O altfel de deportare

O altfel de deportare

Germanii îşi trimit bătrânii în azile din ţări mai ieftine, iar chinezii au dat o lege pentru a-i sili pe copii să-şi viziteze părinţii vârstnici

Omul a fost pe lună, a privit în interiorul celulelor, a descoperit legile fizicii şi căile metabolismului, a numărat stelele şi electronii, a făcut experimente din ce în ce mai complexe până a ajuns aproape să se socotească a fi un al doilea ziditor. Dar ce folos este dacă în tot acest progres nebănuit omul uită de Ziditorul său, de fapt Unicul Ziditor al tuturor celor cu suflare de viaţă şi al celor fără suflare de viaţă ? Ce folos este dacă, în acest aşa-zis progres, omul îşi pierde umanitatea ?

Este o lume tristă, goală şi zadarnică aceea în care criteriul suprem şi ultim este banul, în care măsura tuturor lucrurilor este bunăstarea materială. Este o lume care şi-a pierdut transcendenţa, aspiraţia către absolut, năzuinţa de frumuseţe, acea năzuinţă primară de a fi bun, de a avea dragoste faţă de semenii tăi şi de a-i proteja pe cei slabi şi neputincioşi. Dar cruzimea acestei lumi este însoţită de o indiferenţă mai rece ca mormântul, o nepăsare cumplit de oarbă şi o împietrire mai vârtoasă decât cea a stâncii. Iar aceste atitudini sunt elogiate şi apoi imitate, fiind socotite norma.

Această metamorfozare radicală a societăţii afectează în primul rând relaţiile inter-umane. Acestea s-au depreciat atât de mult în ultimele decenii, încât dragostea dintre oameni s-a răcit. Nivelul ultim al acestei degradări continue este cel al relaţiilor familiale. Nu vorbim despre iubirea aproapelui şi iubirea vrăjmaşilor precum ne cere Mântuitorul în Evanghelie, nici despre ajutorarea unor necunoscuţi, săraci, vorbim despre iubirea dintre părinţi şi copii, dintre fraţi, dintre bunici şi nepoţi.

De exemplu, ţările occidentale – care se află în avangardă în ce priveşte acest fenomen, ca de fapt în ce priveşte orice nivel de degradare umană – încep să-şi trimită pensionarii şi bătrânii în azile aflate în afara ţărilor lor, în Europa de Răsărit şi Asia, din cauza costurilor uriaşe din domeniul sănătăţii din ţara lor şi a diferenţelor substanţiale de preţuri în alte colţuri ale lumii. Criticii au numit procesul ,,deportare inumană”.

Recent, cercetătorii au descoperit că, în 2011, 1.146 pensionari germani locuiau în azilele din Ungaria, peste 3.000 în Cehia şi 600 în Slovacia, ca şi în ţări precum Spania, Grecia şi Ucraina, dar şi Thailanda şi Filipine. Biroul Federal de Statistică din Germania susţine că circa 400.000 bătrâni sunt în imposibilitatea de a-şi permite internarea într-un cămin, deoarece speranţa de viaţă a crescut, iar pensiile au rămas la acelaşi nivel. Specialiştii estimează că numărul celor care nu-şi vor putea permite costurile din ce în ce mai mari din căminele de bătrâni va creşte până în pragul exploziei.

Un fenomen similar se remarcă în Marea Britanie, unde foarte mulţi pensionari au ajuns în situaţia de a fi nevoiţi să-şi vândă locuinţele pentru a-şi putea permite plata costurilor de sănătate. Unele clinici particulare au început chiar să dezvolte centre pentru bătrâni în afara ţării, în timp ce casele de asigurări au supus dezbaterii costurile reduse ale căminelor din străinătate.

Asiguratorii germani încearcă să investigheze dacă azilele din afara ţării pot să se ocupe de pacienţi. Legea europeană limitează posibilitatea asiguratorilor de a acorda fonduri pentru tratamentele din afara ţării, însă s-ar putea ca măsura să fie modificată fiindcă se aşteaptă ca politicienii europeni să ţină cont de faptul că populaţia Europei îmbătrâneşte.

Ulrike Mascher, preşedintele unui grup de expertiză socio-politică, a declarat pentru cotidianul britanic The Guardian: ,,Pur şi simplu nu putem îngădui ca aceşti oameni, care au construit Germania până în punctul în care a ajuns astăzi, să fie deportaţi. (…) Este inuman”.

Arthur Frank, directorul companiei Senior Palace, care oferă cetăţenilor germani locuri în căminele de bătrâni din Slovacia, a declarat că nu este corect a spune că bătrânii sunt deportaţi: ,,Mulţi dintre ei sunt acolo prin voinţa proprie, rezultatul unor decizii sensibile luate de familiile lor, care ştiu că acolo le va fi mai bine”.

Le va fi mai bine ? Din ce punct de vedere ? Poate că le va fi mai bine trupeşte, însă ei se vor stinge din lipsa dragostei şi afecţiunii copiilor şi nepoţilor lor, care au hotărât că este mai bine pentru ei să-i ‘deporteze’ peste mări şi ţări …

În China există probleme asemănătoare. Presa internaţională a relatat cazuri cumplite în care chinezii nu-şi ajută semenii aflaţi la ananghie, precum cei care au suferit accidente de maşină sau li s-a făcut rău pe stradă. Pe internet circulă filmuleţe cu chinezi care trec cu o nepăsare şocantă pe lângă oameni răniţi, ca şi cum nu ar exista sau ca şi cum nu ar fi oameni.

Şi mai teribile sunt relatările presei despre problemele existente în relaţiile părinţi-copii. Mass-media chineză prezintă frecvent cazuri de părinţi abuzaţi sau neglijaţi de copiii lor. De exemplu, în ianuarie 2013, o femeie de 90 ani din provincia prosperă Jiangsu din est a spus că a fost silită de fiul ei să trăiască 2 ani într-un ţarc de porci. O femeie de 81 ani din Tianjin a declarat televiziunii centrale chineze că a vrut să moară anul trecut înainte de sărbătoarea Chung Yeung – o zi în care în mod tradiţional chinezii îşi arată respectul faţă de strămoşii şi bătrânii lor – pentru că cele 3 fete ale ei care trăiesc departe de ea nu au vizitat-o. Ziarele sunt pline de asemenea istorii, cu copii care încearcă să confişte bunurile părinţilor lor sau bătrâni care mor neobservaţi în casele lor.

Confruntându-se cu aceste probleme şi cu amploarea pe care au luat-o în ultima perioadă, pe 28 decembrie 2012, conducerea Chinei a modificat legea naţională pentru a-i sili pe fiii adulţi să-şi viziteze părinţii vârstnici. În cazul în care nu o fac, vor suferi consecinţele legale; potrivit noii legi, ei pot fi chiar daţi în judecată de părinţii lor.

Legea Protecţiei Intereselor Vârstnicilor din China revizuită şi votată de Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului stipulează că membrii familiei trebuie să aibă grijă de bunăstarea emoţională a bătrânilor şi să nu-i neglijeze. Amendamentul care va intra în vigoare în iulie 2013 stabileşte că cei care nu locuiesc în aceeaşi casă cu părinţii vârstnici trebuie să-i viziteze des sau să le trimită salutări. Nu se specifică însă cât de des trebuie să aibă loc vizitele.

Specialiştii în domeniu se îndoiesc că această lege va ajuta la ceva. Profesorul Zhang Xiaoyi de la Şcoala de Probleme Publice şi Internaţionale a Universităţii Jiao Tong din Shanghai spune că vizitarea şi îngrijirea părinţilor era o îndatorire tradiţională pentru copii, chinezii având un adevărat cult pentru bătrânii şi strămoşii lor, însă acum acesta este un ideal învechit. ,,Vârstnicii se bazează pe copiii lor precum copiii se bazează pe mamele lor, dar copiii lor nu conştientizează aceste nevoi”, afirmă Zhang. Faptul că nu-şi vizitează părinţii vârstnici a fost pus cel mai adesea pe seama faptului că oamenii sunt ocupaţi cu slujbele lor, au grijă de copii şi locuiesc departe.

Dezorganizarea familiilor a fost sporită de politica ‘un copil’ şi de o creştere dramatică a speranţei de viaţă. O Chină care creşte rapid are dificultăţi în a avea grijă de populaţia vârstnică. Trei decenii de schimbări de piaţă au accelerat distrugerea familiei extinse tradiţionale chineze şi există puţine alternative disponibile, precum azile pentru cei care nu pot trăi singuri. Numărul crescând al bătrânilor împovărează economia Chinei, în timp ce reţeaua de securitate socială rămâne slabă. Amendamentul, controversat când a fost propus prima oară de Comitetul Naţional pentru Bătrâni la începutul anului 2011, a fost votat după relatări că mulţi bătrâni sunt neglijaţi sau abuzaţi de copiii lor. Presa afirmă că noua clauză va permite părinţilor vârstnici care se simt neglijaţi de copiii lor să-i dea în judecată.

China are aproape 167 milioane de persoane peste 60 ani şi 1 milion peste 80 ani. Speranţa de viaţă în China a crescut foarte mult în ultimele cinci decenii – de la 41 ani la 73 ani. Îmbătrânirea rapidă ridică ameninţări serioase pentru stabilitatea socială şi economică a ţării, deoarece greutatea de a susţine numărul crescând de bătrâni se sprijină pe puterea de muncă a unei populaţii tinere în scădere.

Atitudinea copiilor faţă de părinţi, a părinţilor faţă de copii, a rudelor între ele în general s-a modificat puternic în ultimii ani, fapt care nu se remarcă doar în China sau Germania, ci în toată lumea. Această atitudine nepăsătoare, chiar de sfidare se observă şi în România: părinţi maltrataţi, abandonaţi, daţi afară din case de copiii lor, trimişi la azile sau pur şi simplu alungaţi pe străzi. Din nefericire, la rândul lor, copiii acestor copii vor proceda la fel cu părinţii lor când vor îmbătrâni …

Civilizaţia actuală are orice, numai iubire nu !