Talcuire la cartea Proorocului Daniil (VI)
Tâlcuiri la Vechiul Testament
Tâlcuire la cartea Proorocului Daniil
de Fericitul Teodoret al Cirului (VI)
25. Atunci Arioh îndată a băgat pre Daniil înaintea împăratului, şi a zis lui: aflat-am om din fiii robiei evreieşti, care va spune împăratului tâlcul.
Din nou, în acest punct, ni se arată limpede că împăratul încă nu cunoscuse din cercare virtutea lui Daniil: dacă l-ar fi ştiut pe el, Arioh nu ar fi vorbit în termeni vagi: aflat-am om din fiii robiei evreieşti, care va spune împăratului tâlcul.
26. Şi a răspuns împăratul, şi a zis lui Daniil, căruia era numele Valtasar: au poţi să-mi spui visul care l-am văzut, şi tâlcul lui ?
Acest lucru trebuie de asemenea notat, că el nu-l numeşte întotdeauna Valtasar, ci doar când grăieşte împăratului, cel care-i dăduse numele.
Cu toate acestea, fiind întrebat dacă putea spune împăratului atât visul, cât şi tâlcuirea el a răspuns astfel:
27-28. Taina, care întreabă împăratul înţelept, maghii, descântătorii, gazarinii nu pot să o spună împăratului. Ci este Dumnezeu în cer, care descoperă tainele.
El a făcut un început minunat învăţăturii sale: alungând ceata acelor oameni nebuni şi dând în vileag neputinţa lor, a spus că Dumnezeu este învăţătorul în descoperirea tainelor, adăugând în cer pentru a-i înlătura pe dumnezeii făcuţi şi cinstiţi aici jos. Pe de o parte, prin utilizarea singularului elimină pluralitatea falşilor dumnezei, şi pe de altă parte amintind sălăşluirea în cer îi arată pe cei care par a fi dumnezei aici jos a nu fi aşa, ci doar o înşelare care îşi are temelia în meşteşugul omenesc. Acest Dumnezeu au arătat împăratului Navuhodonosor, cele ce vor să fie în zilele cele de pre urmă.
După ce a făcut acest început, el câştigă mai departe atenţia împăratului în favoarea sa cu o binecuvântare: Împărate, în veac să trăieşti ![1] De vreme ce el avea să spună visul şi să continue cu tâlcuirea lui, şi să-i prevestească nimicirea împărăţiei sale, după început el spune: Eu mă rog să trăieşti în veac; deci nu-mi atribui mie ceea ce arată visul.
Apoi el spune: Visul tău, şi vedenia capului tău întru aşternutul tău acesta este, însemnând: Iată ce ai văzut noaptea.
29. Tu împărate gândeai întru aşternutul tău, ce va fi după aceasta.
Te întrebai pe când stăteai întins în patul tău dacă vei trăi pururea sau vei cădea sub puterea morţii prin legea fiinţelor omeneşti; şi pofteai să cunoşti mai bine ceea ce nu s-a întâmplat încă. Şi cel ce descoperă tainele, au arătat ţie, cele ce vor să fie. În tot locul Îl propovăduieşte pe Unul Dumnezeu pentru a înlătura eroarea închinării la dumnezei. Apoi el arată de asemenea smerenia cugetului său:
30. Şi mie nu pentru înţelepciunea, care este întru mine mai multă decât toţi cei vii, s-a descoperit taina aceasta, ci ca să spun împăratului tâlcul, ca să cunoşti gândurile inimii tale.
Mi s-a făcut această descoperire, nu fiindcă sunt mai înţelept decât toţi oamenii, ci ca tu să afli ceea ce doreai să afli; El m-a folosit pe mine, robul Lui, ca slujitor al acestei cunoaşteri.
Prin urmare, el începe tâlcuirea şi mai întâi istoriseşte însuşi visul.
31-33. Tu împărate ai văzut şi iată un chip, şi chipul acela era mare, şi vederea lui înălţată stând înaintea feţei tale, şi vederea lui groaznică. Chipul, al căruia era capul de aur curat, mâinile şi pieptul şi braţele lui de argint, pântecele şi armurile de aramă. Iar fluierele de fier: o parte a picioarelor lui de fier, o parte de lut.
Prin cele spuse mai înainte el a arătat patru materii – aurul, argintul, arama, fierul – lutul fiind amintit nu prin el însuşi, ci amestecat cu fierul. Acum, prin acestea el se referă la marile şi răspânditele până departe împărăţii care au succedat una alteia în stăpânirea celei mai mari părţi a lumii. Pe câtă vreme este limpede că au existat alte împărăţii, şi există până astăzi, ele nu pot fi văzute cu toate acestea ca stăpânind toate sau aproape toate neamurile, ci doar peste unul sau două. Deci el vrea să spună că stăpânirea asirienilor era prima dintre acestea care a fiinţat, care este aceeaşi cu cea a babilonienilor, atât unii cât şi ceilalţi fiind asirieni; într-o vreme, ei şi-au avut palatul [cetatea de scaun] în Nin, care este numit Ninevi în ebraică, în altă vreme în Babilon.
Faptul că împărăţia atât a celor dintâi, cât şi a celor din urmă este una şi aceeaşi o adevereşte de asemenea proorocul spunând în tâlcuirea visului: Tu eşti capul cel de aur (2, 38). Şi binecuvântatul Prooroc Ieremia zice: Pahar de aur este Vavilonul în mâna Domnului, care îmbată tot pământul, din vinul lui au băut neamuri, pentru aceea s-au clătit. Şi fără de veste a căzut Vavilonul, şi s-a zdrobit (Ieremia 51, 7-8).
Dacă, pe de altă parte, împărăţia asirienilor era alta decât aceasta şi mai veche decât ea, ce fel de materie i-ar fi atribuit ei ? Şi prea dumnezeiescul Moisi întăreşte că aşa stau lucrurile: în Cartea Facerii, când se referă la Nimrod că acesta era uriaş vânător înaintea Domnului Dumnezeu, adaugă: Şi a fost începutul împărăţiei lui Vavilonul; şi Oreh şi Arhad şi Halanii (Facerea 10, 9-10). Istoricii laici îi numesc pe babilonieni asirieni, şi până acum perşii numesc Babilonul Asiria.
Aşadar, prima materie, aurul, înseamnă împărăţia asirienilor şi babilonienilor; el o numeşte cap ca fiind cea dintâi. Cea de-a doua, argintul, este cea a perşilor şi mezilor, Kir trăgându-se din amândouă neamurile, de pe partea mamei sale din mezi, de pe partea tatălui său din perşi, şi distrugând împărăţia asirienilor, sau a babilonienilor, a strămutat împărăţia la perşi. El l-a numit piept şi brațe ca să arate înrudirea cu cele două neamuri, prin braţul drept sugerând neamul tatălui, iar prin cel stâng pe cel al mamei, cărora le este dat pieptul pentru a le uni, cuprinzând inima, lăcaşul cugetelor, iar prin cuget sunt făcute înţelegerile căsătoriei. Aramă este numele pe care el l-a dat împărăţiei macedonene, care de asemenea a stăpânit peste toţi după dispariţia celei persane; el i-a atribuit un pântece şi coapsele, închipuind monarhia lui Alexandru prin pântece, iar prin coapse dezbinarea împărăţiei care s-a petrecut după moartea sa. Fier a numit împărăția romană; ea a urmat celei macedonene, şi îi atribuie picioarele ca extremităţi ale întregului trup şi capabile să poarte tot trupul. Tălpile picioarelor sunt de asemenea din fier, dar amestecat cu lut. Acum, prin aceasta el nu se referă la altă împărăţie, ci la aceeaşi, însă după ce se va fi făcut mai slabă, amestecată cu neputinţa lutului.
El a arătat diferite feluri de materii pentru a face o deosebire, nu în cinste, ci în putere, argintul fiind mai dens decât aurul, arama mai solidă decât argintul, şi fierul este mult mai tare decât arama. Deci deosebirea nu este în cinste, ci în tărie şi putere. Acum, trebuie pusă întrebarea: de ce a văzut [împăratul] într-un chip o alcătuire din aceste materii ? Nimic nu descoperă Dumnezeul tuturor la întâmplare şi fără scop. Un chip are formă, nu substanţă; aşa este viaţa de acum, neavând nimic stătător, nici dăinuitor – de aici şi strigătul fericitului Pavel că trece chipul lumii acesteia (I Corinteni 7, 31), şi altundeva spune îndemnând: Să nu vă asemănaţi chipului veacului acestuia (Romani 12, 2). Şi binecuvântatul David spune pentru a vădi deşertăciunea prosperităţii omeneşti: Toate sunt deşertăciune, tot omul ce viază. Deşi ca un chip trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori, şi nu ştie cui le adună pre ele (Psalmi 38, 8-10).
Așadar, întrucât și viața de acum cunoaşte schimbări rapide (toate cele văzute fiind muritoare, vremelnice, nestatornice), iar un chip nu se bucură de acțiunea substanței, ci doar scoate în evidență formele împărăţiilor, conducătorilor și supușilor, și pe lângă aceasta are o formă care se desfiinţează ușor, Dumnezeul tuturor, în dorința Sa de a-l învăța pe acest împărat îngâmfat deşertăciunea trufiei omenești și că cele omenești sunt lesne supuse schimbării, cu bun temei îi arată în vis acel chip și mădularele lui le împarte după felurite materii. Prin aceasta El a vrut să arate succesiunea împăraţilor şi să-i încredinţeze pe toţi că El Singur are stăpânire necurmată, fără de început și fără de sfârșit, şi o împărăție pe de-a întregul veşnică.
După aceasta, fericitul Daniil vesteşte restul visului:
34-35. Văzut-ai până s-a tăiat o piatră din munte fără de mână, şi a lovit chipul preste picioarele cele de fier şi cele de lut, şi le-a zdrumicat pre dânsele de tot. Atunci s-au sfărâmat deodată lutul, fierul, arama, argintul, aurul, şi s-a făcut ca praful cel din arie vara, şi le-a ridicat pre dânsele mulţime de vânt, şi loc nu s-a aflat lor: iar piatra care a lovit chipul s-a făcut munte mare, şi a umplut tot pământul.
Acesta este sfârşitul visului; trebuie să începem tâlcuirea pornind de la sfârşit. Deci haideţi să cercetăm mai întâi cui îi este dat numele de piatră, părând la început a fi mică, apoi arătându-se a fi imensă şi umplând tot pământul. Deci să ascultăm ce grăieşte Dumnezeu Însuşi prin Proorocul Isaia: Iată eu voiu pune în temeliile Sionului piatră de mult preţ, aleasă în capul unghiului, cinstită întru temeliile ei, şi cel ce va crede într-însa nu se va ruşina (Isaia 28, 16). Să-l ascultăm şi pe fericitul David profeţind cu glas mare: Piatra, care nu o au socotit ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului (Psalmi 117, 21).
Însuşi Domnul Hristos în Sfintele Evanghelii a adus această mărturie iudeilor: Au nici odinioară nu ați citit în scripturi: piatra pre care nu o au băgat în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului, de la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată întru ochii noştri ? (Matei 21, 42; Marcu 12, 10-11; Luca 20, 17). Fericitul Petru propovăduind iudeilor şi concentrându-se pe proorocia despre Domnul spune: Aceasta este piatra care nu s-a băgat în seamă de către voi ziditorii, care s-a făcut în capul unghiului (Faptele Apostolilor 4, 11). Binecuvântatul Pavel zice: Zidiți fiind pre temelia apostolilor şi a proorocilor, fiind piatra cea din capul unghiului Însuşi Iisus Hristos (Efeseni 2, 20), iar altundeva: Altă temelie nimeni nu poate să pună afară de ceea ce este pusă, care este Iisus Hristos (I Corinteni 3, 11); şi iarăşi: Beau din Piatra cea duhovnicească care urma; iar Piatra era Hristos (I Corinteni 10, 4).
Aşadar, noi aflăm din Vechiul şi Noul Testament că Domnul nostru Iisus Hristos a fost numit piatră: s-a tăiat din munte fără de mână fiind născut dintr-o fecioară fără însoțire de nuntă. Dumnezeiasca Scriptură numeşte adeseori tăiere din piatră naşterea mai presus de fire: amintindu-le iudeilor de naşterea de fii care a avut loc mai presus de fire în cazul lui Avraam, Isaia a spus: Căutați la piatra cea tare, care o aţi cioplit (Isaia 51, 1).
Deci, munte înseamnă seminția lui David, şi piatră Hristos în firea Sa omenească, nu tăiată după legea firii: altădată neînsemnat la înfăţişare din pricina firii pe care a îmbrăcat-o, El S-a arătat pe neaşteptate a fi munte mare, ce a umplut întreaga lume, că s-a umplut tot pământul a cunoaşte pre Domnul, ca apa multă, care acoperă mările (Isaia 11, 9). El este Cel care va lovi chipul peste picioarele sale de lut şi de fier, adică va pune capăt ultimei împărății şi o va face deşartă şi trecătoare: departe de a-i urma vreo altă împărăţie, El o va dezvălui pe a Sa şi o va arăta tuturor, şi chiar va spulbera însăşi pomenirea tuturor acelor împărăţii cum se spulberă praful ridicat de treierătoare şi împrăştiat de vânt.
[1] Această binecuvântare nu se regăseşte în Septuaginta.
