Lumea in deriva nr. 63
Cei de stil nou – fără postul Sfântului Apostol Petru !
de Arhiepiscop Averchie de Jordanville
A se vedea
Anunţ în privinţa Postului Sfinţilor Apostoli din acest an. Despre încălcarea Tipicului bisericesc cauzată de schimbarea calendarului – un articol scris în 2013, dar reluat în 2016, 2019, 2021 şi 2024, când postul sfinţilor apostoli a fost anulat.
În O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii, a se vedea Anexa 1. Sărbătorirea târzie a Paştelui în 1983
Acest articol al arhiepiscopului Averchie a fost scris în 1956, când Sfintele Paşti au căzut pe 23 aprilie, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. El a fost tipărit în Omilii şi cuvântări (1951-1960), şi retipărit în publicaţia The Shepherd a Frăţiei Sfântul Edward, o mânăstire ortodoxă greacă de stil vechi din Surrey, Marea Britanie, în 2013, când de asemenea postul sfinţilor apostoli a fost anulat.
Potrivit unei învăţături străvechi a sfintei noastre Biserici, care provine chiar din vremurile apostolice, luni după Duminica Tuturor Sfinților, care urmează celei a Cincizecimii, începe un post, care poartă numele postul apostolilor, sau postul Sfântului Petru, fiindcă slujeşte ca pregătire pentru marele praznic sărbătorit în cinstea preaslăviţilor Apostoli Petru și Pavel, ținut pe 29 iunie. Data la care începe postul depinde de ziua în care sunt prăznuite Sfintele Paşti, iar durata lui variază de la an la an; când Paștele este devreme, durează șase săptămâni; când este cât se poate de târziu este de doar 8 zile.
În acest an, cu Sfintele Paști târzii, Bisericile Ortodoxe locale care la scurt timp după primul război mondial au adoptat calendarul de stil nou, sunt complet lipsite de acest post, fiindcă pe noul calendar ziua de pomenire a Sfinţilor Verhovnici ai Apostolilor Petru și Pavel cade în vinerea dinaintea Duminicii Tuturor Sfinților, și astfel, acest post este cu totul anulat. Același lucru se întâmplă întotdeauna când Paștele cade pe 20 aprilie sau mai târziu; atunci pentru cei de stil nou postul Sfântului Petru dispare.
Este acceptabil un astfel de lucru ?
În nici un caz ! Înființarea de către Biserică a unui post în cinstea sfinților apostoli, care ei înșiși prin post și rugăciune s-au pregătit pentru propovăduirea Evangheliei în întreaga lume, este menționată chiar în Constituțiile Apostolice: „După Cincizecime, se păstrează o săptămână mai festivă, şi după aceasta post, fiindcă este înţelept să ne bucurăm de darul lui Dumnezeu, și să postim după acea relaxare pentru trup” (Cartea a V-a, capitolul 19 sau 20). Începând cu secolul al IV-lea, găsim o serie întreagă de referințe patristice care subliniază marea importanță de care se bucura acest post printre creștinii de atunci.
Sfinții Atanasie cel Mare, Ambrozie al Milanului, Leon cel Mare și Teodoret al Cirului fac mențiune despre aceasta. Sfântul Leon cel Mare vorbește despre înţelesul şi însemnătatea postului apostolilor într-un mod deosebit de profund și luminat: „După sărbătoarea prelungită a Cincizecimii, postul este deosebit de necesar, astfel încât luptând în el să ne putem curăţi mintea şi să fim vrednici să primim darurile Sfântului Duh” (Omilia 76).
„Actuala sărbătoare, preaiubiților – spune el în altă omilie –, pe care Sfântul Duh a sfințit-o prin pogorârea Sa este urmată în mod obișnuit de un post pentru toți oamenii, care a fost aşezat în mod benefic pentru tămăduirea sufletului și trupului, și care ni se cere să-l ţinem cu respectul cuvenit. Căci nu trebuie să ne îndoim că, după ce apostolii au fost umpluți cu putere de sus potrivit făgăduinței și Duhul Adevărului a rămas în inimile lor, această învățătură a înfrânării duhovniceşti a fost, alături de alte taine ale învăţăturii cereşti, dată lor, astfel încât inima curăţită prin post să fie socotită vrednică de a primi darurile Harului. Cel Atotputernic, cu ajutorul Său, a fost prezent alături de ucenicii lui Hristos și de conducătorii Bisericii care se năştea, întemeiată de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, dar era încă cu neputinţă pentru ei să lupte împotriva forțelor persecutorilor și amenințărilor furioase ale celor necinstiți cu trupurile lor istovite şi carnea hrănită din belşug, deoarece ceea ce place omului din afară vatămă omul dinlăuntru, şi dimpotrivă sufletul înzestrat cu judecată este cu atât mai curat cu cât carnea este mai ținută în supunere. Așadar, pentru luminarea tuturor fiilor Bisericii, atât prin exemplul lor, cât și prin poruncile lor, ei au definit sfântul post ca însuşi începutul luptei pentru Hristos, ca luptând împotriva răutăţii duhovniceşti, să putem dobândi fiecare armura înfrânării cu care putem nimici dorințele păcătoase … Din această pricină a fost aşezată o practică neschimbată și binevenită, ca după zilele sfinte și vesele pe care le prăznuim în cinstea Domnului înviat din morți și apoi înălțat la Ceruri, şi după primirea darurilor Sfântului Duh, să vină un post stabilit. Această practică trebuie păstrată cu asiduitate, astfel încât acele daruri care sunt dăruite acum de Dumnezeu Bisericii să poată rămâne ale noastre” (Omilia 74).
„Postul este poruncit – explică Sfântul Leon – astfel încât noi să fim feriţi de nepăsare, în care este extrem de ușor să cădem atunci când pentru o perioadă lungă ni se dă îngăduinţă privind alimentele pe care le folosim, fiindcă atunci câmpul cărnii noastre nu este arat în mod constant. Atunci el produce cu ușurință neghină și ciulini, și va da astfel de roade, care nu vor fi adunate în hambar, ci vor fi date flăcărilor” (Omilia 4).
Și iată ce spune Fericitul Simeon al Tesalonicului despre porunca apostolică: „Postul apostolilor a fost aşezat în cinstea lor astfel încât prin ei noi să putem fi socotiţi vrednici de multe lucruri bune, şi ei ni se arată nouă ca oameni ce pun în practică şi învăţători ai postului, chiar până la moarte stăruind în înfrânare. Despre aceasta până și latinii mărturisesc împotriva voinței lor, cinstindu-i pe apostoli în zilele pomenirii lor cu post; dar noi, aderând la Constituțiile apostolice alcătuite de Clement, după Pogorârea Sfântului Duh ținem o săptămână ca sărbătoare și apoi, după ea, prin post cinstim pe apostolii care ne poruncesc să postim” (Răspunsuri la diverse întrebări).
Tot ceea ce s-a spus mai sus, precum vedem, cei de stil nou dispreţuiesc, nesocotind chiar anatema pe care a rostit-o patriarhul Antiohiei din secolul al XII-lea, Teodor Balsamon, care într-una din epistolele sale către turma antiohiană scrie: „Din această zi şi după aceea până la praznicul lui Petru și Pavel, toți credincioșii, adică mirenii și monahii, sunt obligați să postească, iar cei care nu țin postul să fie excomunicați din adunarea creștinilor ortodocși”.
Pentru toți creștinii cu adevărat credincioși, pentru care „creștinismul” nu este doar un nume gol, lipsit de conținut interior, ci este o urmare activă a învățăturii Evangheliei, una care cere o luptă, este indispensabil ca ei să aibă în vedere că introducerea noului calendar în Biserica Ortodoxă a fost doar una dintr-o serie întreagă de reforme imaginate de Meletie al IV-lea, patriarhul Constantinopolului, de tristă amintire. Alături de noul calendar printre aceste reforme, moderniștii, care au același duh cu clericii Bisericii Vii şi renovaționiștii noștri[1], au în vedere și nutresc speranțe de a introduce episcopatul căsătorit, cea de-a doua căsătorie pentru clerici, desființarea monahismului, desființarea posturilor, scurtarea slujbelor dumnezeieşti, permisiunea pentru cler să poarte haine civile și să aibă înfățișarea unor laici[2], și așa mai departe.
Nu este limpede pentru orice creştin care priveşte cu seriozitate aceste chestiuni că toate aceste reforme, incluzând noul calendar care a eliminat de fapt unul dintre posturi, sunt necesare doar pentru ca în sânul creștinismului poruncile Mântuitorului Hristos Însuși să poată fi reduse la zero, fiindcă El a spus: Strâmtă este uşa şi îngustă calea, şi El a adeverit că largă este uşa şi lată calea, ceea ce duce în pierzare (Matei 7, 13-14) ?
Atunci cine se descoperă că este inspiratorul acestor reforme ?
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 154/mai-iunie 2024
[1] Mișcarea Bisericii Vii din Rusia post-revoluționară a fost susținută de regimul ateu, deoarece a ajutat la a cauza dezbinare şi confuzie în Biserică. Pentru o vreme, ea a dobândit o oarecare influenţă, dar a fost biruită de evlavia poporului și statornicia ierarhilor mărturisitori.
[2] Aceasta se referă la clericii care își aranjează barba și părul pentru a arăta ca niște laici, şi pesemne, cel puţin uneori, își ascund profesia.