Editorial nr. 01

ÎNVIEREA, BUCURIE ŞI BIRUINŢĂ

Pastorală de Sfintele Paşti

VLASIE

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

AL BISERICII ORTODOXE DE RĂSĂRIT DIN ROMÂNIA

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptslăvitorilor noştri creştini,

binecuvântare, har şi pace de la Dumnezeu, Cel în Treime lăudat

Iubiţi credincioşi,

Odată cu primăvara, anotimpul trezirii la viaţă după lunga amorţire hibernală, în fiecare an, atât de aşteptatul praznic al Învierii Domnului, vine cu strălucire, să împlinească toate dorinţele noastre sufleteşti şi trupeşti. De aceea, pentru suflete fiind sărbătoarea biruinţei asupra morţii şi reînnoirea nădejdii de moştenire a bunătăţilor veşnice, iar pentru trupuri prilej de bucurie şi trezire la viaţă, am asociat Învierea cu bucuria şi biruinţa.

Sfântul Evanghelist Matei ne spune că cel dintâi cuvânt pe care l-a adresat Mântuitorul, după ce a înviat, mironosiţelor care veniseră dis-de-dimineaţă la mormânt, a fost: ,,Bucuraţi-vă” (Matei 28, 9). Vroia să le spună prin acest cuvânt, să se bucure că a fost învinsă moartea, să nu mai plângă căci prin jertfa Sa, moartea nu mai este definitivă şi nu înseamnă sfârşitul după care nu mai rămâne nimic altceva. Sfârşitul de acum înseamnă de fapt un nou început.

,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” – aşa cântăm în cântările Paştilor şi inimile noastre se simt într-adevăr cuprinse de o sfântă bucurie. Pentru că înviind Hristos, ne dă şi nouă siguranţa învierii, nouă şi tuturor celor care au trecut de hotarul acestei vieţi înaintea noastră. Iată deci biruinţa care provoacă bucuria. Iată pentru ce cântăm într-o zi ca aceasta, iară şi iară, ca să nu mai rămână loc nici unei îndoieli că: ,,Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”. Mai mărturisim în cântările noastre că ,,acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de desupt”, căci ,,înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.

Sfântul Apostol Pavel, cel care s-a întâlnit cu Hristos cel înviat pe drumul Damascului şi cei patru evanghelişti, ne încredinţează toţi într-un cuvânt, ca martori oculari, că L-au văzut pe Iisus, au vorbit cu El şi că L-au văzut şi femeile mironosiţe şi toţi ucenicii şi chiar ,,peste cinci sute de fraţi deodată” (I Cor. 15, 5-6). Această întâlnire cu Hristos cel înviat, le-a dat ucenicilor temeiul, îndreptăţirea şi îndatorirea de a mărturisi ceva ce au văzut, dar le-a dat şi ceva mai mult, le-a dat încredinţarea că tot ceea ce le propoveduise Iisus cât fusese cu ei era de la Dumnezeu, era adevărul în care trebuiau să creadă, calea pe care trebuiau să meargă, viaţa pe care trebuiau s-o ducă. În acelaşi timp le-a dat şi încredinţarea că trebuiau să-şi ia în serios misiunea pe care o primiseră de la El, de a merge şi a învăţa, de a transmite şi altora ceea ce Iisus îi învăţase pe ei. Aşa au ajuns învăţăturile Domnului până la noi, iar noi credem în ele şi credem în El, că a fost Fiul lui Dumnezeu, pentru că a adeverit aceasta prin tot ceea ce a făcut, prin tot ce a învăţat, prin întreaga Lui viaţă şi mai ales, prin Învierea Sa din morţi. Învierea este temeiul care dă putere absolută învăţăturilor Sale, poruncilor Sale, sfaturilor Sale, asigurărilor Sale că Dumnezeu este Tatăl nostru, că veghează asupra noastră, că avem îndatorirea să fim buni şi drepţi, că trebuie să ne purtăm ca fraţii între noi, că trebuie să ne iubim între noi, să respectăm ordinea morală în relaţiile dintre noi şi că vom da socoteală nu numai de toate faptele noastre, ci şi de toate gândurile noastre. Toate aceste învăţături se dovedesc a fi adevărate, deoarece Învăţătorul care ni le-a predat a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu, prin aceea că a înviat din morţi. De aceea propoveduirea Lui şi a noastră capătă sens şi îndreptăţire.

Dacă Iisus a înviat şi dacă noi vom învia şi vom avea de dat socoteală de felul cum i-am urmat învăţăturile, se cuvine să le urmăm în aşa fel, încât învierea noastră să fie înviere spre viaţă, nu spre judecată. Să fim buni şi drepţi, să stăruim în fapta cea bună, să ne iubim unii pe alţii ca fraţii, să ne purtăm cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, ,,într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos” (Filipeni 1, 27). Să avem toţi aceeaşi iubire, un suflet şi aceeaşi cugetare (Filipeni 2, 2).

În această zi a Învierii, ,,să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm; să zicem ,,fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere, în aşa fel încât, cum ne povăţuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur în ziua aceasta, ,,să intrăm toţi în bucuria Domnului nostru”. Dar mai ales să rămânem tari şi uniţi în dreapta credinţă, aşa cum ne povăţuieşte din nou Sfântul Apostol Pavel: ,,rămâneţi statornici într-un Duh, împreună luptându-vă într-un suflet, pentru credinţa Evangheliei” (Filipeni 1, 27). Să păstrăm neschimbată credinţa aşa cum ne-a fost transmisă de Sfinţii Apostoli şi prin întreaga tradiţie ortodoxă, aşa cum au ţinut-o veacuri după veacuri strămoşii noştri, chiar cu preţul vieţii lor.

Iubiţi fii duhovniceşti

Vestindu-vă bucuria Învierii, vreau să vă ştiu pe toţi uniţi în acelaşi cuget şi în aceleaşi simţiri, ca să aveţi parte cu toţi, la vremea cuvenită, de răsplata cea bună a învierii în comuniune cu toţi cei dinaintea noastră, cu neamurile noastre, cu prietenii noştri, cu toţi înaintaşii noştri. Credinţa în înviere să ne unească în tot gândul şi în toate aspiraţiile noastre. În această sfântă şi mare zi a Învierii, sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor, ,,zi purtătoare de lumină”, să ne bucurăm şi să ne veselim duhovniceşte. Să ne înnoim sufletele curăţindu-le în nădejdea învierii. Să ne luminăm viaţa, prin hotărârea de a fi mai buni şi mai drepţi. Să plecăm acasă împăcaţi în sufletul nostru, cu noi înşine, cu aproapele şi cu Dumnezeu.

Învierea lui Hristos să ne întărească în dreapta credinţă şi în toată fapta cea bună. În dimineaţa Învierii, în zorii Duminicii, mironosiţele care au aflat cele dintâi despre înviere, plecând de la mormântul gol, au vestit ucenicilor şi tuturor celor pe care i-au întâlnit că: ,,Hristos a înviat !” De atunci a rămas salutul acesta între creştini în aceste zile.

Cu această vestire mă adresez şi eu tuturor, îndemnându-vă s-o duceţi mai departe, fraţilor întru credinţă şi tuturor oamenilor.

HRISTOS A ÎNVIAT !

Cu arhiereşti binecuvântări şi urări de bine şi mântuire,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

VLASIE

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 1/aprilie 1999