Schimbarea calendarului la începutul secolului XX (II)
CHESTIUNEA CALENDARULUI
Schimbarea calendarului la începutul secolului XX (II)
PROCES VERBAL
al şedinţei de la 15 noiembrie 1899
a Societăţii de Ştiinţe din Bucureşti
Şedinţa se deschide la orele 9 seara sub preşedinţia dlui. dr. Saligny.
Se dă citire procesului verbal al şedinţei trecute al cărui cuprins se aprobă.
D. Pangrati atrage atenţiunea societăţii asupra chestiunii calendarului. Cu anul ce vine – 1900 – se măreşte cu o zi dezacordul între calendarul iulian şi cel gregorian. În cursul acelui an diferenţa între cele două calendare va fi de 12 zile în primele două luni şi de 13 zile în celelalte 10. De aci numeroase inconveniente, mai cu seamă în viaţa practică, în afacerile comerciale, în datele statistice etc.
De la stabilirea corecturii gregoriene, numai de două ori s-a prezentat asemenea creştere a dezacordului între cele două calendare – în anii 1700 şi 1800. În aceste împrejurări atenţiunea lumii este atrasă mai cu stăruinţă asupra reformei calendarului în Europa orientală. Este de dorit să profităm de ocaziunea ce se prezintă anul viitor; o asemenea ocaziune nu se va mai prezenta decât peste 200 ani, în anul 2100.
Chestiunea reformei calendarului a fost ridicată în Societatea de Ştiinţe în şedinţa de la 12 ianuarie 1898, – sunt dar aproape 2 ani de atunci. Comisiunea numită la acea epocă s-a întrunit de mai multe ori, a discutat chestiunea, dar până acum n-a prezentat societăţii nici un rezultat definitiv relativ la lucrările sale. Colegul nostru, d. prof. N. Coculescu, membru al acelei comisiuni, a atras din nou atenţiunea societăţii asupra acestei chestiuni prin scrisoarea sa din 17 mai trecut. Chestiunea trebuie să se rezolve cât de curând, în orice ceas înainte de sfârşitul lunii februarie 1900, când se iveşte noul dezacord.
Trebuieşte lăsată în afară de discuţie toată partea teologică a chestiunii. Să se privească reforma calendarului din punctul de vedere practic, în viaţa civilă. Biserica consideră această chestiune numai din punctul de vedere special al calculării sărbătorii Paştilor. Regulile stabilite în această privinţă sunt de natură cu totul tradiţională. Astfel Biserica fixează lunile pline pascale după un tabel care nu mai este deloc în concordanţă cu realitatea. În ziua când Biserica socoteşte luna plină pascală, oricine poate vedea pe cer luna ştirbită de 5 zile. Totuşi Biserica menţine – din punct de vedere evident tradiţional – întrebuinţarea tabelului lunilor pline aşa cum erau în secolul al IV-lea d.Hr..
Asemenea chestiuni ies în afară de orice discuţiune din punctul de vedere ştiinţific sau al vieţii practice. Tot aşa Biserica a hotărât Crăciunul ca sărbătoare fixă, iar Pasca ca sărbătoare mobilă –, făcând astfel să varieze mereu intervalul între aceste două sărbători. Ele, de fapt, ar trebui să rămână la un interval fix, dacă sunt în adevăr privite ca serbări ale aniversării naşterii şi a morţii şi învierii Mântuitorului.
Pentru toate aceste motive, chestiunea teologică iese din cadrul discuţiunilor noastre. Reforma calendarului trebuie privită numai din punctul de vedere practic, – şi precum s-a adoptat calendarul zis gregorian la telegraf şi poşte, la căile ferate, la unele bănci etc, fără să devenim schismatici pentru aceasta – să se lărgească această adoptare a calendarului apusean la întreaga viaţa noastră civilă. Biserica va putea să continue a se folosi de normele ei tradiţionale şi de calendarul iulian, – după cum se foloseşte şi de tabelul lunilor pline pascale din secolul IV, deşi acesta nu mai este în acord cu realitatea de astăzi. Se vor respecta astfel scrupulele teologice şi tradiţionale ale Bisericii, iar în viaţa civilă vom avea calendarul întrebuinţat de toată lumea civilizată. Adoptarea acestui calendar se impune nu ca chestiune de exactitate matematică, ci ca chestiune de mod universal întrebuinţat pentru măsurarea timpului. Unificarea tuturor unităţilor de măsură este o trebuinţă impusă de viaţa modernă. Unităţile de măsură în ele însăşi pot fi arbitrare. Metrul tip nu este exact a 40-a milionă parte din meridianul terestru; totuşi lungimea adoptată în mai multe din statele civilizate a rămas şi s-a impus de la sine şi celorlalte state, în afară de orice consideraţiune de exactitate riguroasă. Aşa stă şi chestiunea calendarului numit gregorian. Este de dorit ca Societatea de Ştiinţe, în care s-a ridicat chestiunea, să se pronunţe cât mai curând şi în mod precis asupra acestei reforme folositoare.
D. dr. Istrati adaugă că chestiunea reformei calendarului s-a pus în studiu de unii membri ai societăţii cu un an înainte chiar de a fi agitată de părintele Tondini şi că d. Donici se ocupă de 20 ani cu studiul reformei calendarului.
D. dr. Istrati face cunoscut lucrările şi publicaţiunile periodice şi variate ce s-au primit la bibliotecă de 5 luni încoace. D-sa invită societatea a ruga pe d. preşedinte să mulţumească dlui. ministru pentru publicarea gratuită a buletinului.
Se trece la ordinea zilei.
* * *
PROCES VERBAL
al şedinţei de la 13 decembrie 1899
a Societăţii de Ştiinţe din Bucureşti
Şedinţa se deschide la orele 9 seara sub preşedinţia dlui. dr. Saligny.
Se citeşte procesul verbal al şedinţei trecute a cărui redacţiune se aprobă.
D. Saligny arată că de 2 ani s-a numit comisiunea pentru studiul reformei calendarului, dar nu s-a adus nici o soluţiune practică. D-sa propune să se completeze comisiunea cu dnii. Pangrati, Donici şi Bungeţianu.
D. Miclescu spune că comisiunea constituită de societate în 1898 a lucrat, a discutat chestiunea din toate punctele de vedere şi a hotărât să se pregătească un memoriu şi să se facă propagandă pentru reforma calendarului. D. profesor Coculescu a fost însărcinat cu facerea memoriului.
D. Pangrati adaugă că deşi comisiunea a studiat chestiunea, dar nimic scris n-a venit de la comisiune. Singura publicaţiune apărută după întrunirile comisiunii este broşura publicată de unul din membrii săi, d. Mirescu, care tinde a demonstra neexactitatea calendarului gregorian şi propune o nouă reformă a calendarului; concluziile dlui. Mirescu constituiesc o piedică la introducerea calendarului gregorian în loc de propagandă în favoarea reformei. De aceea, este necesar ca rezultatul lucrărilor comisiunii să fie prezentat cât mai curând într-o formă hotărâtă pentru ca amestecul societăţii să fie un sprijin pentru realizarea ei.
D. Mirescu expune că chestiunea calendarului este delicată, fiind strâns legată în multe puncte cu chestiuni religioase. Corectura gregoriană nu este exactă, vorbind riguros matematic. Suprimarea zile de 29 februarie la 3 din 4 ani seculari consecutivi nu este făcută la epocile când ar trebui să se facă. Astfel în 1900 nu ar trebui să se mărească dezacordul între calendarul iulian şi cel gregorian cu o zi. În realitate calendarul iulian va fi în urma anului tropic cu 13 zile tocmai în 1996.
D. Pangrati, răspunzând dlui. Mirescu, arată că chestiunea teologică trebuie lăsată negreşit la o parte, căci nu avem calitate să o discutăm şi nici chiar Biserica noastră singură nu o poate rezolva.
Chestiunea ar trebui tratată, după spusa teologilor, de un sinod ecumenic al Bisericilor de Răsărit, şi cum asemenea sinoade n-au mai avut loc de sute de ani, a aştepta întrunirea unui asemenea sinod este a amâna chestiunea la nesfârşit.
Reforma calendarului, prin introducerea şi la noi a corecturii gregoriene, se impune din punctul de vedere practic şi trebuie să o privim numai din acest punct de vedere.
Comerţul şi industria suferă serios din cauza întrebuinţării în ţară a calendarului iulian, iar în relaţiunile cu străinătatea a celui gregorian. Datele de încasări şi de plăţi diferă în relaţiunile interne şi externe. În loc de două scadenţe normale pe lună – la 15 şi sfârşitul lunii – cum se obişnuieşte în toate ţările, la noi comercianţii şi industriaşii în relaţiuni cu străinătatea sunt siliţi să aibă patru scadenţe pe lună: două după stilul vechi şi alte două după stilul nou.
Statisticile noastre nu pot servi decât cu greu; de multe ori ele sunt inutilizabile comparativ cu statisticile străine, fiind stabilite după alt calendar. Se ştie cât de mare importanţă a căpătat acum ştiinţa statisticii şi din punctul de vedere practic şi din cel ştiinţific pur. Unele din ministerele noastre se servesc de calendarul vechi în stabilirea statisticilor lor; altele au fost silite deja să primească calendarul nou. În acelaşi minister adesea unele direcţiuni se servesc de un calendar, altele de altul.
Astfel este ministerul lucrărilor publice şi direcţiunea căilor ferate, ministerul de interne şi direcţiunea poştelor şi telegrafelor şi altele.
Nu este necesar a insista mai mult asupra inconvenientelor menţinerii calendarului iulian în viaţa practică. Dovada cea mai bună a necesităţii imperioase de a introduce calendarul apusean este faptul că serviciile cele mai importante, precum poşta şi telegraful, căile ferate, băncile etc, au fost silite să primească stilul nou din propria lor iniţiativă – şi aceasta s-a făcut fără nici o perturbare. Tot aşa se poate proceda în toate administraţiile, şi reforma va fi făcută atunci în viaţa civilă fără a se aduce cea mai mică atingere cerinţelor Bisericii. Dovadă despre aceasta sunt românii ortodocşi răsăriteni din întregul Imperiu Austro-Ungar, care în viaţa lor civilă se servesc exclusiv de calendarul gregorian, iar Biserica lor continuă a se folosi de calendarul iulian şi de prescripţiile ei tradiţionale. O asemenea reformă o cerem şi noi, fiind chestiunea numai din punctul de vedere al vieţii civile. Nu este vorba despre exactitatea riguros matematică a calendarului gregorian, ci pur şi simplu de faptul că acel calendar este universal întrebuinţat în lumea civilizată.
De altfel, chiar dacă există o eroare teoretică în reforma gregoriană, ea este mai mică decât o zi şi prin urmare neglijabilă, pe când actualul nostru calendar iulian comite o eroare de 12 zile şi ceva, adică care poate fi rotunjită la 13 zile pentru secolul XX, aşa cum o prescrie calendarul gregorian.
Dar, încă o dată, nu este vorba de exactitatea calendarului gregorian, ci de admiterea lui, fiindcă este admis de toată lumea civilizată.
Tot aşa s-a întâmplat cu metrul, care nu corespunde exact definiţiunii sale teoretice, dar cine ar putea propune vreo modificare a lungimii metrului pe motive de exactitate, astăzi când metrul a fost adoptat în mai toată lumea civilizată, aşa cum este.
Tot aşa introducerea calendarului gregorian se impune în viaţa civilă.
D. Mirescu arată că din punctul de vedere practic este de acord şi d-sa, neavând nimic de obiectat asupra introducerii calendarului gregorian.
