Istoria Bisericii (IX)

ISTORIA BISERICII (IX)
PERIOADA CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE

Episodul anterior

de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
până în zilele noastre

alcătuită
după documente originale şi autentice

de
Vladimir Guettee
doctor în teologia Bisericii Ortodoxe Ruse

Volumul IV
Cartea a XI-a

Anii 431-451

3

Relaţiile Sfântului Leon cu Răsăritul – Scrisoarea lui Teodoret către Leon – Flavian, episcop de Constantinopol – El se opune erorilor lui Eutihie – Sinodul de la Constantinopol unde Eutihie este condamnat – Flavian şi Eutihie se adresează Romei – Dioscor de Alexandria – Slăbiciunea lui Teodosie cel Tânăr – Sinodul cunoscut sub numele de Tâlhăria de la Efes – Moartea lui Teodosie – Pulcheria se căsătoreşte cu Marchian, care este declarat împărat – Convocarea Sinodului Ecumenic din Calcedon – Sesiunile sinodului

Anii 450-451

 

Partea a X-a

Înainte de a se despărţi, Sfinţii Părinţi s-au dus la împărat ale cărui râvnă şi credinţă le-au lăudat; apoi, ei au scris episcopului Romei o scrisoare care va fi primul document despre discuţiile pe care le vom prezenta în cartea următoare.

Noi trebuie să aruncăm o privire asupra canoanelor sinodului[1].

 

1. Toate canoanele vechi decretate de Sfinţii Părinţi trebuie respectate.

2. Dacă un episcop hirotoneşte alt episcop, hor-episcop, preot sau orice alt cleric pentru bani, el trebuie depus; orice cleric simoniac trebuie depus; laicul sau monahul vinovat de aceeaşi fărădelege trebuie dat anatemei.

3. Membrilor clerului le este interzis să se ocupe de administrarea bunurilor lumeşti, cu excepţia celor aparţinând Bisericilor, văduvelor sau orfanilor de care nimeni nu are grijă.

4. Nici un monah nu va putea construi mânăstire fără permisiunea episcopului locului; toţi monahii se vor supune episcopului lor; ei nu vor părăsi mânăstirile lor pentru a se ocupa de afaceri civile sau ecleziastice; ei nu vor primi în mânăstirile lor nici un sclav fără permisiunea stăpânului. Episcopul va trebui să aibă o grijă specială pentru mânăstiri.

5. Vechile canoane trebuie să se aplice episcopilor şi clericilor care merg din oraş în oraş.

6. Nici un episcop, preot sau cleric nu trebuie să fie hirotonit decât pentru a-şi săvârşi slujirea în biserica unui oraş sau orăşel, într-un Martirium[2] sau într-o mânăstire. Cei care vor fi hirotoniţi într-o manieră generală şi fără o desemnare specială, nu vor putea să-şi exercite funcţia spre ruşinea celor care le-au conferit-o.

7. Clericii şi monahii nu trebuie să îmbrăţişeze profesia militară sau să ocupe o funcţie civilă. Cei care vor îndrăzni să încalce acest canon vor fi loviţi de anatemă, mai puţin cei care se vor pocăi şi vor reveni la vechea lor stare.

8. Clericii ataşaţi spitalelor, mânăstirilor şi capelelor martirilor vor fi sub jurisdicţia episcopilor oraşului, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Clericii şi monahii care se vor face vinovaţi de neascultare vor fi excomunicaţi.

9. Dacă un cleric are un proces cu alt cleric, el trebuie să-l ia pe episcop ca judecător. Dacă el are un proces cu episcopul, trebuie să folosească ca tribunal sinodul provinciei. Dacă un episcop sau cleric are o dispută cu mitropolitul, el trebuie să-l ia ca judecător pe exarhul eparhiei sau scaunul oraşului imperial, Constantinopol[3].

10. Nici un cleric nu poate fi înscris în catalogul a două Biserici diferite; în cea în care a fost hirotonit şi în alta pe care ar alege-o din orgoliu, fiindcă ea ar fi mai valoroasă. Clericii care şi-au părăsit biserica trebuie să se întoarcă la ea. Dacă se află fixaţi în mod definitiv în cea de-a doua, ei nu trebuie să se mai ocupe de prima, nici de instituţiile sale caritabile, nici de capelele sale. Dacă vor acţiona altfel, vor fi depuşi.

11. Săracii care cer ajutor nu trebuie să fie decât purtători ai unor scrisori de pace; nu trebuie să se acorde scrisori de recomandare decât celor împotriva cărora se ridică unele suspiciuni.

12. Noi am aflat că unii episcopi au dobândit titlul de mitropolit prin decret imperial, astfel că există doi mitropoliţi în aceeaşi provincie, ceea ce este contrar canoanelor. Cei care au dobândit astfel de titluri vor şti că ele sunt pur onorifice şi că nu beneficiază de nici unul din drepturile adevăraţilor mitropoliţi. Cei care, în viitor, vor cere de la puterea civilă drepturi asemănătoare îşi vor pierde scaunul.

13. Un cleric străin nu trebuie primit să-şi exercite slujirea decât dacă are scrisori de recomandare de la episcopul său.

14. Deoarece în câteva provincii s-a permis citeţilor şi cântăreţilor să se căsătorească[4], sfântul sinod hotărăşte că nici unul din ei nu trebuie să se căsătorească cu o femeie eretică. Cei care sunt căsătoriţi cu femei eretice şi au cu ele copii trebuie să aducă aceşti copii în comuniunea sobornicească, dacă au fost botezaţi de eretici. Dacă nu sunt încă botezaţi, nu trebuie botezaţi de eretici; şi dacă se vor căsători, nu trebuie să se căsătorească cu eretici, evrei sau păgâni, mai puţin în cazul în care partea eretică făgăduieşte că va îmbrăţişa ortodoxia.

Nu se poate încălca această dispoziţie fără a-şi atrage pedepsele canonice.

15. Nu trebuie a se afierosi o femeie diaconiţă înainte ca ea să ajungă la vârsta de 40 ani. Dacă, după ce a fost afierosită, se căsătoreşte, ea va fi lovită de anatemă, ca şi cel cu care se va căsători, din pricina dispreţului pe care l-a arătat faţă de harul lui Dumnezeu pe care ea l-a primit[5].

16. Fecioarele afierosite lui Dumnezeu sau monahii nu au voie să se căsătorească[6]. Dacă se căsătoresc, vor fi daţi anatema. Cu toate acestea, episcopul are puterea de a atenua această pedeapsă.

17. Parohiile rurale rămân sub jurisdicţia episcopului local, mai ales dacă el le deţine de mai mult de 30 ani. În caz de dispută între episcopi pe tema acestor parohii, sinodul provinciei va fi judecătorul; dacă ea există între un episcop şi mitropolitul său, cauza va ajunge în faţa exarhului eparhiei sau a scaunului Constantinopolului[7]. Dacă împăratul întemeiază un oraş, pentru jurisdicţia ecleziastică se va urma ceea ce se va stabili pentru jurisdicţia civilă.

18. Legile civile condamnă orice organizaţie constituită în scopul de a conspira. Cu atât mai mult, în Biserica lui Dumnezeu trebuie condamnată orice organizaţie de clerici sau monahi care conspiră împotriva episcopilor sau a confraţilor lor. Cei care se vor face vinovaţi de aceasta vor fi depuşi.

19. Noi am aflat că sinoadele locale nu au fost ţinute în mod regulat, potrivit canoanelor, şi că numeroase probleme au rămas nerezolvate. Sfântul sinod porunceşte ca aceste sinoade să fie ţinute cu regularitate[8] şi ca episcopii care vor lipsi de la ele, fără motiv serios, să fie mustraţi în mod frăţesc.

20. Clericii trebuie să-şi exercite funcţiile în Biserica pentru care au fost hirotoniţi. Dacă un cleric intră în altă Biserică, în afara unui caz de necesitate, acest cleric şi episcopul care-l va primi vor fi excomunicaţi până când acest cleric se va întoarce la Biserica sa.

21. Clericii şi laicii care aduc acuzaţii episcopilor sau clericilor nu pot fi acceptaţi ca acuzatori decât după o anchetă care va stabili moralitatea lor.

22. Este interzis clericilor să pună stăpânire pe bunurile episcopului lor după moartea sa.

23. Apărătorul Bisericii Constantinopolului va avea grijă să alunge din oraş pe monahii care sosesc acolo fără permisiunea episcopului lor, pentru a tulbura Biserica sau credincioşii de acolo.

24. Mânăstirile şi bunurile care le aparţin trebuie să-şi păstreze destinaţia religioasă; este interzis a le da o destinaţie profană.

25. Mitropoliţii trebuie să hirotonească episcopii într-o perioadă de trei luni, cu excepţia unui caz de imposibilitate. Când un episcop moare, bunurile Bisericii trebuie păstrate cu grijă de economul Bisericii.

26. Episcopul nu trebuie să administreze singur bunurile Bisericii; el trebuie să aibă un econom care le va administra astfel ca demnitatea clerului să fie la adăpost de orice suspiciune.

27. Cei care răpesc femei sub pretextul căsătoriei şi cei care-i ajută vor fi pedepsiţi: cu depunerea, dacă sunt clerici; cu anatema, dacă sunt laici.

28. Acest canon este cel pe care l-am menţionat mai sus, cu privire la rangul scaunului Constantinopolului şi la jurisdicţia sa.

29. Un episcop nu poate fi redus la starea de simplu preot. Dacă şi-a pierdut demnitatea ca urmare a unei vinovăţii, el nu mai este vrednic de cinstea preoţiei; dacă a fost depus pe nedrept, trebuie să i se dea rangul său de episcop.

30. Episcopilor din Egipt care nu au semnat încă epistola prea sfântului arhiepiscop Leon, nu din rea voinţă împotriva credinţei soborniceşti, ci deoarece este un obicei în Egipt de a nu semna fără asentimentul arhiepiscopului marelui oraş al Alexandriei, li se permite să amâne semnarea, fără a-şi atrage pedepse canonice, până la hirotonirea noului episcop al Alexandriei, angajându-se totuşi să rămână în Constantinopol în această perioadă.

 

Dioscor, depus de sinod, a fost exilat la Gangres de Marchian. El a murit acolo 3 ani mai târziu, fără să-şi fi retractat erorile, fără să-şi fi ispăşit fărădelegile prin pocăinţă.

Încheind acest rezumat al actelor celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic, noi trebuie să observăm că Sfântul Grigorie cel Mare[9], episcop al Romei, a condamnat titlul de episcop universal sau arhiepiscop al Bisericii soborniceşti, pe care delegaţii romani l-au dat Sfântului Leon în mai multe şedinţe ale sinodului. În plus, Grigorie a afirmat că Sinodul de la Calcedon i-a oferit acest titlu episcopului Romei, dar acesta l-a refuzat.

Noi nu ştim pe ce documente s-a bazat Sfântul Grigorie pentru a afirma acest lucru. Potrivit documentelor, delegaţii romani sunt cei care i-au dat episcopului Romei titlul de episcop universal sau ecumenic; şi sinodul, prin canonul 28, a acordat episcopului Constantinopolului, în Bisericile supuse jurisdicţiei sale, aceleaşi prerogative de care se bucura episcopul Romei în Bisericile care recunoşteau jurisdicţia sa.

Important este că un episcop al Romei, la fel de ilustru ca Leon însuşi, a condamnat ca nelegiuite titlurile ambiţioase pe care le acordau delegaţii romani la Calcedon episcopului Romei.

În faţa acestei condamnări, a cărei istorie detaliată o vom face mai târziu, ce importanţă putem acorda exagerărilor emfatice ale lui Paschasinus şi tovarăşilor săi ?

Traducere: Catacombele Ortodoxiei, în colaborare. Notele care vor apărea ca fiind ale traducătorului (n.tr.) aparţin Catacombele Ortodoxiei. Înclinările sau sublinierile din text aparţin textului original. Citatele din Sfânta Scriptură sunt din ediţia sinodală din 1914.

 

   [1] Aceste canoane se găsesc în toate colecţiile sinoadelor, şi în colecţia canonică a lui Balsamon. Noi vom urma, în rezumatul nostru, această din urmă colecţie.

   [2] Aşa se numea o capelă înălţată deasupra mormântului unui mucenic.

   [3] Acest canon stabileşte foarte bine gradele de jurisdicţie: se dădea de atunci titlul de exarh primului episcop al unei eparhii. O eparhie, potrivit manierei de a vorbi de atunci, era alcătuită din mai multe provincii.

   Patriarhii aveau jurisdicţie asupra mai multor exarhi, adică asupra mai multor eparhii.

   Canonul 9 vorbeşte despre scaunul Constantinopolului ca deţinând cea mai înaltă jurisdicţie, deoarece el nu era făcut decât pentru Răsărit.

   Biserica Apuseană stabilea gradele sale de jurisdicţie aşa cum înţelegea ea, şi acorda mari prerogative scaunului Romei. Unitatea domnea între Bisericile din Răsărit şi Apus; dar unitatea nu aduce nici o lezare autonomiei administrative a fiecărei Biserici.

   Canoanele de la Calcedon au intrat în dreptul canonic apusean cu modificări uşoare, motivate de diferenţa localităţilor.

   [4] Acest canon dovedeşte că, la început, clericii simpli nu puteau să se căsătorească după ce primeau binecuvântarea care-i făcea clerici. Sinodul nu condamnă obiceiul care se statornicise în câteva provincii de a le permite căsătoria după binecuvântarea clericală; dar el a remarcat că nu vorbeşte nici de episcopi, nici de preoţi, nici de diaconi care nu trebuie să se căsătorească niciodată după hirotonirea lor. Încă din vremurile apostolice, s-au ales oameni căsătoriţi pentru a fi ridicaţi la episcopat, preoţie sau diaconie; dar, odată hirotoniţi, ei nu mai puteau să se căsătorească.

   Aceasta este încă rânduiala Bisericii Soborniceşti Răsăritene.

   [5] Dacă sinodul se exprimă astfel pe tema unei simple afierosiri, ce-ar spune de hirotonia propriu-zisă ?

   [6] Acest canon dovedeşte că căsătoria era considerată un act religios al cărui slujitor era episcopul sau preotul.

   [7] Rânduielile au fost stabilite pentru Constantinopol, în Apus pentru scaunul Romei, şi în Egipt pentru scaunul Alexandriei.

   [8] Adică, de 2 ori pe an, potrivit Sinodului de la Niceea.

   [9] În Biserica Răsăriteană, el este numit Sfântul Grigorie Dialogul, datorită scrierilor pe care le-a publicat sub formă de dialog. Noi vom expune mai târziu cu multe detalii opinia sa despre titlul de episcop universal sau ecumenic.