Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu (XIV)
Tâlcuiri la Noul Testament
Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu (XIV)
de Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei
9, 38-40: Şi a răspuns Ioan lui, zicând: Învăţătorule am văzut pre oarecine întru numele tău scoţând draci, care nu vine după noi, şi l-am oprit pre el, pentru că nu vine după noi. Iar Iisus au zis: nu-l opriţi pre el, că nimeni nu este care va face putere întru numele meu, şi să poată degrabă a mă grăi de rău. Că cel ce nu este împotriva noastră, pentru noi este.
38. Num. 11, 27 şi urm; Luca 9, 49 şi urm. 39. 1 Cor. 12, 3. 40. Mat. 12, 30.
Nu de vreo pizmă sau zavistie fiind ţinut fiul tunetului (Marcu 3, 17) l-a oprit pe cel ce scotea dracii, ci pentru că voia ca toţi cei care cheamă numele lui Hristos să-I urmeze Lui şi un trup să fie toţi ucenicii; căci întru începutul propovăduirii, unii, fiind stăpâniţi de iubirea de slavă, voiau şi ei să facă semne şi văzând că numele lui Hristos mult poate, făceau minuni, chemând numele lui Iisus asupra celor bolnavi; însă după adevăr nevrednici erau ei de dumnezeiescul dar. Iar Domnul voia ca să se întindă propovăduirea până şi prin cei nevrednici.
Dar ce zice Mântuitorul ? Nu-l lasă pe Ioan să-l oprească pe cel ce face semne, ci zice: ,,Lăsaţi-l, că nimeni care va săvârşi minune în numele Meu, nu va putea degrab să Mă grăiască de rău ! Căci cum Mă va grăi de rău cel care va săvârşi minune întru numele Meu sau cel care are numele Meu pricină de slavă şi prin chemarea acestui nume face minuni ?” Însă se pare că Domnul împotrivă-Şi grăieşte, căci într-alt loc zice: Cela ce nu este cu mine, împotriva mea este (Matei 12, 30). Aşadar, par acestea a fi potrivnice, dar nu sunt; căci zicând: Cela ce nu este cu mine, împotriva mea este, o spune pentru draci, care se sârguiesc a trage de la Dumnezeu şi răpesc pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu; iar cele de acum s-au zis pentru oameni, care mai vârtos aduc pe unii la Dumnezeu prin facerea de minuni.
9, 41-42: Că oricine va adăpa pre voi cu un pahar de apă întru numele meu, căci ai lui Hristos sunteţi, amin grăiesc vouă: nu-şi va pierde plata sa. Şi oricine va sminti pre unul dintr-aceşti mici, care cred întru mine, mai bine ar fi lui de s-ar lega o piatră de moară împrejurul grumazului lui şi să se arunce în mare.
41. Mat. 10, 42. 42. Mat. 18, 6; Luca 17, 2.
,,Nu numai pe cel ce face minuni întru numele Meu nu-l opresc, ci chiar de-ar face cineva un lucru oricât de mic, măcar un pahar de apă de vă va da să beţi în numele Meu şi vă va primi pe voi pentru Mine şi nu pentru har lumesc sau omenesc, nu-şi va pierde plata sa”. Şi a zis un pahar de apă pentru ca să nu fie sărăcia pricină de nedărnicie: ,,Că măcar un pahar de apă de vei da – care este prea mic lucru – nici pe acesta nu-l vei pierde”.
,,Şi precum pe unul din cei mici de vei cinsti, te faci plăcut lui Dumnezeu, întru acest chip pe unul dintre cei mici de vei sminti – adică de îl vei necinsti sau îi vei fi pricină de poticnire – mai de folos ţi-ar fi ţie de s-ar spânzura piatră de moară împrejurul grumazului tău”, că mai grea muncă vom suferi, precum se pare. Şi acest chip de chinuire şi moarte pune înainte Domnul, înfricoşându-ne pe noi prin pilda aceasta simţită.
9, 43-50: Şi de te sminteşte pre tine mâna ta, taie-o pre ea; că mai bine îţi este ţie ciung să intri în viaţă, decât două mâini având, să intri în gheena, în focul nestins, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Şi de te sminteşte pre tine piciorul tău, taie-l pre el; că mai bine îţi este ţie să intri în viaţă şchiop, decât două picioare având, să fii aruncat în gheena, în focul nestins, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Şi de te sminteşte pre tine ochiul tău, scoate-l pre el; că mai bine îţi este ţie cu un ochi să intri întru împărăţia lui Dumnezeu, decât doi ochi având, să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Că fieştecine cu foc se va săra, şi toată jertfa cu sare se va săra. Bună este sarea; iar de va fi sarea nesărată, cu ce o veţi îndulci pre aceasta ? Aveţi întru voi sare, şi pace aveţi între voi !
43. Mat. 5, 30. 44. Isaia 66, 24. 45. Mat. 18, 8. 47. Mat. 5, 29. 49. Lev. 2, 13. 50. Mat. 5, 13; Luca 14, 34.
După ce i-a îngrozit pe cei ce smintesc cum că mai de folos le-ar fi fost lor de s-ar fi aruncat în mare, acum îi sfătuieşte şi pe cei care se smintesc, ca să se păzească de cei ce sunt gata a-i sminti şi a-i împiedica pe ei de la mântuire. Că măcar de-ar fi picior, mână sau ochi cel ce te sminteşte pe tine, adică cineva din cei de aproape, cei care se înrudesc cu tine după sânge şi îţi sunt de trebuinţă, taie-l pe el, adică leapădă-te de prietenia şi dragostea cea către dânsul.
Iar vierme şi foc ce muncesc pe păcătoşi sunt conştiinţa fiecăruia şi aducerea aminte de lucrurile cele necuvioase ce s-au făcut de către ei în viaţa aceasta, care ca un vierme roade şi ca un foc arde. Căci fiecare cu foc se va săra, adică se va lămuri, ceea ce zice şi Pavel: Al fiecărui lucru arătat va fi; că ziua îl va arăta, pentru că cu foc se va descoperi; şi al fiecărui lucru în ce chip va fi, focul îl va lămuri (I Corinteni 3, 13). Încă şi toată jertfa cu sare se va săra. Iar aceasta s-a scris în Leviticul, căci acolo zice Dumnezeu: Tot darul jertfei voastre cu sare să-l săraţi (Leviticul 2, 13). Deci, bine este să sărăm jertfele noastre cu sarea lui Dumnezeu, adică să nu aducem jertfe slăbănoage şi trândave, ci întărite şi dulci.
Sare încă îi numeşte Domnul pe apostoli şi pe toţi cei care au puterea de a ţine şi de a închega (Matei 5, 13). Căci precum sarea ţine cărnurile şi nu le lasă să nască viermi, tot aşa cuvântul învăţătoresc, de va fi întăritor închegând pe oamenii cei trupeşti, nu lasă să se nască întru ei viermele cel neadormit. Iar dacă dascălul va fi nesărat şi nu va avea saramură care să întărească şi să închege, cu ce va săra ? Şi cu ce va îndulci ? ,,Deci, să aveţi întru voi sare, adică darul Duhului care îndulceşte şi ţine, ca să aveţi pace unii cu alţii, că acela ce este închegat cu legătura dragostei către aproapele, acela are sare şi dintru aceasta are pace cu fratele său”.
Capitolul 10
Întrebare despre despărţenie. Iisus binecuvântează pruncii. Bogatul doritor de viaţa veşnică. Iisus vesteşte patimile sale. Fiii lui Zevedei. Vartimei orbul.
10, 1-9: Şi de acolo sculându-se, au venit în hotarele Iudeei, de ceea parte de Iordan; şi iarăşi s-au adunat noroadele la dânsul; şi precum îi era obiceiul, iarăşi îi învăţa pre ei. Şi apropiindu-se fariseii, l-au întrebat pre el, ispitindu-l: oare se cade bărbatului să-şi lase femeia ? Iar el răspunzând au zis lor: ce a poruncit vouă Moisi ? Iar ei au zis: Moisi a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase. Şi răspunzând Iisus, au zis lor: după învârtoşarea inimii voastre a scris vouă porunca aceasta. Iar din începutul zidirii, bărbat şi muiere i-au făcut pre ei Dumnezeu. Pentru aceasta va lăsa omul pre tatăl său şi pre mama sa şi se va lipi de muierea sa, Şi vor fi amândoi un trup; pentru aceea nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce au împreunat Dumnezeu, omul să nu despărţească.
1. Mat. 19, 1 şi urm. 4. Deut. 24, 1; Mat. 5, 31. 6. Fac. 1, 27; 2, 24. 8. 1 Cor. 6, 16. 9. Mat. 19, 6.
Adeseori Domnul pleca din Iudeea pentru zavistia acelora, dar acum Se duce acolo fiindcă se apropie Patima Sa. Însă nu Se suie în Ierusalim, ci în hotarele Iudeei, ca să folosească mulţimile cele fără de răutate, căci Ierusalimul era prăvălie a toată răutatea din pricina vicleşugului fariseilor. Şi vezi răutatea lor, cum Îl ispitesc pe Domnul, nelăsând poporul să creadă Lui, ci pururea vin la El, părându-li-se că întru nedumerire Îl vor afunda şi vor astupa gura Lui prin întrebări. Şi pun întrebare care avea de amândouă părţile prăpăstii: Oare se cade bărbatului să-şi lase femeia ? Ca de va zice Domnul că se cuvine să o lase, să-i răspundă Lui: ,,Dar cum ai zis că afară de cuvânt [pricină] de curvie nu se cuvine să o lase ?” (Matei 5, 32); iar de va zice că nu se cuvine, să-L învinuiască pe El ca pe un potrivnic al legilor lui Moisi. Dar Hristos, care este Însăşi Înţelepciunea, le răspunde răspuns prin care scapă de cursele lor şi-i întreabă pe ei ce le-a poruncit Moisi. Iar ei, răspunzând că le-a poruncit s-o lase, le tâlcuieşte lor Legea, zicând: ,,Nu era aşa de aspru Moisi, încât să pună o lege ca aceasta, ci după învârtoşarea inimii voastre a scris vouă porunca aceasta. Iar Dumnezeu a îngăduit aşa, cunoscând sălbăticiunea evreilor şi cum că acel ce şi-ar fi urât femeia, foarte lesne ar fi omorât-o de vreme ce o ura pe dânsa; din această pricină a îngăduit Dumnezeu să-şi lase femeia cel ce nu va izbuti să se împace cu ea. Dar, dintru început nu a fost aşa, ci voia lui Dumnezeu împreună îi leagă unul cu altul pe cei însoţiţi şi una îi face, încât şi pe părinţii care i-au născut să-i treacă cu vederea.
Şi vezi ce zice, că Dumnezeu nu voieşte deasa însoţire, adică pe una a lăsa şi altă femeie a lua şi iarăşi pe aceea a o lăsa şi de alta a se lipi. Că de ar fi fost aşa, ar fi făcut Dumnezeu un bărbat şi mai multe femei, dar nu a făcut aşa, ci bărbat şi muiere i-au făcut şi a poruncit ca unul cu una să se însoţească.
Dar, poate şi aşa am fi putut să înţelegem locul acesta: cuvântul cel învăţătoresc seminţe bune punând în sufletul omului celui credincios, rânduială de bărbat ţine către sufletul cel care l-a primit. Şi de multe ori cuvântul voind să folosească sufletul ce l-a primit, va lăsa omul pre tatăl său, adică înţelegerea cea înaltă, şi pre mama sa, adică vorba cea împodobită, şi se va lipi de muierea sa, adică învaţă cele ce sunt spre folosul sufletului aceluia, pogorându-se la starea lui şi alegând de multe ori înţelegere de rând şi vorbe neîmpodobite. Şi de aici se fac cei doi un trup, adică sufletul crede că trup s-au făcut Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1, 14). Şi nici un gând omenesc nu poate să despartă acel suflet de o credinţă ca aceasta (Romani 8, 39).
10, 10-12: Şi în casă iarăşi l-au întrebat pre el ucenicii lui de aceasta. Şi le-au zis lor: oricine îşi va lăsa muierea sa şi va lua alta, preacurveşte cu dânsa; şi muierea de îşi va lăsa bărbatul şi se va mărita după altul, preacurveşte.
11. Mat. 5, 32; Luca 16, 18.
Însă şi ucenicii s-au smintit şi pentru aceasta vin iarăşi la Dânsul şi Îl întreabă, fiindcă nu s-a vindecat gândul lor îndeajuns. Iar El le răspunde lor, zicând: ,,Oricine îşi va lăsa muierea sa şi va lua alta, este preacurvar al celei de a doua; de asemenea încă şi femeia care şi-a lăsat bărbatul şi s-a însoţit cu altul preacurvă este”.
10, 13-16: Şi aduceau la dânsul prunci, ca să se atingă de ei; iar ucenicii certau pre cei ce îi aduceau. Iar văzând Iisus, nu i-au părut bine, şi au zis lor: lăsaţi pruncii să vină la mine, şi nu-i opriţi pre ei, că a unora ca acestora este împărăţia lui Dumnezeu. Amin zic vouă: oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra întru ea. Şi luându-i în braţe, şi-au pus mâinile preste ei şi i-au binecuvântat pre dânşii.
13. Mat. 19, 13 şi urm; Luca 18, 15 şi urm. 15. Mat. 18, 30. 16. 9, 36.
Multă este credinţa noroadelor, de vreme ce socoteau că şi numai prin punerea mâinilor Hristos îi blagosloveşte pe cei ce sunt aduşi la Dânsul. Iar ucenicii, socotind că este lucru cu necuviinţă a se aduce pruncii la Hristos, îi opreau pe cei ce îi aduceau. Dar ce zice Hristos ? Învăţându-i pe dânşii smerit a cugeta şi a călca mândria cea lumească, îi şi primeşte pe prunci şi-i şi ia în braţe, arătând că pe cei fără de răutate îi primeşte la Sine, de aceea şi zice că a unora ca acestora este împărăţia lui Dumnezeu. Şi nu zice: ,,a acestora”, ci a unora ca acestora, adică a celor care dintru nevoinţă dobândesc nerăutatea pe care pruncii o au din fire; căci pruncul nici nu pizmuieşte, nici nu ţine minte răul, nici se depărtează de maica sa, bătut fiind de ea; ci măcar şi haine ponosite şi zdrenţuite de-ar purta maica sa, mai mult o cinsteşte pe dânsa decât pe însăşi împărăteasa.
Întru acest chip şi cel ce vieţuieşte întru fapta cea bună, nimic nu cinsteşte mai mult decât pe maica sa – adică Biserica –, nici măcar dulceaţa cea care împărăţeşte peste mulţi. De aceea, Domnul îi şi ia în braţe pe unii ca aceştia, zicând: Veniţi către mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi (Matei 11, 28) şi-i blagosloveşte, zicând: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu (Matei 25, 34).
Iar aici împărăţia lui Dumnezeu numeşte Domnul propovăduirea Sa şi făgăduinţa bunătăţilor. Deci, cel ce va primi propovăduirea lui Dumnezeu ca pruncul, adică întru nimic îndoindu-se sau necrezând, acela va intra întru împărăţia lui Dumnezeu şi întru bunătăţile cele pe care acum le-a primit prin credinţă.
