Pagini de istorie EP nr. 57

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

de

Eusebiu Popovici

 

Capitolul II

Protestantismul de la 1517-1789

§. 179. Arta religioasă la protestanţi

Arhitectura bisericească a protestanţilor s-a ţinut strâns de cea a catolicismului contemporan, despre care vom trata mai jos. La protestanţi s-au dezvoltat mai independent alte ramuri ale artei religioase, care însă au fost cultivate şi utilizate mai mult de luterani decât de calvinii riguroşi. Aceştia erau adversari artei. În pictura religioasă, ce se practica la protestanţi mai ales pe terenul istoriei sacre şi a istoriei reformaţiei, s-au distins în Germania Albrecht Durrer († 1528) şi Hans Holbein, fiul († 1543), dar ei amândoi au fost întâi romano-catolici, de aceea şi romano-catolicii îi numără între pictorii lor, de asemenea, Luca Kranach, tatăl († 1553) şi fiul († 1572), iar în Ţările de Jos, Rembrandt († 1669). Producţiile cele mai alese ale artei religioase la protestanţi sunt însă în poezia şi muzica religioasă. Acestea au fost în floare notabil la luteranii din Germania, între care după Luther († 1546) stă în rangul întâi Paul Gerhard, predicator în Berlin († 1676) şi medicul din Breslau Ioan Scheffer († 1677) sau Angelus Silezius, cum îşi zicea el de la 1653, când se converti la catolicism şi fu apoi şi preot (1661), iară ca compozitori de muzică religioasă s-au distins în primul rang Sebastian Bach († 1723) şi George Friederich Haendel († 1759).

You may also like...