Despre săracul care se ruga în biserica din cartierul Halcopratia

Despre săracul care se ruga în biserica din cartierul Halcopratia

1. Un bărbat, secretar [la palatul] imperial[1], ne-a povestit următoarele:

Când m-am dus într-o vineri seara la Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din cartierul Halcopratia pentru a lua parte la privegherea de acolo, în zori, aşa cum stăteam acolo şi cântam, am văzut un sărac, care se ruga cu osârdie şi lacrimi, făcând neîncetat metanii mari, până la pământ; şi m-am minunat de evlavia şi cucernicia sa; pe la ceasurile când cântau cocoşii a ieşit din biserică şi eu m-am luat după el.

Când a ajuns la porţile Bisericii Sfântul Ioan Teologul, în locul numit Diippis, după ce a îngenuncheat de trei ori şi s-a rugat, porţile închise s-au deschis de la sine şi el a intrat. Eu am rămas afară în ascunzătoarea mea, minunându-mă de semnul petrecut, iar el, după ce s-a rugat [o vreme], a ieşit şi a luat-o către Porticul de Jos al Bisericii celei Mari[2], după ce porţile acestui sfânt lăcaş s-au închis iarăşi de la sine în urma sa. Am continuat să-l urmez, până când a intrat într-una dintre acele încăperi modeste, în care locuiesc oamenii sărmani, şi a închis uşa după el; iar eu, după ce am însemnat locul, m-am întors la biserică. Sâmbătă şi duminică, fiind ocupat cu treburi, nu m-am dus să-l caut pe acest om.

2. Luni însă, când am ajuns în acel loc, am recunoscut semnul făcut la uşa sa; şi, aflând o femeie care şedea acolo, am întrebat-o: „Unde este omul care locuieşte aici?” „La soţul meu te referi, domnul meu ?”, m-a întrebat ea. „Mă refer la omul care locuieşte aici – nu ştiu dacă este [sau nu] bărbatul tău”. „Nu locuieşte nimeni altcineva aici, îmi răspunse, numai eu şi soţul meu, care s-a dus în Forul [Imperial] să-şi vândă marfa, căci este cizmar. De ce-l cauţi, domnul meu ?” Eu, slujindu-mă de motivul oferit de ea, i-am spus că vreau să comand nişte încălţări. „Dacă vrei să-l aştepţi până se întoarce, are să-ţi facă orice îi vei porunci”. Am scos însă un tremissis[3] şi i l-am dat, zicând: „Mergi şi cumpără de-ale gurii ca să ne ospătăm aici !” „Domnul meu, a spus ea, vrei să te ospătezi aici, în locul acesta plin de murdărie şi de miros urât, în sărăcăcioasa noastră odaie ?” „Nu iau în seamă, i-am zis eu, casa mea este departe şi mi-e greu să plec ca apoi să mă întorc”. A mers aşadar şi a cumpărat cele poruncite.

3. Peste puţin s-a întors şi soţul ei şi, aflându-mă acolo, m-a întrebat, după ce s-a închinat înaintea mea: „Ce s-a întâmplat, domnul meu ?” „Am venit, i-am spus, să comand nişte încălţări pentru oamenii mei”. „Eu, domnul meu, mi-a zis el, nu sunt un meşter aşa de priceput, care să-ţi facă o lucrare pe placul tău”, dar eu i-am răspuns: „Vreau să faci tu [încălţările] pentru oamenii mei, indiferent cum vor ieşi. Mai întâi însă să luăm masa, apoi ne vom înţelege”. „Cum este cu putinţă, domnul meu, să iei masa sub acest biet acoperiş ?”, m-a întrebat el, şi eu i-am răspuns: „Asta nu este important, căci casa mea este departe şi astăzi vreau să mănânc aici”. După ce am prânzit împreună cu el şi cu soţia sa şi ne-am ridicat de la masă, m-am adresat ei: „Lasă-ne singuri o clipă; am de discutat ceva cu soţul tău aparte”.

4. După ce a ieşit soţia sa, i-am spus lui: „Sâmbătă am fost la privegherea de la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Halcopratia, unde te-am văzut rugându-te cu multă osârdie; apoi, la cântatul cocoşilor, ai ieşit din lăcaş, iar eu am mers după tine, urmărindu-te; când ai ajuns în faţa porţilor Sfintei Biserici Ioan Evanghelistul şi Teologul, te-am văzut cum ai făcut trei metanii şi cum porţile s-au deschis de la sine şi ai intrat; iar la ieşire, cum s-au închis iarăşi. Văzând acestea, am înţeles că eşti robul lui Dumnezeu. Dacă te temi de Domnul, nu-mi ascunde virtuţile tale, ca să le iubesc şi eu şi să le împlinesc, spre a primi iertarea păcatelor mele celor fără de număr”.

La auzul acestora, a roşit şi, adâncindu-se în gânduri, mi-a răspuns: „Domnul meu, eu sunt străin de toată virtutea; dar pentru că m-ai silit să-ţi mărturisesc faptele mele, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu o să-ţi ascund nimic; însă, în numele Domnului, să nu spui nimănui nimic despre mine, înainte ca Dumnezeu să mă ia de pe pământ. După cum vezi, sunt cizmar şi tot câştigul îl împart în trei: o parte pentru nevoile noastre, alta pentru fraţii noştri sărmani şi a treia pentru cumpărarea materialelor folositoare meseriei mele. Postim în fiecare zi până seara şi eu şi roaba ta, cu pâine şi apă şi în rugăciune toată noaptea; astăzi se împlinesc 27 ani de când ne-am căsătorit şi Domnul Dumnezeu ne-a păzit în feciorie”.

La aflarea acestora, am dat slavă lui Dumnezeu şi nu am îndrăznit să fac cunoscute aceste lucruri decât după moartea sa, spre folosul celor ce le vor asculta.

Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Halcopratia

Această biserică rămâne cea mai importantă bazilică din Constantinopol, după aceea a Vlahernelor, închinată Maicii Domnului; era situată într-unul dintre cele mai importante cartiere ale capitalei imperiului, acolo unde se afla şi piaţa negustorilor şi meşteşugarilor arămari (nu departe de complexul arhitectonic de la Sfânta Sofia în prezent, zona Zeynep Sultan Camii), cartier atestat încă din vremea lui Constantin cel Mare, când meşteşugarii erau cu precădere evrei. A funcţionat ca paraclis al Sfintei Sofia, aici aflându-se depuse Brâul Maicii Domnului şi o părticică din acoperământul ei.

Zidul rămas din biserica din secolul V

[1] Notarios: secretar personal fie în serviciul imperial, fie în cel bisericesc.

[2] Sfânta Sofia.

[3] Monedă romană valorând o treime dintr-un solidus (a 72-a parte dintr-o uncie [1 uncie = 328,9 g aur]).