Un vaccin mi-a cufundat viata in nebunie

Un vaccin mi-a cufundat viaţa în nebunie

Jurnalistul BBC Malcolm Brabant spune că vaccinarea împotriva febrei galbene l-a făcut să creadă că era diavolul

Februarie 2015

Faţa lui Malcolm Brabant – rotundă, rumenă, împlinită şi încoronată de chelie – este recunoscută imediat. Vreme de 30 de ani, el a fost un membru câştigător de premii al echipei BBC de corespondenţi în străinătate, care aducea pe micul ecran la ştirile de seară războaie, dezastre naturale, situaţii politice delicate şi uneori lucruri un pic mai vesele.

Dacă înfăţişarea este familiară, locul unde se află în prezent nu este. Semnalul lui obişnuit de încheiere de pe micul ecran îmi răsună în urechi: ,,Malcolm Brabant, BBC News, Atena”, dar astăzi el mă întâmpină în casa sa din Copenhaga.

El nu trăieşte astăzi în capitala Greciei şi, prin urmare, ,,pierde unele dintre cele mai mari ştiri din carieră”. Motivul este cea mai importantă ştire personală a lui Brabant, care are 58 ani. Precum se exprimă cu francheţea-i caracteristică cu care iau contact imediat: ,,Am luat-o razna”.

În aprilie 2011, el a mers la o clinică din Atena pentru o vaccinare de rutină împotriva febrei galbene, înainte de pleca în Coasta de Fildeş, republică în vestul Africii. Pe lângă reportajele de la Atena, el călătorea pe glob pentru a prezenta ştiri internaţionale, câştigând în 1993 un premiu râvnit Sony pentru relatările sale din Sarajevo-ul asediat la apogeul crizei bosniace.

Însă reacţia sa faţă de vaccin nu a fost un lucru de rutină. ,,Mi-a prăjit creierul”, afirmă el simplu. Peste noapte, un om care înainte era sănătos a dezvoltat o psihoză gravă. Înainte un agnostic, Brabant a devenit atât de convins că el era Mesia, încât l-a sunat pe colegul său năucit, Allan Little, pentru a-l numi ,,primul său ucenic” şi a-i cere să noteze cuvintele lui de înţelepciune.

Acum anunţa că regina cunoştea statutul lui divin, pentru ca în următoarea clipă să pretindă că poate opri traficul doar gândindu-se la asta şi poate controla toată tehnologia. Pentru a dovedi aceasta, el şi-a aruncat în closet Kindle-ul.

Era complet uluitor pentru cei din jurul lui, mai ales când s-a schimbat în persoana lui Winston Churchill şi apoi în diavolul. Totuşi, pentru că nu-şi dădea seama cât de bizar se purta, Brabant a continuat să realizeze reportaje, cu rezultate care i-au înspăimântat pe editorii BBC care mai înainte îl admirau.

Cu sprijinul companiei, el a fost trimis la spitalul din Atena, apoi externat, dar la scurt timp el a trecut printr-o a doua prăbuşire mintală. Incapabil să muncească, falit şi zdrobit, el s-a întors în casa copilăriei lui în Suffolk, unde a încercat, dar nu a reuşit să primească ajutorul de care avea nevoie din partea sistemului naţional de sănătate al Marii Britanii. Pe când se afla acolo, lipsit de control din punct de vedere mintal, el s-a prezentat, îmbrăcat doar în echipament de ciclist dar fără bicicletă, la Centrul de Televiziune BBC din vestul Londrei, care era pichetat pentru o dispută privind salariile. El a cerut să-i vadă pe directorii mai vârstnici şi în general a făcut aşa o scenă încât a fost chemată poliţia.

,,Eram omul în lycra, venit să rezolve greva”, îşi aminteşte el fără să tresară. ,,Am crezut cu adevărat în nebunia mea că puteam să o fac dar, bineînţeles, eram dus cu capul. Aceasta a fost ultima oară când mulţi dintre oamenii de la BBC m-au văzut faţă către faţă”.

La un moment dat, el s-a ciocnit de Frank Gardner, corespondentul pe teme de securitate al BBC, parţial paralizat după ce a fost împuşcat în Arabia Saudită în 2004. Brabant a încercat, ca un Mesia, să realizeze o tămăduire miraculoasă frecându-i spatele.

El a sfârşit prin a se întoarce în Grecia fără a se simţi mai bine. A fost convins de soţia lui de origine daneză, Trine Villemann, să părăsească casa închiriată, să împacheteze cele câteva bunuri care puteau încăpea în maşina lor mare şi, împreună cu fiul lor de 11 ani, Lukas, şi câinele familiei să străbată continentul într-o căutare disperată de ajutor psihiatric în Danemarca.

Aşezată pe canapea lângă soţul ei, în apartamentul lor tipic scandinav cu pereţi albi din capitala daneză, Trine Villemann se strâmbă când îşi aminteşte în ce stare era el. ,,Am mai avut de-a face înainte cu boala mintală (tatăl ei s-a spânzurat), dar nu am mai văzut niciodată pe cineva atât de dus. Malcolm se chinuia în cele mai profunde, întunecate părţi ale minţii lui”, spune ea. ,,Acest lucru ar fi ucis o fiinţă umană mai slabă”.

Face o pauză în timp ce îşi dă la o parte părul lung şi blond de pe faţă. ,,Mi-e ruşine când îmi amintesc acum, dar erau momente în care credeam că ar fi fost mai bine ca el să fi murit, pentru că suferinţa lui era atât de mare. Nu-mi va ieşi niciodată din cap această imagine a lui Malcolm, stând pe patul lui din spital, cu braţele încrucişate pe piept. Se legăna înainte şi înapoi, spunând: ‘Sunt diavolul, sunt diavolul’. Orice mânie aş fi simţit din cauza situaţiei în care eram s-a evaporat în acel moment”.

Medicii danezi care l-au adus înapoi lent şi meticulos pe Brabant la starea de sănătate psihică i-au spus că va trebui să ia medicamente tot restul vieţii. El a hotărât altfel.

,,Eram hotărât că acest lucru nu mă va înfrânge. Când am părăsit în cele din urmă spitalul, în 2012, când mergeam zornăiam fiindcă aveam la mine o groază de pastile. Eram magazinul unui farmacist într-o persoană. A mai durat un an şi jumătate până când am redus medicaţia. Am încetat să o mai iau în ianuarie anul trecut, şi de atunci am devenit treptat tot mai puternic”.

S-a simţit atât de bine, încât acum s-a întors la muncă şi pe micile ecrane după aproape 4 ani de absenţă. Întoarcerea sa neanunţată a avut loc luna aceasta cu ştirile lui despre uciderea a două persoane de un extremist islamist în atacuri separate la Copenhaga.

Brabant spune: ,,După [ce au avut loc] acele atacuri, am lucrat ca odinioară: până la ultima picătură de putere. Trebuie. Din cauza bolii mele, am pierdut tot. Am un fiu de 15 ani pe care trebuie să-l întreţin şi noi nu mai avem nici măcar o maşină. Sunt jurnalistul de la BBC care vine pe bicicletă. Mă face să mă simt din nou ca un novice”.

Face parte din viaţa lui actuală din Copenhaga să-şi adune firele carierei şi ale reputaţiei lui. Dar Malcolm Brabant şi soţia lui îşi folosesc energiile considerabile şi pentru a organiza o campanie care – speră ei – va preîntâmpina ca alţii să sufere ca o consecinţă a vaccinărilor.

,,Soţul meu nu a avut nici un fel de antecedente de boală mintală”, spune Trine Villemann. ,,Nu exista nimic latent în el. Nu am nici o îndoială că această psihoză gravă a fost consecinţa vaccinului împotriva febrei galbene”.

Malcolm Brabant adaugă: ,,Eu nu am fost cazul unul dintr-un milion. Suntem hotărâţi să-i facem pe producători, Sanofi Pasteur, să investigheze ce se întâmplă. Le-am asigurat accesul liber la toţi medicii care m-au tratat, pentru ca ei să afle ce mi-a făcut vaccinul, dar ei nu au ţinut legătura. Refuză să se implice”.

Confruntându-se cu această tăcere, cuplul a adunat informaţii de la mulţi alţi oameni din lume care au suferit consecinţe similare cu Brabant. Şi nu este doar o problemă a câtorva indivizi care trag un semnal de alarmă. În 2005, dr. Thomas Monath, un specialist de renume mondial în febra galbenă, care face parte din diferite comitete ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a confirmat public că vaccinul în speţă poate pricinui ,,efecte secundare cu adevărat severe, semnificative, grave”.

Producătorul însuşi pare să ştie că nu totul merge bine. În 2013, conducătorul departamentului de inovaţie a vaccinurilor, dr. Ronald Neeleman, a recunoscut la o conferinţă că vaccinul în speţă nu a fost revizuit de mulţi ani. ,,El deserveşte o piaţă mică, cu profituri foarte mici, şi nu există cu adevărat nici un stimulent pentru a-l îmbunătăţi”, a spus el.

Dacă dr. Neeleman sugera că s-a depăşit data până la care acest vaccin putea fi pus în vânzare, atunci se pune întrebarea, precum subliniază Brabant, cum de rămâne un produs ,,disponibil în mod curent la farmaciştii principali. Este făcut soldaţilor britanici care pleacă peste hotare. Şi este folosit pe scară largă în Africa, unde există puţine canale pentru a raporta dacă, după ce le este administrat, oamenii înnebunesc” ?

,,Noi nu suntem anti-vaccin în general”, subliniază Trine Villemann. ,,Vaccinarea împotriva febrei galbene salvează vieţi, dar pe noi ne preocupă că, atunci când ceva merge prost, pare că nu există nici un ajutor pentru persoane ca Malcolm ale căror vieţi au fost ruinate”.

Ei cer compensaţie financiară şi sunt pregătiţi pentru o luptă zdrobitoare. În acest scop, ei au dezvăluit totul într-o carte, Malcolm este puţin bolnav (Malcolm is a Little Unwell).

De asemenea, ei lucrează la un film documentar, folosind unele filmări pe care le-au făcut în cursul celor mai istovitoare perioade din boala lui Brabant.

Nu sunt ei oare ispitiţi să tragă un văl şi doar să-şi continue carierele ? ,,Chiar dacă am fi vrut – răspunde Brabant cu indiferenţă – nu am fi putut. Este acolo oricum, din cauza felului în care m-am comportat”.

,,Nimeni nu întinde covorul roşu pentru a primi înapoi oameni care au suferit o boală mintală”, spune Trine Villemann. ,,Acest lucru nu poate rămâne necombătut”.