Niceea 2025 – o aniversare palidă şi ruşinoasă a Primului Sinod Ecumenic (IV)
Niceea 2025 – o aniversare palidă şi ruşinoasă a Primului Sinod Ecumenic (IV)
Partea I [programul vizitei papei, vizita papei la Moscheea Albastră] Partea a II-a [participanţii la aniversare] Partea a III-a [problemele existente între Patriarhia Constantinopolului şi statul turc: lipsa personalităţii juridice, imposibilitatea de a deţine, achiziţiona, construi şi repara proprietăţi, absenţa libertăţii de a săvârşi slujbe religioase în lăcaşurile de cult ortodoxe, transformarea vechilor biserici bizantine în moschei] Niceea 2025. Va depune Papa Leon o coroană de flori la mormântul lui Kemal Ataturk ? Niceea 2025. Locul praznuirii Primului Sinod Ecumenic de la Niceea
Problemele existente între Patriarhia Constantinopolului şi statul turc (continuare)
În fine, o problemă care există încă de la încheierea Tratatului de la Lausanne, în 1923, o constituie condiţiile impuse de statul turc pentru alegerea unui patriarh ecumenic.
În ianuarie 1923, după o lungă dezbatere la Conferinţa de la Lausanne – care a întârziat considerabil activitatea conferinţei şi a ameninţat chiar pentru o vreme să provoace o ruptură totală a negocierilor –, s-a hotărât ca Patriarhia Ecumenică să rămână pe teritoriul Turciei. Iniţial, delegaţia turcă a cerut ca atât patriarhia, cât şi minoritatea greacă să părăsească Turcia pentru a pune capăt aspiraţiilor greceşti pentru capitala imperială a Bizanţului. Turcii considerau că un astfel de curs ar fi constituit pentru Grecia o părăsire definitivă a Megali Idea[1]. În opinia lor, patriarhia era un organ politic care fusese deosebit de ostil în timpul ultimului război; în plus, activităţile anti-turce ale lui Meletie Metaxakis, patriarhul ecumenic din acea vreme, erau extrem de dezagreabile guvernului turc. Dar la insistenţele lordului Curzon, cu sprijinul puterilor creştine europene şi cu promisiunea prim-ministrului grec de la acea vreme, Elefterie Venizelos, că Meletie Metaxakis va fi îndepărtat din funcţie, Ismet Paşa, conducătorul delegaţiei turce, a fost de acord în cele din urmă să permită patriarhiei să rămână în Constantinopol[2].
Delegaţia turcă la Conferinţa de la Lausanne, 1923. Ismet Inonu în rândul din faţă, al patrulea din stânga
Deși turcii și-au onorat promisiunea de la Lausanne de a permite Patriarhiei Ecumenice să rămână în Turcia, percepția că Patriarhia Ortodoxă Greacă din Fanar – cum o numesc ei – „a fost și continuă să fie custodele Marii Idei Elene” este încă adânc înrădăcinată în rândul turcilor kemaliști și naționaliști[3]. Drept urmare, chiar dacă Patriarhia Ecumenică a rămas în sediul ei istoric din cartierul Fanar din Istanbul, ca o instituţie pur religioasă – lipsită de puterea politică acordată ei de statul otoman defunct prin sistemul millet prin care patriarhul era etnarh, adică conducătorul minorităţii greceşti din Imperiul Otoman şi se bucura de anumite privilegii –, ea nu a încetat să fie prigonită de statul turc în orice mod posibil. Să amintim, printre altele, înfiinţarea unei Biserici Ortodoxe Turce, al cărui conducător a fost Papa Efthim Karahissaridis, susţinută financiar de statul turc. Dar acesta este un subiect separat, care nu intră acum în atenţia noastră. La aceasta se adaugă întregul set de acţiuni menite să stânjenească activitatea Patriarhiei Ecumenice: lipsa personalităţii juridice, imposibilitatea de a deţine, achiziţiona, construi şi repara proprietăţi, absenţa libertăţii de a săvârşi slujbe religioase în lăcaşurile de cult ortodoxe, transformarea vechilor biserici bizantine în moschei etc; de asemenea, închiderea Seminarului Halki în 1971 a constituit o lovitură puternică dată supravieţuirii patriarhiei.
Ceea ce se ţinteşte în realitate este însăşi existenţa Patriarhiei Ecumenice în Turcia. Există o politică de stat concepută în era otomană târzie şi cea republicană timpurie şi care a fost aplicată viguros de atunci încoace: politica de a face paşi mici pentru a împinge această instituţie istorică într-un colţ şi a o sili să aleagă una dintre cele două variante: fie va rămâne în Turcia şi va pierde totul încet şi în mod dureros, fie va părăsi Turcia odată pentru totdeauna[4].
Aşadar, începând din 1923 încoace, obiectivul Ankarei a fost reducerea scaunului ecumenic la statutul unei instituţii religioase minoritare turceşti obişnuite, care deserveşte pur şi simplu ortodocşii greci din Turcia. Şcoala tradiţională de gândire – la care aderă armata, birocraţia Ministerului de Externe şi politicienii naţionalişti – susţine că aspectul ecumenic al acestei instituţii trebuie privit cu mare suspiciune din cauza potenţialului său de a creşte influenţa grecească în Istanbul. Drept urmare, turcii interpretează angajamentul lor de la Lausanne de a permite prezenţa patriarhiei în Istanbul în sensul cel mai restrâns cu putinţă şi, în cuvintele lui Suat Bilge, fost diplomat și academician turc, Ankara ar trebui „să lase existența Patriarhiei Ortodoxe Grecești din Fanar [în grija] trecerii timpului”, adică să o lase să se ofilească[5].
În acest context, condiţiile impuse de statul turc pentru alegerea unui patriarh ecumenic devin uşor de înţeles. Potrivit politicii oficiale turce, patriarhul reprezintă doar cetăţenii turci de descendenţă greacă din Turcia, şi de aceea Sfântul Sinod care-l va alege ar trebui să fie alcătuit doar din cetăţeni turci[6]. Un decret special (tezkere 1092/6) din decembrie 1923 prevede că eligibilitatea pentru funcţia de patriarh este limitată la clerul ortodox grec cu cetățenie turcă care își exercită îndatoririle ecleziastice în Turcia; electorii sunt, de asemenea, obligați să îndeplinească aceleași condiții. Acest fapt a dat naştere unei tradiţii de interferenţă a guvernului turc în alegerile patriarhale în anii 1924, 1925, 1936, 1948 şi 1972[7].
Ulterior, în 1970, în aşteptarea morţii patriarhului Athenagora (1948-1972), guvernul turc a emis un memorandum care stabileşte liniile directoare pentru alegerea noului patriarh: Sfântul Sinod al episcopilor patriarhiei se va întruni, va întocmi o listă de posibili candidați într-un termen stabilit și o va înainta guvernatorului civil al Istanbulului; acesta o va publica, eliminând persoanele ofensatoare şi o va înapoia Sinodului. Episcopii Sfântului Sinod vor vota candidaţii rămaşi pe care turcii i-au aprobat.
În 1972, la moartea patriarhului, Sfântul Sinod a înaintat o listă guvernatorului Istanbulului, după ce turcii au insistat să facă aceasta în termen de 72 ore. Mass-media turcă a afirmat că, după ce se va publica lista, turcii ar putea solicita ca alegerile să aibă loc în următoarele 72 ore. Guvernul turc a afirmat public că, dacă procedurile sale electorale nu vor fi respectate, ar putea fi nevoit să numească un nou patriarh, deşi a spus că doreşte să evite acest lucru[8].
Iată, deci, condiţiile pe care Ankara le impune Patriarhiei Ecumenice:
» cei care votează şi cei care sunt aleşi trebuie să fie cetăţeni turci;
» de asemenea, ei trebuie să îndeplinească deja atribuţii ecleziastice în Turcia; şi
» trebuie să recunoască dreptul guvernatorului Istanbulului de a interveni în procesul electoral şi chiar de a-l numi pe patriarh însuşi[9]. Aşadar, Turcia are dreptul absolut de a elimina unul sau mai multe nume de pe lista de candidaţi, ceea ce este o interferenţă directă în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe, care nu a fost abordată de nici o instanţă superioară în nici una de luările de poziţie împotriva atitudinii Turciei faţă de Patriarhia Constantinopolului !
În 2011, preşedintele turc Erdogan (la acea vreme prim-ministru) a emis un decret, prezentat ca ,,declaraţie de reformă executivă”, prin care s-a renunţat la cerinţa de rezidenţă de 5 ani pentru ierarhii ortodocşi care doreau să solicite cetăţenia turcă ,,excepţională”[10].
Dintr-un articol foarte recent[11], aflăm ultimele detalii privind alegerea unui nou patriarh ecumenic: cerinţa fundamentală este ca toţi candidaţii să fie cetăţeni turci. Ceea ce rămâne neclar este dacă această cerinţă se aplică exclusiv cetățenilor nativi sau și celor 42-45 ierarhi din diaspora care au obținut recent cetățenia turcă prin naturalizare. Dacă sunt eligibili doar cetățenii născuți în țară, numărul candidaților este extrem de limitat, deoarece doar 8 mitropoliţi şi 3 episcopi îndeplinesc acest criteriu; să menţionăm şi faptul că doar mitropoliţii pot fi aleşi. Acestea fiind spuse, nu ar fi surprinzător ca Turcia – printr-o mişcare abilă – să elimine cetăţenii naturalizaţi de pe listă, lăsând doar candidați turci nativi şi să spună apoi că, deși toată lumea poate vota, nu toată lumea poate fi votată. În plus, având în vedere mentalitatea și comportamentul autorităților turce, nu se poate exclude posibilitatea ca acestea să amâne în mod deliberat returnarea listei de candidați, obstrucționând astfel complet alegerile.
Mai puţin sufocantă pentru activitatea Patriarhiei Constantinopolului, şi totuşi stânjenitoare, este consecinţa imediată a celor de mai sus: această atitudine a Turciei de a insista ca toţi ierarhii care votează pentru alegerea patriarhului ecumenic să aibă cetăţenie turcă arată că de fapt ceea ce neagă ea este titlul de ’patriarh ecumenic’.
Astfel, potrivit unei scrisori din iulie 2025, către parlamentarii turci, a ministrului turc de externe, Hakan Fidan, care a ocupat funcţia de şef al serviciilor secrete ale Turciei timp de 10 ani înainte de numirea sa ca ministru de externe în 2023, Patriarhia Ecumenică nu deține nici un statut juridic sau internațional special dincolo de rolul său limitat de lider spiritual al minorității ortodoxe grecești din Turcia, iar titlul de ’patriarh ecumenic’ este doar ,,o chestiune internă a lumii şi teologiei ortodoxe”. Prin urmare, acest titlu ,,nu implică nici un drept sau privilegiu în ţara noastră sau la nivel internaţional”, a adăugat el. El a mai menționat că, în Turcia, patriarhul nu folosește titlul „ecumenic” în corespondența oficială sau în contactul cu autoritățile statului; nici Ankara nu foloseşte această titulatură în relaţiile cu patriarhul şi nu are nici o obligaţie să o facă, citând un aviz din 2010 al Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei, care, a susținut el, a confirmat că Turcia nu este obligată din punct de vedere legal să recunoască titlul[12].
Scrisoarea arată clar că statul turc rămâne afectat de temeri profunde că recunoașterea rolului ecumenic al patriarhiei ar putea deschide ușa către cereri de privilegii politice sau de statut internațional comparabil cu cel al Vaticanului.
Turcia respinge acest statut ecumenic, insistând că, în cadrul de la Lausanne, rolul patriarhiei se limitează la satisfacerea nevoilor religioase ale micii minorități ortodoxe grecești din țară. Atât guvernul islamist al președintelui Recep Tayyip Erdogan, cât și aliatul său naționalist de extremă dreapta, Partidul Mișcării Naționaliste, precum și mari secțiuni ale opoziției, împărtășesc aceeași poziție de negare a acestui statut. Ei prezintă adeseori activitățile patriarhiei ca fiind suspecte sau chiar subversive, susținând fără dovezi că acestea subminează fundamentele Republicii Turce.
Dar dacă vom cerceta ce anume a hotărât Comisia de la Veneţia, al cărei aviz îl citează ministrul turc de externe, vom descoperi că el spune o istorie trunchiată.
În timpul reuniunii sale din 12-13 martie 2010, Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei (Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept) a pregătit un raport la cererea Comitetului de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care i-a solicitat „să evalueze compatibilitatea cu standardele europene a lipsei de personalitate juridică a comunităților religioase din Turcia și să examineze, în acest context, în special chestiunea dreptului Patriarhiei Ortodoxe Grecești din Istanbul de a utiliza adjectivul ’ecumenic’”[13]. În raportul său, Comisia a luat în discuţie lipsa personalităţii juridice a patriarhiei, ca şi a altor comunităţi religioase din Turcia, ,,accesul la instanţă, drepturile de angajare şi dreptul de a forma şi educa clericii” etc, dar noi ne vom opri punctual asupra celor declarate de ministrul turc de externe.
Astfel, potrivit avizului său, ,,natura ecumenică a patriarhiei este … în primul rând o chestiune spirituală şi ecleziastică, nu una juridică”. Se face referire la o hotărâre din 2007 a Curţii de Casaţie a Turciei care a decis că ,,patriarhia este o instituţie care deţine doar puteri religioase, în calitate de Biserică a minorităţii greceşti din Turcia” şi că nu există nici o bază legală pentru afirmaţia că patriarhia este ,,ecumenică”. Avizul continuă spunând că „această negare a titlului ’ecumenic’ de către autorități constituie o încălcare a autonomiei libertății religioase a comunității ortodoxe. Libertatea religioasă include o anumită autonomie a comunității religioase de a decide asupra propriei organizări, cum ar fi chestiuni legate de structura internă, desemnarea liderilor religioși, alegerea și educarea clerului și, nu în ultimul rând, denominațiunea oficială a unui grup religios … Ori de câte ori un stat decide să se amestece în aceste aspecte ’interne’ ale organizării unui grup religios, acesta interferează cu ’autonomia’ sa și, prin urmare, cu drepturile prevăzute la articolul 9 din Convenție” (paragrafele 84, 86, 87).
Cu toate acestea, „Comisia nu a văzut nici o dovadă și nu a auzit nici o reclamație în sensul că autoritățile turce încearcă direct să-l împiedice pe patriarh să folosească titlul de ’ecumenic’. Nu pare să existe nici o urmărire penală împotriva sa, a adepților săi sau a oricăror alte persoane pentru utilizarea titlului. În plus, nu pare să existe nici o încercare directă de a-l împiedica să-și exercite funcțiile ecumenice” (paragraful 90). În absența unei astfel de intervenții active din partea autorităților turce, simplul lor refuz de a utiliza acest titlu nu constituie, desigur, o încălcare a Convenției.
Comisia discută apoi dacă există prevederi în Tratatul de la Lausanne care împiedică utilizarea titlului de ’ecumenic’ și concluzionează că „Tratatul de la Lausanne din 1923 … nu limitează în nici un fel dreptul patriarhiei de a utiliza titlul de ’ecumenic’” (paragrafele 94-98).
Semnarea Tratatului de la Lausanne, 24 iulie 1923
Aşadar, Comisia de la Veneţia a afirmat într-adevăr că Turcia nu are obligaţia de a utiliza titlul de ’ecumenic’, dar a afirmat la fel de limpede că este dreptul Bisericii Ortodoxe de a-şi folosi propriile denumiri, inclusiv să se numească ’ecumenică’. Turcia are obligaţia de a nu obstrucţiona sau împiedica patriarhia sau alte instituţii de a utiliza titlul de ’ecumenic’; în plus, ea are obligaţia de a nu interfera cu drepturile Patriarhiei, ca instituţie ecleziastică, de a se organiza şi a-şi desfăşura activităţile potrivit rânduielii sale interne.
Dar să revenim la cele afirmate mai sus de Comisia de la Veneţia în 2010, că nu există nici o urmărire penală împotriva patriarhului pentru utilizarea titlului, fiindcă acest lucru nu mai este valabil astăzi. Pe 26 mai 2025, avocaţii partidei naţionaliste au depus o plângere penală împotriva Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului pentru utilizarea ilegală a titlului de ’patriarh ecumenic’. În petiţia depusă la Parchetul din Istanbul, patriarhul Bartolomeu este acuzat că ,,a comis infracţiuni legate de săvârşirea ilegală a îndatoririlor de stat, insultarea Republicii Turcia, instituţiilor şi organelor statului, încălcarea unităţii şi integrităţii teritoriale a statului şi tentativă de încălcare a constituţiei”.
După depunerea cererii, avocații au ținut o conferință de presă în fața Tribunalului Çağlayan în care au declarat, printre altele, că în 2007 Curtea Supremă a Turciei a decis că utilizarea de către patriarh a titlului ’ecumenic’ nu are putere juridică, contravine articolului 10 din Constituția Republicii Turcia și că patriarhia nu posedă autoritate ’ecumenică’; că „patriarhul Bartolomeu a vizitat Grecia și Estonia în 2023 în calitate de patriarh ecumenic. A fost întâmpinat cu o ceremonie militară în timpul acestor vizite și a avut întâlniri cu oficialii statului ca și cum ar fi fost un șef de stat, folosind așa-numitul steag al Patriarhiei Ecumenice”; că „patriarhul Bartolomeu se implică în mod persistent și continuu în activități în afara jurisdicției sale, care ar reclama conducerea religioasă sau politică asupra comunităților ortodoxe din alte țări, amenințând astfel direct suveranitatea și structura unitară a Republicii Turcia”[14].
Am putea spune că avocaţii au pus punctul pe i, scoţând în evidenţă punctele nevralgice ale relaţiei dintre Patriarhia Constantinopolului şi statul turc. Lăsând deoparte aspiraţiile papale ale patriarhului Bartolomeu, care ţin de domeniul evidenţei şi care au depăşit de multă vreme cadrul canonico-dogmatic al Bisericii Ortodoxe, să facem o ultimă remarcă plecând tot de la cele afirmate mai sus de Comisia de la Veneţia, anume că ,,nu a văzut nici o dovadă şi nu a auzit nici o reclamaţie” şi ,,nu pare să existe nici o încercare directă de a-l împiedica [pe patriarh] să-şi exercite funcţiile ecumenice”. Dacă luăm în considerare ce presupune pentru patriarh ,,a-şi exercita funcţiile ecumenice”, vom vedea că Turcia a obstrucţionat îndeplinirea acestor funcţii încă de la înfiinţarea sa ca republică. Fără a mai aminti drepturile pe care ar trebui să le aibă patriarhia ca instituţie ecleziastică într-un stat de drept, Patriarhia Constantinopolului se bucură, în lumea ortodoxă, de o întâietate de onoare în rândul Bisericilor Ortodoxe locale, iar acest lucru se face simţit şi în lumea seculară prin diferite manifestări şi activităţi religioase. Aşadar, ea are nişte drepturi şi privilegii intrinseci pe care Turcia, ca stat, i le refuză – aşa cum afirmă de altfel şi ministrul turc de externe –, şi ele intră direct sub incidenţa tratatelor privind libertatea religioasă. Turcia nu permite ca pe teritoriul ei să aibă loc nici cele mai neînsemnate activităţi specifice unei patriarhii, fără a mai vorbi de conferinţe pan-ortodoxe, sinoade sau întruniri ecumeniste de amploare.
„Comisia nu a văzut nici o dovadă și nu a auzit nici o reclamație”, deoarece Patriarhia Constantinopolului tace mâlc în această privinţă – practic nimeni nu a făcut plângere împotriva Turciei –, crezând că dacă va tăcea, loialitatea sa faţă de statul turc va fi recompensată. În realitate, Turcia urmează neabătut politica sa, neţinând cont nici de loialitatea patriarhiei, nici de vreuna din măsurile luate de instanţele sau instituţiile europene sau internaţionale faţă de atitudinea ei anti-creştină.
Aşa se explică în parte prezenţa atât de redusă a reprezentanţilor creştini la aniversarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea din noiembrie 2025.
Partenie Filipescu
[1] Megali Idea – termen care a apărut pentru prima oară în 1844 – însemna reînvierea Imperiului Bizantin prin fondarea unui stat elen modern, care avea să cuprindă cele mai multe teritorii bizantine, de la Marea Ionică la apus, până în Asia Mică şi la Marea Neagră la răsărit, şi din Tracia, Macedonia şi Epir la nord, până în Creta şi Cipru la sud. Acest nou stat elen ar fi avut capitala la Constantinopol.
[2] ,,The Ecumenical Patriarchate under the Turkish Republic: The First Ten Years”, de Harry J. Psomiades, Balkan Studies, 2, 1961, p. 47-70.
[3] Crossing the Aegean. An appraisal of the 1923 compulsory population exchange between Greece and Turkey, ed. Renee Hirschon, Berghahn Books, New York, 2003, ,,Greek Orthodoxy and the Turkish state”, p. 121.
[4] https://en.rightsagenda.org/is-the-ecumenical-patriarchate-in-turkey-waiting-for-godot/, Is the ecumenical patriarchate in Turkey waiting for Godot, by Orhan Kemal Cengiz
[5] Crossing the Aegean, p. 121.
[6] https://en.rightsagenda.org/is-the-ecumenical-patriarchate-in-turkey-waiting-for-godot/, Is the ecumenical patriarchate in Turkey waiting for Godot, by Orhan Kemal Cengiz
[7] A se vedea
CE SE ÎNTÂMPLA ÎN BISERICĂ ÎN URMĂ CU UN VEAC Deportarea Patriarhului Constantin al VI-lea al Constantinopolului Pe 17 decembrie 1924, a fost ales un nou patriarh al Constantinopolului, în persoana lui Constantin Araboglou, cu titlul de Constantin al VI-lea. Alegerea sa a provocat un conflict atât de puternic între Turcia şi Grecia, încât războiul părea iminent. Înainte de alegerea sa, presa turcă a avertizat în mod cuvenit că el nu era eligibil pentru scaunul patriarhal deoarece nu era născut în Constantinopol, aşa cum se preciza în articolul 2 al Convenţiei privind schimbul de populaţii greacă şi turcă semnat la Lausanne pe 30 ianuarie 1923 ... Patriarhul Athenagora al Constantinopolului şi relaţiile sale cu Lumea Nouă I. Arhiepiscopul Athenagora al Americii către proto-CIA: ,,Instrucţiunile voastre vor fi executate cu exactitate” II.Îndepărtarea patriarhului Maxim al V-lea potrivit dosarelor CIA (I)III. Îndepărtarea patriarhului Maxim al V-lea potrivit dosarelor CIA (II) IV. Declaraţiile patriarhului Athenagora de loialitate faţă de America V. Memorandumul secret al Departamentului de Stat despre patriarhul ecumenic, 1950 VI. Un apostol al Evangheliei Americii pentru Ortodoxie ... VII. Guvernul american şi alegerea patriarhului Athenagora VIII. Cum a devenit Departamentul de Stat al SUA interesat de Ortodoxie IX. Imixtiunea turcă în alegerea patriarhului ecumenic în 1972 X. Tulburare în Istanbul: anii de început ai patriarhului Athenagora XI. Patriarhul Athenagora, CIA și Departamentul de Stat XII. Patriarhia Ecumenică nu este un Vatican ortodox Un comentariu la articolul cu acelaşi nume, de Matthew Namee, Orthodox History
[8] https://history.state.gov/historicaldocuments/frus1969-76v29/d456, Washington, July 13, 1972, 456. Memorandum from Harold Saunders of the National Security Council Staff to the Presidentʼs Assistant for National Security Affairs (Kissinger)
[9] https://web.archive.org/web/20111128185509/http:/www2.mfa.gr/www.mfa.gr/en-US/Policy/Geographic+Regions/South-Eastern+Europe/Turkey/International+Obligations+for+Turkey/Ecumenical+Patriarchate/, A4 Directorate for Relations with Turkey
[10] The Status of the Ecumenical Patriarchate, The Organization for Security and Cooperation in Europe (OSCE), 2022 Warsaw Human Dimension Conference, Warsaw, Poland, p. 12.
[11] https://www.thenationalherald.com/the-turks-regulate-and-determine-the-election-of-the-patriarch/, 18 noiembrie 2025, The Turks Regulate and Determine the Election of the Patriarch
[12] https://nordicmonitor.com/2025/10/turkey-sticks-to-denial-policy-on-ecumenical-patriarchates-status-government-letter-reveals/, 13 octombrie 2025, Turkey sticks to policy of denial on Ecumenical Patriarchate’s status, government letter reveals
[13] https://www.insightturkey.com/articles/democratic-opening-the-legal-status-of-non-muslim-religious-communities-and-the-venice-commission, 1 aprilie 2010, “Democratic Opening,” the Legal Status of Non-Muslim Religious Communities and the Venice Commission; http://www.venice.coe.int/docs/2010/CDL-AD(2010)005-e.asp
[14] https://spzh.eu/en/news/86543-criminal-case-initiated-against-patriarch-bartholomew-in-istanbul, 30 mai 2025, Criminal case initiated against Patriarch Bartholomew in Istanbul
