Ce s-a intamplat cand 12 infirmiere au spus ‘Nu’ !

Ce s-a întâmplat când 12 infirmiere au spus ‘Nu’ !

 

Ianuarie 2013

Infirmierele dintr-un spital aflat într-un oraş mare nu ştiu niciodată ce va aduce ceasul – cazuri simple sau minuni medicale, crize majore sau prim-ajutor minor. Oricare ar fi postul ei, oricare ar fi datoria momentului, o infirmieră încearcă să se pregătească pentru orice. Însă, unele lucruri nu le poţi prevedea.

Nici Beryl Otieno Ngoje de la secţia de chirurgie a Universităţii de Medicină şi Stomatologie din New Jersey nu a ştiut cu ce avea să se confrunte cât de curând. Într-o zi, şefa ei a venit la ea, vizibil emoţionată, şi i-a spus:

– Nu vei crede ce s-a întâmplat ! Îl ţin în palmă !

– Ce ţii în palmă ? a întrebat-o Beryl, uluită de comportamentul ei.

– Vrei să vezi ?

– Da, a spus Beryl şi în aceeaşi clipă i-a părut rău. Şefa ei şi-a deschis palma pentru a dezvălui forma mică, mititică a unui bebeluş abia avortat.

,,Am simţit ca şi cum cineva tocmai m-a lovit cu ceva în faţă”, îşi aminteşte Beryl.

Ea a început să plângă, spre stupoarea colegei sale.

– Îmi pare rău, nu am ştiut că vei reacţiona astfel, a spus ea.

A fost un moment care a tulburat-o profund pe Beryl şi i-a bântuit gândurile şi care va reveni adesea în zilele ce au urmat.

Cele 12 infirmiere de la secţia de chirurgie sunt un amestec pitoresc, provenind din medii foarte diferite şi având personalităţi diferite. Beryl, născută în Kenia, este specialistă în îngrijire la terapie intensivă şi se află în acest spital de peste 15 ani; Fe Esperanza Racpan Vinoya, veterană în îngrijire la terapie intensivă şi camera de gardă, este din Filipine; Lorna Mendoza este infirmieră de 25 ani, la Universitate de peste 12 ani, şi aşa mai departe.

Toate operaţiile din această secţie sunt opţionale, adică pacientul alege efectuarea unei proceduri: scoaterea amigdalelor, repararea herniei, îndepărtarea cataractei. Şi, uneori, un avort.

,,Nu felul de avort în care viaţa mamei este în pericol”, spune Beryl. ,,Ele doar aleg să încheie sarcina. Acestea sunt persoane care merg la medic şi spun: ‘Nu vreau această sarcină’. Media de vârstă este foarte mică, majoritatea sunt adolescente – 13, 14, 15 ani şi, de multe ori, ele revin”.

,,Pentru unele, este precum contracepţia”, spune Fe. ,,De 5 sau 6 ori le vezi acolo. Întotdeauna le spun: ‘Mă voi ruga pentru tine şi nădăjduiesc că aceasta este ultima oară când te voi vedea făcând acest fel de operaţie’. Pot vedea pe feţele lor cât de vinovate se simt, vina din inimile lor”. Multe spun că este, neîndoios, ultima oară. Şi, totuşi, atât de adesea, ele revin.

Fe cunoaşte prea bine acea vină din ochii lor. În urmă cu 20 ani, pe când de-abia venise în America, de-abia învăţa limba şi dobândea îndemânare la prima slujbă a ei de infirmieră, a descoperit că era însărcinată. Medicul i-a spus că numărul anticorpilor de rubeolă din sângele ei era prea scăzut, ceea ce însemna un risc mult prea mare pentru copil, şi a îndemnat-o să facă un avort terapeutic. Fe şi soţul ei au insistat pe lângă medic în repetate rânduri: era absolut necesar acest lucru ? El i-a asigurat că era şi ei nu au ştiut ce altceva ar fi putut să facă decât să urmeze sfatul medicului. Fe a ajuns în scurt timp într-o clinică, înconjurată de vreo 50 adolescente, toate aşteptând să elimine viaţa din pântecele lor. Fe stătea cu soţul şi sora ei. ,,Eram singurii de acolo care plângeam”, spune ea.

Chiar până în clipa în care s-a suit pe masa de operaţie, Fe a vorbit cu medicul ei, căutând o uşiţă de scăpare din acea situaţie. Însă pediatrul ei şi specialistul au fost de neclintit şi ea a făcut ce i-au spus ei. Această decizie a tulburat-o mereu de atunci încolo.

,,Nu am putut să dorm multă vreme”, spune ea. ,,Mi-au trebuit ani doar ca să accept că s-a petrecut. Am cerut iertare. Domnul îmi ştie inima şi ştie că nu am vrut să se întâmple acel lucru”.

După nici un an de zile, Fe a rămas din nou însărcinată. Acum este mama a trei copii, însă gândurile ei rătăcesc către cel pe care l-a pierdut. Ceea ce a trăit o face să privească cu multă durere către tinerele care vin să scape de un copil doar pentru că le-ar putea complica vieţile. Ştie cum vor fi bântuite inimile lor în moduri pe care acum nu şi le pot imagina.

Iată de ce atunci când i s-a spus că trebuie să asiste la avorturi a fost îngrozită. Această schimbare a situaţiei din secţia de chirurgie a intervenit în septembrie 2011, odată cu ştirea că una dintre infirmiere a fost promovată. Deşi făcea parte din aceeaşi secţie cu Fe, Beryl şi celelalte, această infirmieră era de multă vreme membră a unei echipe speciale care se ocupa de avorturi, fără nici o implicare sau asistenţă din partea celorlalte infirmiere de la secţia de chirurgie. Echipa îşi alesese întotdeauna personalul dintre cadrele care nu arătaseră scrupule faţă de avort.

Promovată într-un post superior celorlalte infirmiere, fosta colegă le-a anunţat că – de vreme ce ea şi altele au ajutat la avorturi – nu vede de ce să nu ia parte la avorturi toate infirmierele. Conducerea spitalului a fost de acord şi a introdus o nouă politică obligatorie. Ea a conceput rapid un program de instruire care să asigure fiecărei infirmiere din secţie experienţa practică necesară asistării şi curăţeniei după avorturi.

Ea le-a spus celor 12 infirmiere care au protestat făţiş: ,,Câtă vreme lucraţi aici, va trebui să o faceţi. Dacă nu o faceţi, veţi fi concediate sau transferate”.

Infirmierele au fost şocate şi au protestat vehement, însă administratorii spitalului au rămas neclintiţi. Când ele au menţionat un acord vechi în scris, care le scutea de a lua parte la avorturi cu excepţia unei urgenţe medicale, conducerea a afirmat că o ,,urgenţă” ar putea fi definită de astăzi înainte ca orice situaţie în care pacientul ,,sângerează”. Şi orice naştere implică sângerare.

,,Slujbele noastre atârnau de un fir de aţă”, spune Beryl. ,,Ne spuneam: ‘Foarte bine. Dacă ne vor concedia pe toate 12, bine. Însă aceasta este împotriva a ceea ce credem că vrea Dumnezeu ca noi să facem’. Nu am intrat în această profesie ca să facem [avorturi]. Le-am spus că nu eram împăcate cu acest lucru şi nu credeam că ei ar trebui să ne silească. Şi dacă asta ne-ar fi costat slujbele, ei bine … Dumnezeu ne va ajuta”.

Când şi propriul sindicat a refuzat să le ajute, Fe a scris o scrisoare conducerii spitalului spunând că ea şi colegele ei nu vor participa la avorturi. Ea a prezentat-o celorlalte infirmiere; 15 au semnat-o. Răspunsul a fost prompt. A fost convocată o întrunire pentru a doua zi, cu toate infirmierele care semnaseră, un oficial de la sindicat, administratorii şi ,,un specialist în etică” programat să fie pe aproape.

Exact în aceeaşi zi, pastorul Terry Smith de la Biserica Viaţa Creştină din West Orange, New Jersey, a revenit dintr-o călătorie. Un membru al personalului i-a comunicat că una dintre enoriaşe – Fe – a sunat, i-a spus ce se întâmpla la spital şi a cerut sfat. Pastorul l-a sunat imediat pe Len Deo, preşedintele Consiliului pentru Politica Familiei din New Jersey.

,,Mă voi ocupa”, a spus Deo, care a închis şi a sunat la Alianţa pentru Apărarea Libertăţii. La scurt timp după aceea, avocatul Matt Bowman vorbea la telefon cu un avocat local, Demetrios Stratis, cerându-i să-l ajute să le apere pe infirmiere. Cei doi au sunat-o apoi pe Fe.

Fe îşi aduce aminte când au sunat-o. Era convinsă că problema lor era fără speranţă. Nu ştia nimic despre libertatea de conştiinţă şi implicaţiile ei. Cei doi s-au oferit să le apere. Stratis a spus că ar putea fi prin apropiere pentru întrunirea cu administratorii de a doua zi.

Imagini cu onorarii uriaşe pentru avocaţi o îngrozeau pe Fe. Însă Stratis i-a spus că era avocat pro bono, adică fără plată.

În dimineaţa următoare, ea s-a întâlnit cu Stratis la intrarea în spital. L-a condus sus, la secţia de chirurgie, şi l-a prezentat infirmierelor care erau în tură şi celorlalte care aşteptau întrunirea; 12 din cele 15 au fost imediat de acord ca el şi Bowman să le reprezinte.

,,O binecuvântare”, spune Beryl. ,,Nu aveam nici o idee în ce direcţie să mergem. Era ca şi cum ceva din cer tocmai ne căzuse în poală la vremea potrivită. Ne-a ridicat mult moralul”. Nu a făcut acelaşi lucru pentru moralul administratorilor şi al celorlalţi adunaţi pentru întrunire, care nu luaseră în considerare posibilitatea ca infirmierele să angajeze un sfătuitor din afară.

– Cine sunteţi ? l-a întrebat unul dintre administratori pe Stratis.

– Este avocatul nostru şi va vorbi în numele nostru, a replicat Fe.

Toţi s-au împărţit în tabere: Stratis şi infirmierele într-o încăpere, administratorii într-alta. După câteva minute, infirmiera care a provocat totul a anulat întrunirea, însă nu înainte ca Stratis să declare limpede că el va apăra ,,dreptul legal al clientelor mele de a nu fi silite să participe la încheierea unei sarcini (avort)”.

,,Era ca şi cum am fi vorbit până atunci la pereţi şi peretele tocmai fusese dărâmat”, spune Fe.

Stratis şi Bowman au amintit oficialilor spitalului – faţă în faţă şi în scris – că noua lor politică încălca legile statale şi federale care socoteau ilegală silirea personalului la a-şi încălca conştiinţa prin obligativitatea de a participa la avorturi care nu erau urgente. Spitalul nu numai că risca un proces, ci şi peste 60 milioane dolari în finanţare federală. Cu toate acestea, încăpăţânându-se, administratorii susţineau că toate avorturile din secţia de chirurgie – fiecare programat cu săptămâni înainte – erau ,,urgenţe”.

În acest conflict surd, Bowman a specificat următoarele: ,,Aceste operaţii chirurgicale sunt, prin definiţie, proceduri alese, ale unor pacienţi care nu sunt internaţi. Dacă nu ar fi aşa, camera de gardă se află la doar 30 secunde distanţă”. Mai mult, arată el, ,,acestea sunt infirmiere pre şi post-operatorii. Nici măcar nu se presupune că ele trebuie să se afle acolo pentru o operaţie chirurgicală, fie ea avort sau nu”.

Spitalul nefiind dornic să-şi schimbe poziţia, Alianţa pentru Apărarea Libertăţii a depus un dosar în numele celor 12 infirmiere pentru a apăra dreptul lor la conştiinţă protejat prin lege. Între timp, administratorii au insistat pentru includerea celor 12 în instruire pentru avort, care implica interacţii cu pacientele care avortau şi mânuirea pruncilor morţi. Trei dintre ele fuseseră silite deja să ia parte la avorturi înainte ca Bowman şi Stratis să intervină. Odată angajaţi, cei doi au obţinut repede o hotărâre judecătorească care dispunea că celelalte infirmiere nu sunt obligate să participe la instruire.

Una dintre cele trei silite să ia parte nu a realizat, poate, ce gândeau administratorii ei. În timpul turei ei, o pacientă şi-a exprimat ezitarea de a efectua procedura. Infirmiera a vorbit cu ea o vreme, apoi – la cererea ei – l-a adus înăuntru discret pe soţul femeii. După puţin timp, femeia s-a îmbrăcat şi cei doi au plecat … hotărând să nu facă avortul.

Vreme de câteva săptămâni, cele 12 infirmiere au lucrat într-o atmosferă extrem de tensionată. ,,Era înfricoşător”, spune Beryl. ,,Ne rugam mult. Veneam la lucru şi ieşeam din lift şi spuneam: ‘Doamne, fie doar ca ziua să treacă cu bine, fără incidente’, pentru că am avut parte de incidente. A fost foarte, foarte neplăcut”. Cele 12 femei au prins curaj, spune ea, una de la alta, din rugăciunile prietenilor şi din credinţa lor că ,,Dumnezeul nostru este mai mare decât aceasta”.

Pe când se apropia data înfăţişării în tribunal, conducerea spitalului a născocit o altă ameninţare: dacă cele 12 nu vor ajuta la avorturi, administratorii vor angaja infirmiere dornice să ajute. În curând, lăsau să se înţeleagă administratorii, s-ar putea să nu mai fie de lucru pentru toată lumea … caz în care acele infirmiere dornice să participe la orice procedură s-ar putea să se bucure de o mai mare siguranţă a postului decât cele dornice să facă doar majoritatea lucrurilor.

Printre toate tensiunile, ameninţările şi prezentarea tot mai mare în mass-media, judecătorul cazului a uluit pe toată lumea anunţând pe neaşteptate, într-o audiere preliminară, că a fost obţinut un acord.

,,Am obţinut tot ceea ce au cerut [cele 12 infirmiere]”, spune Stratis. ,,Am câştigat ca spitalul să fie de acord să nu le silească să săvârşească aceste avorturi. Nu vor exista măsuri punitive în ce le priveşte şi ele se vor putea simţi libere şi vor putea dormi noaptea ştiind că a doua zi nu vor fi nevoite să participe la instruire despre procedura avortului sau să ajute o femeie să ucidă un prunc nevinovat”.

,,Plângeam, plângeam cu adevărat”, spune Lorna, care a aflat veştile de la altă infirmieră. ,,Şi eram foarte recunoscătoare. A doua zi, am mers la muncă şi toate ne îmbrăţişam şi eram foarte fericite”.

,,Înainte, obişnuiam să cred că unele rugăciuni nu primesc răspuns, spune Fe. Uneori, mă simţeam extrem de disperată. Însă cu acest caz, am văzut cum lucrează Domnul (…), oferind resurse, oameni care să ne scoată din necaz. Mi-a întărit credinţa. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru Alianţa pentru Apărarea Libertăţii”.

,,Nu sunt sigură că ştiu unde am fi fost astăzi dacă nu ar fi fost ei, realmente, spune Beryl. Ne ridicasem împotriva unor persoane cu adevărat sus-puse şi Alianţa pentru Apărarea Libertăţii a fost hotărâtă să ne ajute”.

,,Acest caz a supus la încercări emoţionale pe toate aceste infirmiere, spune Stratis. A te ridica, a fi parte într-un proces împotriva angajatorului este extrem de greu de asumat. Erau multe în joc. Unele dintre ele erau singurele care aduceau un salariu în familia lor. Confruntându-se cu pierderea locului de muncă sau cu apărarea credinţei lor … este o hotărâre foarte grea, mai ales în aceste vremuri economice”.

 

Infirmierele care au spus ‘Nu’. De naţionalităţi diferite, de culturi şi credinţe diferite, dar unite în a nu fi părtaşe la avort

 

Însă ,,nu aş fi putut face ceea ce îmi cereau să fac, spune Beryl. Nu aş putea. Dacă acţionezi împotriva a ceea ce crezi, ce eşti tu ? Ce a mai rămas din tine ? Doar o carcasă din ceea ce eşti” …

 

* * *

 

Nota redacţiei

Este irelevant faptul că această întâmplare a avut loc în New Jersey şi cei implicaţi în ea sunt catolici, protestanţi, sau de altă confesiune creştină. Relevant este că ei dau astăzi lupta pe care noi poate că nu vom mai avea ocazia să o dăm mâine. Ei sunt deschizători de drumuri, bune sau rele. Ei sunt în avangardă în SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, sau alte state mari unde se dă o luptă aprigă pentru a se introduce la nivel de lege, sau chiar de drept al omului, avortul, eutanasia, sodomia şi alte plăgi contemporane.

Mâine, ţări mici ca a noastră vor fi doar silite să accepte ceea ce ţările mari precum cele amintite mai sus au dezbătut ani de-a rândul.