Lumea in deriva nr. 71

Femeile mironosiţe – o pildă pentru noi toţi

de Arhiepiscop Averchie de Jordanville († 1976)

Duminica trecută, cea de-a doua după Paști, necredinţa Apostolului Toma care s-a împrăștiat ca fumul, a slujit la a ne încredinţa de adevărul Învierii lui Hristos, şi astăzi, cea de-a treia duminică după Paști, adeverind pentru noi realitatea acestui mare eveniment sunt cei care au fost socotiţi vrednici să fie martori ei înşişi nu numai la îngroparea lui Hristos, ci şi la preaslăvita Sa Înviere din morți.

Aceștia au fost Sfântul Drept Iosif din Arimateea, Nicodim, ucenicul tainic al lui Hristos care L-a vizitat noaptea (Ioan 3, 2), și Sfintele Femei Mironosițe, după care este numită această duminică. Potrivit tradiţiei, primii doi, ca membri ai curții evreiești numite Sinedriu, nu vroiau să participe la condamnarea la moarte a Domnului, și Sfintele Mironosițe în special cer atenția noastră prin dragostea lor neobișnuit de mişcătoare și dezinteresată pentru Învățătorul lor dumnezeiesc.

Ba chiar Iosif din Arimateea și Nicodim nu s-au temut de răzbunarea fraților lor și au decis să-i ceară lui Pilat să li se permită să ia Trupul Domnului pentru a-l îngropa cu cinste, ceea ce era de obicei interzis pentru criminalii răstigniți pe cruce, ale căror trupuri erau lăsate păsărilor care mănâncă stârvuri. În timp ce apostolii, temându-se pentru viețile lor, L-au părăsit pe Domnul, care a fost arestat în Ghetsimani, și s-au împrăștiat să se ascundă, şi Petru, după ce mai înainte I-a jurat credință până la moarte, a tăgăduit de 3 ori că-L cunoaşte, femeile mironosițe L-au urmat fără teamă până la Golgota, privind pătimirile Sale pe cruce, și au urmărit neobosit tot ceea ce s-a petrecut, chiar până la îngroparea Domnului şi priveau unde îl pun (Marcu 15, 47). Printre acestea se numărau Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov, Salomeea, Maria soția lui Cleopa, Ioana, Susana și alte femei bogate, despre care evanghelistul spune că slujeau lui din avuţiile lor (Luca 8, 3).

Și așa, ziua de odihnă a sabatului abia trecuse, când iudeilor li se interzicea orice activitate, că ele au cumpărat în grabă aromatele care erau întrebuinţate în mod obișnuit pentru a unge trupurile morților. Și încă întuneric fiind (Ioan 20, 1), înainte de zori, s-au grăbit la mormânt pentru a împlini ultima lor îndatorire de dragoste față de Învățătorul lor iubit – să ungă Trupul Lui cu uleiurile aromate, așa cum era tradiția. Deoarece Iosif și Nicodim se grăbiseră să îngroape Trupul Domnului înainte de apusul soarelui, fiindcă se apropia cu repeziciune marea zi a sabatului evreiesc, care coincidea atunci cu Paștele, și ei au putut doar să curăţească repede Trupul Lui şi să-l ungă cu aloe şi smirnă. Neobositele femei nu se temeau de nimic, nici de întunericul nopții, nici de răzbunarea evreilor, ci erau motivate doar de dragostea lor devotată pentru Învățătorul lor dumnezeiesc, și ele s-au grăbit la mormânt pentru a aduce cinstea lor din urmă, ungând sfântul Său Trup cu uleiuri scumpe.

Pentru dragostea lor curajoasă și devotamentul jertfelnic, ele s-au învrednicit de cea mai mare răsplată. Ele au fost cele dintâi care au auzit de la înger vestea îmbucurătoare a Învierii Domnului, şi apoi L-au văzut pe El, Învățătorul lor Înviat, cu ochii lor. Lor li s-a dăruit o mare bucurie și totodată o mare cinste de la Domnul – să fie vestitoarele acestei vești fericite către apostoli înşişi. Însăși Sfânta Maria Magdalena, însufleţită de această mare veste, a mers în întreaga lume propovăduind Învierea lui Hristos și a ajuns chiar în orașul împărătesc al Romei, unde l-a înfruntat pe împăratul însuși – răul Tiberiu – și i-a dat un ou roșu cu cuvintele ’Hristos a înviat !’ Pentru toate acestea, Sfânta Biserică i-a dat ei titlul de ,,întocmai cu apostolii”.

Aşa răsplăteşte Domnul pe cei care Îl iubesc ! Și pe cel care Îl iubește pe Domnul cel mai mult şi Îl slujeşte cu jertfire de sine îl așteaptă și o mare bucurie, căci El îi va da mare cinste şi slavă. În sine, slujirea cu jertfire de sine şi cu toată seriozitatea a Domnului şi Mântuitorului nostru și dragostea devotată pentru El este izvor al celei mai înalte, mai curate și mai sfinte bucurii, care nu se compară cu nimic de pe pământ. Oricine Îl iubește din toată inima pe Domnul și aşază ca țel principal al vieţii sale să se lepede de sine în slujirea Lui, și numai a Lui (şi nu doi stăpâni), va fi plin de această fericire cerească curată și nu se va teme de mâhnirile pământești: ele nu-i pot atinge profund sufletul. Dimpotrivă: ’fericirea’ pământească, ’bucuriile’ vremelnice poartă deja în ele semințe de întristare, cel mai sumbru şi mai nemângâiat fel de întristare, atrăgând adeseori în adâncul iadului pe cei care dau totul acestor bucurii înșelătoare, false, uitând pe Dumnezeu și necugetând să-L slujească.

Vai ! Omenirea de astăzi înţelege atât de puţin acest lucru, până şi cei care se numesc creștini și chiar clerici care împlinesc doar formal îndatoririle lor, dar care sunt străini de viața sufletului în Hristos. Este o ruşine cât de mulți oameni din vremurile noastre acordă tot timpul şi eforturile lor pentru probleme pământești, pentru profit, pentru interesele lor banale, distracții, distracție goală, în timp ce pentru Dumnezeu au doar lene și nu ar ’ridica un deget’ pentru El, nu ar face un pas în plus. Unii nici măcar nu își fac cruce cum trebuie şi nici măcar nu încearcă, ci stau în biserică temându-se că vor pierde 5 minute cu Dumnezeu, grăbindu-se să părăsească biserica pentru a pierde ore cu chestiuni prosteşti care sunt profund neplăcute lui Dumnezeu și rele pentru sufletele lor.

Deci unde este dragostea noastră pentru Domnul Mântuitorul nostru dacă ne târguim cu El pentru fiecare minut în plus pe care îl petrecem în biserică cu El ? Tristețea și dezgustul se aşază în suflet când cineva cugetă la o astfel de atitudine ! Noi  trebuie să luptăm cu hotărâre împotriva întunecării raţiunii noastre, să luptăm împotriva tocirii și grosolăniei inimilor noastre. Trebuie să înțelegem că vine de la dușmanul nostru, diavolul, care tânjește să ne îndepărteze de dragostea lui Dumnezeu și să ne osândească sufletele.

Încă mai înfricoșător este că există oameni în vremurile noastre care nu urmează pilda lui Iosif din Arimateea și Nicodim, care și-au declarat cu curaj obiecțiile la Sinedriu împotriva acuzațiilor nedrepte împotriva Domnului și care au riscat cea mai crudă răzbunare a acestor judecători nevrednici. Dimpotrivă, acești oameni, în dorința lor de slavă și cinste, pentru propriul profit și avantaj, sunt gata să se împrietenească cu judecători la fel de mârşavi care luptă împotriva lui Dumnezeu, fiind de acord cu ei cu slugărnicie doar pentru a le face pe plac, trădând pe Domnul și Mântuitorul nostru până la moarte, exact aşa cum a făcut Iuda Iscarioteanul !

Măcar noi, adevărații creștini, să nu purtăm acest nume în mod superficial, ci şi să urmăm pilda dată de urmașii devotați ai lui Hristos, ucenicii Lui, sfintele mironosiţe. Aceste sfinte femei, în dragostea lor totală și devotamentul față de Domnul și Mântuitorul nostru, ar trebui să slujească de pilde aparte pentru femeile noastre creștine. Ca să nu se cufunde în viața pământească și în distracțiile, plăcerile și rafinamentele ei, să nu caute cosmetice și bijuterii inutile, urmărind ultimele mode care au devenit atât de indecente în ultimii ani, până aproape de a se dezbrăca cu totul, pictându-se cu toate culorile curcubeului pentru a atrage atenția indecentă asupra lor. Este cumplit să ne gândim cât de mult au decăzut femeile creștine de astăzi, permițându-şi să apară în acest fel chiar în bisericile lui Dumnezeu ! O, nu, aceasta nu este defel vibranta slujire evlavioasă a Domnului și Mântuitorului nostru, cu îmbrăcăminte modestă, cu smerenie, blândețe, curăție și frică de Dumnezeu.

Ce har ar umple viețile femeilor noastre creștine de astăzi de s-ar cufunda în duhul, în atitudinea sfântă și înaltă a sfintelor mironosițe ! Câtă iubire sfântă, curată ar putea aduce ele în viața noastră bisericească ! Mamă, soție și fiică, creştine toate, cât de mult bine ar putea face, cum ne-ar putea înălța, înnobila și curăţi viața noastră contemporană, care a devenit atât de vulgară, crudă și grosolană, uneori grețoasă și josnică !

Slujirea Bisericii este deschisă pentru ele: în frăţietăţile bisericeşti, grija pentru împodobirea bisericii și slujbele ei, cititul și cântatul, predarea în școlile parohiale, creșterea copiilor, vizitarea bolnavilor în casele lor și la spitale. Trebuie să ne amintim cât de mult bine au făcut aceste femei creștine, adevăratele mironosițe ale patriei noastre din Rusia, care au făcut atâtea pentru sărmanii noştri clerici care au fost întemnițați ! Ele se confruntau adeseori cu amenințarea ateilor [sovietici], apărând sfintele noastre biserici de a fi confiscate de modernişti. Există un domeniu larg de activitate deschis femeilor noastre dacă ar dori să urmeze calea mironosiţelor, în lucrarea misionară în lumea inumană şi fără Dumnezeu de astăzi, care a început să se închine chiar făţiş lui satan. Cât de mult pot face femeile în special ! Și există multe lucruri pe care bărbații pur și simplu nu le pot face și femeile pot, dacă au o atitudine creștină autentică, curăţie și frică de Dumnezeu, prin însăși natura lor şi constituția sufletului lor.

O, femei creștine ! Nu neglijaţi chemarea lui Dumnezeu în vremurile noastre teribile, insidioase, de apostazie: urmați calea femeilor mironosițe, slujiți Evanghelia și Sfânta Biserică, lucrați spre mântuirea sufletelor, și prin aceasta vă veți exprima dragostea față de Domnul și Mântuitorul nostru Însuși, slujiți-L aşa cum au făcut femeile Evangheliei ! Dar noi toți, bărbați și femei, trebuie să nu urmărim pur și simplu bucuriile imaginare ale acestei lumi, care sunt tot mai înșelătoare în zilele noastre, ci haideţi să iubim, aşa cum iubesc aceste sfinte femei, din toată inima noastră pe Unul Domn și Mântuitor și să ne devotăm cu totul slujirii Lui, făcând ca principalul nostru scop să fie să-I plăcem Lui, şi atunci soarta noastră va fi fericirea veșnică care nu se compară cu nimic din această lume. Această bucurie este totală și fără margini, căci este acea bucurie despre care Domnul Însuși ne-a vorbit în timpul cinei celei de taină, cu cuvintele Sale de mângâiere pentru ucenicii Săi: Şi se va bucura inima voastră, şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (Ioan 16, 22).

Trebuie să aprindem neîncetat în noi înșine dragostea pentru Dumnezeu, amintindu-ne pătimirile lui Hristos pentru noi, păcătoșii, și să ne amintim de bucuria înaltă, neasemuită a Domnului Înviat, bucuria pascală care trebuie să fie farul de lumină în întreaga noastră viață.

Fraţi şi surori, haideţi să avem mai multă dragoste adevărată și devotament față de Domnul ! Haideţi să-I slujim din toată inima, nu ca mercenarii, cu forţa și fără tragere de inimă, ci ca fiii și fiicele Lui iubitoare, ca sfintele femei mironosițe ! Amin.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 160/martie-aprilie 2025