Sfaturi de ţinut minte (XVI)
Sfaturi de ţinut minte (XVI)
de Sfântul Dimitrie al Rostovului
Necazurile
Voi aminti de acei sărmani despre care vorbea cândva şi Sfântul Prooroc Miheea, a căror piele era jupuită de judecătorii nedrepţi, ale căror oase erau măcinate şi al căror trup este fărâmat precum carnea de mâncat (potrivit Miheea 3, 2-3).
Oameni ce suferiți în necazuri de acest fel ! În voi sălăşluiește acum Hristos ca în nişte mădulare ale Sale, dacă răbdați cu recunoștință. Voi sunteți noii mucenici ai vremurilor din urmă. Așa a suferit şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care a fost omorât pentru Hristos de împăratul cel păgân. Vi se împletesc cununi cereşti, dar să nu slăbiți în răbdare, ci să aveți în fața ochilor pătimirile Domnului nostru, care a suferit și mai mult pentru noi, dați-I mulțumită pentru toate şi bizuiți-vă în toate pe voia Lui cea sfântă, zicând: Fie voia Ta, Doamne !, iar Domnul, cu dragostea Sa, va fi întotdeauna, deși nevăzut, în mijlocul nostru. Aşadar, iată unde este El !
Domnul îi iubeşte pe cei ce plâng, iar voi sunteți întotdeauna înlăcrimați. Așadar, în voi trăiește El.
Domnul îi iubeşte pe cei flămânzi și însetați, iar voi nu aveți decât puțină mâncare și băutură, unii dintre voi nu au nici jumătate de pâine: așadar, El sălăşluiește în voi.
Domnul îi iubeşte şi pe cei ce suferă nevinovați, iar pătimirile voastre este anevoie chiar a le număra: unii sunt bătuţi până la sânge, alții sunt istoviți atât de tare, încât de-abia li se mai ține sufletul în trup. Aşadar, şi în voi Se sălăşluieşte Domnul. El, văzând pătimirea voastră, vă pregăteşte în schimb bucurie veşnică.
Noilor pătimitori şi mucenici ! Vă îndemn: nu slăbiți în răbdare, ci mulțumiți Hristosului vostru ! El va veni la voi după înviere în ospeție, și nu numai în ospeție, ci în petrecere nedespărțită împreună cu voi, căci despre fiecare dintre noi se spune în Evanghelie: La el vom veni, şi lăcaş la dânsul vom face (Ioan 14, 23). În voi Hristos și este, și va fi, iar voi să spuneți: Amin !
Să mai ştii, iubitule, că în toate necazurile, nenorocirile, întristările şi ispitele nu mică bucurie vine din a te bizui în toate pe voia Domnului, care este din fire bună, care ne voieşte binele totdeauna şi toate le rânduieşte spre folosul nostru. Căci orice ar rândui El cu noi, chiar dacă ni se pare neplăcut, este totuși întotdeauna spre bine. Iată şi grădinarul, curățind grădina, deşi taie ramurile uscate, nu vatămă prin aceasta pomul sau via, ci chiar le face mai roditoare: Toată [viţa] care aduce roadă, o curăţeşte pre ea, ca mai multă roadă să aducă (Ioan 15, 2). Și Dumnezeu îngăduie să vină asupra noastră necazurile nu ca să ne vatăme, ci ca să ne îmbogățească cu roade duhovniceşti, şi când vede că răbdăm şi ne supunem voii Lui, preface nenorocirea în bunăstare şi necazul în bucurie. Drept aceea, să lăsăm toate în voia Lui cea sfântă, zicând: Rânduiește cu mine totul precum voieşti, săvârșească-se asupra mea voia Ta cea sfântă !
Nerăutatea
Nerăutatea este de două feluri: unul la prunci, celălalt la bărbați. Nerăutatea pruncilor nu este virtute, ci însuşire a firii, deoarece pruncii, din firea lor, nu pot să facă nici un rău şi nu știu nici un rău, pe când nerăutatea bărbaților care știu răul și pot să-l facă, însă nu-l fac, este o virtute foarte mare.
Nerăutatea are şi alte numiri în Sfânta Scriptură. Ea se numeşte nevinovăţie şi nepomenire a răului. Nerăutatea bărbaților stă în a nu face nici un rău, în a nu te supăra împotriva nimănui şi în a nu face nimănui supărare. A fi nevinovat înseamnă a nu fi vinovat de nici un păcat – nici de al tău, nici de păcat străin – şi să nu fii vrednic de vreo pedeapsă. Nepomenirea răului stă nu numai în a nu răsplăti cu rău pentru rău, ci şi în a nu ține minte necazul făcut de cineva; nu numai în a nu te gândi la răzbunare, ci şi în a face bine celui care te-a necăjit. Prin urmare, nerăutatea, nevinovăția și nepomenirea răului sunt unul şi acelaşi lucru.
Neprihănirea, la rândul ei, stă nu numai în a nu face întinăciuni cu trupul cel păcătos, ci și în a nu pofti cu gândul păcatul cel întinat, în a fi curat cu sufletul și cu trupul. Amândouă virtuțile acestea – nerăutatea şi neprihănirea – una sunt, și, cu toate că numirile sunt două, puterea este una și aceeași, fiindcă acolo unde este nerăutate nu este nici întinăciunea păcatului. Sfântul David grăiește: Cel nevinovat cu mâinile, şi curat cu inima, … acesta va lua blagoslovenie de la Domnul (Psalmi 23, 4-5). Cel nevinovat cu mâinile, adică cel ce nu s-a atins de vreo faptă rea – nevinovat şi totodată curat, adică fără de răutate şi fără de prihană. Nerăutatea și neprihănirea sunt unite şi în cer, după cum arată Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu; nespurcându-se, ele merg după Mielul (Apocalipsis 14, 4).
Strămoşul lui Hristos, Sfântul David, arătând viitorimii felul cum se purta el ca împărat și numind nerăutatea cea dintâi virtute, grăieşte: Umblat-am întru nerăutatea inimii mele, în mijlocul casei mele (Psalmi 100, 3). El spune despre sine că nu i-a iubit deloc pe oamenii plini de răutate, ci s-a îngrețoşat de ei: Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică, … pre cel rău nu l-am cunoscut. Pre cel ce clevetea întru ascuns pre vecinul său, pre acela
l-am gonit. Cu cel mândru cu ochiul şi cu cel nesățios la inimă, cu acesta nu am mâncat (Psalmi 100, 5-7).
Sfântul Împărat şi Prooroc David
Sfinte Davide ! Cine a fost prietenul tău, pe care l-ai îndrăgit, cu care aveai împărtăşire prietenească ? David răspunde: Cei fără de răutate şi cei drepți s-au lipit de mine; cel ce umblă în cale fără prihană, acela îmi slujea (Psalmi 24, 22; 100, 8). Vedem cine-i plăcea Sfântului David: cei care erau fără de răutate, neprihăniți. Acelaşi lucru îl spune acum prin Sfântul Duh în inimile credincioșilor şi Fiul lui David, Hristos Mântuitorul nostru: ,,Numai cei fără de răutate şi drepți, cei neprihăniți, care umblă în cale fără prihană, se vor lipi de Mine, numai pe aceștia îi iubesc şi cu ei am împărtășire prietenească”. Acestora le spune în Evanghelie: Voi prietenii mei sunteți (Ioan 15, 14).
Dacă vrem ca Maica lui Dumnezeu şi Fiul ei să nu-şi întoarcă niciodată de la noi ochii lor luminoși și preamilostivi, să fim întotdeauna copii mici, dar nu cu mintea, ci cu răutatea să fim, adică, fără de răutate, căci cei fără de răutate se lipesc de Domnul. Nerăutatea se naşte din smerenie: cine se smereşte cu adevărat, acela este fără de răutate până la capăt.
Nesimțirea
Nesimțirea sufletească este împietrirea inimii, care vine din deprinderea îndelungată cu păcatul. Piatra nu simte durere când este tăiată sau bătută: nici păcătosul împietrit, bolnav cu sufletul, nu simte când are conștiință rea, nu îl doare inima, nu îl dor rănile păcatelor, nu își dă seama de necazul său, nu se gândește la pieirea sa și nu se teme că va fi osândit la iad. Are păcate grele, însă nu suferă cu conștiința, nu ia seama la sine însuşi, de parcă nu ar fi vorba de el, de parcă nu va fi tras la socoteală pentru fărădelegile sale, de parcă pe el îl vor ocoli Înfricoşătoarea Judecată, încercarea cumplită, focul nestins, viermele neadormit și pierzarea veşnică.
Împietrirea şi nesimțirea cea mai de pe urmă stau în a avea rană de moarte, însă a nu simți durere, iar nebunia cea mai de pe urmă stă în a cădea în groapă, în prăpastie, şi a nu-ți da seama că ai căzut și a nu te teme, ca beţivul care, beat mort, nu își dă seama ce i se întâmplă, dacă este bătut sau dacă s-a lovit singur, căzând, şi nu îşi aduce aminte cum râdeau oamenii de el. Dimineața nu-și mai aminteşte de toate acestea, așa cum arată despre beţiv parimiastul, zicând așa: Bătutu-m-a şi nu m-a durut, ocărâtu-m-a şi eu nu am ştiut (Pildele lui Solomon 23, 34).
Cu adevărat, acelaşi lucru se petrece cu păcătosul împietrit, nesimțit. Adeseori îmbătându-se cu plăcerile și patimile trupești ale vieții acesteia ca și cu o băutură dulce, dar otrăvită, el este rănit des şi greu de vrăjmaşul său, care este obiceiul său cel rău, de vrăjmaşul său casnic, care este trupul său – este rănit ca și cu o sabie, lance sau săgeată prin faptele păcătoase, însă nu simte durere în sufletul său, în conștiința sa. Bătutu-m-a, zice, şi nu m-a durut. Dracii îl batjocoresc în chip nevăzut și râd de el, văzându-i faptele întinate, dar el nu numai că nu ştie, dar nici măcar nu poate să se gândească la aceasta: Ocărâtu-m-a, zice, şi eu nu am ştiut.
Îndelung-răbdătorul Dumnezeu, care nu-l dă pierzării pe păcătos cu fărădelegile lui, câteodată îl pedepseşte cu milostivire, bătându-l părinteşte prin pedepse – prin foc, foamete, războaie, boli trupești și alte nenorociri pe care le îngăduie –, pentru ca păcătosul să-și dea seama de păcatul său şi să-şi vină în simțiri, însă el rămâne în nesimțirea şi nepăsarea sa. Bătutu-m-a, zice, şi nu m-a durut. Îl ocărăsc oamenii, vecinii, văzându-i viața nelegiuită, plină de sminteli, îl osândesc, râd şi scuipă în urma lui, însă el nu se nelinişteşte. Ocărâtu-m-a, zice, şi eu nu am ştiut.
Moartea merge pe urmele lui, dorind să-l cerceteze de năprasnă; diavolul merge pe urmele lui ca un leu răcnind, căutând prilej să-l înghită fără de veste; şi iadul deschide gura sa de foc ca să-l înfulece – dar păcătosul învârtoșat, ajungând în adâncul răutăților, nu bagă în seamă toate acestea, sufletul lui nu simte toate acestea și nu se teme …
Inima omului ce are asemenea boală sufletească este asemuită în Sfânta Scriptură pietrei şi nicovalei de fier. De pildă, în Cartea lui Iov scrie: Inima lui este înfiptă ca o piatră, şi stă ca o nicovală neclătită (Iov 41, 14). Inima este piatra şi nicovala. Piatra este tare, dar tot poate fi zdrobită cu ciocanul, pe când nicovala poți să o bați din toată puterea cu ciocanul, de o sută de ori, de o mie de ori, însă tot n-o vei sfărâma. Deşi Sfânta Scriptură a numit piatră inima omului învârtoșat, după aceea, parcă îndreptând o greşeală, o numește nicovală, ca și cum ar zice: ,,Inima omenească este piatră, ba nu, nu-i piatră, ci este mai tare decât piatra, tare ca nicovala”.
Vai împietririi inimii ! Vai nesimțirii sufletului ! Mai degrabă vei zdrobi piatra decât inima, care este ca o nicovală ! Oare nu este adevărat că inima învârtoșată este mai tare decât piatra ?
Nestatornicia lumii
Grăbeşte cu osârdie spre Hristos, nu te lăsa poticnit de lucruri vremelnice, aleargă cu aprindere în urma lui, întrucât vezi că această lume este amăgitoare şi nestatornică, vezi că nimic nu este statornic şi nestrămutat în ea, ci toate se schimbă ca într-un vis. Astăzi este linişte, mâine tulburare; astăzi bucurie, mâine plângere; astăzi veselie, mâine necaz; astăzi sănătate, mâine boală; astăzi viață, mâine moarte. Fiecare zi aduce după sine schimbare: dacă astăzi eşti bucuros, mâine să aştepți tristeţe; dacă astăzi ești sănătos, mâine să aştepţi boală; dacă astăzi ești viu, mâine să aștepți moartea, căci nu vei fi întotdeauna în aceeaşi stare ca astăzi, ci zi de zi să aștepți schimbări fără de veste.
Drept aceea, aleargă cu osârdie spre Hristos, căci doar în El este linişte nestrămutată şi odihnă veşnică, doar în El este bucurie neschimbată şi desfătare pururea fiitoare – în El și nicăieri altundeva, căci pretutindeni este deșertăciune, pretutindeni este amăgire, pretutindeni este nestatornicie şi minciună.
