Istoria Bisericeasca Universala (II)

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

de

Eusebiu Popovici

Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi

Capitolul III

Romano-catolicismul de la 1517-1789

§. 184. Ştiinţa şi literatura Bisericii Romano-Catolice

§. 185. Arta religioasă la romano-catolici

De la jumătatea secolului XV Apusul a produs opere multe şi mari pe terenul artei în general, precum şi pe terenul artei religioase îndeosebi.

În secolul XVI Ioan Pierluigi († 1594), celebru maestru de muzică religioasa din Italia, numit îndecomun Palestrina, de la oraşul său natal, a produs un curent puternic în muzica religioasă. Prin compoziţia lui ,,Missa Marcelli”, publicată în 1555 în onoarea Papei Marcel, a dobândit titlul onorific de principele muzicii religioase[1]. Compoziţia lui din 1560 pentru Vinerea Patimilor, numită ,,Improperia” de asemenea este maiestuoasă; ea se numeşte astfel de la cuvântul latin improperium, ce însemnează imputare, ca nişte imputări pline de dragoste, pe care Biserica le face ca din partea Domnului Hristos poporului său pentru purtarea lui atât de crudă şi de ingrată către dânsul; Improperiile se alternează cu trisaghiul (Sfinte Dumnezeule etc), cântat latineşte şi greceşte.

Palestrina a unit în compoziţiile sale seriozitatea cântării gregoriane cu vioiciunea muzicii în stil mai nou şi excelează prin armonie fecundă şi puternică. Acţiunea lui Palestrina s-a resimţit încă puternic şi în elevul său Allegri († 1652), eclipsând chiar pe maeştrii excelenţi mai vechi. Aşa chiar cu aproape 100 ani mai înainte de Allegri, adică în 1533 Luigi Dentice din Neapol a compus un celebru ,,Miserere” (compoziţie muzicală pentru psalmul 50, în text evreiesc 51, care începe latineşte cu cuvântul ,,Miserere” sau mai precis ,,Miserere mei Deus” (Miluieşte-mă Dumnezeule); dar când Allegri (1630) a scos la lumină al său ,,Miserere” în două coruri, cel al lui Dentice fu dat uitării cu totul. Orlandus Lassus, sau cum îl numesc italienii Orlando di Lasso († 1594), flamand (adică locuitor din Ţările de Jos), contemporan cu Palestrina, a lucrat în Ţările de Jos şi în Germania în acelaşi mod, ca şi Palestrina în Italia.

Dar paralel cu această direcţie clasică se ivi curând o muzică religioasă în genul operei; ea fu cultivată mai întâi în şcoala de muzică, ce o înfiinţă la 1548 Filip Neri († 1595), fundatorul congregaţiei Oratoriului din Roma; acest nou gen de muzică religioasă a ajuns în urmă la preponderenţă şi în el s-a distins şi Haydn († 1809), Mozart († 1791), mari compozitori germani din Viena; după ei veni ca compozitor cel puţin de acelaşi rang Beethoven, tot din Viena († 1827).

În pictură au produs opere nepieritoare Lionardo da Vinci (1452-1519), Michel Angelo (1474-1564), tot atât de celebru ca pictor cât şi ca arhitect şi sculptor, Tiziani (1477-1576), Raffael Santi (1483-1520), Corregio (1498-1534) şi alţi pictori din şcoala italiană ,,Cinquecento” (sau şcoala anului cinci sute), adică de pe la 1500 şi mai târziu sau din secolul XVI. Tot aşa de însemnaţi sunt: Murillo († 1682), pictor din şcoala spaniolă; Rubens († 1640) şi elevul său Van Dyck († 1641), din şcoala flamandă, Albrecht Durer (1528), Holbein cel bătrân († 1524) şi cel tânăr († 1543) ş.a. din şcoala germană.

În arhitectura bisericească de la secolul XV a ajuns dominant în Italia în locul stilului gotic, stilul antic al grecilor şi romanilor mai ales al acestor din urmă, acomodat exigenţelor moderne; el se numeşte stilul renaissance, adică stilul renaşterii antichităţii. Particularităţile acestui stil sunt ordini de coloane romane sau greceşti şi simetrie, ciubuce sau brâie foarte ieşite în afară, faţade colosale, cupole înalte, în interior bolte ca plafond, pe muri decoruri în formă de frunze, panglice, fructe, cununi şi ghirlande; statui şi figuri în haut-relief, spaţiu larg şi luminos, ferestre mari, parte arcuite, parte dreptunghiulare şi deasupra ferestrelor şi a portalelor frontoane joase în formă de triunghi, al cărui unghi de sus este obtuz, sau în formă de segment de cerc. Cea mai însemnată biserică în stil renaissance este grandioasa biserică a Sfântului Petru din Roma, cea mai mare biserică din lume. Ea fu construită între anii 1506-1526 şi apoi în 1667 împodobită cu un portic de coloane în două şiruri, ce închide curtea anterioară. Planul bisericii este în forma crucii şi deasupra spaţiului format prin încrucişarea navei longitudinale cu nava transversală are o cupolă enormă, ce-i opera lui Michel Angelo.

Stilul renaissance s-a răspândit curând şi în Francia, Spania, Germania şi Englitera. Dar de la jumătatea secolului XVI acest stil degeneră în parte, prin aplicare de figuri greco-romane fără unitate internă şi fără simetrie, precum şi prin întrebuinţare de coloane împleticite şi de arcuri apăsate, iară în parte, prin înlocuirea liniilor drepte şi ronde cu linii frânte şi codate, mai precis, prin înlocuirea tuturor formelor regulate cu decoruri neregulate şi unele din ele prea încărcate. Astfel s-a format mai întâi stilul baroc, aşa numit pentru că înclină la forme neregulate, curioase, baroce sau ciudate; el se mai numeşte, deşi nu tocmai just şi stil iezuitic, pentru că s-a făcut încâtva uz de el la construcţii de biserici ale iezuiţilor, în care însă tot domneşte forţă şi demnitate severă. Mai târziu, pe timpul lui Ludovic XV, regele Franciei (1715-1774), s-a format un stil mai graţios, dar încărcat cu decoruri luxuriante de scoici, plante agăţătoare şi împletituri în forme şi culori foarte variate, anume stilul cochet, afemeiat, ce se cheamă rococo, sau şi stilul perucher, fiindcă era contemporan cu moda de a spori părul capului cu peruci. Dar în timpul lui Ludovic XVI (1774-1793) lumea se sătură de stilul rococo sau perucher, de aceea el se transformă iarăşi în un stil renaissance, extrem de simplu, sever şi sobru, în aşa numitul stil clasicist sau cu tendinţă la clasicism; el se mai numi şi stilul coadelor, fiindcă atunci domnea modă ca bărbaţii să poarte coade, această modă părea mai sobră, mai severă şi mai simplă, decât moda anterioară a perucilor. Totuşi alţii clasifică stilul coadelor tot la stilul rococo şi chiar numesc stilul acesta stilul coadelor.

În episodul următor

§. 186. Misiunile sau propaganda Bisericii Romano-Catolice

[1] N.tr.: Nu mai puţin celebră este compoziţia lui: ,,Missa Assumpta est in coelo” (liturghie de Adormirea Maicii Domnului), compusă la 1585 pentru şase voci.