Talcuire la cartea Proorocului Daniil (III)

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Tâlcuire la cartea Proorocului Daniil (III)

de Fericitul Teodoret al Cirului

Episoadele anterioare

 

Capitolul I

1. În anul al treilea al împărăţiei lui Ioachim împăratul Iudei, a venit Navuhodonosor împăratul Vavilonului la Ierusalim, şi l-a înconjurat pre el.

Foarte potrivit a amintit mai înainte de toate de cel care împărăţea pe atunci şi ne-a arătat vremea în care s-au petrecut cele istorisite, ca să putem şti limpede când a avut loc prima robie: în cel de-al treilea an al domniei lui Ioachim, cel zis şi Eliachim, care a împărăţit după Ioahaz şi a fost părinte al lui Ioahaz care s-a numit şi Ioachim şi Iehonia, a avut loc prima robie a Ierusalimului. Acum, chiar acest fapt – că a amintit împăraţii de atunci şi timpurile – trădează caracterul ei profetic, fiindcă putem vedea că ceilalţi prooroci fac asemenea. Scriptura spune, adu-ţi aminte: Vedenia, care o a văzut Isaia feciorul lui Amos, care o a văzut asupra Iudei şi asupra Ierusalimului întru împărăţia lui Ozie, lui Ioatam, a lui Ahaz şi a lui Ezechia, care au împărăţit în Iudeea (Isaia 1, 1); şi: S-a făcut cuvântul lui Dumnezeu către dânsul [Ieremia] în zilele lui Iosia fiul lui Amos împăratul Iudei, în anul al treisprezecelea al împărăţiei lui (Ieremia 1, 1-2). Şi Iezechiil, şi în cele mai multe cazuri fiecare dintre ceilalţi prooroci au folosit acest mod de a începe proorocia lor. Aşadar ajunge şi aceasta pentru a-i încredinţa pe iudei de nebunia lor şi a-l aşeza pe prooroc ca pe un adevărat prooroc.

 

2. Şi au dat Domnul în mâna lui pre Ioachim împăratul Iudei, şi din partea vaselor casei lui Dumnezeu.

Şi aceasta arată darul duhovnicesc din el: în vreme ce nu este cu putinţă oricui a cunoaşte iconomiile dumnezeieşti, lui i s-a dat Dumnezeiescul Duh şi le-a cunoscut cu limpezime, şi el le spune celorlalţi că, pentru nelegiuirea şi multa păgânătate a poporului şi împăratului, cu îngăduinţa Dumnezeului tuturor, a fost luată cetatea şi unele din vasele sfinţite au ajuns în stăpânirea vrăjmaşului. Era de foarte mare trebuinţă ca el să spună: Au dat Domnul în mâna lui pre Ioachim împăratul Iudei, ca nu cumva cineva să aibă impresia că, prin puterea sa, Navuhodonosor a biruit cetatea închinată lui Dumnezeu; ci toţi să afle întocmai că ea a căzut în mâinile duşmanului când Dumnezeu a dat-o şi s-a depărtat harul care apăra mai înainte cetatea. Pentru a arăta desluşit aceasta, Dumnezeul tuturor grăieşte de asemenea prin Proorocul Isaia: Au mări-se-va securea fără de cel ce taie cu ea ? Au înălţa-se-va ferăstrăul fără de cel ce îl trage pre el ? (Isaia 10, 15). În aceasta învaţă că El Însuşi va aduce pedepse asupra oamenilor şi va folosi unelte potrivite în acest scop.

 

Şi le-au dus pre ele în pământul Senaar a casei Dumnezeului său, şi vasele le-au descărcat în casa vistieriei Dumnezeului său.

Probabil te întrebi[1]: De ce s-a întâmplat aceasta, că oamenii păcătuind, sfintele vase afierosite lui Dumnezeu au fost date păgânilor ? Cei care spun aceasta nu cunosc scopul iconomiilor dumnezeieşti. Omul cel sufletesc nu primeşte cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu; că nebunie sunt lui, şi nu le poate înţelege; căci duhovniceşte se judecă. Iar cel duhovnicesc le judecă toate (I Corinteni 2, 14-15), după dumnezeiescul apostol, şi, fiind luminat de Dumnezeiescul Duh este încredinţat că nimic din ceea ce este rânduit prin pronie dumnezeiască nu este fără scop, şi ajunge să afle pricina, exact aşa cum, desigur, persoana care alege să gândească duhovniceşte este capabilă să priceapă care este obiectul nostru actual de cercetare.

Vezi, mare câştig a izvorât din aceasta nu numai iudeilor, ci şi barbarilor înşişi: mai întâi iudeii au învăţat că firea dumnezeiască nu are trebuinţă de nimic, Dumnezeu primind ceea ce este oferit de oameni nu din necesitate, ci pentru a-i învăţa pe ei recunoştinţa şi a le da prilej ca, slujindu-I, să fie răsplătiţi. Vreau să spun, cum am putea noi altminteri să răsplătim pe Făcătorul de bine, Dumnezeu pentru binefacerile Sale către noi de nu ar fi primit El aceste lucruri neînsemnate de la cei ce I le aduc prinos ? Drept aceea, în dorinţa Sa de a-i încredinţa pe iudei că nu era spre a-şi împlini propria trebuinţă, ci din pogorământ pentru neputinţa lor primea jertfele de la ei, cu dreptate El Şi-a întors faţa de la ei şi i-a dat în robie, şi a îngăduit să fie luate în robie împreună cu ei vasele aduse de ei prin care ei credeau că-I slujesc. La urma urmei, dacă El a lăsat din mână fiinţele raţionale spre pedeapsă, de ce ar fi cruţat lucrurile neînsufleţite ?

El îi învaţă chiar prin evenimentele însele că nu sunt diferiţi de babilonieni, deşi ei sunt barbari şi nelegiuiţi; fiindcă ei sunt la fel de nelegiuiţi ca cei din urmă, ba chiar mai nelegiuiţi: fără să fi primit o lege sau să se bucure de povăţuirea proorocilor, aceşti oameni erau ţinuţi de neştiinţă, pe câtă vreme cei dintâi fuseseră luminaţi atât de proorocii vechi, cât şi de cei noi şi văzuseră cu ochii lor minuni cărora nu li se poate ţine socoteala, şi totuşi dispreţuiau pe Dumnezeul tuturor şi continuau să slujească idolilor neînsufleţiţi. Deci El a dat vasele barbarilor ca şi cum le-ar fi zis prin evenimentele însele: Voi nu sunteţi diferiţi de barbari, pângărind aceste lucruri în acelaşi fel cu păcatele voastre, şi este totuna dacă le aveţi voi sau babilonienii, fiindcă păgânătatea vă stăpâneşte deopotrivă.

Prin urmare, aceasta ajungea pentru a-i condamna şi pedepsi de asemenea pe iudei, şi a le aduce nu puţin folos, în timp ce babilonienii, arătând respect faţă de vase în felul lor ferindu-le de folosinţa omenească şi afierosindu-le dumnezeilor cinstiţi de dânşii, nu au suferit vătămare. Dar când împăratul Valtasar şi-a permis a le folosi la un ospăţ, el a fost numaidecât pedepsit şi a plătit după cuviinţă, şi prin pedeapsa suferită de el să înveţe toţi câtă putere are Dumnezeul acelor vase şi că, departe de a fi fost lipsit de propriile lucruri împotriva voinţei Sale, El le-a dat de bunăvoie lor din pricina marii păgânătăţi a poporului[2].

El făcuse de asemenea aceasta în vechime cu chivotul: când Ofni şi Finees, fiii nelegiuiţi şi urâţi ai preotului Ili, l-au luat pentru a-i ajuta pe cei de un neam cu ei, a certat Dumnezeu necredinţa lor, neînvrednicindu-i de nici o purtare de grijă, şi dându-i pe ei pe bună dreptate la junghiere şi chivotul filistinelor[3]. Din nou scopul Său era de a pedepsi pe Israil şi a transmite faptul că nu El are nevoie de chivot, El îl făcuse pentru ei; dar întrebuinţarea lui au pierdut-o când au călcat legea dumnezeiască şi au ales să ducă o viaţă nelegiuită. Însă, ca nu cumva filistenii să se mândrească, că au biruit pe Dumnezeu – gândind că chivotul era dumnezeul iudeilor prin analogie cu propriii idoli făcuţi de mână – şi ca nu cumva ei să-şi atragă un mare rău luând rob pe dumnezeul iudeilor şi închinându-l zeilor lor ca pe un soi de trofeu, El a făcut ca idolul Dagon cel venerat de ei să cadă şi să se spargă în bucăţi în faţa chivotului ca şi cum s-ar fi închinat, admiţând înfrângerea sa prin fapt şi demonstrând că dracul din el este rob lui Dumnezeu. Aceasta nu s-a întâmplat doar o dată, ci de mai multe ori; El a adus felurite nenorociri asupra lor până când ei au dat înapoi chivotul şi au făcut multe daruri care vădeau pedeapsa[4]. La acea vreme, de asemenea, în cazul lui Navuhodonosor, câştigul s-a dovedit a fi îndoit: îngăduinţa dată de Dumnezeu pentru scurt timp a fost de folos nu numai pentru iudei, ci şi pentru cei de alt neam.

 

3-4. Şi a zis împăratul lui Asfanez cel ce era mai mare preste famenii săi, să bage din fiii robiei lui Israil şi din sămânţa împărăţiei şi din boieri [partemim], tineri întru care nu este prihană, şi frumoşi la chip, şi înţelegători întru toată înţelepciunea, şi cunoscători de ştiinţă, şi cugetători de înţelepciune, care să poată sta în casă înaintea împăratului, şi să-i înveţe pre ei carte şi limba Haldeilor.

În timp ce Dumnezeul tuturor a ales pe cele neputincioase, slabe şi nebăgate în seamă ale lumii ca să-i ruşineze pe cei înţelepţi şi puternici[5], oamenii caută frumuseţe, statură şi sănătate trupească, nu înţelepciunea cunoscătoare de cele dumnezeieşti, ci pe cea împodobită cu grăire aleasă. Prin urmare, din aceasta tu poţi învăţa de asemenea diferenţa dintre criteriile dumnezeieşti şi cele omeneşti. Ea trădează aroganţa împăratului prin aceea că a vrut să-şi ia ca însoţitori nu numai din ceilalţi robi, ci şi din cei de neam împărătesc. Încă aici se împlineşte proorocia lui Isaia grăită către împăratul Ezechia: Ascultă cuvântul Domnului Savaot. Iată vor veni zile zice Domnul, şi vor lua toate din casa ta, şi câte au strâns părinţii tăi până în ziua aceasta în Vavilon vor veni, şi nimic nu vor lăsa. Şi au zis Dumnezeu, că şi din fiii tăi, care vei naşte tu, vor lua şi vor face fameni în casa împăratului vavilonenilor (Isaia 39, 5-7). De această proorocie amintindu-ne, binecuvântatul Daniil spune că împăratul a poruncit să bage din fiii robiei lui Israil şi din sămânţa împărăţiei şi din boieri [partemim], prin cuvântul evreiesc partemim referindu-se la cei feciorelnici, deşi partemim Symmachus l-a tâlcuit ca aleşi[6].

 

5-6. Şi le-a rânduit lor împăratul zilnic din masa împărătească şi din vinul care bea el, şi să-i hrănească pre ei trei ani, şi după aceea să stea înaintea împăratului. Şi au fost întru ei din fiii lui Iuda: Daniil şi Anania şi Azaria şi Misail.

Aici el ne arată mărinimia împăratului în a le rândui hrană care nu era de rând, ca unor robi şi prinşi de război; ci a poruncit ca ei să se împărtăşească din masa împărătească. Îndată după aceea el aminteşte înfrânarea şi principiile lor sănătoase, neîngăduindu-şi mărirea de sine, ci propunând o lecţie de folos celor pregătiţi să primească folosul.

Se poate vedea de asemenea cumpătarea cugetării sale: după ce a amintit mai înainte că împăratul a poruncit să fie aleşi tineri de neam împărătesc, frumoşi la privire şi de statură deosebită, şi dând în acest punct numele lor, el a pomenit simplu de seminţia Iudei şi a ascuns obârşia lor împărătească.

 

7. Şi le-a pus lor mai marele famenilor nume, lui Daniil: Valtasar, şi lui Anania: Sidrah, şi lui Misail: Misah, şi lui Azaria: Avdenago.

Aceasta se socotea de către unii dreptul stăpânilor, care cumpărând robi le schimbau numele astfel încât şi prin schimbarea numelui ei îşi vor mărturisi robia. Mai marele famenilor a făcut la fel în acest caz, înlăturând numele lor evreieşti şi dându-le unele haldeene, şi pentru pricina că împăratul poruncise ca tinerii să înveţe limba haldeilor.

 

8. Şi a pus Daniil în inima sa, ca să nu se pângărească cu masa împăratului şi cu vinul băuturii lui, şi a rugat pre mai marele famenilor, ca să nu se pângărească.

Vezi, cei care-L iubesc pe Dumnezeu nu ţin cont de loc pentru a-L căuta pe Dumnezeu în toate: oriund merg, ei Îi aduc aceeaşi slujire, şi când se află în nenorociri ei Se închină la fel Ziditorului lor. Aici tu poţi găsi un exemplu extraordinar: crescuţi de iudei şi deprinşi a Se închina lui Dumnezeu într-un anume loc, apoi locuind într-o ţară străină, siliţi a purta jugul robiei la o vârstă foarte fragedă şi a trăi sub alte legi, ei erau râvnitori să-şi păstreze religia lor străveche. Deoarece vedeau că babilonienii pângăreau mâncarea lor cu invocarea idolilor şi băutura cu libaţii, ei au arătat dispreţ faţă de bunăstarea lor materială, au nesocotit desfătările de la masa voluptuoasă a împăratului, şi l-au rugat pe mai marele famenilor să le îngăduie să nu se împărtăşească de bucatele împărăteşti.

 

[1] O întrebare pe care cititorii şi-ar putea-o pune în mod legitim este semnificaţia cuvântului Senaar, numele antic al Babilonului (potrivit Facerea 10, 10; Isaia 11, 11).

[2] Daniil 5.

[3] I Împăraţi 4.

[4] I Împăraţi 5-6.

[5] I Corinteni 1, 27-28.

[6] Teodoret găseşte în textul său grec (cunoscut ca Theodotion-Daniil) o formă transliterată a cuvântului evreiesc, el însuşi derivând din persană, însemnând ,,nobilime”; dar în ciuda referirii (rare) la versiunea lui Symmachus care sugerează altceva, el riscă o versiune proprie.