Scriptura nr. 10

Învăţătură în Duminica Paştilor

Hristos a înviat !

Slavă Ţie, Doamne ! … În sfârşit am ajuns şi acest praznic şi încă ce praznic ? … Praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor …

Îţi mulţumim Ţie Doamne din adâncul sufletelor noastre, că ne-ai învrednicit încă odată în vieaţa aceasta, să întâmpinăm şi să ne bucurăm de cel mai strălucit şi de cel mai mare praznic al Tău ! …

Câtă bucurie simte fiecare, iubiţii mei, în ziua de azi. Nici o zi din tot cursul anului nu-i aşteptată cu atâta nerăbdare şi nici pentru o sărbătoare, creştinul nu face atâta pregătire, ca pentru această zi strălucită de Paşti. Nici o zi nu ne produce în suflet mai mare bucurie şi mai mare veselie de peste an ca ziua învierii Domnului. Îţi stă în cuget un singur gând: aştept şi parcă nu mai vine. Dar cum auzi primul sunet de clopot – al învierii – inima parcă nevrând, bate mai repede şi mai tare de bucurie, iar când se cântă: ,,Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule”, ieşind afară la Evanghelia Învierii, nu te ştii pe ce lume eşti, şi cât de tare şi de mişcător ne atinge versul cântărilor acestor minute… Involuntar ne ridicăm ochii la Cer, îi pironim pe steluţele Domnului, care pentru o clipă ni se pare că se prefac toate în Îngerii lui Dumnezeu şi cântă apoi la un loc cu noi ,,Învierea lui Hristos”. Şi de bucurie mare îţi vine să plângi. Apoi când se cântă pentru prima oară ,,Hristos a înviat” … O ! Doamne !… ce bucurie, de câtă mulţumire şi mângâiere se simte plin sufletul nostru !…Şi de bucurie, lăcrămile încep să ne şirue pe chip şi cu drept cuvânt, pentru că numai cel ce are în loc de inimă piatră, numai acela – gândesc – că în aşa clipe înălţătoare nu se bucură, cu dumnezeiască bucurie mângâioasă, de venirea acestui praznic aşa de strălucit şi plin de veselie.

Pogorârea la iad

După cetirea Sfintei Evanghelii şi cântarea Troparului ,,Hristos a Înviat” intrăm iarăşi în Biserică. Dar cum intrăm?… Ca şi cum ne-am întoarce acoperiţi de osanale după o biruinţă strălucită. Aşa păşim de mândri şi de bucuroşi. Parcă am vedea, că o minută mai înapoi, am răpus pe duşmanul nostru cel mai tare şi de temut.

Dar să ne punem, iubiţii mei, întrebarea, de ce simţim noi atâta bucurie în ziua aceasta ? … Pentru aceia – vă răspund eu – că în această zi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin moartea şi învierea Sa, a biruit pe cel mai mare vrăjmaş al mântuirii noastre, pe satana, şi tot în aceeaşi zi, El a eliberat din legăturile iadului pe moşii şi strămoşii noştri, ţinuţi de diavol în muncă vreme de mii şi mii de ani. Iar al treilea motiv al bucuriei noastre de azi, şi cel mai mare poate, este că, prin învierea Sa din morţi, din blestemaţi şi lepădaţi cum eram până la patima Sa cea pentru noi, ne-am făcut iarăşi fii iubiţi lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Lui cereşti.

Fraţilor, dacă ne bucurăm aşa de mult, numai când am auzit că vom dobândi iarăşi moştenirea Impărăţiei cereşti, mă gândesc ce are să fie cu noi şi ce nespusă bucurie are să ne cuprindă atunci, când în adevăr vom intra într-însa ? …

Atunci, sufletul nostru se va simţi aşa de fericit, cum în viaţa asta n-a putut fi niciodată, oricât bine ar fi avut. O bucurie neînchipuită şi neasemănată îl va cuprinde şi cu atât mai fără de preţ, cu cât ea va rămâne veşnic cu noi.

Bucuria ce simţim noi astăzi dar, care este cea mai mare din toate zilele noastre de peste an, este totuşi numai o slabă închipuire a aceleia ce ne aşteaptă în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi atunci ne vom bucura, nu o zi, o lună, sau un an, ci bucuriei noastre nu-i va fi sfârşit în vecii vecilor. Dea Dumnezeu să ne învrednicim şi noi cu toţii de această bucurie. Amin!

Învăţătură la a doua zi de Paşti

Fraţilor,

Toată săptămâna asta se cheamă luminată, fiindcă într-însa sărbătorim noi praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor, strălucita înviere a Domnului nostru.

Dar oare cinstim noi cum se cuvine şi cum ne-a poruncit Domnul, această sărbătoare?… Ia să ascultăm cu băgare de seamă ce ne spune Hristos Domnul cel înviat din morţi.

,,Rabdă-mă creştine, zice Domnul, măcar în ziua învierii Mele”. Adică nu mă goni cu răutatea, cu necuviinţa, cu vieaţa netrebnică măcar în ziua învierii Mele, în ziua în care prin învierea Mea am biruit moartea şi te-am înviat şi pe tine cel mort întru Adam, împreună cu Mine, în ziua în care, am sfărâmat iadul cu toate străşniciile lui, am biruit pe satana, vrăjmaşul tău de moarte şi ţi-am deschis uşile raiului, care îţi erau închise din greşeala strămoşului tău Adam.

Rabdă-mă cel puţin azi, când ţi-am dezlegat blestemul Tatălui Meu cel de-asupra ta, făcându-te din nou fiul Lui. Măcar azi, nu mă goni când totul şi toate nu-ţi vorbesc decât despre Mine.

Astăzi şi pe uliţă şi în casă şi în Biserică, auzi vorbindu-se numai de Mine: Hristos a înviat !

Priveşte apoi, în Biserică, şi vezi că acum toată săptămâna luminată stau uşile Altarului deschise şi tu stai cu Mine faţă către faţă şi Eu privesc la tine drept, fiindcă te-am răscumpărat cu sângele Meu nepreţuit.

Toate acestea oare nu sunt de ajuns ca să te împiedice de a săvârşi măcar azi lucruri necuviincioase şi vrednice de ocară ? Şi cu ele să mă întristezi pe Mine Domnul şi Izbăvitorul tău ? … Şi pentru care motiv, o iubiţilor, ne roagă Domnul aşa stăruitor ca să nu-L gonim de la noi în ziua învierii Sale ?… La aceasta răspunsul îl găsim la a doua parte a cuvintelor Domnului citate mai sus: ,,rabdă-mă pe mine în ziua învierii, întru mărturie pentru Mine. Adică: prin vieaţă, prin purtarea ta conformă cu învăţătura Mea, mărturiseşte creştine înaintea duşmanilor Mei şi a întregei lumi, că Eu sunt cu adevărat izbăvitorul lumei cel făgăduit de Prooroci şi cum că Eu sunt Acela, care v-am învăţat cum să trăiţi, dându-vă putere prin Duhul Sfânt ca să puteţi împlini învăţătura Mea”.

Dar îmi va obiecta cineva: Doar eu n-am gonit niciodată pe Domnul Iisus Hristos, – şi cred că El este Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, Adevăratul Dumnezeu, cel care a suferit pentru noi, a înviat din morţi şi prin acestea, ne-a mântuit de pierzarea cea veşnică şi continuă a mântui pe cei ce aleargă la Dânsul dintre cei necredincioşi.

Da, asta poate fi aşa, dar oare dovedim noi şi cu faptele credinţa noastră în Domnul Iisus Hristos?…Ne dăm noi oare silinţa a ne conforma şi vieaţa de toate zilele potrivit învăţăturilor Sale evanghelice ? … Ce jale ! … Faptele noastre ce le săvârşim în fiecare clipă sunt cu desăvârşire potrivnice credinţei noastre. Şi ca să ne încredinţăm că este aşa, nu avem decât să vedem, de pildă ce facem în ziua de Paşti; mâncăm şi bem până la îmbătare, ne îmbătăm până la pierderea minţei şi apoi de aici ceartă, batjocură, înjurături şi adeseori şi bătaie. Atunci unde ni-e dovada credinţei noastre în Iisus Hristos, carele ne învaţă să trăim în pace cu toată lumea şi chiar cu vrăjmaşii noştri ? … Ce zic oare păgânii, evreii şi alte lifte străine, când ne văd pe noi, cei ce ne numim creştini şi avem pretenţiune că religia noastră este cea mai bună şi mai sfântă, făcând fapte mai rele şi mai desgustătoare decât ei ? … Cu siguranţă că ei, în loc să înveţe ceva bun de la noi şi să cunoască din viaţa noastră măreţia religiei şi a credinţei noastre şi să se întoarcă către Hristos, din contră vor râde, îşi vor bate joc şi ne vor huli-o, dacă noi singuri o călcăm în picioare chiar şi atunci, când facem amintirea celei mai mari fapte din viaţa noastră creştină, a Învierei din morţi a Domnului nostru.

Iubiţilor, din cele ce v-am spus eu acum, ştiţi ceea ce vă roagă Cel înviat din morţi să faceţi azi.

Să nu rămânem surzi la ruga Domnului către noi.

Să ne dăm silinţa a dovedi cu faptele noastre chiar şi vrăjmaşilor Lui, că Hristos este bucuria noastră şi că noi am fost mântuiţi prin Învierea Sa. Să-L slăvim în trupurile noastre şi în inimile noastre şi fie ca bucuria noastră să n-o poată lua nimeni de la noi.

Iar tu, Doamne milostive, învredniceşte-ne ca totdeauna să te lăudăm cu inima curată şi să te cântăm în veci. Amin !

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 12-13/martie-aprilie 2000