Zeitgeist, sau Spiritul timpului (I)

Zeitgeist, sau Spiritul timpului (I)

Acum aproximativ o lună, am primit un mail de la un cititor, care ne întreba dacă am văzut filmul Zeitgeist şi ce credem despre el. Până la acel moment nu aveam cunoştinţă de acest film, dar între timp am vizionat partea I – fiindcă există şi o a doua parte.

Filmul este împărţit în 3 secţiuni: I. Cea mai grozavă poveste spusă vreodată, în care realizatorii încearcă să demonstreze că, în realitate, creştinismul este o formă de păgânism, iar Hristos este un zeu păgân, mai precis divinitatea solară a unei secte gnostice creştine; II. Întreaga lume este un teatru, despre 11 septembrie 2001 şi III. Nu-i luaţi în seamă pe cei din spatele cortinei, despre mâna de oameni care conduce lumea. Ultimele 2 secţiuni sunt destul de reuşite şi conţin informaţie care poate fi găsită, în general, în periodicele sau pe site-urile anti-sistem.

În ce priveşte secţiunea I, Cea mai grozavă poveste spusă vreodată, trebuie să recunosc două lucruri:

1. O parte din cele afirmate le-am mai întâlnit în articole sau cărţi care avertizau cu privire la vehicularea unor astfel de idei;

2. Cu toate acestea, nu am întâlnit niciodată aşa nişte construcţii forţate, întemeiate pe minciună şi manipularea informaţiei. Cei care s-au pretat la aşa ceva sau nu au avut nici un scrupul, sau au fost nişte indivizi care au realizat un film fără a avea o documentaţie serioasă şi pertinentă. Personal, înclin spre prima variantă, dat fiind că celelalte 2 secţiuni sunt destul de bine construite şi în mare măsură reale. În aceste condiţii, se naşte întrebarea: ce anume s-a urmărit prin realizarea unui astfel de documentar ?

 

Care este legătura dintre cele 3 părţi ale documentarului, sau dintre religie, război şi bani

La începutul filmului, înainte de a intra în subiect, se sugerează că religia, războiul şi banii au ceva în comun; acel ceva este încercarea de manipulare a oamenilor la nivel mondial. Într-adevăr, religia are un rol important în jocul puterii, dar acest lucru s-a ştiut dintotdeauna.

Omul este o fiinţă religioasă, fie că vrea să creadă acest lucru, fie că nu. Aşa este el. Fiecare dintre noi credem în ceva, avem o scară a valorilor, principii, un sistem prin care discernem această lume. Este gândirea noastră, felul în care privim tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ea implică credinţă. Unii dintre noi realizăm în ce credem, alţii nu. Dar toţi credem în ceva.

Nu există atei, adică oameni care nu cred în Dumnezeu. Fiecare crede într-un dumnezeu; uneori, acest dumnezeu este el însuşi ! Dar crede ! Aş îndrăzni să mai spun ceva despre aşa-zişii atei. Uneori se poate desluşi la ei ura pe care o au faţă de Dumnezeu; această ură este un sentiment, şi nu de indiferenţă. Să fie oare din cauză că sunt supăraţi pe Dumnezeu şi nu vor să-I recunoască existenţa şi atotputernicia ? Este posibil. Poate că ei cred în El, chiar dacă Îl urăsc. Nu pot urî o Persoană în a cărei existenţă nu cred, nu ?

Neîndoios, omul este o fiinţă complexă, extrem de complexă, guvernată de gânduri, sentimente şi voinţă, generate de cele trei puteri ale sufletului. Alături de acestea, omul mai are înlăuntrul lui dorinţa de a-L cunoaşte pe Ziditorul său. Această dorinţă este cea pe care mai-marii acestei lumi încearcă să o speculeze; această natură a omului, esenţialmente religioasă, este cea care face ca religia să fie un instrument atât de puternic în mâinile oamenilor dornici să-i stăpânească pe alţii …

Nu este vina religiei, nici a omului, că lucrurile stau astfel. Noi, oamenii de rând, trebuie însă să fim conştienţi de ce armă poate fi religia în mâinile celor lipsiţi de scrupule, care nu se dau înapoi de la nimic pentru a-şi atinge scopurile. Şi ştiind acest lucru, să luăm aminte cu atenţie în stânga şi-n dreapta şi să căutăm în permanenţă să discernem adevărul de minciună.

 

Câteva noţiuni de istorie a omenirii care aduc lumină asupra unora din afirmaţiile făcute în documentar

Ce susţin realizatorii acestui film cu privire la religie, mai precis la creştinism ? Cea mai grozavă poveste spusă vreodată începe prin a vorbi despre faptul că oamenii au venerat întotdeauna soarele şi stelele. Fireşte, este vorba de vechile religii păgâne, ai cărei adepţi se închinau la soare, stele, vânt şi toate celelalte. Ştim, de asemenea, că vechii egipteni, ca şi perşii şi alte popoare antice aveau cunoştinţe avansate de astronomie. Însuşi Sfântul Prooroc Moisi a învăţat la curtea lui Faraon astronomia, cronologia şi celelalte ştiinţe cunoscute în vremea lui. Până aici, totul este potrivit istoriei cunoscute.

De aici încolo se fac afirmaţii îndrăzneţe, prima fiind aceea că Horus, unul din zeii egipteni, s-ar fi născut pe 25 decembrie, din fecioara Isis Maria, iar naşterea sa a coincis cu apariţia unei stele la răsărit, care a fost urmărită de 3 regi şi multe alte amănunte din viaţa Mântuitorului sunt trecute în biografia acestui zeu egiptean, mergând până la identitate !

Până la acest film, nu am mai auzit nicicând să se atribuie vreunui personaj din lume, fie el istoric sau mitic, viaţa Mântuitorului. Se merită spus că există totuşi unele informaţii pe care s-ar putea baza o astfel de teorie, dar nicidecum în această variantă. Diferiţi istorici recunoscuţi, atât laici, cât şi bisericeşti, au remarcat că există o sumă de similitudini între relatările religiei creştine cu privire la anumite evenimente şi relatările altor religii ale lumii; de pildă, idei despre potopul lui Noe pot fi regăsite la mai multe religii ale lumii, venirea unui mântuitor care va salva lumea se întâlneşte şi în alte colţuri ale lumii etc. Remarcând aceste lucruri, istorici mari precum Mircea Eliade, dar şi Eusebiu de Cezareea, au spus că este firesc ceea ce au descoperit, fiindcă toate acestea îşi au originea în revelaţia primară.

Ce este revelaţia primară ? În două cuvinte, revelaţia primară este revelaţia pe care Dumnezeu a dat-o tuturor oamenilor cu privire la El, la începutul lumii; această revelaţie au primit-o Adam şi urmaşii lui, şi ea a fost cunoscută de toate neamurile pământului. Odată cu trecerea vremii, această revelaţie a fost alterată de mulţimea de obiceiuri locale, superstiţii, păreri omeneşti, până acolo încât din monoteism – credinţa într-un singur Dumnezeu, s-a ajuns la politeism şi la mulţimea de religii care au existat pe pământ în veacurile de dinaintea venirii lui Hristos.

Studiind într-amănunt religiile lumii, marii istorici au regăsit fragmente ale revelaţiei primare şi cei mai perspicace dintre ei chiar i-au spus pe nume. Cei care doresc să afle mai multe despre revelaţia primară, pot citi episodul III din Istoria Bisericii, de Vladimir Guettee. Personal, cred că Guettee a surprins într-un mod remarcabil revelaţia primară, iar observaţiile lui sunt pline de logică şi bun simţ.

Întorcându-ne la Zeitgeist, se poate spune că de la aceste similitudini care există până la afirmaţia elucubrantă că ar fi existat un personaj istoric sau mitic a cărui biografie să coincidă aproape cu cea a lui Hristos, calea este lungă. Dar, potrivit realizatorilor acestui documentar, lista celor care au avut o biografie asemănătoare cu a Mântuitorului nu începe şi se termină cu Horus: cică Attis din Frigia s-ar fi născut de asemenea pe 25 decembrie dintr-o fecioară; de asemenea, Krishna din India, Dionysios din Grecia, Mithra din Persia, şi mulţi alţii.

Oricine se străduieşte câtuşi de puţin să se informeze de pe internet cu privire la aceste figuri istorice sau mitice, va afla cu repeziciune că afirmaţiile făcute în documentar sunt minciuni grosolane. Şi, de fapt, oricine s-a familiarizat un pic cu istoria religiilor, ştie cine sunt Attis din Frigia, Krishna din India, Dionysios şi Mithra: nişte zeităţi păgâne, al căror cult era marcat de desfrânare şi sacrificii, mergând până la jertfe umane.

 

Câteva comentarii concrete pe marginea informaţiilor vehiculate în documentar

După ce am vizionat acest documentar, am căutat să surprind mesajul său religios. Orice film este în mod firesc o înşiruire de informaţii dispuse după o logică; unele se deduc din altele sau le completează pe altele etc, însă miezul, esenţa este una singură. După părerea mea, una umilă, problema centrală spre care ţinteşte acest documentar, din punct de vedere religios, este următoarea: 1) potrivit similitudinilor fenomenale dintre biografia lui Hristos şi biografia altor personaje precum Attis, Krishna şi alţii, 2) potrivit altor similitudini între personaje prezentate de Scriptură şi personaje de aiurea, şi 3) potrivit unor informaţii istorice, astronomice etc care par la prima vedere veridice, Sfânta Scriptură nu este un document istoric, ci o alegorie, ale cărei personaje nu au existat în realitate. Mai mult, Hristos este un personaj mitic, una dintre întruchipările divinităţii solare, mântuitorul din era Peştilor, căruia îi va lua locul în curând mântuitorul din era Vărsătorului.

Cu alte cuvinte, se construieşte un edificiu destul de bine închegat al noii ere a Vărsătorului şi se surpă din temelii creştinismul, ca religie revelată dumnezeieşte. Afirmaţiile făcute în documentar sunt de o causticitate ieşită din comun, fiindcă – precum am spus la început – nu am mai întâlnit până acum aşa nişte construcţii fondate pe minciună şi manipulare a informaţiei, ce să spun, de-a dreptul diabolice !

 

Ce aş comenta concret ?

1) Similitudinile dintre biografia lui Hristos şi biografia altor personaje, precum am mai spus, sunt extrem de forţate. Se merită adăugat aici un lucru: nici măcar evreii nu neagă existenţa istorică a lui Iisus Hristos ! Nici măcar cei mai mari duşmani ai creştinismului nu au ajuns până aici ! Doar ici şi colo, câţiva au îndrăznit să spună aşa ceva, însă au fost cu totul marginalizaţi, fiindcă afirmaţia este prea gogonată !

În secolul XX, evreii au reconstituit procesul Mântuitorului, încercând să dea un alt verdict decât cel consemnat de istorie. Oare s-ar mai fi străduit într-atât, dacă ar fi fost vorba de un personaj mitic ?

 

2) Similitudinile dintre biografia altor personaje din Scriptură şi personaje de aiurea (despre evenimentele prezentate în Scriptură care se regăsesc în alte religii ale lumii am vorbit deja când am pomenit de revelaţia primară) sunt, de asemenea, forţate. De exemplu, se afirmă că Moise este un personaj inventat şi că biografia lui ar copia biografia unui anume Sargon din Akkad, care ar fi trăit în jurul anului 2250 î.Hr..

Citez din documentar: ,,Această poveste a copilului pus într-un coş a fost luată direct din legenda lui Sargon din Akkad de prin jurul anului 2250 î.Hr.. Sargon a fost pus după naştere într-un coş din trestie, şi, pentru evitarea săvârşirii unui infanticid, a fost pus pe râu. A fost însă salvat şi crescut de Akki, o soţie de viţă regală”.

Apoi ni se spun următoarele: ,,În plus, Moise este cunoscut ca Legiuitorul, cel care a dat cele 10 porunci. Ideea de trecere a puterii de la Dumnezeu către un prooroc, sus pe un munte, este şi el un motiv foarte vechi. Moise este un alt dătător de legi din lunga linie a legiuitorilor din istoria mitologică. În India, Manou a fost marele legiuitor. În Creta, Minos a urcat pe Muntele Dikta unde Zeus i-a dat legile sacre. În timp ce în Egipt îl avem pe Mises care a purtat tablele din piatră şi pe ele au fost scrise legile Domnului. Manou – Minos – Mises – Moses”.

Să vedem ce spun istoricii despre aceste lucruri. Acest personaj, Sargon din Akkad, a existat într-adevăr, dar informaţiile cu privire la legătura dintre el şi Moise sunt răstălmăcite. Iată ce spune Flavius Josephus în Antichităţi iudaice: ,,După propria lui mărturie, şi Sargon, întemeietorul dinastiei semite din Akad (2371-2315 î.Hr.), a plutit în fragedă pruncie într-un coş de trestie pe apele Eufratului, fiind găsit şi crescut de un grădinar, spre a intra în slujba regelui din Kiş, al cărui tron l-a uzurpat apoi. Aşa erau abandonaţi copiii sărmani în Mesopotamia, de unde au plecat şi Avraam cu Sarra şi Lot spre Hanaan”.

Aşadar, aici este vorba despre un obicei existent printre haldei, ştiut fiind faptul că Moise era de neam haldeean, ca şi Avraam şi Sarra. Prin urmare, nu este de mirare că atât Sargon, cât şi Moise au fost puşi într-un coş de trestie şi daţi pe apa râului. Nu este vorba despre copierea unei biografii după o alta, ci de întâlnirea aceluiaşi obicei caracteristic neamului haldeilor şi la unul, şi la celălalt.

Aceeaşi relatare despre obiceiul haldeilor o consemnează şi A.P. Lopuhin, în a sa Istorie biblică. El chiar indică faptul că autobiografia lui Sargon, pe care îl numeşte regele Sargon I al Haldeei, se găseşte însemnată pe una din plăcile bibliotecii regale din Haldeea. Un aspect interesant din această autobiografie este următorul: ,,Râul m-a dus până la locuinţa lui Acki, cărătorul de apă, şi acesta în bunătatea lui m-a scos din apă şi m-a crescut ca pe propriul său fiu. După aceasta m-a pus grădinar şi Iştar mi-a dat binecuvântare şi cu trecerea anilor m-am făcut rege”.

Acesta este numele grădinarului din istorisirea lui Flavius Josephus: Acki ! Deci, nu este vorba nicidecum de o prinţesă sau regină Akki, care l-ar fi crescut pe Sargon. De altfel, Josephus spune că Sargon a uzurpat tronul, prin urmare el nu fusese înfiat de această Akki, precum Moise a fost înfiat de fiica lui Faraon.

Iată cum s-a amestecat în chip diabolic adevărul cu minciuna şi ce-a ieşit ! Poate mulţi ar crede ce spun realizatorii documentarului, poate s-ar cutremura de similitudinile întâlnite, fără să-şi închipuie că în spatele acestora sunt nişte obiceiuri existente la unele popoare, obiceiuri reale, împletite cu minciuni !

Să spunem mai departe câteva cuvinte despre Moise ca legiuitor. Când a crescut, fiica lui Faraon l-a luat cu sine la palat şi l-a înfiat punându-i numele Moise. Acelaşi Flavius Josephus ne spune că numele lui derivă de la Tuthmoses, adică ,,Thot este cel ce l-a născut”, numele a 4 faraoni din dinastia a XVIII-a. Moise a fost înfiat de fiica lui Tuthmoses I (1525-1512 î.Hr.), iar Tuthmoses al IV-lea (1425-1417 î.Hr.) este cel care a condus expediţia care a murit înecată în Marea Roşie. Se pare că fiica lui Faraon a dorit să cinstească amintirea tatălui ei, spunând copilului înfiat Moise.

De asemenea, Moise este un nume egiptean, format din cuvintele mo – apă şi yses – cei ce sunt scoşi afară. Precum scrie în Scriptură: ,,Şi a numit numele lui Moisi, zicând: din apă l-am luat pre el” (Ieşirea 2, 10). După părerea majorităţii învăţaţilor, forma primitivă egipteană a lui este Mesu, care adesea se întâlneşte pe monumentele egiptene şi de scriitorii greci se redă ca Mosis. Alcătuitorii Septuagintei – traducătorii alexandrini din vremea regelui Ptolemeu Filadelful – au scris acest nume Μωυσυς.

Ţinând cont de acestea, afirmaţia făcută în documentar despre o serie de legiuitori cu un nume asemănător cu cel al lui Moise este o invenţie. Nu există nici o ,,lungă linie a legiuitorilor din istoria mitologică”:

– Manu este primul om arhetipal din mitologia hindusă, supravieţuitor al marelui potop şi tatăl rasei umane. El este, de asemenea, autorul legendar al unuia dintre cele mai faimoase coduri ale legii religioase hinduse, Legile lui Manu (Manusmriti), compuse în sanscrită şi datând în forma sa actuală din secolul I î.Hr.. Altfel spus, Manu este o întruchipare a lui Adam, Noe, Avraam şi Moise la un loc. Şi, demn de remarcat, el aparţine mitologiei hinduse, deci este un personaj mitic;

– Minos a primit legile în Creta, dar nici între el şi Moise nu există nici o legătură, decât iniţiala numelui. De asemenea, se merită precizat că Minos este o figură mitică;

– Mises din Egipt este însuşi Moise, după cum reiese de pe monumentele egiptene pe care este însemnat numele lui Moise.

Mircea Eliade spune că nu există nici un motiv pentru care ne-am îndoi de existenţa istorică a lui Moise. Pun punct acestui subiect, observând încă o dată ce construcţii forţate s-au făcut pentru a zăpăci omul contemporan.

În ce priveşte asemănarea dintre Iosif şi Hristos, aceasta nu merită nici o atenţie. Orice creştin care se străduieşte un pic să citească tâlcuirile la Sfânta Scriptură ştie că Iosif este, într-adevăr, o preînchipuire a Mântuitorului. Tocmai ca Iosif să fie o preînchipuire a lui Hristos, Dumnezeu a rânduit în viaţa lui nişte evenimente asemănătoare. Mai întâlnim astfel de asemănări între personaje istorice din Vechiul Testament şi Mântuitorul.

Personajul Iosif este, de asemenea, consemnat de istorie, deci nu mai este nimic de spus nici în această privinţă.

 

3) Asupra acestui punct, referitor la informaţiile istorice, astronomice şi de altă natură care par la prima vedere veridice, dar care sunt nişte răstălmăciri grosolane ale adevărului, voi reveni peste puţin timp într-o a doua parte a acestui articol.

Aş vrea să precizez că am scris acest articol doar pentru a oferi celor interesaţi câteva argumente prin care să se întărească în poziţia lor de creştini, rugându-i chiar să se străduiască să citească şi să se informeze, ca să nu fie duşi în eroare de tot felul de informaţii de proastă calitate, dar bine manipulate. Îndrăznesc să spun că acest documentar este un gunoi care ne-a fost aruncat pur şi simplu în cap, aşa cum ne-au fost aruncate multe alte gunoaie asemănătoare lui: Codul lui da Vinci, Evanghelia după Iuda, Evangheliştii lui Alina Mungiu-Pippidi, descoperirea mormântului lui Hristos etc.

Şi acest lucru are un singur scop: acoperirea – până la dispariţia dinaintea ochilor noştri – a adevăratei informaţii despre Dumnezeu şi om ca apogeu al creaţiei Lui.