La urma urmei, ce sunt OZN-urile ? Un răspuns ortodox

La urma urmei, ce sunt OZN-urile ?

Un răspuns ortodox

 

Fenomenul OZN este un semn pentru creştinii ortodocşi

să meargă mult mai atent şi sobru pe calea mântuirii,

ştiind că noi putem fi ispitiţi şi înşelaţi nu numai de religii false,

ci chiar de obiecte părute fizice care doar uluiesc privirea

Ieromonah Serafim Rose († 1982)

 

O întrebare la care nimeni din lumea modernă nu poate răspunde

La fiecare câțiva ani, întrebarea își croiește drum spre conștiința publică. Audiențe în Senat. Piloți militari fac declarații oficiale. Imagini declasificate. Oficiali guvernamentali care folosesc cuvântul „non-uman”. Cele mai sofisticate instrumente din lume care urmăresc obiecte care sfidează legile cunoscute ale fizicii. Și întotdeauna, dincolo de date, conferințe de presă și teorii, aceeași întrebare la care nici un om de știință și nici un guvern nu a reuşit vreodată să răspundă: ce sunt aceste lucruri și ce vor ?

Tradiţia ortodoxă are răspuns. Nu este un răspuns nou. El a fost dezvoltat în detaliu de părintele Serafim Rose în 1975, în Ortodoxia şi religia viitorului, şi are la bază discernământul duhovnicesc al Părinţilor pustiei din Egiptul secolului al IV-lea. Răspunsul nu este popular în cercurile seculare și nici nu este conceput să fie astfel. Este conceput să fie adevărat. Și cu cât lumea seculară documentează fenomenul OZN cu detalii clinice, cu atât mai precis se potrivesc descoperirile sale cu ceea ce Părinții Bisericii au descris acum 17 veacuri, când au scris despre ființele pe care le numeau duhuri ale văzduhului, demonii aerului, prinții și puterile atmosferei.

Aşadar, Biserica Ortodoxă nu respinge realitatea fenomenului OZN. Tradiția patristică afirmă că aceste întâlniri sunt reale, ființele implicate deţin o putere autentică și a le considera simple proiecții psihologice sau baloane meteorologice este la fel de naiv ca tratarea posesiunii demonice ca tulburare psihiatrică. Întrebarea nu este dacă aceste lucruri sunt reale. Întrebarea este ce fel de realitate reprezintă ele.

 

Un prim pas către înţelegerea fenomenului OZN

Scrisă în 1975 de ieromonahul Serafim Rose († 1982), Ortodoxia și religia viitorului este una dintre cele mai profetice cărți ortodoxe ale secolului XX, iar capitolul despre OZN-uri, intitulat Semne din cer: o înțelegere creștin-ortodoxă a obiectelor zburătoare neidentificate (OZN), este cea mai clară și mai fundamentată tratare patristică a subiectului scrisă vreodată.

Părintele Serafim Rose nu și-a propus să scrie o carte despre OZN-uri. El a vrut să scrie despre ceea ce considera a fi apariția unei noi religii globale – o spiritualitate post-creștină care se contura din yoga, meditația transcendentală, new age, mișcarea harismatică și convingerea tot mai puternică a milioane de oameni că interacţiunea cu inteligența extraterestră reprezintă următoarea etapă în evoluția spirituală a omenirii. Studiind învăţătura Părinţilor Bisericii, el a realizat că întregul fenomen – inclusiv şi mai ales întâlnirile cu OZN-uri – se încadrează perfect în taxonomia patristică a activității demonice. Ființele erau reale. Experiențele erau reale. Sursa era exact ceea ce descriseseră Părinții.

Concluzia sa nu a fost o metaforă, ci o afirmaţie limpede: el a identificat OZN-urile în mod specific ca fiind ceea ce Părinții Bisericii numeau duhurile văzduhului – îngerii căzuți care, potrivit cosmologiei ortodoxe, sălăşluiesc în văzduh şi a căror activitate principală este înșelarea sufletelor omeneşti. Într-o cultură care a abandonat credința în demoni, aceste ființe au adoptat o formă nouă. Ele s-au arătat nu ca îngeri sau duhuri, ci ca ființe avansate tehnologic de pe alte planete, comunicând un mesaj perfect calibrat la foamea spirituală și presupunerile materialiste ale lumii moderne. Forma s-a schimbat. Mesajul și misiunea nu.

Ortodoxia şi religia viitorului ocupă poziţia 7 la categoria Ortodoxie şi 9 la categoria Religii Comparate pe Amazon, cu 1.013 recenzii la 4,8 stele, ceea ce reflectă faptul că această carte nu s-a demodat în cei 50 ani care au trecut de la publicarea ei pentru prima oară.

 

Una dintre primele ediţii ale cărţii traduse în limba română. Noi am efectuat o traducere nouă a cărţii după originalul în limba engleză, găsind că ediţiile în limba română nu surprind întru totul cele spuse de părintele Serafim

 

Duhurile văzduhului: ce ştiau deja Părinţii Bisericii

Lumea modernă a descoperit fenomenul OZN după cel de-al doilea război mondial, când piloții militari au început să raporteze obiecte care depășeau performanțele oricărei aeronave cunoscute, dispăreau și reapăreau după bunul plac și păreau să reacționeze la prezența umană într-un mod în care nici un obiect fizic nu ar trebui să o facă. Biserica Ortodoxă nu a descoperit acest fenomen în anii ’1940. Ea îl cunoaşte de 1.700 ani sub alt nume.

Sfântul Apostolul Pavel, scriind efesenilor, îl descria pe vrăjmaşul sufletului omenesc ca fiind domnul stăpânirii văzduhului (Efeseni 2, 2) – arhontele tărâmului aerian, ființa care ocârmuieşte atmosfera dintre pământ și cer. Părinții Bisericii din primele veacuri au dezvoltat acest limbaj cu o precizie extraordinară. Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasilie cel Mare, Evagrie Ponticul și autorii Filocaliei au scris cu toții în detaliu despre ființele pe care le numeau duhurile văzduhului – îngeri căzuți care sălăşluiesc în văzduh, care au o putere fizică reală, dar limitată, care pot produce apariții, iluzii și fenomene pseudo-miraculoase și a căror activitate principală este înşelarea.

Părinții nu vorbeau metaforic. Ei relatau ceea ce întâlniseră și observaseră în timpul războiului lor duhovnicesc, documentat cu precizia unor oameni care au petrecut zeci de ani învățând să discearnă lucrarea dumnezeiască autentică de contrafacerea ei demonică. Ceea ce au descris ei – fiinţe care își pot schimba forma aparentă, pot să apară şi să dispară, pot produce efecte fizice în lumea materială, pot transmite învățături spirituale false și îi pot lăsa pe cei care le primesc într-o stare de tulburare psihologică și spirituală puternică – este o descriere care se potrivește cu o exactitate remarcabilă celei mai tulburătoare categorii de întâlniri moderne cu OZN-uri.

Ideea cheie a gândirii patristice este că forma pe care o iau aceste ființe nu este fixă. Ele sunt metamorfe – în limbajul teologiei ortodoxe, ele își asumă orice înfățișare care are cele mai mari șanse să înșele persoana pe care o abordează. Pentru un monah egiptean din secolul al IV-lea, demonul apărea ca un înger frumos sau un monstru terifiant. Pentru un creştin din Evul Mediu, apărea ca o zână sau un incub. Pentru un om din secolul al XXI-lea, crescut cu science fiction și cu convingerea că inteligența extraterestră reprezintă următoarea mare întâlnire a omenirii – apare ca un extraterestru gri la bordul unei nave spațiale, care transmite mesaje despre evoluția spirituală a omenirii și necesitatea de a abandona vechile tradiții religioase.

Forma se schimbă deoarece cultura se schimbă. Misiunea nu se schimbă niciodată. Părinții ortodocși au identificat această misiune: aceea de a despărţi sufletul omenesc de Dumnezeu, de a stârni mândria şi confuzia spirituală, de a înlocui o întâlnire reală cu dumnezeirea cu una falsă și de a lăsa persoana care a trăit această experiență cu convingerea că a primit o cunoaștere specială care o ridică deasupra credincioșilor obișnuiți și tradițiilor religioase cunoscute.

S-ar putea afirma că fenomenele OZN au câteva caracteristici demne de atenţia noastră: 1. Mutabilitate – fenomenele OZN își schimbă constant forma, dimensiunea și comportamentul, exact așa cum au descris Părinții Bisericii duhurile văzduhului, care nu au o formă fixă ​​proprie; 2. Manipulare psihologică – întâlnirile cu OZN-uri îi lasă în mod constant pe martori cu sentimentul că sunt aleși, înălțați, că li s-a încredințat o misiune specială, ceea ce constituie definiţia patristică a înşelării duhovniceşti; 3. Mesaj spiritual – comunicarea de la ’extratereștri’ subminează aproape universal creștinismul, promovează o nouă spiritualitate universală și susține că vechile religii sunt incomplete. Părinții Bisericii au subliniat că acelaşi mesaj a fost transmis de surse demonice de-a lungul a 17 veacuri; 4. Tulburare fizică – examenele medicale și experiențele de răpire descrise de persoanele contactate de OZN-uri se potrivesc cu o precizie tulburătoare cu descrierile patristice ale atacului demonic; şi 5. Imitarea dumnezeirii – lumina, sentimentul iubirii necondiționate, comunicarea scopului cosmic imită caracteristicile experienței mistice autentice, dar fără roadele pocăinței, smereniei și rugăciunii profunde pe care le produce întotdeauna întâlnirea autentică cu dumnezeirea.

 

Un al doilea pas către înţelegerea fenomenului OZN

Când piloții din cel de-al doilea război mondial au început să raporteze mici globuri luminoase zburând alături de bombardierele lor – obiecte pe care Forțele Aeriene le numeau ’foo fighters’ –, autoritățile militare au început ceea ce avea să devină cea mai lungă și mai sistematică mușamalizare din istoria guvernării moderne. Din acest punct – cu documente istorice şi de arhivă –, părintele Spyridon Bailey începe Înșelăciunea OZN: o perspectivă creștin-ortodoxă, şi urmărește fenomenul OZN de-a lungul a 80 ani de cercetări militare, audieri în Congres, dezinformări guvernamentale și investigații civile, ajungând în final la concluzia teologică ortodoxă care dă sens întregii chestiuni.

 

Înșelăciunea OZN: o perspectivă creștin-ortodoxă, o carte scrisă în 2021 de părintele Spyridon Bailey, preot al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, care slujește în Anglia

 

Teza centrală a părintelui Spyridon este clară: OZN-urile nu sunt nave spațiale extraterestre. Sunt demoni. Ființele din văzduh care își schimbă forma, așa cum sunt descrise de Sfântul Apostol Pavel și de Părinții Bisericii, au luat forme noi, adecvate secolului XXI. Și multe guverne ale lumii, susține el, sunt conștiente de acest lucru – ceea ce nu face decât să sporească înșelăciunea, în loc să o rezolve, deoarece guvernele nu sunt mai bine pregătite decât cercetătorii ştiinţifici să identifice activitatea demonică așa cum este ea în realitate sau să protejeze oamenii care se confruntă cu ea.

Cartea completează analiza fundamentală a părintelui Serafim Rose cu încă 30 ani de documentare. Părintele Spyridon se bazează în mare măsură pe cei mai recunoscuți cercetători ştiinţifici în domeniul OZN-urilor – Jacques Vallee, John Keel și alții – care au ajuns în mod independent la concluzii uimitor de asemănătoare cu poziția patristică: fenomenul nu poate fi explicat în mod adecvat ca fiind nave spațiale concrete provenite de pe alte planete; comportamentul este „mai apropiat de magie decât de fizică”; ființele implicate afișează un model constant de înșelăciune, batjocură și manipulare psihologică; și scopul lor aparent este mai degrabă manipularea sistemelor de credințe umane decât explorarea universului fizic.

Cartea a acumulat 475 de recenzii cu 4,6 stele pe Amazon, şi este cea mai cuprinzătoare tratare ortodoxă a subiectului disponibilă în prezent.

 

Modelul care se repetă în fiecare secol

Unul dintre aspectele cele mai frapante ale analizei părintelui Spyridon Bailey este faptul că el dovedeşte că fenomenul OZN – sau, să spunem mai bine, demonii – şi-a adaptat forma la contextul cultural al momentului, păstrând totodată o structură de bază absolut consecventă. Cu alte cuvinte, fiinţele poate că îşi schimbă înfăţişarea, dar misiunea lor este aceeaşi.

În lumea antică, ele se arătau sub forma zeilor și cereau să fie venerate. În perioada medievală, apăreau ca zâne, incubi și spirite aeriene, dând naștere la povestiri despre răpiri și returnând victimele lor confuze, schimbate și afectate spiritual. În perioada modernă timpurie, apăreau ca spirite însoțitoare ale vrăjitoarelor, ca spirite invocate în practicile oculte, și ca ființe cu care au intrat în contact fondatorii majorității noilor mișcări religioase din secolele XVIII și XIX. În secolul XX, într-o cultură saturată de science-fiction și de presupunerea că tehnologia avansată este cea mai înaltă formă de inteligență, ele au apărut sub forma unor vizitatori extratereștri purtători ai unui mesaj de importanță cosmică.

Merită să aruncăm o privire succintă asupra opiniilor cercetătorilor ştiinţifici care au ajuns în mod independent la concluzii similare cu poziţia ortodoxă, nu pentru că autoritatea lor contează mai mult decât cea a Părinților Bisericii, ci deoarece concluziile lor – la care s-a ajuns prin metode de investigație empirică, nu prin tradiția teologică – sunt o confirmare neașteptată a ceea ce tradiția patristică stabilise deja.

Jacques Vallée (foto) – astrofizicianul francez a cărui cercetare asupra OZN-urilor a devenit cea mai acreditată analiză seculară realizată vreodată, tocmai pentru că a fost dispus să urmeze dovezile oriunde l-ar fi dus, chiar și atunci când acestea contraziceau ipoteza extraterestră pe care o investigase inițial – afirma: „Nu mai cred că OZN-urile sunt pur și simplu nave spațiale ale unei rase de vizitatori extratereștri. Această noțiune este prea simplistă pentru a explica apariția lor, frecvența manifestărilor lor de-a lungul istoriei documentate și structura informațiilor schimbate cu ei în timpul contactului”. El a concluzionat în cele din urmă că fenomenul nu era extraterestru, ci ultraterestru: ființe cu inteligență non-umană care fuseseră dintotdeauna prezente, care interacționaseră dintotdeauna cu civilizația umană și care și-au adaptat în mod constant forma la orice cadru care le-ar fi făcut foarte plauzibile pentru oamenii unei anumite epoci. El nu a folosit un limbaj teologic ortodox, dar concluzia sa era funcțional identică cu ceea ce scria Sfântul Ioan Gură de Aur despre duhurile văzduhului în secolul al IV-lea.

John Keel, a cărui carte OZN-urile: Operaţiunea Calul Troian a devenit una dintre cele mai importante lucrări din cercetarea ştiinţifică a OZN-urilor, scria că fenomenul OZN este „mai apropiat de magie decât de fizică” și că ființele implicate sunt dedicate manipulării psihologice a credinței umane. De asemenea, el a remarcat că „o mare parte a literaturii OZN disponibile este strâns legată de misticism și metafizică”, iar incidentele OZN „sunt izbitor de asemănătoare cu posesiunile demonice și fenomenele psihice”. El a avertizat în mod specific că ,,a te ocupa de OZN-uri poate fi la fel de periculos cu a te ocupa cu magia neagră” – un avertisment pe care părintele Serafim Rose l-a citat direct, remarcând că un cercetător ştiinţific ajunsese în mod independent la concluzia patristică fără a dispune de cadrul necesar pentru a înțelege pe deplin ceea ce descria.

Dr. Pierre Guerin, un eminent om de ştiinţă asociat cu Consiliul Național Francez pentru Cercetare Științifică, a afirmat şi el că „comportamentul OZN este mai apropiat de magie decât de fizică așa cum o cunoaștem”. Acestea nu sunt voci marginale. Ei se numără printre cei mai serioși cercetători ştiinţifici din istoria domeniului. Dar ceea ce nici unul dintre ei nu putea oferi – pentru că nici unul dintre ei nu avea acces la tradiția patristică – era cealaltă jumătate a răspunsului: ce să facă omenirea în această privinţă. Puteau identifica corect fenomenul, dar nu puteau oferi protecție împotriva lui. Biserica Ortodoxă poate face ambele, deoarece tradiția care a identificat corect aceste ființe este aceeași tradiție care cunoaşte de veacuri armele duhovniceşti pentru a lupta împotriva lor.

 

Ce ne învață tradiția ortodoxă

Răspunsul ortodox la fenomenul OZN nu este, așa cum cred unii, doar acela de a-l respinge sau a refuza să se gândească la el. Părintele Serafim Rose a spus limpede că fenomenul este real, serios din punct de vedere duhovnicesc și demn de o atenție sobră. El a avertizat îndeosebi cu privire la curiozitatea naivă care ne-ar putea împinge să tratăm aceste întâlniri ca pe niște experiențe interesante de explorat, în timp ce ele sunt mai curând niște întâlniri spirituale periculoase care necesită o pregătire duhovnicească profundă.

Dar protecţia pe care o oferă Biserica Ortodoxă este mult mai amplă şi imperios necesară. Ea nu este nimic altceva decât viaţa pe care şi-o asumă un creştin în sânul Bisericii şi care implică: postul şi rugăciunea zilnică, mărturisirea regulată în cele 4 posturi de peste an şi ascultarea faţă de un duhovnic, primirea sfintelor taine, şi lupta neîncetată pentru sporirea discernământului duhovnicesc şi a tuturor celorlalte virtuţi creştine. Fără această din urmă luptă nu putem deprinde abilitatea de a recunoaşte înşelăciunea de orice fel – nu numai pe cea din zona aşa-ziselor fenomene OZN, ci dinspre orice duh, orice formă ar lua. Sfinţii înşişi au fost supuşi atacurilor demonice, dar având discernământul de a recunoaşte înşelăciunea, armele pentru a i se împotrivi, şi ajutorul lui Dumnezeu au ieşit biruitori din acest război.

Deoarece confruntarea cu un fenomen OZN nu este nimic altceva decât un război duhovnicesc: omul se întâlneşte cu ceva care are o semnificaţie spirituală enormă şi evidentă – lumini, prezenţe, mesaje, un sentiment al misiunii cosmice – şi nu are nimic cu care să evalueze acest lucru, în afară de propriile sentimente și literatura despre contactul cu extratereștrii pe care eventual a citit-o. Rezultatul va fi confuzie spirituală, obsesie, vătămare psihică și, în cele mai grave cazuri, posedare deplină.

Aşadar, răspunsul la întrebarea despre OZN-uri se află în tradiția ortodoxă, fiind totodată un argument pentru Biserica însăși. Singura instituție care a identificat corect aceste fenomene acum 17 veacuri este aceeași instituție care deține ’tehnologia’ spirituală necesară pentru a le face faţă. Aceasta nu este o coincidență. Este motivul pentru care există Biserica.

* * *

Ce au spus sfinții despre fenomenul OZN şi extratereştri

Părinţii Bisericii primare (secolele I-VIII) nu discutau despre extratereștri, la acea vreme nu exista acest concept. Ceea ce discutau era întrebarea filozofică greacă a „polykosmiei”, sau a pluralității lumilor: ar fi putut Dumnezeu să creeze, sau a creat Dumnezeu, mai mult de o lume locuită ?

Astfel, în Hexaemeron, Omilia I, Sfântul Vasilie cel Mare († 379) i-a abordat direct pe filozofii greci antici, mai ales pe epicurieni, care propuneau o infinitate de lumi existente într-un spațiu nemărginit. Respingerea sa a fost directă: el a numit ideea altor lumi o „imaginație deșartă” născută mai degrabă din speculații filozofice decât din revelație dumnezeiască. Argumentul său a fost teologic, nu empiric: din moment ce Dumnezeu este unul, iar creația este un act ordonat al unui singur Creator, „cosmosul” (lumea ordonată) este unul. Multiplicarea lumilor ar necesita multiplicarea sursei ordinii, lucru pe care sfântul l-a considerat incoerent din punct de vedere teologic. „Ei spun că există ceruri și lumi infinite” – și apoi continuă să argumenteze pe larg de ce aceasta este o închipuire deșartă a unor minți care nu s-au supus revelației dumnezeieşti.

În Cetatea lui Dumnezeu, cartea a XVI-a, capitolul 9, Fericitul Augustin de Hipona († 430) respinge existenţa ,,oamenilor de la antipozi” – adică cei care trăiesc pe partea opusă a unui pământ sferic. Argumentul propriu-zis al lui Augustin este mai specific decât este prezentat de obicei: el nu susținea că pământul este plat, ci că nu pot exista ființe umane raționale în locuri inaccesibile pentru Adam și Eva, deoarece toate ființele umane împărtășesc păcatul originar prin descendența comună, iar Evanghelia trebuie să poată fi propovăduită tuturor. Preocuparea sa era soteriologică, nu cosmologică.

Fericitul Augustin a lăsat deschisă posibilitatea ca Dumnezeu, fiind atotputernic, să poată crea alte lumi. El credea că Dumnezeu a ales să nu o facă. De asemenea, a scris că, dacă există cu adevărat „rase monstruoase” ciudate (ființe cu un singur ochi, pigmei şi altele menționate în istoriile laice) și sunt raționale și muritoare, ele descind din Adam și sunt pe deplin umane.

În Credinţa ortodoxă, cartea a II-a, capitolul 6, Sfântul Ioan Damaschin († 749), marele sistematizator al teologiei patristice, a abordat direct pluralitatea lumilor. El a remarcat că „unii, într-adevăr, și-au imaginat că există lumi infinite” – recunoscând tradiția filozofică – și apoi a afirmat clar că „Sfânta Scriptură ne învață că există una singură”. Acesta nu este un argument cosmologic elaborat, ci o afirmație dogmatică a poziției pe care tradiția a stabilit-o: narațiunea biblică se referă la o singură creație, o singură omenire, o singură istorie a mântuirii, iar Scriptura nu prevede nimic dincolo de aceasta.

Sfântul Ioan Damaschin constituie ,,concluzia” oficială a Bisericii Răsăritene în dezbaterea din perioada primară a Bisericii – momentul în care tradiția, în forma sa sistematică răsăriteană, și-a consemnat răspunsul. Este semnificativ faptul că acest răspuns nu este o deducție filozofică, ci un simplu apel la caracterul suficient al Scripturii în această chestiune. Pentru gânditorii ortodocși răsăriteni ulteriori, acest text constituie punctul de referinţă.

Părinţii pustiei nu au lăsat nici o scriere despre ființe de pe alte planete — acest concept nu le era cunoscut. Ceea ce au lăsat în urmă însă este ceva mult mai relevant: o tradiție vastă şi documentată a întâlnirilor cu entități care apăreau pe cer, în pustiu, sub forme neobișnuite, și care se prezentau ca fiind benefice sau instructive.

În Viaţa lui Antonie cel Mare, Sfântul Atanasie al Alexandriei descrie întâlnirea Sfântului Antonie cu o creatură care era om de la  talie în sus şi asemănătoare unui măgar de la talie în jos – un onocentaur – pe care Sfântul Antonie a înfruntat-o cu cuvintele: „Sunt un slujitor al lui Hristos”. Creatura a fugit. În Viaţa lui Pavel din Teba, Fericitul Ieronim descrie întâlnirea Sfântului Antonie atât cu o creatură asemănătoare unui centaur, cât și cu un satir care susținea că tribul său știa de venirea lui Hristos pentru a mântui lumea.

Pe lângă astfel de relatări există o vastă literatură patristică a Părinţilor care au întâlnit direct duhuri ale văzduhului şi au lăsat relatări amănunţite despre cum se desfăşurau aceste întâlniri: întâlniri cu ființe luminoase care apăreau pe cerul nopții și în chilie, comunicau învățături duhovniceşti și cereau venerație, ființe care dispăreau atunci când monahul făcea semnul crucii sau chema numele lui Iisus Hristos. Icoana scării găsită în majoritatea bisericilor ortodoxe înfățișează monahi care sunt smulşi de pe scară de către ființe din văzduh, într-un vocabular vizual pe care Biserica l-a dezvoltat în secolul al VII-lea pentru a descrie lupta cu ,,prinţii şi domnii atmosferei”.

Scara Sfântului Ioan Scărarul

Mânăstirea Pantocrator, Muntele Athos, cca 1600

Filocalia – colecţia de texte duhovniceşti isihaste din secolul al IV-lea până în secolul al XV-lea – nu discută despre extratereștri sau fenomene OZN. Aceasta nu este o omisiune. Preocuparea principală a scrierilor filocalice este ascensiunea sufletului uman către unirea cu Dumnezeu prin rugăciune și priveghere neîncetată. Nu este un text cosmologic și nici nu a fost conceput să fie unul.

Dar ceea ce conţine este de o importanţă covârşitoare pentru problema noastră, deoarece ea este un corpus extins, sobru și detaliat din punct de vedere practic de învățături despre natura, tacticile și discernerea duhovnicească a entităților inteligente non-umane.

Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) – a cărui teologie este cea mai elaborată din punct de vedere cosmologic – oferă cadrul teologic necesar pentru a înțelege locul pe care l-ar ocupa ființele extraterestre în ontologia creștină, în cazul în care acestea ar exista. Conceptul său de Logoi – rațiunile individuale sau planurile tuturor lucrurilor create, care există veșnic în Cuvântul lui Dumnezeu (Logos) – implică faptul că orice ființă creată își are principiul în Dumnezeu. Dacă există ființe de pe alte lumi, ele își au Logoi-ul în Hristos; ele sunt create de și pentru același Cuvânt care S-a întrupat în Iisus Hristos. Nu există nici o ființă creată, nicăieri în univers, care să se afle în afara activității creatoare și susținătoare a Logos-ului. Aceasta nu este o afirmație cu privire la existența unor astfel de ființe; este o afirmație cu privire la ceea ce înseamnă existența în cadrul unei ontologii hristologice. Nimic din ceea ce există nu este orfan ontologic.

Aşadar, şi în această privinţă, a fenomenului OZN, Biserica Ortodoxă răspunde cu o învăţătură limpede, înaltă, care poate că nu este pe placul multora, dar nici nu este concepută să fie. Ea slujeşte planului lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc.