Talcuire la cartea Proorocului Daniil (VII)
Tâlcuiri la Vechiul Testament
Tâlcuire la cartea Proorocului Daniil
de Fericitul Teodoret al Cirului (VII)
Înfăţişând astfel tot visul lui, Daniil a adăugat:
36-37. Acesta este visul, şi tâlcul lui vom spune înaintea împăratului. Tu împărate eşti împăratul împăraţilor.
El spune aceasta nu ca să-l linguşească, ci urmând obiceiului statornicit; la urma urmei, el [Nabucodonosor] avea putere peste toţi conducătorii popoarelor, toţi cei care se numeau împăraţi. Tu împărate – zice el – eşti împăratul împăraţilor, căruia Dumnezeul cerului împărăţie tare şi puternică şi cinstită au dat: că nu din putere omenească ai domnit peste toţi, ci de la Dumnezeul care are împărăţia cerească, care ţi-a ţie dat această putere ca tu să conduci şi să domneşti în tot locul unde locuiesc fiii oamenilor, şi hiarele ţarinii şi păsările cerului şi peştii mării au dat în mâna ta şi te-a pus pre tine domn tuturor [38]. El îi numeşte hiare pe barbarii care trăiesc în cel mai sălbatic mod, şi păsări pe cei înzestrați cu pricepere, mai înalți şi înaripați la cuget decât alţi oameni. El vrea să spună că Dumnezeu l-a făcut împărat peste toate. Deci tu eşti capul cel de aur, adică, împărăţia ta (referindu-se nu la persoană, ci la împărăţie: după moartea lui, Evilmerodah a domnit peste babilonieni, şi după el Valtasar).
Dacă, pe de altă parte, proorocul se referea la el în persoană când a spus: Tu eşti capul cel de aur, ce înțeles ar avea spusele: După tine se va scula altă împărăție mai mică decât a ta [39] ? El nu vorbeşte despre împărăţia fiilor săi, ci de cea persană. Aşadar, capul cel de aur nu este Nabucodonosor însuşi, ci întreaga împărăție a asirienilor (sau babilonienilor).
Visul lui Navuhodonosor
Frescă din biserica Mânăstirii Decani, Serbia
39. Şi după tine se va scula altă împărăţie mai mică decât a ta.
Adică, cea persană. El o numeşte mai mică nu în sensul de mai slabă, ci ca venind a doua. Şi împărăţia a treia, care este arama care va domni preste tot pământul. El se referă la cea macedoneană: Alexandru, fiul lui Filip a domnit peste tot pământul, supunând toți oamenii în cei 12 ani ai domniei sale.
40. Şi împărăţia a patra, care va fi tare ca fierul, precum fierul mărunţeşte şi supune toate, aşa toate le va mărunţi şi le va supune.
El se referă la Imperiul Roman, care era cel mai puternic şi, ca să spunem aşa, domnea peste toate neamurile, luând tribut şi taxe de la toți; a vorbit despre mărunţirea şi supunerea lui referindu-se la supunere, buna rânduială şi domnia legii.
41. Şi pentru că ai văzut picioarele şi degetele o parte de lut şi o parte de fier; [altă] împărăţie, împărţită, va fi, şi din rădăcină de fier va fi întru ea, precum ai văzut fierul amestecat cu lutul.
El spune alta nu cu privire la cantitate, ci în ce priveşte puterea: dacă ar fi spus cu privire la cantitate, alta ar fi însemnat că era o a cincea împărăţie, deoarece el vorbise deja de o a treia şi a patra. Dar deoarece ştia că stadiile finale ale împărăţiei de fier aveau să fie mai slabe, a spus alta din pricina slăbiciunii, şi pe drept cuvânt: a arătat-o a fi cea mai puternică la început, fiindcă aşa a fost la început, dar nu a zis nici că spre final va fi cu totul slabă. Din rădăcină de fier va fi întru ea, precum ai văzut fierul amestecat cu lutul, zice, [42] şi degetele picioarelor o parte de fier şi o parte de lut. Acestea nu au nevoie de tâlcuirea noastră: proorocul însuşi dă tâlcuirea spunând: O parte din împărăţia aceea va fi tare, şi dintru ea se va sfărâma ceva.
Apoi adaugă:
43. Iar că ai văzut fierul amestecat cu lutul, se vor amesteca întru sămânţa oamenilor.
Aceasta arată în special că aceasta nu este o împărăţie diferită de cea de fier, ci aceeaşi într-o formă mai slabă, parte din ea fiind puternică şi partea din ea slabă; o legătură de rudenie va lega partea slabă de cea tare, sugerată prin fraza: Se vor amesteca întru sămânţa oamenilor. El spune: Va fi amestecare şi însoțire a uneia cu cealaltă, dar dihonia va strica drepturile înrudirii. Că nu se vor lipi, zice, precum nu se amestecă fierul cu lutul.
În timp ce, din partea noastră, aşa am înţeles să tâlcuim proorocia de Dumnezeu insuflatului Daniil, se cuvine să dăm atenţie şi vederilor câtorva tâlcuitori dinaintea noastră, că aşa se va arăta mai limpede adevărul. Aşadar, unii istorici susţin că cea de-a patra împărăţie – adică, cea de fier – este Alexandru Macedoneanul; picioarele şi degetele picioarelor sale erau un amestec de fier şi lut – adică, macedonenii care au domnit după el, succesorii lui Ptolemeu, Seleucus, Antioh şi Dimitrie, unii deţinând un control slab al puterii, alţii un control viguros, contractând căsătorii între ei şi înrudindu-se unul cu altul.
Acum, ei ar fi trebuit să înţeleagă, în primul rând, că după spusele proorocului capul cel de aur era Nabucodonosor, adică împărăția babilonienilor sau asirienilor. Împărăţia perşilor şi mezilor laolaltă i-a urmat acesteia, Kir trăgându-se din ambele neamuri, şi pe când domnea peste amândouă, a distrus împărăția babilonienilor şi a stăpânit ca împărat peste perși. Împărăția perşilor, a doua la rând, a fost distrusă de Alexandru Macedoneanul, iar fericitul Daniil a spus că el va domni preste tot pământul, numind [împărăţia sa] cea de-a treia împărăţie. Nu a existat alta decât cea a romanilor, care i-a succedat. Prin urmare, ei trebuiau să priceapă din numărătoare şi din celelalte câte se dau de înțeles că cea de-a treia împărăţie, de aramă, este cea a macedonenilor, iar cea de-a patra, de fier, este cea a romanilor.
Pe de altă parte, dacă toate acestea li s-au părut a fi cu totul lipsite de limpezime, ar fi trebuit cel puţin să discearnă profeţia din concluzie. De îndată ce a arătat slăbiciunea extremităţii de lut a împărăţiei de fier, el a adăugat:
44-45. Şi în zilele împăraţilor acelora – adică, a celui de lut şi a celui de fier care s-au amestecat şi s-au însoţit unul cu altul fără ca aceasta să ducă la unire de cuget – va scula Dumnezeul cerului împărăţie, care în veci nu se va strica; şi împărăţia lui altui popor nu se va lăsa, mărunţi-va şi va vântura toate împărăţiile, iar aceea va sta în veci. În ce chip ai văzut, că din munte s-a tăiat piatra fără de mână şi a sfărâmat lutul, fierul, arama, argintul şi aurul.
Acum, aceasta arată limpede sfârşitul celor de acum şi caracterul nesfârşit al Împărăţiei Cerurilor: că împărăţia cea de fier fiind slabă şi cea de lut fiind amestecată cu ea, va apărea o piatră netăiată de mână şi va sfărâma lutul, fierul, arama, argintul şi aurul, făcându-le să piară; ea va fi fără urmaşi, veşnică, şi va da celor vrednici o împărăţie fără sfârşit. În veci nu se va strica; şi împărăţia lui altui popor nu se va lăsa, mărunţi-va şi va vântura toate împărăţiile, iar aceea va sta în veci.
Pe de altă parte, dacă sunt unii care nu sunt împăcaţi cu acestea şi preferă să nu privească lucrurile astfel, ei trebuie să dovedească ce ispravă omenească este veşnică şi care împărăţie a oamenilor nu va lua sfârşit: este o prostie şi cât se poate de absurd să aştepţi sfârşitul veacului de acum şi totodată să pretinzi că vreo împărăţie din această viaţă este nesfârşită. Deci, dacă chiar aceşti istorici sunt de acord că în aceste cuvinte se are în vedere o împărăţie care va fi dată de Dumnezeu celor vrednici, atunci înseamnă că proorocul nu a numit împărăţia macedoneană de fier – fiindcă veacul de acum nu a luat sfârşit pe când era ea în putere – ci pe cea a romanilor, care a surpat-o pe cea macedoneană şi a preluat cârma întregii lumi.
Iar de va spune cineva că în aceste cuvinte este sugerată prima venire a Domnului, să ne arate cum s-a încheiat stăpânirea romanilor imediat după apariţia Mântuitorului nostru. Dimpotrivă, în realitate, este uşor de aflat că lucrurile stau tocmai pe dos, că ea deţinea puterea şi nu s-a surpat odată cu naşterea Mântuitorului. De fapt, când S-a născut Domnul domnea Augustus, cel de-al doilea din şirul împăraţilor[1], şi, ca să spunem aşa, el i-a supus pe toţi oamenii şi a făcut să se scrie toată lumea (Luca 2, 1), în cuvintele Evangheliei, şi le-a cerut bir. Împărăția romanilor a rămas în putere sub el, şi a dăinuit până astăzi.
Dacă prima venire a Domnului nu a răsturnat împărăția romanilor, atunci rămâne să ne gândim la cea de-a doua venire a Sa. El este piatra netăiată de mână care s-a făcut munte mare, şi a umplut tot pământul [35], şi la cea de-a doua venire a Sa va lovi chipul peste picioarele sale de lut – adică, El se va arăta chiar la sfârşitul împărăţiei de fier, ajunsă deja slabă. El va surpa toate stăpânirile, le va da uitării, şi va aduce împărăţia Sa veşnică pentru cei vrednici.
Tâlcuind visul astfel, Daniil a continuat în mod firesc:
45. Dumnezeul cel mare au arătat împăratului cele ce vor să fie după acestea, şi adevărat este visul şi credincioasă tâlcuirea lui.
Este vrednic de a admira grija Dumnezeului tuturor pentru toți oamenii: El nu-i lipseşte de pronia Sa nici pe cei care trăiesc în necredinţă. Mai degrabă, El le arată toată purtarea de grijă, exact aşa cum nu l-a trecut cu vederea pe acest străin crud şi păgân [Nabucodonosor]: întâi, prin descoperiri îi arată nestatornicia propăşirii vieţii de faţă şi decăderea rapidă a împărăţiei însăşi, şi că fericirea omenească, departe de a dura, se veştejeşte şi dispare precum florile. Aceasta era îndeajuns pentru a înăbuşi atitudinea sa arogantă şi plină de sine, şi pentru a-l convinge să cugete cele omeneşti şi să aştepte sfârşitul vieţii şi al împărăției sale. Deci, la început, prin aceasta îi arată grija Sa; apoi uitând el visul arată minciunile magilor şi haldeilor, arată adevărul slujitorilor Săi, vădind dumnezeiasca Sa putere în înţelepciunea slujitorilor Săi şi îi atrage pe cei neştiutori la închinarea Sa – sau, mai curând, îi sileşte pe cei care cer închinare de la oricine să se închine sfinţilor Săi slujitori.
Istorisirea ne înştiinţează despre aceasta:
46. Atunci împăratul Navuhodonosor a căzut pre faţa sa, şi s-a închinat lui Daniil şi darul şi miros bun a zis să-i toarne lui.
Cugetă cât de mare lucru a fost acesta pentru acel trufaş şi turbat, care se credea chiar dumnezeu [Dumnezeu spunându-i prin alt prooroc: Tu eşti om, şi nu Dumnezeu[2]] şi supusese toți oamenii, să se închine acestui prizonier iudeu, care avea rânduială de rob, şi să creadă că în el se închina Dumnezeului lui – de aceea şi darul şi miros bun a zis să-i toarne lui, adică a poruncit să fie cădit cu tămâie.
Prin aceasta istorisirea Scripturii dă de înțeles că el a poruncit aşa-zişilor preoţi [de la curte] să facă aceasta: cel ce se închină va aduce întotdeauna tămâie dacă are cin preoțesc. Dar deoarece acest lucru era cât se poate de adecvat pentru alţii, el [împăratul] nu a îndrăznit să facă ceea ce nu i se cuvenea, dând în schimb poruncă celor ce săvârşeau de obicei slujba cu pricina. Şi ca nu cumva să pară că se închina unei fiinţe omeneşti în deşert, el spune lui Daniil: [47] Cu adevărat Dumnezeul vostru, acela este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, cel ce descoperă tainele, căci ai putut descoperi taina aceasta.
Iată cât de mult folos i-a adus atât din vis, cât şi din uitarea visului Ocârmuitorul tuturor lucrurilor: întâi, el şi-a descoperit nimicnicia; apoi, el a ajuns să cunoască neputința zeilor la care se închina; în plus, el a învăţat cum lucrează adevăratul Dumnezeu. Drept aceea, strigă: Cu adevărat Dumnezeul vostru, acela este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, cel ce descoperă tainele.
El nu-L numeşte Dumnezeul dumnezeilor potrivit cugetării dumnezeieştii Scripturi. Pe câtă vreme dumnezeiasca Scriptură numeşte dumnezei pe cei socotiţi vrednici de preoţie: Pre dumnezei să nu-i vorbeşti de rău, şi pre mai marele poporului tău să nu-l grăieşti de rău (Ieşirea 22, 28), Nabucodonosor numea dumnezei idolii, că încă nu putuse să priceapă desăvârşit neputinţa lor. Însă a ajuns să realizeze diferenţa; de aceea el L-a numit pe Dumnezeu Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor.
După ce a mărturisit aceasta:
48. A mărit împăratul pre Daniil, şi daruri mari şi multe i-a dat lui şi l-a pus pre el preste toată ţara Vavilonului şi domn domnilor preste toţi înţelepţii Vavilonului.
Şi aceasta ține de purtarea de grijă dumnezeiască: evlavia conducătorului aduce foarte mare folos supuşilor lui, aşa cum a făcut Domnul şi cu Iosif. Binecuvântatul David, istorisind pe scurt cele întâmplate cu el şi aducând laude dumnezeieştii pronii, spune: Trimis-au înaintea lor om, rob s-a vândut Iosif (Psalmi 104, 17). Apoi, după ce enumeră potrivniciile care au venit peste el şi amintind întemniţarea şi robia lui, adaugă: Trimis-a împăratul şi l-a slobozit pre el, boierul poporului, şi l-a lăsat pre el. Pusu-l-a pre el domn casei lui, şi boier a toată avuția lui. Ca să învețe pre boierii lui ca însuşi pre sine şi pre cei bătrâni ai lui să-i înțelepțească (Psalmi 104, 19-21).
Aici, Ocârmuitorul tuturor lucrurilor a lucrat în acelaşi chip: după ce l-a numit pe de trei ori fericitul Daniil mai-mare al satrapilor şi al înțelepților Babilonului, l-a înfățișat pe dânsul ca model de evlavie şi de alte virtuţi. Însă proorocul nu s-a putut bucura singur de această înălţare a sa, ci a făcut ca tovarăşii săi de rugăciune să fie de asemenea în cinste.
49. Şi Daniil a cerut de la împăratul, şi a pus preste lucrurile ţării Vavilonului pre Sidrah, Misah şi Avdenago, iar Daniil era în curtea împăratului.
Aceasta se potriveşte de asemenea cu învățătura apostolului: Acum rămâne credința, nădejdea, dragostea, aceste trei; iar mai mare decât acestea este dragostea (I Corinteni 13, 13). Cu alte cuvinte, acest dumnezeiesc prooroc L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său, din toată virtutea sa, şi din toată puterea sa (potrivit Matei 22, 37); şi fiindcă a iubit fierbinte, a crezut curat; şi fiindcă a crezut curat, a nădădjuit că va primi ajutor de la El; şi dobândind ceea ce a nădăjduit, el şi-a arătat dragostea pentru aproapele său şi i-a făcut pe tovarăşii săi părtaşi la ceea ce primise. Deci câte s-au scris mai înainte, spre învățătura noastră s-au scris, ca prin răbdare şi mângâierea Scripturilor nădejde să avem (Romani 15, 4) în Hristos Iisus, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh să-I fie slava în vecii vecilor. Amin.
[1] În opinia lui Teodoret, Augustus este cel de-al doilea împărat roman, Iulius Cezar fiind cel dintâi.
[2] Iezechiil 28, 2, 9 – deşi mustrarea este adresată domnului Tirului; o mustrare adresată lui Nabucodonosor ar putea fi citată mai potrivit din Isaia 14, 12-14.
