Niceea 2025 – o aniversare palidă şi ruşinoasă a Primului Sinod Ecumenic (V)

Published · Updated

Niceea 2025 – o aniversare palidă şi ruşinoasă a Primului Sinod Ecumenic (V)

Partea I [programul vizitei papei, vizita papei la Moscheea Albastră]
Partea a II-a [participanţii la aniversare]
Partea a III-a [problemele existente între Patriarhia Constantinopolului şi statul turc: lipsa personalităţii juridice, imposibilitatea de a deţine, achiziţiona, construi şi repara proprietăţi, absenţa libertăţii de a săvârşi slujbe religioase în lăcaşurile de cult ortodoxe, transformarea vechilor biserici bizantine în moschei]
Partea a IV-a [problemele existente între Patriarhia Constantinopolului şi statul turc: condiţiile impuse de statul turc pentru alegerea unui patriarh ecumenic, nerecunoaşterea caracterului ecumenic al Patriarhiei Constantinopolului]
Niceea 2025. Va depune Papa Leon o coroană de flori la mormântul lui Kemal Ataturk ?
Niceea 2025. Locul praznuirii Primului Sinod Ecumenic de la Niceea
Niceea 2025. În Turcia, rugăciunea către Hristos este acum suficientă pentru a deveni o ameninţare la adresa statului

Iar când va veni Mângâietorul pre care eu voiu trimite vouă de la Tatăl,

Duhul adevărului, care de la Tatăl purcede, acela va mărturisi pentru mine

Ioan 15, 26

 

Scrisoarea apostolică a Papei Leon al XIV-lea

Cu câteva zile înainte de călătoria sa apostolică în Turcia şi Liban, duminică, 23 noiembrie 2025, de sărbătoarea [catolică] a Solemnităţii Domnului nostru Iisus Hristos, Împăratul universului, papa a publicat o scrisoare apostolică dedicată celei de-a 1700-a aniversări a Sinodului de la Niceea, intitulată In unitate fidei [În unitatea credinţei][1].

Această scrisoare apostolică are ,,menirea de a explica – cu o simplitate şi o eficacitate comunicativă rare în documentele papale – cât de mult a atins acest prim Sinod Ecumenic ’inima credinţei creştine’”[2]. Într-adevăr, într-un limbaj foarte accesibil, dar şi uluitor de apropiat de spiritualitatea ortodoxă, papa vorbeşte despre Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, făcând o scurtă istorie a lui, dar şi o foarte succintă trecere în revistă a articolelor Crezului. Printre rânduri, citim ceea ce a dorit să transmită lumii catolice, şi nu numai.

Încă de la primul punct, papa afirmă că ,,timp de secole, această mărturisire durabilă de credință a fost moștenirea comună a creștinilor și merită să fie mărturisită și înțeleasă în moduri mereu noi și relevante”. Imediat după aceasta, el aduce în discuţie un document emis de Comisia Teologică Internaţională, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor. Cea de-a 1700-a aniversare a Sinodului Ecumenic de la Niceea, care ,,oferă perspective valoroase”, adică noi interpretări la probleme limpezi de secole.

La punctul 2 insistă asupra ,,mărturisirii de credință în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este inima credinței creștine. … Crezul niceo-constantinopolitan, mărturisirea de credință care unește toți creștinii”.

După ce a subliniat îndeajuns importanţa mărturisirii de credinţă făcută la Niceea, papa face un mic istoric al Primului Sinod Ecumenic:

,,[3.] … În 325, rănile provocate de persecuțiile creștinilor erau încă proaspete. Edictul de la Milano (313), emis de împărații Constantin și Licinius, părea să anunțe zorii unei noi ere de pace. Cu toate acestea, după exemplul amenințărilor externe, în cadrul Bisericii au apărut curând dispute și conflicte.

Arie, un preot din Alexandria, Egipt, învăța că Iisus nu era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Deși mai mult decât o simplă făptură, se credea că El este o ființă intermediară între Dumnezeul inaccesibil și omenire. Mai mult, ar fi existat un timp când Fiul ’nu exista’. Această opinie era în concordanță cu mentalitatea predominantă a vremii și prin urmare părea plauzibilă.

Însă, Dumnezeu nu părăseşte Biserica Sa. El ridică întotdeauna bărbați și femei curajoși care mărturisesc credinţa, precum și păstori care călăuzesc poporul Său și îi arată calea Evangheliei. Episcopul Alexandru al Alexandriei și-a dat seama că învățăturile lui Arie nu erau deloc compatibile cu Sfânta Scriptură. Întrucât Arie nu era conciliant, Alexandru i-a convocat pe episcopii Egiptului și Libiei la un sinod, care a condamnat învățăturile lui Arie. Apoi el a trimis o epistolă celorlalți episcopi din Răsărit, oferind un raport detaliat. În Apus, Episcopul Osie de Cordoba, Spania, a luat măsuri. El se dovedise deja un fervent mărturisitor al credinței în timpul persecuției împăratului Maximian și se bucura de încrederea episcopului Romei, Papa Silvestru.

Şi adepții lui Arie s-au unit. Aceasta a dus la una dintre cele mai mari crize din primul mileniu al Bisericii. Motivul disputei nu era un detaliu minor. Privea esența credinței creștine, anume răspunsul la întrebarea decisivă pe care Iisus a pus-o ucenicilor săi în Cezareea lui Filip: Cine îmi ziceți că sunt ? (Matei 16, 15).

4. Pe măsură ce controversa continua, împăratul Constantin și-a dat seama că unitatea Bisericii, şi într-adevăr imperiul însuşi, era în pericol. Drept urmare, el a convocat toți episcopii la un Sinod Ecumenic – aşadar, papa recunoaşte că Sinodul este convocat de împărat, şi nu de episcopul Romei –, sau universal, la Niceea pentru a restabili unitatea. Sinodul, cunoscut sub numele de „Sinodul celor 318 Părinți”, a fost prezidat de împărat, iar numărul episcopilor reuniți a fost fără precedent. Unii dintre ei purtau încă semnele torturilor pe care le suferiseră în timpul persecuției. Marea majoritate a lor proveneau din Răsărit, în timp ce se pare că doar 5 [dintre ei] erau apuseni. Papa Silvestru a încredințat sarcina figurii autoritare din punct de vedere teologic a Episcopului Osie de Cordoba și a trimis doi prezbiteri romani”.

Papa continuă trecând în revistă discuţiile privind articolele Crezului[3]. La cel de-al doilea articol al Crezului zăboveşte: ,,[5.] … Dezbaterea s-a născut din necesitatea de a aborda chestiunea ridicată de Arie cu privire la modul în care ar trebui înțeles ’Fiul lui Dumnezeu’ și cum ar putea fi împăcat cu monoteismul biblic. Prin urmare, Sinodul a urmărit să definească sensul corect al credinței în Iisus ca ’Fiul lui Dumnezeu’.

Părinții au mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu deoarece El este de substanţa (ousia) Tatălui … ’născut, nu făcut, de o substanță [de o fiinţă] (homooúsios) cu Tatăl’. Această definiție a fost o respingere radicală a tezei lui Arie”.

Scrisoarea apostolică continuă să prezinte articolele Crezului şi, în acest context, papa îl aduce în discuţie pe Sfântul Atanasie cel Mare: ,,[7.] … Sfântul Atanasie, care a participat la Sinod ca diacon al episcopului Alexandru și care mai târziu i-a succedat ca episcop al Alexandriei în Egipt, a subliniat în mod repetat şi efectiv dimensiunea soteriologică a Crezului de la Niceea. El a scris că Fiul, care a coborât din ceruri, ’ne-a făcut fii ai Tatălui și a îndumnezeit omenirea devenind El Însuși om. Prin urmare, El nu a fost om și apoi a devenit Dumnezeu; ci a fost Dumnezeu și apoi a devenit om, și aceasta pentru a ne îndumnezei pe noi’. Acest lucru este cu putinţă doar dacă Fiul este cu adevărat Dumnezeu: nici o ființă muritoare nu poate, în realitate, să biruiască moartea și să ne mântuiască; numai Dumnezeu poate face aceasta”.

Papa face comentarii interesante, caracteristice spiritualităţii ortodoxe, luând în discuţie cuvintele ,,S-a pogorât din ceruri”, ,,S-a întrupat”; spune că Dumnezeu nu este inaccesibil, ci ,,este aproape de noi şi ne însoţeşte în călătoria noastră prin lume, chiar în cele mai întunecate locuri de pe pământ”; vorbeşte despre îndumnezeire – un concept aparţinând spaţiului răsăritean: ,,Îndumnezeirea este adevărata umanizare (a deveni pe deplin uman). Iată de ce existenţa umană indică dincolo de sine, caută dincolo de sine, dorește dincolo de sine, și este neliniștită până când se odihnește în Dumnezeu”.

Papa continuă istoria Crezului îndreptându-se spre cel de-al II-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din 381. El vorbeşte despre sfinţii timpului, lăudându-l pe Sfântul Atanasie şi pe cei trei sfinţi capadocieni – Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele său, şi Sfântul Grigorie de Nazianz – care au formulat desăvârşit Crezul de la Niceea, ,,arătând că, în Dumnezeu, Unitatea și Treimea nu sunt în nici un fel contradictorii. Această dezvoltare a condus la formularea articolului de credință referitor la Sfântul Duh la Primul Sinod de la Constantinopol din 381. În consecință, Crezul a luat numele de Crezul niceo-constantinopolitan și acum afirmă: „Cred în Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci”.

În scrisoarea apostolică, aici există o notă de subsol [10]: ,,Primul Sinod de la Constantinopol, Expositio fidei: CC, Conc. Oec. Gen. Decr. 1, 57 20-24. Afirmația ’și purcede de la Tatăl și de la Fiul (Filioque)’ nu se află în textul de la Constantinopol; a fost introdusă în Crezul latin de Papa Benedict al VIII-lea în 1014 și este un subiect de dialog ortodoxo-catolic”.

 

Filioque – subiect de dialog ortodoxo-catolic, nu EREZIE ?

Aşadar, papa citează articolul Crezului referitor la Sfântul Duh fără filioque, de care aminteşte doar într-o notă de subsol, recunoscând practic că filioque este o adăugire ulterioară şi Crezul istoric, adevărat este cel ortodox. Diferiţi jurnalişti catolici au comentat scrisoarea apostolică şi ce-ar putea însemna această turnură. Să vedem câteva opinii.

 

  • Phil Lawler, fondatorul Catholic World News (CWN), jurnalist de peste 30 ani, ale cărui eseuri, recenzii de carte şi editoriale au apărut în peste 100 cotidiene din SUA şi străinătate, activist pro-viaţă, comentator la Catholic Culture, afirmă:

,,Punctul central al călătoriei papei a fost o slujbă ecumenistă care prăznuia cea de-a 1700-a aniversare a Sinodului de la Niceea. … Patriarhul ecumenic a spus: ’În amintirea a ceea ce a fost proclamat de Părinţii Sinoadelor de la Niceea şi Constantinopol, haideţi să ne mărturisim credinţa’. Apoi prelaţii au rostit Crezul niceean, fără clauza filioque. Acea faimoasă clauză, care mărturiseşte că Sfântul Duh purcede ’de la Tatăl şi de la Fiul’, a fost adăugată de Biserica Catolică după sinoadele în cauză. Ea a devenit un punct de controversă aprinsă în dezbaterile teologice care au condus la Marea Schismă din 1054. Dar acele dezbateri teologice sunt acum de mult în trecut, iar Roma şi Constantinopolul s-au împăcat cu privire la conţinutul fundamental al Crezului. În timp ce teologii amatori sunt sfătuiţi ca mai bine să evite să se arunce în dispute academice despre natura Treimii, pare limpede că, indiferent de meritele clauzei filioque, aceasta nu este necesară într-o mărturisire a credinţelor creştine fundamentale. Papa Leon a subliniat acest aspect în scrisoarea sa apostolică …: ’Trebuie să lăsăm în urmă disputele teologice care și-au pierdut rațiunea de a fi pentru a dezvolta o înțelegere comună’, a scris el. Mai mult, ’Biserica Catolică recunoaște valoarea sinodală, ecumenică, canonică și irevocabilă a Crezului mărturisit în limba greacă la Constantinopol în anul 381 de către cel de-al II-lea Sinod Ecumenic’[4]. Pe scurt, papa afirma că Biserica Catolică poate accepta Crezul de la Niceea, fără clauza filioque, ca o expresie exactă a credinței noastre comune”[5].

 

Prin urmare, Phil Lawler recunoaşte că filioque este o adăugire ulterioară – un fapt pe care lumea ortodoxă îl susţine de 1.000 ani. El este printre foarte puţinii care aminteşte Marea Schismă din 1054, dar menţionează că Roma şi Constantinopolul s-au împăcat cu privire la conţinutul fundamental al Crezului. La care noi putem adăuga: poate acum, cu această ocazie, că papa a recunoscut public şi printr-un document oficial că filioque este o adăugire ulterioară. Dar nimeni nu scrie nicăieri că, în realitate, filioque este o EREZIE, nu o simplă adăugire, şi că pe lângă recunoaşterea acestui fapt este nevoie de pocăinţă …

Dar se vede că Phil Lawler este departe de a înţelege importanţa crucială a prezenţei sau absenţei lui filioque în mărturisirea de credinţă, de vreme ce afirmă: ,,Pare limpede că, indiferent de meritele clauzei filioque, aceasta nu este necesară într-o mărturisire a credinţelor creştine fundamentale”. Modul în care pune problema – dacă este necesară sau nu clauza filioque – vădeşte o ignoranţă înfiorătoare cu privire la această erezie şi este caracteristic mentalităţii catolice, tributare scolasticismului, şi cu totul străin cugetării ortodoxe.

 

  • Mai şocante sunt afirmaţiile lui Peter Anderson, un avocat retras, stabilit lângă Seattle, Washington, foarte apreciat pentru expertiza şi comentariile sale privind relaţiile ortodoxo-catolice. Mailurile sale sunt publicate pe site-ul Centrului de Studii Sfântul Ierarh Nicolae pentru Bisericile Răsăritene de la Universitatea din Fribourg, Elveţia[6]. Ce spune el ?

,,Modul de exprimare al papei al Crezului niceo-constantinopolitan urmează textul original în limba greacă al Crezului. Utilizând sintagma ’acum afirmă’, papa indică în mod clar că limba greacă originală este încă limba adecvată pentru Crezul niceo-constantinopolitan astăzi. Această limbă nu include filioque. Filioque este surghiunit în scrisoare în nota de subsol 10 [pe care am citat-o mai sus] … Nota de subsol nu conține absolut nici o apărare pentru adăugarea filioque în 1014. Referirea la dialogul ortodoxo-catolic implică faptul că poziția catolică privind filioque este deschisă discuțiilor. Interesant este că Papa Leon, un augustinian, nu-l menționează în nota de subsol [nici măcar !] pe Sfântul Augustin, părintele său spiritual, care este adeseori citat de susținătorii filioque.

… [Apoi] Papa Leon afirmă că acest Crez ’a fost declarat universal obligatoriu’ și că acest Crez ’constituia o legătură de unitate între Răsărit şi Apus’. De asemenea, el afirmă: ’Astfel, Crezul niceo-constantinopolitan este mărturisirea comună a tuturor tradițiilor creștine’. Cu toate acestea, limbajul Crezului niceo-constantinopolitan folosit în liturghia catolică a adăugat filioque și nu urmează limbajul grecesc original pe care Papa Leon îl consideră încă aplicabil astăzi. Prin aceste declarații, cred că Papa Leon semnalează că este deschis faţă de întrebuinţarea traducerilor limbii grecești istorice a Crezului fără filioque în liturghia catolică în viitor.

În opinia mea, utilizarea în liturghia catolică a unei traduceri a textului grecesc original, care se referă doar la purcederea de la Tatăl, nu este incompatibilă cu faptul că catolicii îşi menţin încă poziția teologică că Sfântul Duh purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. În scopul promovării unității creștine, utilizarea de către toate bisericile a aceleiași limbi pentru Crez ar fi, în opinia mea, un pas foarte pozitiv.

Nu mă aștept ca Papa Leon să ia o decizie bruscă la Iznik (Niceea) sau în altă parte pentru a întrebuinţa traduceri ale textului grecesc original în liturghia catolică. În special pentru limba care a fost utilizată în liturghia catolică timp de un mileniu, mă aștept ca Papa Leon să caute mai întâi sprijin general din partea episcopatului catolic. În orice caz, aș prezice că, până la sfârşitul pontificatului său, filioque nu va mai face parte din liturghia catolică”.

 

Aşadar, în opinia lui Peter Anderson, totul este o chestiune de … limbă ! şi de cât de adecvată este această limbă pentru Crez. Doar catolicii erau capabili de un asemenea sofism ! Cum adică, o limbă poate include filioque, şi alta nu ? Aceasta este cea mai penibilă scuză pentru adăugarea filioque ! Cine a mai auzit vreodată aşa ceva ? Crezul este tradus în atât de multe limbi, de exemplu, în română, şi nu există nici cea mai mică problemă de a reda întru totul conţinutul dogmatic real al acestei rugăciuni creştine. Sau poate a fost nevoie de 1.000 ani ca să-şi dea seama că este doar o chestie de … traducere ? Soluţia lui Anderson este ,,utilizarea de către toate bisericile a aceleiaşi limbi pentru Crez” … Şi această utilizare ,,nu este incompatibilă cu faptul că catolicii îşi menţin încă poziția teologică că Sfântul Duh purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul” !

Nici vorbă să recunoască cineva că vorbim despre o erezie ! Este doar o problemă academică, foarte înaltă – aşa cum sugerează şi Phil Lawler, care îi sfătuieşte pe teologii amatori precum suntem şi noi, jurnaliştii, să evite să se arunce în discuţii … –, care aparţine eventual domeniului … lingvistic. Nimic mai mult.

 

  • Sandro Magister, jurnalist care scrie pentru cotidianul săptămânal italian L’Espresso, specialist în ştiri religioase, în special despre Biserica Catolică şi Vatican, comentează foarte succint şi la obiect:

,,Dar mai presus de toate, la Niceea, Părinții au convenit asupra unui text al Crezului care, confirmat la Sinodul Ecumenic ulterior de la Constantinopol din 381, a devenit până astăzi ’Simbolul’ de neatins al credinței creștine.

De neatins, sau aproape. Deoarece Crezul de la Niceea, care a devenit curând parte a liturghiilor baptismale și apoi și a liturghiilor euharistice, a avut în epoca carolingiană adăugarea, în versiunea latină, a unui filioque care face ca Sfântul Duh să purceadă nu numai de la Tatăl – ca în textul original – ci și de la Fiul.

… Și nu în greacă, ci în engleză, papa și ceilalți conducători ai Bisericilor l-au rostit împreună la Iznik (Niceea) pe 28 noiembrie, într-o traducere foarte fidelă textului de la Niceea și, prin urmare, fără acel filioque asupra căruia Leon nu pare cu adevărat să vrea să fie rigid.

… Nimic nu interzice astăzi aprobarea raţiunilor teologice care susțin filioque, nici continuarea dialogului dintre Răsărit şi Apus pe această temă. Însă includerea sa în Crez creează dificultăți. Și tocmai în această privință Papa Leon a dat semne că vrea să intervină.

Scrisoarea dedică câteva rânduri chestiunii filioque …, cu o referire în acest punct la o notă de subsol. … Nici un cuvânt în plus. Dar acest lucru a fost suficient, alături de referirea încrezătoare a lui Leon, la Istanbul, la Comisia Internațională Mixtă pentru Dialog Teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă – care a înființat un subcomitet dedicat tocmai chestiunii filioque[7] – pentru a face ca un site cu legături foarte strânse cu Patriarhia Ecumenică să publice titlul ,,Papa Leon al XIV-lea recunoaște Crezul fără filioque”[8] și pe unul dintre cei mai influenţi învăţaţi din lume în ce priveşte Bisericile Răsăritene, Peter Anderson, să afirme că ’până la sfârşitul pontificatului său [al lui Leon al XIV-lea], filioque nu va mai face parte din liturghia catolică’”[9].

 

Iată ce precizează Sandro Magister: ,,Crezul de la Niceea … a avut în epoca carolingiană adăugarea, în versiunea latină, a unui filioque”. Aşadar, nu este vorba despre limbă, traducere etc, ci doar despre o adăugire, făcută intenţionat, în versiunea latină, precum spune tot Magister, ,,inserat în mod unilateral în Crezul latin”. Orice discuţie suplimentară este inutilă, oricât de multe subtilităţi sau rafinamente teologice s-ar utiliza.

Să remarcăm şi faptul că Magister afirmă că, la Niceea, Crezul a fost rostit în limba engleză, într-o traducere foarte fidelă textului de la Niceea. Dacă mai era nevoie de vreo dovadă că este cu putinţă aşa ceva …

În încheiere, să subliniem faptul că doar ,,includerea sa în Crez creează dificultăți”, nu susţinerea ereziei în sine ! Cu alte cuvinte: ,,Nu este nici o problemă să susţinem filioque la noi acasă, sau pe ascuns, departe de voi; trebuie doar să nu-l includem în Crez, să nu fie în văzul lumii”. Aşa au făcut ereticii întotdeauna: şi-au ascuns cu orice chip – sub orice cuvinte, sofisme, sau tactici – învăţătura bolnăvicioasă, vătămătoare de suflet, eretică. Istoria doar se repetă …

 

Partenie Filipescu

 

[1] https://www.vatican.va/content/leo-xiv/en/apost_letters/documents/20251123-in-unitate-fidei.html, Leo XIV, Apostolic Letter, In unitate fidei. On the 1700th anniversary of the Council of Nicaea

[2] https://www.diakonos.be/after-nicaea-leo-looks-to-jerusalem-with-no-more-filioque/, 9 decembrie 2025, After Nicaea, Leo Looks to Jerusalem. With No More “Filioque”

[3] A se vedea articolele Crezului în Tâlcuirea crezului, de arhimandrit Serafim Alexiev.

[4] Din text reiese că această frază s-ar afla în scrisoarea apostolică a papei. Nu este adevărat, deşi a fost preluată ca atare de unii comentatori catolici, ca şi de presa ortodoxă. Fraza provine dintr-un document al Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, intitulat Le Tradizioni Greca e Latina a riguardo della Processione dello Spirito Santo [Tradiţia greacă şi latină cu privire la purcederea Sfântului Duh], emis în 1996, în care, la pagina 7, se afirmă: ,,La chiesa cattolica riconosce il valore conciliare e ecumenico, normativo e irrevocabile, quale espressione dell’antica fede comune della Chiesa e di tutti i cristiani, del simbolo professato in greco dal II Concilio ecumenico a Constantinopoli nel 381. Nessuna professione di fede propria ad una tradizione liturgica particolare puo contravvenire a tale espressione di fede insegnata e professata dalla Chiesa indivisa. Tale simbolo confessa sulla base di Gv 15, 26 …”.

Adică: ,,Biserica Catolică recunoaște valoarea sinodală și ecumenică, canonică și irevocabilă a Simbolului mărturisit în limba greacă de cel de-al II-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol în anul 381, ca expresie a vechii credințe comune a Bisericii și a tuturor creștinilor. Nici o mărturisire de credință aparţinând unei anumite tradiţii liturgice nu poate contrazice această expresie a credinței propovăduite și mărturisite de Biserica nedivizată. Acest simbol mărturisește, pe baza a Ioan 15, 26 …”.

Nu mai este nimic de adăugat la cele afirmate mai sus.

[5] https://www.catholicculture.org/commentary/neglected-highlights-pope-leos-first-voyage/, 3 decembrie 2025, Neglected highlights of Pope Leo’s first voyage

[6] https://www.unifr.ch/orthodoxia/de/dokumentation/anderson/news-2025/. A se vedea, în principal, 25 November 2025: Pope Leo’s Apostolic Letter & the Filioque şi 26 November 2025: More on the Filioque.

[7] Nu este nimic semnificativ în ce priveşte lucrarea Comisiei Internaţionale Mixte. A se vedea https://ec-patr.org/en/12/09/08/10/joint-international-commission-for-theological-dialogue-between-the-roman-catholic-church-and-the-orthodox-church-coordinating-committee-meeting-rethymno-crete-8-12-september-2025-2/

[8] https://fosfanariou.gr/index.php/2025/11/26/papas-leon-anagnorizei-to-symbolo-tis-pistews-xvris-to-filioque/, 26 Νοεμβρίου 2025, Ο Πάπας Λέων ΙΔ’ αναγνωρίζει το Σύμβολο της Πίστεως χωρίς το Filioque

[9] https://www.diakonos.be/after-nicaea-leo-looks-to-jerusalem-with-no-more-filioque/, 9 decembrie 2025, After Nicaea, Leo Looks to Jerusalem. With No More “Filioque”

You may also like...