Cand a aflat ca se construieste o clinica de avorturi …
Când a aflat că se construieşte o clinică de avorturi din reţeaua Planned Parenthood, un furnizor intermediar s-a retras din afacere
Martie 2012
Un furnizor intermediar din Fort Worth, Texas, s-a retras din afacere când a aflat că urma să toarne o fundaţie de beton pentru o nouă clinică de avorturi amplasată lângă un centru de adopţii. Clădirea care urma să fie ridicată avea să ocupe 1.765 metri pătraţi (foto schiţă) şi să coste aproximativ 6,5 milioane dolari. El a afirmat că nu poate onora acest contract – fiind angajat de firma de construcţii să furnizeze diverse materiale necesare – din cauza convingerilor sale religioase.
Potrivit site-ului Planned Parenthood, ,,construcţia în plan din Fort Worth va fi o clădire nouă de 3 ori mai mare decât cea actuală” şi va oferi ,,o gamă întreagă de servicii de îngrijire a sănătăţii în domeniul reproductiv”, inclusiv ,,un centru de chirurgie”. Planned Parenthood a folosit o firmă din zona Dallas pentru a achiziţiona terenul, care a fost vândut de Centrul de Adopţii Gladney. Însă centrul de adopţii nu a ştiut că vinde terenul celei mai mari organizaţii care se ocupă de controlul populaţiei în principal prin avort şi sterilizare, dar şi prin educaţie sexuală; conducerea centrului a aflat adevărul abia după încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În schimb, Ken Lambrecht, preşedintele Planned Parenthood din nordul Texasului, a declarat: ,,În ce ne priveşte, a ne afla lângă Gladney este un lucru minunat”, afirmând că trimiterea copiilor către adopţie sunt o parte vitală a afacerilor firmei pe care o conduce. Însă activiştii pro-life au arătat că în timp ce clinicile Planned Parenthood au la activ sute de mii de avorturi pe an, ele trimit doar 2-3.000 copii spre adopţie pe an.
Nu este prima oară când Planned Parenthood foloseşte o asemenea strategie pentru a ascunde că ea cumpără o proprietate. Terenul pentru noua sa clădire din St. Paul, Minnesota, a treia ca mărime din ţară, a fost achiziţionat în acelaşi fel.
Clerul creştin din zonă este îngrijorat de faptul că această clinică va deveni un mega-centru al organizaţiei ucigaşe. Planned Parenthood a iniţiat o campanie de extindere a activităţilor sale în Texas, acest stat fiind un centru al opoziţiei faţă de avort. ,,Dacă Texasul cedează în faţa agendei pro-avort, atunci probabil că restul ţării va ceda de asemenea”.
Într-o asemenea luptă crâncenă între organizaţii şi puteri nebănuite din spatele lor, un om nu ezită să-şi spună convingerile şi să acţioneze ca atare …