Sfintii din catacombele Rusiei (XV)
SFINTII DIN CATACOMBELE RUSIEI (XV)
de profesor I.M. Andreev
Sfânta Nouă Mucenică Lidia
cu soldaţii Chiril şi Alexie[1]
Lidia, fiica unui preot din oraşul Ufa, s-a născut la 20 martie 1901. Din copilărie ea era sensibilă, afectuoasă, iubită de toţi, temându-se de păcat şi de tot ceea ce era interzis de Dumnezeu. După absolvirea şcolii de fete, la vârsta de 19 ani, ea s-a căsătorit şi şi-a pierdut soţul în războiul civil odată cu plecarea Armatei Albe.
Tatăl ei, chiar de la începutul schismei renovaţioniştilor, organizată de bolşevici în 1922, s-a alăturat schismei. Fiica, căzând la picioarele tatălui ei, i-a spus: „Binecuvântează-mă, tată, să te părăsesc, ca să nu te constrâng la mântuirea sufletului tău”. Bătrânul preot îşi cunoştea fiica, exact aşa cum era conştient de greşeala acţiunii sale. El a plâns şi, binecuvântând-o pe Lidia ca să ducă o viaţă independentă, i-a spus profetic: „Vezi, fiica mea, când îţi vei dobândi cununa, să îi spui Domnului că, deşi eu însumi m-am dovedit a fi prea slab pentru nevoinţă, nu te-am oprit, ci te-am binecuvântat”. „Aşa voi face, tată”, a spus ea, sărutându-i mâna, prevăzându-şi astfel şi ea profetic viitorul.
Lidia a reuşit să intre în Departamentul Forestier şi în 1926 a fost transferată în industria colectivă de cherestea unde muncitorii cel mai prost plătiţi. Aici ea a intrat imediat în legătură cu poporul rus simplu, pe care ea îl iubea cu căldură şi care-i răspundea în acelaşi chip.
Tăietorii de lemne şi şoferii, care fuseseră oţeliţi de munca în condiţii grele, istoriseau cu uluire că în biroul Departamentului Forestier, unde îi întâmpina Lidia, îi cuprindea un sentiment asemănător celui, acum aproape înăbuşit, pe care îl simţiseră înainte de revoluţie când mergeau să întâmpine o icoană cinstită a Maicii Domnului din satul Bogorodskoie de lângă Ufa. În birou nu se mai auzeau înjurături, insulte şi certuri. Patimile rele erau potolite şi oamenii deveneau mai buni unul faţă de altul.
Acest lucru era uimitor şi era remarcat de oricine, inclusiv de şefii partidului. Ei o supravegheau pe Lidia, dar nu au descoperit nimic suspect: ea nu mergea deloc la bisericile care fuseseră legalizate de bolşevici şi participa la slujbele din catacombe rar şi cu grijă. Poliţia Secretă ştia că în eparhie existau membri ai Bisericii din catacombe, dar nu putea găsi nici un mod de a-i descoperi şi aresta.
Cu scopul de a-i descoperi pe cei care nu fuseseră încă arestaţi, Poliţia Secretă l-a adus pe neaşteptate din exil pe episcopul Andrei (Ukhtomski), care era foarte cinstit de oameni şi de toţi membrii Bisericii din catacombe; dar la indicaţia episcopului el a fost primit deschis doar de o biserică din Ufa, deşi în secret întreaga eparhie a venit la el. Poliţia Secretă se înşelase: în loc să fie descoperită, Biserica din catacombe se cufundase şi se râspândise, rămânând ca mai înainte inaccesibilă spionilor. Încredinţaţi de eşecul planului lor, ei l-au arestat din nou pe episcopul Andrei şi l-au trimis în exil[2].
Lidia a fost arestată pe 9 iulie 1928. Departamentul de operaţiuni secrete căutase multă vreme un dactilograf care le furnizase muncitorilor din Departamentul Forestier broşuri dactilografiate conţinând vieţile sfinţilor, rugăciuni, predici şi învăţături ale ierarhilor vechi şi noi ai Bisericii. Se remarcase că la maşina de scris a acestui dactilograf piciorul literei „k” era rupt şi aşa a fost descoperită Lidia.
Poliţia Secretă a înţeles că le căzuse în mână un indiciu pentru a demasca întreaga Biserică din catacombe. Zece zile de interogatoriu neîntrerupt nu au zdrobit-o pe mucenică; ea a refuzat pur şi simplu să scoată vreun cuvânt. Pe 20 iulie, cel care o interoga, pierzându-şi cu totul răbdarea, a predat-o pe Lidia „autorităţii speciale” pentru interogare.
Această „autoritate specială” lucra într-un colţ al camerei în beciul Poliţiei Secrete. Un paznic permanent era staţionat pe coridorul beciului; în acea zi, paznicul era Chiril Ataev, un soldat de 23 ani. El a văzut-o pe Lidia când a fost adusă în beci. Cele 10 zile anterioare de interogatoriu slăbiseră puterea mucenicei şi ea nu putea să coboare scările. Soldatul Ataev, la cererea şefilor lui, a ţinut-o şi a condus-o jos în camera interogatoriului. „Hristos să te mântuiască”, i-a mulţumit Lidia paznicului, simţind în soldatul Armatei Roşii, în blândeţea delicată a braţelor sale puternice, o scânteie de compasiune faţă de ea.
Şi Hristos l-a mântuit pe Ataev.
Cuvintele mucenicei, ochii ei plini de durere şi de uimire au pătruns în inima lui. Acum el nu mai putea asculta cu indiferenţă strigătele şi ţipetele ei neîntrerupte, aşa cum ascultase mai înainte aceleaşi ţipete ale altora care erau interogaţi şi torturaţi.
Lidia a fost torturată multă vreme. Torturile Poliţiei Secrete erau de obicei aplicate astfel încât să nu lase nici un semn vizibil pe trupul celui torturat, dar la interogatoriul Lidiei nu s-a dat atenţie la aceasta.
Strigătele şi ţipetele Lidiei au continuat aproape neîntrerupt pentru mai mult de o oră şi jumătate.
„Dar nu simţi durerea ? Strigi şi ţipi, aceasta înseamnă că este dureros ?”, au întrebat epuizaţi torţionarii într-una din pauze.
„Dureros ! Doamne, cât de dureros !”, a răspuns Lidia cu un geamăt sfârşit.
„Atunci, de ce nu vorbeşti ? Va fi mai dureros !”, au spus torţionarii uimiţi.
„Nu pot vorbi … Nu pot … El nu-mi îngăduie …”, a gemut Lidia.
„Cine nu-ţi îngăduie ?”
„Dumnezeu nu-mi îngăduie !”
Torţionarii au născocit ceva nou pentru mucenică: atacul sexual. Ei erau patru – mai era nevoie de unul. Ei l-au chemat pe soldat să-i ajute.
Când Ataev a intrat în încăpere, el a văzut-o pe Lidia, a înţeles felul torturii care urma şi propriul rol în aceasta – şi s-a înfăptuit în el o minune asemenea convertirilor neaşteptate ale torţionarilor de demult. Întreg sufletul lui Ataev a fost scârbit de grozăvia satanică şi l-a cuprins o râvnă sfântă. Cu totul inconştient de ceea ce făcea, soldatul Armatei Roşii a ucis pe loc cu propriul revolver pe cei doi torţionari care stăteau în faţa lui. Chiar înainte ca cea de-a doua împuşcătură să se fi auzit, agentul care stătea în spatele lui l-a lovit pe Chiril în cap cu patul armei sale. Însă Ataev a avut destulă putere ca să se întoarcă şi să-l apuce de gât pe atacatorul său, dar o împuşcătură de la cel de-al patrulea l-a pus la pământ.
Chiril a căzut cu capul spre Lidia, care era legată cu curele. Domnul i-a dat posibilitatea de a auzi încă o dată cuvinte de nădejde de la mucenică. Şi uitându-se drept în ochii Lidiei, Chiril, cu sângele curgând din el, a suspinat după unirea sa cu Domnul:
„Sfânto, ia-mă cu tine !”
,,Te voi lua”, a zâmbit Lidia, radiind.
Răsunetul şi semnificaţia acestei conversaţii a fost ca şi cum s-ar fi deschis o uşă către cealaltă lume, şi groaza a întunecat conştiinţa celor doi agenţi ai Poliţiei Secrete care au rămas în viaţă. Cu strigăte nebuneşti, ei au început să tragă în victimele lipsite de apărare care-i ameninţau, şi au tras până când ambele revolvere s-au golit. Cei care au venit alergând la auzul împuşcăturilor i-au scos din încăpere, strigând nebuneşte, şi ei înşişi au fugit din încăpere, cuprinşi de o groază necunoscută.
Unul dintre aceşti doi agenţi a înnebunit cu totul. Celălalt a murit curând de şoc nervos. Înaintea morţii sale, acesta din urmă a povestit totul prietenului său, sergentul Alexie Ikonnikov, care s-a întors la Dumnezeu şi a adus această relatare la Biserică; pentru propovăduirea sa plină de râvnă a ei, el însuşi a suferit moarte mucenicească.
Toţi trei – Lidia, Chiril şi Alexie – au fost canonizaţi ca sfinţi în conştiinţa religioasă a Bisericii din catacombe.
Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici – Lidia, Chiril şi Alexie –, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul rus !
[1] Această relatare a muceniciei Sfintei Lidia este redată în Sfinţii din catacombele Rusiei, de profesor I.M. Andreev, dar noi am preluat-o din The Orthodox Word, numărul de Sfintele Paşti 1968, citând pe arhipreotul Mihail Polski, Noii Mucenici ai Rusiei (în rusă), Jordanville, N.Y. vol. II, p. 249-253.
[2] Episcopul Andrei este cinstit el însuşi ca unul din marii mucenici ai jugului comunist. N. tr: A se vedea XI. Episcopul Andrei de Ufa. Ierarhul din catacombe al ,,Bisericii din sălbăticie”.
