microcipuri în trup. Unii dintre ei o fac în timp ce pregătesc articole despre diferite evenimente legate de implantarea de microcipuri. După cum am văzut în episodul anterior, jurnalista Katie Collins şi-a făcut implant la evenimentul IFA de la Berlin.

În 2004, reporterul BBC, Simon Morton a primit un microcip în timp ce lucra la o ştire despre un club de noapte din Barcelona. Clubul oferă clienţilor implantarea de cipuri pentru a le facilita accesul şi plata băuturilor. În 2015, un alt jurnalist BBC, Rory Cellan-Jones a primit să-şi implanteze un cip pe când lucra la un articol despre implantarea de cipuri la angajaţii firmelor care îşi au sediul în clădirea Epicenter din Stockholm, Suedia, despre care vom relata pe larg mai jos.

În 2016, reporterul publicaţiei BuzzFeed, Charlie Warzel a realizat o cercetare pe tema plăţilor electronice. El nota că cele mai puternice corporaţii din lume – printre care Facebook, Apple şi Google – investesc o mare parte din resursele lor financiare în industria plăţilor electronice, ajungând să proceseze milioane de tranzacţii în fiecare zi. Un raport efectuat recent de compania americană de consultanţă şi audit KPMG a arătat că investiţiile făcute la nivel mondial în industria tehnologiei financiare s-au ridicat la 19,1 miliarde dolari în 2015, făcând un salt de 106% faţă de sumele investite în 2014.

Pentru realizarea acestui material, sau mai bine zis pentru propagandă pro-cip, Charlie Warzel şi-a implantat un cip în mâna stângă (foto). El a fost prima persoană care a reuşit să facă o plată electronică fără a-şi folosi cartea de credit sau portofelul. Este de remarcat că jurnalistul a numit această modalitate de plată ,,cartea de credit a lui satana” (Satan’s credit card).

 

Răspândirea fenomenului ca urmare a propagandei foarte susţinute

Exemplele oferite mai sus, alături de multe altele, dau treptat roade. Ele sunt extrem de popularizate în publicaţii de mare tiraj, pe site-uri de ştiri şi reţele de socializare la nivelul tineretului. Ca urmare, în 2016 apărea ştirea că în SUA a început să ia amploare un curent prin care tinerii îşi implantează cipuri RFID în mână. În articol se nota: ,,Costul unui astfel de implant este de 110 dolari … şi cu acest cip, utilizatorul îşi poate deschide uşa locuinţei, a maşinii, poate aprinde sau stinge becurile din casă, poate opri sau porni televizorul, … dar mai ales poate folosi cipul în locul cardului de bancomat, la cumpărături în magazinele care au cititoare de cip, sau poate cumpăra de pe medii online direct cu cipul în loc de card”.

Dar de unde îşi fac rost de cipuri persoanele interesate ? Unii sunt atât de disperaţi, încât îşi introduc sub piele cipuri pe care le scot din carduri folosite public în diferite scopuri, precum transportul în comun. De exemplu, în iunie 2017, presa aducea în atenţia publicului cazul australianului Meow-Ludo Disco Gamma Meow-Meow din Sidney. Acesta a scos cipul din cardul Opal – un card folosit pentru transportul în comun –, l-a introdus în plastic biocompatibil şi şi l-a implantat în mâna stângă.

Acum, în loc să pună cardul în dreptul dispozitivului de citire din autovehiculele de transport în comun, el atinge cu mâna stângă dispozitivul de citire. De asemenea, el poate depune bani pe cip pentru a-şi plăti călătoriile (foto). ,,A pune tehnologia în trup nu este un lucru neobişnuit. Scopul meu este de a avea o interacţiune cât mai bună cu tehnologia”, a spus el. În ciuda faptului că în prezent are 3 cipuri implantate în trup, bio-hackerul Meow-Meow îi avertizează pe alţii să nu încerce să facă precum el fără o cercetare prealabilă amănunţită şi fără ajutorul unui specialist: ,,Fiţi conştienţi de riscurile implicate şi judecaţi cu înţelepciune în funcţie de acestea”. Un îndemn care probabil la tineretul de astăzi, care se dă în vânt după lucruri cât mai periculoase şi extravagante, funcţionează exact pe dos. Cine ştie câţi oameni de pe glob nu i-au urmat deja exemplul ?

Există însă un furnizor de cipuri pentru majoritatea persoanelor care aleg să-şi facă implant, compania americană Dangerous Things. Conducătorul companiei este Amal Graafstra, un pionier în acest domeniu, care în martie 2005 şi-a implantat câte un cip în fiecare mână pentru a descuia uşi de la casă, maşină, a descuia un computer etc.

În 2013, el a lansat compania Dangerous Things care oferă doritorilor cipuri RFID pentru implantare împreună cu o trusă specială (foto). Compania a adus cipurile la producţie de masă printr-o campanie populară de strângere de fonduri. Amal Graafstra afirmă că popularitatea acestor dispozitive este un fenomen mondial: ,,În cursul anului trecut (2014), am vândut circa 4.000 cipuri, majoritatea în SUA, Olanda, Suedia, Finlanda şi Belgia. Şi chiar câteva în Franţa”.

El îşi mai face publicitate la diferite expoziţii şi conferinţe de tehnologie. Astfel, în februarie 2014, ,,la conferinţa Viziuni transumaniste din San Francisco, Amal Graafstra a amenajat un loc de implantare oferind participanţilor şansa de a li se implanta un cip pentru 50 dolari. Folosind un ac mare special pentru ciparea animalelor de companie, Graafstra a injectat un cip RFID îmbrăcat în sticlă de dimensiunea unui bob de orez în fiecare voluntar. Până la sfârşitul zilei, Graafstra crease 15 cyborgi noi”.

Graafstra pare preocupat de posibilele riscuri pentru sănătate. El declara: ,,Când am vorbit cu furnizorii, am înţeles că oamenii îşi implantau cipuri produse pentru vite sau în scopuri industriale, care uneori conţin substanţe şi metale toxice”. El susţine că cipurile vândute de compania lui sunt produse ,,cu materiale şi proceduri sigure”. ,,Spre deosebire de cipurile RFID pentru vite, cele pe care le producem noi sunt făcute astfel încât carnea umană să nu se lipească de ele, ceea ce înseamnă că ele pot fi îndepărtate cu uşurinţă”.

Cu toate acestea, într-un articol despre adolescentul Bryon Wake, care a cumpărat un kit de la compania Dangerous Things, cotidianul Daily Mail comentează pe marginea siguranţei acestui cip. Publicaţia britanică notează că ,,cipul nu este garantat de nici o agenţie de reglementare pentru implantarea sau folosirea în trupul uman. … Bryon va evalua dispozitivul pentru companie, care avertizează online utilizatorii: ‘Acest kit conţine categoric lucruri periculoase. Dispozitivul transponder xNT nu a fost testat sau atestat de nici o agenţie de reglementare pentru implantarea sau folosirea în trupul uman. Utilizarea acestui dispozitiv se face strict pe propriul risc’”.

 

III. Propagandă la nivel de companii

Petreceri de implantare şi crearea de comunităţi

După aceste cazuri individuale şi altele asemănătoare, cărora presa le-a făcut o publicitate disproporţionată la nivel internaţional, în ultimii câţiva ani, au început să apară alte tendinţe privind implantarea de microcipuri.

În ianuarie 2015, a avut loc deschiderea unui complex de birouri pentru firme de înaltă tehnologie, Epicenter, în Stockholm, Suedia. În ziua inaugurării oficiale a clădirii, reprezentantul proprietarului şi-a implantat în mână un cip RFID, pe o scenă, în public. Apoi, implantarea de cipuri a fost oferită tuturor angajaţilor firmelor care îşi au sediul în noua clădire, programul de implantare fiind susţinut de proprietarii blocului de birouri. O parte a angajaţilor a acceptat.

Felicio de Costa, a cărui companie are un spaţiu închiriat la Epicenter, se numără printre cei care au primit cipul. Cu un gest din mână, el descuie uşa de la intrarea în clădire, descuie uşa biroului său şi tot fluturând din mână porneşte copiatorul.

Patrick Mesterton, co-fondator şi director al Biroului Epicenter, afirmă: ,,Aici poţi descuia uşi folosindu-ţi cipul, poţi copia în mod sigur cu copiatoarele noastre, dar de asemenea poţi trimite cartea ta de vizită persoanelor cu care te întâlneşti, direct pe telefonul lor mobil”. Pe lângă aceste servicii, angajaţilor li se oferă în viitor posibilitatea de a-şi plăti masa la bufetul din clădire tot cu ajutorul implantului.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, deoarece cantitatea de metal din cip este foarte mică, nu există nici un risc de a declanşa detectoarele de metal şi este sigur în cazul folosirii unui cuptor electric sau în cursul scanărilor RMN. De asemenea este extrem de puţin probabil să se spargă în trup, orice posibilă lovitură fiind amortizată de pielea şi ţesuturile înconjurătoare. Ei mai afirmă că un asemenea cip nu poate fi urmărit, astfel că nu există nici un risc de încălcare a intimităţii. ,,Pare destul de înfricoşător, dar în acelaşi timp extrem de modern, de potrivit cu anul 2015”, declara utilizatorul Lin Kowalska.

Rory Cellan-Jones, jurnalistul BBC care a fost în Suedia pentru a participa la inaugurarea clădirii Epicenter, nota: ,,Şi eu am hotărât că dacă vreau să mă pricep la această tehnologie, trebuie să fiu cipat. Întregul proces este organizat de un grup suedez de bio-hacking. Unul din membrii săi, o persoană care face tatuaje, cu o înfăţişare fioroasă, mi-a inserat cipul. Întâi mi-a masat pielea dintre degetul mare şi arătător şi m-a dat cu dezinfectant. Apoi mi-a spus să respir adânc în timp ce-mi insera cipul. A fost o clipă de durere – nu mult mai rea decât orice injecţie – şi apoi mi-a pus un plasture”.

În timp ce alte persoane care şi-au implantat cip sunt extrem de încântate de achiziţie, jurnalistul britanic notează: ,,Când mi-am testat cipul, am descoperit că [mişcarea mâinii] nu era deloc naturală; a trebuit să-mi sucesc mâna într-o poziţie nefirească pentru a face copiatorul să funcţioneze … M-am întors în Marea Britanie cu o mână puţin inflamată şi un cip sub piele care are pe el datele mele de contact. Nu atât de util, dar cu siguranţă cipuri mai sofisticate vor înlocui curând tehnologia la purtător, precum benzile de fitness sau dispozitivele de plată, şi noi ne vom obişnui să fim updataţi”.

Tot el arăta că angajaţii au păreri împărţite: ,,În timp ce unii oameni din jurul clădirii aşteptau să li se implanteze cip, alţii erau sceptici. ‘Categoric nu’, a spus un tânăr, când l-am întrebat dacă el s-a înscris. O femeie mai în vârstă a fost mai pozitivă faţă de potenţialul tehnologiei, dar a spus că nu a văzut mari avantaje în a avea implant doar pentru a descuia o uşă”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 106/iulie-august 2017

 

 

PARTEA A XVIII-A

III. Propagandă la nivel de companii

Petreceri de implantare şi crearea de comunităţi (continuare)

Programul de implantare este coordonat de grupul suedez de bio-hacking, BioNyfiken[10], condus de Hannes Sjoblad, preşedinte al asociaţiei transumaniste din Suedia, Människa. El este şi reprezentant în Suedia al Universităţii Singularităţii[11], înfiinţată de cercetătorul şi futurologul Ray Kurzweil, care actualmente lucrează la compania Google.

Hannes Sjoblad, a cărui carte de vizită se află pe cipul din mâna sa şi poate fi transferată pe telefonul mobil, explică: ,,Tehnologia există deja. Noi interacţionăm cu tehnologia tot timpul. Consider startul acestei tehnologii ca pe alt moment important în istoria interacţiei om-computer, similar lansării primelor calculatoare sau a primelor ecrane care pot fi folosite prin atingere (touch screen). Identificarea prin atingere este firească pentru oameni. Codurile pin şi parolele nu sunt naturale şi orice dispozitiv suplimentar pe care trebuie să-l purtăm pentru a ne identifica, fie el o cheie sau un card cu bandă magnetică, este doar alt obiect care ne zăpăceşte vieţile. …

Vedem o comunitate de oameni care creşte rapid, care experimentează implanturi ce permit utilizatorilor să realizeze rapid şi cu uşurinţă o varietate de activităţi cotidiene, precum accesul în clădiri, descuierea dispozitivelor personale fără a folosi un cod pin şi accesul la diferite tipuri de date stocate”.

Grupul său promovează folosirea tehnologiei care îmbunătăţeşte capacităţile biologice umane (bio-enhancement) şi întrevede un viitor în care un sistem sofisticat de implanturi va urmări îndeaproape o sumă de parametri medicali umani, ca pulsul sau temperatura, prin intermediul senzorilor ataşaţi pe sau în trup, în timp ce interacţionează cu Internetul lucrurilor. Cu alte cuvinte, omul ‘augmentat’ va avea opţiunea de a fi conectat fizic la internet, ca şi la o reţea tot mai largă de dispozitive inteligente.

Într-un articol BBC se notează despre începutul campaniei lui Sjoblad: ,,Întunericul s-a lăsat peste Stockholm când un grup de 8 oameni (foto) a intrat la Swahili Bobs, un salon de tatuaj din Sodermalm. Ziua, ei sunt oameni de afaceri, studenţi, proiectanţi de site-uri şi consultanţi în informatică, dar în acea seară mergeau să se transforme în cyborgi. … Hannes Sjoblad a început modest urmărind să obţină ca 100 de voluntari să se înscrie în următoarele câteva luni, 50 de persoane primind deja implantul. Dar viziunea sa este mult mai largă. ‘Ulterior vor fi 1.000, apoi 10.000. Sunt convins că această tehnologie se va împământeni şi nu vom socoti că este bizar a avea un implant în mână’. El găseşte voluntari prin reţelele de socializare şi comunităţile de hackeri din Suedia, oameni care sunt obişnuiţi să folosească tehnologia”.

Până în septembrie 2015, îşi făcuseră implant circa 500 de persoane, dintre care 70% bărbaţi. Ei conduc în normalizarea fenomenului implantării şi aducerea lui la nivelul maselor; ei afirmă că a avea un implant subcutanat inteligent nu este atât de diferit de a purta un cercel în ureche sau a avea un tatuaj.

Vorbind despre cei care vor să-şi facă implant, Sjoblad spune: ,,Curiozitatea este în mod categoric un factor. Noi vrem să continuăm dezvoltarea acestei platforme … şi să contribuim la crearea de situaţii în care este utilizată tehnologia”. Grupul a fost de acord că numitorul comun al celor care aleg să fie implantaţi este că nu se tem de tehnologie. ,,Cred că este destul de auto-selectiv. Sunt oamenii care sunt în tehnologie, oamenii care înţeleg tehnologia”, afirmă Sjoblad[12].

De asemenea, el susţine: ,,Oamenii în epoca de piatră care plantau seminţele oare chiar înţelegeau chimia …, biochimia care are loc în sămânţa care creşte ? Pentru a folosi lucruri nu necesită întotdeauna cunoaşterea deplină a ceea ce se întâmplă dedesubt. Suntem obişnuiţi să ne descurcăm cu lucruri la niveluri mai înalte, aşa că socotesc că este puţin cam mult să cer pentru aceasta înţelegerea pe deplin a tehnologiei”. Problema reală nu este înţelegerea mai bună sau mai slabă a tehnologiei, ci consecinţele pe care le aduce cu sine, care sunt destul de vizibile şi de înţeles azi, pe care Sjoblad şi adepţii săi nu vor să le vadă şi să le aprecieze la adevărata gravitate: pierderea trăsăturilor umane, a condiţiei umane şi transformarea omului într-un robot.

Alături de oamenii de ştiinţă, bio-hackerii suedezi recunosc că ,,în prezent, există doar puţine utilizări posibile. Dar cu cât mai multe persoane adoptă cipuri, cu atât mai multe companii şi instituţii publice vor fi încurajate să elaboreze noi caracteristici”.

Ei consideră că viitorul este plin de posibilităţi incitante, pe care le vor descoperi folosindu-şi implanturile. ,,Sunt purtat în primul rând de curiozitate”, explică Sjoblad. ,,Ce este posibil a face cu trupul omenesc ? Chiar lucruri bizare. Astfel, cum ar fi dacă aş putea avea un tablou de comandă care să-mi spună cum este sănătatea mea, cum este tensiunea mea, hormonii mei ? Sunt inspirat de ideile transumanismului. Bineînţeles, suntem departe de acesta, dar aceasta este o cale de a explora ce se întâmplă. Oamenii au implanturi medicale de multă vreme, stimulatoare cardiace etc. În prezent, mii şi mii de oameni perfect sănătoşi îşi pun tehnologie în trupurile lor; acesta este pentru mine un nou pas”. El a fost solicitat să dea informaţii privind implanturile şi posibilităţile de utilizare de multe feluri de companii interesate de tehnologie: companii aviatice, companii de plată, companii auto, armată etc.

,,Cred că noi tocmai am început să descoperim ce putem face”, continuă să-şi expună viziunea Sjoblad. ,,Există un potenţial uriaş pentru prelungirea duratei vieţii. Cu dispozitivele la purtător actuale, trebuie să scrii ce mănânci sau unde mergi. În loc de a nota informaţiile în telefonul meu, când îl las jos şi îl ating cu implantul va şti că mă culc. Imaginaţi-vă senzori în jurul unei săli de gimnastică care recunosc, de pildă, cine ţine halterele citind o etichetă din mâna ta. Este o explozie în desfăşurare în internetul lucrurilor, senzorii vor fi peste tot în jurul meu pentru a putea să înregistreze activitatea mea”. El mai spune: ,,Aceste implanturi vor fi precum organele noastre interne, rinichii noştrii, ficatul nostru, şi ele îşi vor face treaba fără ca noi măcar să ne mai gândim la aceasta”.

În general, Hannes Sjoblad s-a străduit să organizeze evenimente la care să nu fie implantat un singur om, ci cât mai mulţi, şi le-a numit ,,petreceri de implantare”. Cei prezenţi sărbătoresc transformarea oamenilor în cyborgi. El speră că petrecerile de implantare vor stârni o dezbatere despre viitorul nostru posibil ca cyborgi. ,,Ideea este de a deveni o comunitate, de aceea ei îşi fac implanturile împreună. Datorită experienţei comune între oameni se crează o legătură şi ei încep să pună întrebări despre ce înseamnă să fii om şi maşină”.

După petrecerile de implantare care s-au desfăşurat la Stockholm şi apoi la Copenhaga, în Danemarca existând peste 300 de cyborgi, au urmat altele la Paris (prima a avut loc în iunie 2015), Londra etc. Şi, după cum afirmă bio-hackerii şi jurnaliştii, popularitatea acestor petreceri este tot mai mare.

Grupul BioNyfiken a contactat Kaspersky Lab pentru a realiza împreună studii privind siguranţa cipurilor. ,,Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu experţii de la Kaspersky Lab într-un proiect de cercetare pentru a explora punctele vulnerabile ale acestor cipuri în situaţii cotidiene în care sunt folosite de oameni şi, dacă sunt găsite puncte vulnerabile, va trebui bineînţeles să identificăm modalităţi de a le stopa”.

Dar Hannes Sjoblad spune că el şi grupul suedez de bio-hacking au alt obiectiv: să ne pregătească pe toţi pentru ziua când alţii vor voi să ne facă implant de cip. ,,Noi vrem să înţelegem această tehnologie înainte ca marile corporaţii şi guvernul să vină şi să spună că toţi trebuie să fie cipaţi – cipul necesar pentru plătirea taxelor, cipul Google sau cipul Facebook”. Atunci, spune el, noi toţi vom putea să punem la îndoială modul în care tehnologia este implementată de pe o poziţie de mai buni cunoscători.

Având în vedere multitudinea de ‘încercări’ pe care le-a tot făcut omenirea în ultimul veac – droguri, libertinaj sexual, avort, exercitarea multor altor aşa-zise drepturi ale omului, potrivit aceleiaşi logici, de a contesta ceva de pe o poziţie de buni cunoscători ai fenomenului –devine destul de limpede în solda cui se află Hannes Sjoblad şi grupul său. De altfel, hackerul suedez admite că acest tip de tehnologie, care ar putea fi exploatat de corporaţii multinaţionale sau state, ridică chestiuni grave de intimitate.

Complexul Epicenter din Stokholm

Ştirea despre angajaţii firmelor care îşi au sediul în clădirea Epicenter din Stockholm şi petrecerile lor pentru implantare a fost reluată de mai multe ori în ultimii 2 ani de presa internaţională. De asemenea, presa a reluat o serie din declaraţiile lui Hannes Sjoblad făcute în urmă cu 2 ani.

Pe 14 martie 2017, la Epicenter a avut loc o nouă petrecere de implantare. Implanturile au devenit atât de populare, încât angajaţii organizează petreceri lunar, unde doritorii primesc implant gratis. Şi astfel propaganda continuă.

Ca alte tehnologii electronice, implanturile ridică probleme de securitate şi intimitate. Informaţiile stocate pe cip pot arăta cât de des vin angajaţii la muncă sau ce achiziţii fac. Spre deosebire de cartelele de identitate sau telefoane, cipul nu poate fi lăsat deoparte de către posesor. ,,Fireşte, a-ţi implanta lucruri în corp este un pas important, aşa cum a fost şi pentru mine la început”, a spus Mesterton, amintindu-şi că iniţial şi el a avut unele dubii. ,,Pe de altă parte, oamenii îşi implantează dispozitive în corp pentru a-şi controla inima. Acest lucru este mult mai grav decât a avea un cip care poate comunica cu dispozitivele”, continuă el.

Ne-am obişnuit cu astfel de argumente, care nu sunt decât o capcană pentru minţile mai superficiale. Este irelevantă comparaţia, în realitate nu poate sluji drept scuză, pretext sau logică pentru a ne implanta un cip. De altfel, dacă luăm aminte mai bine la argumentele vehiculate în general de susţinătorii implantării cipurilor, vom descoperi că ele vizează în cea mai mare parte confortul, deşi nesemnificativ, şi mai ales moda şi, chiar dincolo de modă, extravaganţa. Pericolele reale sunt ignorate aproape cu desăvârşire.

Ben Libberton, microbiolog de la Institutul Carolina din Stockholm, afirmă că hackerii pot extrage o cantitate mare de informaţii din microcipurile ataşate. Dilema etică devine cu atât mai mare cu cât microcipurile devin mai sofisticate şi pot înmagazina mai multă informaţie. Hackerii nu mai trebuie să caute să coroboreze datele persoanei pe care o urmăresc, le au pe toate adunate pe acel cip.

,,Informaţia pe care o poţi prelua dintr-un cip implantat în corpul tău este mult diferită de cea preluată dintr-un smartphone. În principiu, se pot obţine informaţii despre sănătatea ta, locul în care te afli, despre cât de des sau mult munceşti, cât de mult te duci la baie etc” explică Libberton. El spune că, dacă s-ar colecta astfel de date, s-ar naşte în mod firesc întrebarea: ce se întâmplă cu ele, cine are acces la ele, cine le foloseşte şi în ce scop …

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 108/noiembrie-decembrie 2017

 

 

PARTEA A XIX-A

Republica Cehă

Moda implantării de cipuri a ajuns şi în Republica Cehă, unde circa 20 de persoane şi-au implantat un cip sub piele. Acesta este folosit în locul cardurilor bancare fără contact (contactless) pentru a plăti cumpărăturile sau pentru a descuia un smartphone. Radioul ceh anunţă că deocamdată doar plăţile în monedă digitală bitcoin sunt disponibile pentru cei cu implant.

La sfârşitul anului 2016, Jan Hubik, membru al asociaţiei cehe non-profit Paralelni Polis, relata: ,,Nu există nici o dificultate specială. Dacă îl cumpăraţi, îl primiţi într-un ambalaj steril, cipul fiind deja pus în seringă. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să vă dezinfectaţi mâna, să deschideţi pachetul într-o încăpere sterilă şi să vi-l injectaţi în mână”. Potrivit lui, tot mai mulţi oameni vor să-şi facă implant. ,,Primul eveniment l-am organizat anul acesta (n.r.: 2016) la sfârşitul lunii ianuarie. Următoarea implantare a fost realizată în septembrie şi de data aceasta au fost înregistraţi de două ori mai mulţi oameni”, a spus el.

 

Belgia

La începutul lunii februarie 2017, presa internaţională anunţa alte noutăţi pe frontul implantării de cipuri. Compania de marketing NewFusion din Belgia a implantat cipuri unora din angajaţii săi. Cipul costă circa 100 euro şi conţine numele şi prenumele angajatului, numărul său de telefon, dar poate stoca şi alte informaţii care pot fi ‘citite’ de calculator sau telefonul mobil, precum cartea de vizită a posesorului. Ca urmare, implantul permite accesul în clădirea de birouri, accesul la sistemele informatice ale companiei etc. Angajaţii au renunţat la legitimaţia de serviciu şi chei, folosindu-şi în schimb cipul implantat.

Un angajat, Dries van Craen declara: ,,Pot să-mi pornesc calculatorul doar scanându-mi implantul. Îmi pot consulta direct întâlnirile programate astăzi şi lista de sarcini”. Cipurile sunt similare celor care există în cardurile bancare sau sistemul Oyster din Londra – folosit de peste 10 milioane de oameni pentru transportul public din capitala britanică. Astfel, informaţia stocată în ele poate fi citită de la mică distanţă de dispozitive speciale.

Ştirea despre implantarea angajaţilor de la NewFusion a stârnit o dezbatere la nivel european privind securitatea şi siguranţa personale, ca şi intimitatea posesorilor de cip. Liga Drepturilor Omului din Belgia consideră că implantarea de cip nu este decât ,,o metodă mult prea avansată de supraveghere a angajaţilor”. Faptul că dispozitivul este permanent ridică o problemă etică, afirmă activiştii belgieni.

Alexis Deswaef, preşedintele Ligii pentru Drepturile Omului din Belgia, explică: ,,Angajatorul are posibilitatea să monitorizeze sosirea şi plecarea angajaţilor, timpul petrecut în afara biroului. Într-un final, se pot întocmi rapoarte despre randamentul unui anumit angajat”. Cu alte cuvinte, patronul poate urmări ce face angajatul şi acest lucru duce la derapaje periculoase.

 

Peste ocean

În a doua jumătate a lunii iulie 2017, o altă ştire despre implantarea de cipuri a stârnit valuri pe internet. De data aceasta era vorba despre o companie americană, Three Square Market din statul Wisconsin. Compania se ocupă cu producerea şi comercializarea de chioşcuri automatizate pentru vânzarea de produse alimentare.

Conducerea companiei a oferit gratuit angajaţilor ei implantarea de cipuri pentru a se legitima, a se loga la computere şi a cumpăra gustări de la automate. Directorul companiei, Todd Westby, afirmă: ,,În viitor credem că tehnologia RFID va putea fi folosită pentru a îndeplini mai multe funcţii, de la a face cumpărături, a descuia uşi, a folosi copiatorul, a te loga la computere, la a stoca informaţie medicală … Imaginaţi-vă cum ar fi să călătoriţi fără paşaport, fără să vă faceţi griji că l-aţi putea pierde. Doar să vă ridicaţi mâna şi să apară toate documentele dvs.”.

Implantarea unui microcip la Three Square Market din River Falls, Wisconsin

Când angajaţii au fost informaţi despre iniţiativă, care este în întregime opţională, ei au avut o gamă largă de reacţii, de la rezistenţă la entuziasm, dar în cele din urmă, peste jumătate din ei, adică 50, au ales să devină ,,jumătate oameni, jumătate cărţi de credit umblătoare”.

Ca în Suedia, compania a organizat pentru ei o petrecere de implantare, plătind costul cipului, 300 de dolari. Angajaţii, care acum au cipul angajatorului în trup, au afirmat că la implantare ,,au simţit ca o scurtă înţepătură”. Există şi reticenţi printre angajaţi. Katie Langer afirma: ,,Mă îngrijorează eventualele efecte asupra sănătăţii. Ce se va întâmpla cu corpul meu, dacă îmi implantez acest obiect străin în mână ?”

Cât priveşte îngrijorările legate de securitate şi intimitate, Westby susţine că cipurile nu includ GPS şi sunt sigure împotriva atacurilor cibernetice. ,,Nu este nimic de atacat întrucât informaţiile sunt codificate precum în carduri”, spune el. Şeful pentru securitatea consumatorului de la compania McAfee, Gary Davis, are altă opinie: ,,Aş putea vedea tâlhari care încearcă diferite tehnici pentru a ataca cipul în sine sau informaţiile transmise către şi de la cip”. De asemenea, angajatorul poate urmări ora la care ajunge un angajat la birou, cât timp petrece în birou, la bufet sau baie sau cât timp stă în alte încăperi din clădire.

Lorrie Faith Cranor, conducător asociat de inginerie şi politică publică la Carnegie Mellon, arată că iniţial companiile pot afirma că nu plănuiesc să colecteze informaţiile de pe cip, dar îşi schimbă această politică pe parcurs. ,,Ce voi face ? Mă duc să mi-l îndepărtez, dacă nu-mi place ?” a întrebat ea retoric. ,,În plus, nu ştiu dacă vreau să-mi implantez acest cip şi nu ştiu dacă vreau ca şeful meu să aibă posibilitatea să mă urmărească” a continuat ea.

Conducerea companiei Three Square Market afirmă că toată lumea se va înscrie în curând în curentul implantării. ,,Este următorul lucru care se va întâmpla în mod inevitabil şi noi vrem să facem parte din eveniment”, a declarat Todd Westby. La rândul său, Tony Danna, vice-preşedintele companiei pentru dezvoltare internaţională, spune: ,,Nu veţi crede cât de multe companii ne-au contactat în ultimele două zile întrebându-ne cum funcţionează şi cum să le ofere angajaţilor lor această tehnologie”. Angajatul Patrick McMullan consideră că în curând toţi vor avea cip: ,,Piaţa internaţională este deschisă şi credem că traiectoria viitoare a poziţiei pe piaţă va fi determinată de cine prinde locul întâi”.

Gene Munster, investitor şi analist la Loup Ventures, care susţine realitatea augmentată, realitatea virtuală şi diverse tehnologii noi, spune că deocamdată compania Three Square Market nu a oferit beneficii concrete în afară de renunţarea la legitimaţie şi logarea automată la computere. El consideră că acţiunea firmei este o ,,expunere ostentativă de relaţii publice” pentru a atrage atenţia asupra produselor lor, şi cu siguranţă au reuşit, acordând măruntei companii timp de difuzare la ore de audienţă pe posturile CBS, NBC şi ABC şi titluri pe prima pagină în presa internaţională.

Diferiţi profesori, analişti şi specialişti în domeniul tehnologiei consideră că practica implantării de cipuri va deveni o rutină în viitor. Noelle Chesley, profesor de sociologie la Universitatea din Wisconsin-Milwaukee, declară: ,,Cred că este tendinţa viitorului. S-a făcut un sondaj de opinie printre cei care dezvoltă aceste tehnologii, iar mulţi dintre ei cred că vom ajunge să integrăm tehnologia în corpurile noastre … Li se va întâmpla tuturor. Dar nu în acest an şi nu în 2018. Poate nu generaţia mea, dar cu siguranţă cea a copiilor mei”.

Tot Chesley evidenţia o idee extrem de interesantă. Compania a declarat că implantarea este voluntară, dar Chesley spune că ,,dacă o companie anunţă un plan de implantare, aşteptarea este că vei primi implantul sau vei risca lipsa avansării, creşterilor de salariu, ba chiar nu vei fi considerat un jucător de echipă”.

Bryan Allen, şef de personal pentru reprezentantul de stat Tina Davis, care a introdus un proiect de lege în Pennsylvania pentru a interzice implantarea obligatorie, declara: ,,Suntem îngrijoraţi din acest motiv. Dacă tehnologia există, ce-l opreşte pe un angajator să zică: ori faci asta, ori nu mai lucrezi aici din acest moment ?”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 111/martie-aprilie 2018

---

[1] Termen inventat de omul de ştiinţă şi inventatorul Manfred Clynes şi colegul său Nathan Kline, care au unit cuvintele cibernetică şi organism pentru a forma noul cuvânt. Acesta are sensul de fiinţă de ficţiune, parte om, parte robot.

[2] Aici se pune problema eticii unor astfel de dispozitive şi a instanţei care stabileşte care sunt gândurile neplăcute … Gândurile sunt plăcute sau neplăcute în funcţie de sistemul de valori al persoanei. Cine hotărăşte în ce priveşte sistemul nostru de valori ? Dacă suntem oripilaţi de un păcat sau o patimă, sau dacă aceasta ni se pare cât se poate de firească şi ne provoacă plăcere ?

[3] Valuta digitală (bitcoin) este utilizată într-un sistem descentralizat de plată electronică care foloseşte o monedă digitală, numită cripto-monedă sau cripto-valută.

[4] Modificarea trupului este o modă nouă care bântuie tineretul şi nu numai, sătul de toate distracţiile care îl înconjoară. Astăzi nu mai este suficient un tatuaj sau un inel atârnat cine ştie unde, ci oamenii doresc să-şi implanteze tot felul de dispozitive/obiecte, parcă într-un concurs al hidoşeniei.

Un britanic şi-a făcut o serie de tatuaje colorate, şi-a tăiat urechile şi nasul şi şi-a introdus tot felul de dispozitive pentru a arăta cât mai asemănător cu papagalii lui. Alt bărbat şi-a mutilat trupul în toate felurile pentru a arăta ca un dragon. Unii îşi implantează în frunte coarne de silicon sau obiecte de alte forme; alţii îşi bagă cerneală în globii oculari pentru a-i colora în diferite culori, de la albastru deschis la negru.

[5] Bio-hacking este o metodă de modificare a trupului pentru a include în biologia umană dispozitive electronice, cu scopul de a extinde şi a îmbunătăţi capacităţile umane.

[6] Această comparaţie între implantarea unui cip şi vaccinare apare şi în discursul altor susţinători ai implantării.

[7] Oare pentru cine este mai util ca toţi oamenii să fie conectaţi mai intim la o reţea care să acopere toată lumea – Internetul Lucrurilor sau chiar Internetul Trupurilor ? Din nefericire, omul însuşi este cea mai valoroasă marfă care se comercializează astăzi – o activitate care în ultimii ani a luat o amploare greu de imaginat. El poate fi comercializat în diferite moduri: sub formă de informaţie, pentru potenţial, ca trup, ca persoană şi, în final, pentru suflet …

[8] Este notabil modul în care apostolii transumanismului luptă să abolească alcătuirea omului din trup şi suflet. Expresia ,,sine cuantificat” încearcă să identifice persoana doar cu trupul ei împreună cu parametrii de funcţionare ai acestuia, comparându-l tot mai mult pe om cu o simplă maşină, care are o presiune, o tensiune, o temperatură de funcţionare etc.

[9] Foarte multe cuvinte şi asigurări fără acoperire. De exemplu, în aprilie 2017, la conferinţa anuală a grupului pentru dezvoltatorii de aplicaţii de la Facebook, F8, Mark Zuckerberg, patronul firmei Facebook, a anunţat că aceasta lucrează la o tehnologie care va permite utilizatorilor să comunice doar cu mintea. Tehnologia presupune cipuri implantabile care vor crea o interfaţă creier-computer. Nu este chiar o noutate deoarece se ştia de ceva vreme că Facebook lucrează la astfel de proiecte. Şi când gândurile vor fi disponibile pentru computere, oare hackerii vor dormi ?

[10] BioNyfiken – nyfiken în suedeză înseamnă curios, prin urmare numele companiei s-ar traduce bio-curioşi, curioşi în ce priveşte biologicul, organismul uman.

[11] The Times defineşte singularitatea ca fiind ,,momentul în care schimbarea tehnologică devine atât de rapidă şi profundă, încât reprezintă o ruptură în ţesătura istoriei umane”. După cum afirmă susţinătorii ideii, singularitatea este momentul în care omul şi maşina se unesc pentru a crea un nou tip de om – o entitate singulară care reuneşte în sine proprietăţile oamenilor şi pe cele ale maşinilor.

Singularitatea este o mişcare cu un număr crescând de adepţi, dintre care mulţi în poziţii puternice. Universitatea Singularităţii este o instituţie veche de 3 ani care oferă cursuri inter-disciplinare pentru directori şi absolvenţi. Ea este găzduită de NASA, faţada celebră pentru proiectele secrete ale guvernului american şi ale complexului armată-industrie. Google, o altă corporaţie faţadă pentru agenţiile de informaţii, a fost unul din sponsorii fondatori ai universităţii.

[12] Altfel spus, ceilalţi oameni care nu sunt în tehnologie sunt nişte înapoiaţi sau incapabili să înţeleagă ce este tehnologia … Nişte oameni neadaptaţi, cărora le este frică de tehnologie, precum odinioară când oamenilor le era frică de tren, telegraf sau telefon.