Scriptura NT nr. 16
Tâlcuiri la Noul Testament
Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu
de Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei
Capitolul 1
Iisus botezat de Ioan. Ispitirea. Chemarea Apostolilor. Vindecări de felurite boli[1]
1, 1-3: Începerea evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: iată, eu trimit pre Îngerul meu înaintea feţei tale, care va găti calea ta înaintea ta. Glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui.
1. Mal. 3, 1; Mat. 11, 10; Luca 7, 27. 3. Isaia 40, 3; Mat. 3, 3; Luca 3, 4; Ioan 1, 23.
Ioan Botezătorul este ultimul dintre prooroci şi începătură a Evangheliei Fiului lui Dumnezeu, pentru că sfârşitul Legii celei Vechi este începătură a Legii celei Noi.
Iar mărturia pentru Înaintemergătorul s-a luat de la doi prooroci. Căci de la Maleahi este: Iată eu trimit Îngerul meu, şi va găti cale înaintea feţei mele (Maleahi 3, 1), iar de la Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru (Isaia 40, 3). Iar acest cuvânt este pentru Fiul de la Dumnezeu şi Tatăl, care zice că Înaintemergătorul este Înger şi pentru viaţa sa cea îngerească şi peste fire şi pentru că vestea[2] şi propovăduia venirea lui Hristos, a gătit calea Domnului, adică a pregătit sufletele iudeilor prin botezul pocăinţei pentru a-L primi pe Hristos.
Iar ceea ce zice: înaintea feţei tale înseamnă că aproape de El va fi Îngerul acesta, arătând prietenia lui Ioan către Hristos, căci şi înaintea împăraţilor merg mai vârtos cei mai de aproape ai lor şi prieteni.
Iar glasul celui ce strigă în pustie arată şi pustia Iordanului, dar poate şi adunarea iudeilor, care era pustie de tot binele.
Iar cale este Legea cea Nouă, iar cărările colţuroase Legea lui Moisi, ca una ce era învechită. Deci pentru cale erau datori a se găti iudeii, adică pentru Legea cea Nouă, iar cărările Legii celei Vechi drepte a le face, fiindcă de mult le primiseră pe acestea, iar mai apoi s-au arătat răzvrătiţi şi au şchiopat din cărările lor (potrivit Psalmi 17, 45-49).
1, 4-5: Era Ioan botezând în pustie şi propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Şi mergeau la dânsul toată latura Iudeei şi Ierusalimlenii, şi se botezau toţi în râul Iordanului de la dânsul, mărturisindu-şi păcatele sale.
4. Mat. 3, 1; Luca 3, 2; Ioan 1, 6 şi urm.
Botezul lui Ioan nu avea iertarea păcatelor, ci numai aducea pocăinţă oamenilor. Deci cum zice Marcu aici: întru iertarea păcatelor ? Răspundem aşadar: Ioan propovăduia botezul pocăinţei, dar propovăduirea aceasta a pocăinţei unde ducea ? Întru iertarea păcatelor, adică întru botezul lui Hristos, care avea iertarea păcatelor. Precum este şi această pildă: a venit o slugă a împăratului propovăduind gătire de bucate, spre facerea de bine a celor ce le gătesc. Însă nu vom zice că sluga propovăduia aceasta ca să facă bine celor ce gătesc bucatele cele împărăteşti, ci cum că aceasta vestea gătirea bucatelor, pentru ca cei care le-au gătit, primind pe împăratul, să dobândească facere de bine de la dânsul.
Asemenea şi aici, Înaintemergătorul propovăduia botezul pocăinţei ca aceia care se pocăiau să ia iertarea păcatelor, primindu-L pe Hristos.
1, 6: Şi era Ioan îmbrăcat cu peri de cămilă, şi cu brâu de curea împrejurul mijlocului lui, şi mânca acride şi miere sălbatică.
6. Lev. 11, 22.
Despre acestea am vorbit şi în tâlcuirea Evangheliei de la Matei, iar aici le vom spune pe cele pe care acolo le-am lăsat:
Îmbrăcămintea lui Ioan era semn de plângere, arătând proorocul că acela care se pocăieşte se cuvine a plânge, căci semn de plângere este sacul. Iar brâu de curea arată omorârea norodului iudaicesc. Iar cum că plângere arată îmbrăcămintea lui, zice şi Domnul: De jale am cântat vouă şi nu aţi plâns (Matei 11, 17). Cântare de jale şi plâns numeşte Domnul petrecerea Înaintemergătorului, că zice: A venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: drac are (Matei 11, 18). Ci însăşi hrana lui Ioan înfrânare arată cu adevărat, şi poate şi semn este al hranei celei cuvântătoare de atunci a norodului iudeu, care nu mânca ceva din zburătoarele curate ale cerului, nici nu înţelegea nimic din cele înalte, ci se hrănea cu cuvânt care se părea că saltă întru înălţime şi se află sus, dar iarăşi se prăvălea jos; căci în acest fel este acrida, sare ca spre înălţime, dar iarăşi vine jos.
Dar şi miere sălbatică mânca poporul, făcută de albine, adică de prooroci. Însă iudeii nu lucrau cuvintele proorocilor şi nu se domesticeau, ca bine să le înţeleagă şi să le cuprindă cu mintea şi să le cerce; pentru că iudeii aveau Scripturile ca pe o oarecare miere[3], dar nu le cercetau şi, deci, nu le făceau lucrătoare.
1, 7-8: Şi propovăduia, zicând: vine după mine cel mai tare decât mine, căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor lui. Eu adică v-am botezat pre voi cu apă, iar acela vă va boteza pre voi cu Duh Sfânt.
7. Mat. 3, 11; Luca 3, 16; Ioan 1, 27. 8. Mat. 3, 11; Luca 3, 21; Ioan 1, 32.
Botezătorul zice: Nici cea de pe urmă slugă a Lui nu sunt vrednic a fi, ca să-i dezleg cureaua, adică legătura cea de curea a încălţămintelor.
Dar şi altfel se înţelege: toţi cei care veneau şi se botezau de către Ioan, se dezlegau prin pocăinţă de legătura păcatelor lor, crezând în Hristos. Deci, Ioan dezlega tuturor curelele – adică, legăturile păcatelor –, numai lui Iisus nu a putut să-i dezlege, de vreme ce n-a aflat la Dânsul curea, adică păcat.
1, 9-11: Şi a fost în zilele acelea, au venit Iisus din Nazaretul Galileei şi s-au botezat de la Ioan în Iordan. Şi îndată ieşind din apă, au văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumb pogorându-se preste dânsul; şi glas a fost din ceruri: tu eşti Fiul meu cel iubit, întru care bine am voit.
11. Mat. 3, 17; Luca 3, 22; 2 Petru 1, 17.
Hristos nu vine la botez nici pentru iertarea păcatelor – că păcat nu a făcut şi nu a avut –, nici nu a venit ca să ia Duh; căci botezul lui Ioan, precum am zis, necurăţind păcatele, Duh cum ar fi dat ? Nici pentru pocăinţă nu vine Domnul ca să Se boteze, căci era cu mult mai presus şi decât Botezătorul. Dar pentru ce vine ? Vădit este cu adevărat că Hristos vine pentru ca să fie arătat norodului de către Ioan. Că de vreme ce mulţi se adunau să se boteze de către Ioan, El a binevoit să vină ca să fie mărturisit înaintea acestei mulţimi cine este El, dar şi ca să plinească toată dreptatea (Matei 3, 15) – adică toate poruncile Legii. Că de vreme ce şi aceasta se pare a fi poruncă – adică a se supune proorocului care boteza, ca unuia ce este trimis de Dumnezeu –, o împlineşte Domnul şi pe aceasta.
Iar Duhul Se pogoară nu pentru că Iisus ar fi avut trebuinţă de Acesta – căci cum ar fi avut trebuinţă de Acela care întru Dânsul petrecea în chip firesc ? –, ci ca să înveţi tu că atunci când te botezi şi la tine vine Sfântul Duh.
Încă şi aceasta lucra pogorârea Duhului: de vreme ce Tatăl a zis de sus: tu eşti Fiul meu cel iubit, ca să nu creadă poporul că pentru Ioan s-a spus aceasta, Se pogoară Duhul peste Iisus, arătând că pentru El s-a spus.
Şi cerurile deschise sunt, ca să învăţăm că atunci când ne botezăm ni se deschid şi nouă.
Botezul Domnului
Frescă din biserica Mânăstirii Sfântul Nicolae Filantropinon, Ioannina, Grecia, secolul al XVI-lea
1, 12-13: Şi îndată l-a scos pre dânsul duhul în pustie. Şi era acolo în pustie patruzeci de zile ispitindu-se de satana, şi era cu hiarele, şi Îngerii slujeau lui.
12. Mat. 4, 1; Luca 4, 1.
Învăţându-ne pe noi Domnul să nu ne necăjim dacă după Botez vom cădea în ispite, pentru aceasta Se suie în munte, să fie ispitit. Şi mai vârtos nu Se duce singur, ci scos de Sfântul Duh, arătându-ne şi nouă că nu se cuvine să ne aruncăm în ispite, ci venind ele asupra noastră, să le primim. Şi Se suie în munte ca, pentru pustietatea locului, să îndrăznească diavolul a se apropia de Dânsul, că aşa obişnuieşte să năvălească asupră-ne, când ne vede singuri. Şi atât de neumblat era locul, încât şi de fiare era plin.
Şi Îngerii slujeau lui după ce l-a biruit pe ispititorul (Matei 4, 11), iar acestea se află mai pe larg în Evanghelia lui Matei.
1, 14-15: Şi după ce s-a prins Ioan, au venit Iisus în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, şi zicând, că s-a plinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în evanghelie.
14. Mat. 4, 17; Luca 4, 15. 15. Gal. 4, 1.
Auzind că a fost pus Ioan în temniţă, Domnul Se duce în Galileea, ca să ne arate că nu se cuvine cu îndrăzneală să ne aruncăm în ispite, ci să ne dăm în lături de la ispite, iar când vom cădea întru ele, să le răbdăm.
Şi pare că cele asemenea cu ale lui Ioan propovăduieşte Domnul, spunând pocăiţi-vă şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Dar nu este aşa, că Ioan zicea pocăiţi-vă, poruncindu-le iudeilor ca să se depărteze de păcate; iar Hristos când zice pocăiţi-vă, îi învaţă să fugă de slova Legii, şi pentru această pricină a şi adăugat credeţi în evanghelie, pentru că acela care va crede în Evanghelie, din însăşi aceasta a făcut nelucrătoare Legea. Că zice Domnul: S-a plinit şi vremea Legii, că până acum lucra Legea, iar de acum Împărăţia lui Dumnezeu – adică a sosit petrecerea cea după Evanghelie care, cu cuviinţă, este asemănată cu Împărăţia Cerurilor.
Căci dacă ai vedea pe cel ce vieţuieşte viaţă evanghelicească petrecând ca şi cum ar fi fără de trup, oare nu ai zice că acesta a dobândit încă de aici Împărăţia Cerurilor care nu este mâncare şi băutură (Romani 14, 17), deşi pare că acesta este departe de Împărăţie ?
1, 16-20: Şi umblând pre lângă Marea Galileei, au văzut pre Simon şi pre Andrei fratele lui, aruncând mreaja în mare, (că erau pescari). Şi le-au zis lor Iisus: veniţi după mine, şi vă voiu face pre voi a fi vânători de oameni. Şi îndată lăsându-şi mrejele, au mers după dânsul. Şi de acolo mergând mai înainte puţin, au văzut pre Iacov al lui Zevedei şi pre Ioan fratele lui, dregându-şi şi ei mrejele în corabie. Şi îndată i-au chemat pre dânşii; şi lăsând pre tatăl lor Zevedei în corabie, împreună cu năimiţii, s-au dus după dânsul.
16. Mat. 4, 18; Luca 5, 2. 19. Mat. 4, 21.
Petru şi Andrei erau ucenici ai Înaintemergătorului, însă văzând că Iisus a fost mărturisit de Ioan, au mers la Dânsul (Ioan 1, 35-37). După aceea, întristându-se de întemniţarea lui Ioan, s-au dus iarăşi la meşteşugul lor, de unde Hristos a doua oară îi cheamă, căci a doua chemare este aceasta. Şi vezi cum ei se hrăneau din drepte osteneli, iar nu din unele nedrepte. Căci întru acest fel sunt cei vrednici de a fi cei dintâi ucenici ai lui Hristos. Deci, lăsând îndată cele ce aveau în mână, au mers după El, că nu se cuvine a strămuta şi a lungi vremea hotărârii, ci îndată a-L urma pe El. Iar după aceştia, vânează Domnul pe Iacov şi pe Ioan, care şi aceştia erau săraci – căci aveau mreje vechi pe care le cârpeau –, dar îl hrăneau pe tatăl lor la bătrâneţe. Şi au lăsat pe tatăl lor, nu arătând că aşa este bine să îi laşi pe părinţi, ci pentru că tatăl vroia să-i împiedice de a-I urma lui Hristos. Deci şi tu tot aşa, când eşti împiedicat de părinţi, lasă-i pe ei şi aleargă la lucrul cel bun ! Iar dacă Zevedei nu a crezut, femeia lui, maica celor doi apostoli a crezut şi I-a urmat lui Hristos (Matei 20, 20; 27, 56), poate după ce Zevedei a murit.
Dar şi aceasta să ştii: că întâi se cere lucrarea, apoi vederea celor dumnezeieşti. Deci, Petru este semn al faptei bune celei lucrătoare, căci fierbinte şi mai grabnic decât alţii era, după cum este şi fapta bună cea lucrătoare. Iar Ioan arată vederea dumnezeiască, întrucât cu adevărat cuvântător de Dumnezeu este Ioan.
1, 21-22: Şi au intrat în Capernaum; şi îndată Sâmbăta intrând în sinagogă, învăţa. Şi se spăimântau toţi de învăţătura lui; că era învăţându-i pre ei ca cela ce are putere, iar nu ca cărturarii.
22. Mat. 7, 28; Luca 4, 32.
De unde au intrat în Capernaum ? Din Nazaret.
Deci în ziua sâmbetei, când se adunau să citească, atunci a intrat Hristos să-i înveţe, căci şi Legea de aceea a poruncit să nu lucreze sâmbăta, pentru ca să se îndeletnicească oamenii cu citirea Scripturilor, adunându-se împreună.
Iar Domnul învaţă cu mustrare, iar nu cu ademenire, precum fariseii, căci, îndemnând la lucrul bun, cu munca îi înfricoşa pe cei nesupuşi.
1, 23-28: Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, şi a strigat grăind: Lasă, ce este nouă şi ţie Iisuse Nazarineanule ? Ai venit să ne pierzi pre noi ? Te ştiu pre tine cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Iar Iisus l-au certat pre el, grăind: taci şi ieşi dintr-însul. Şi l-a scuturat pre el duhul cel necurat, şi strigând cu glas mare, a ieşit dintr-însul. Şi s-au spăimântat toţi, cât se întrebau între sine, grăind: ce este aceasta ? Ce este această învăţătură nouă ? Că, cu stăpânire porunceşte şi duhurilor celor necurate, şi-l ascultă pre dânsul. Şi a ieşit îndată vestea lui în toată latura Galileei.
23. Luca 4, 33. 24. 5, 7. 25. 9, 25.
Duhurile cele viclene se numesc necurate, pentru că se bucură de toate faptele cele necuvioase.
Şi socotea diavolul pierzare a sa ieşirea din om, căci, fără milostivire fiind dracii, socotesc că pătimesc ceva rău de nu vor fi ei lăsaţi să facă rău oamenilor. Dar şi ca cei ce sunt iubitori de trup şi obişnuiţi a se hrăni cu aburii lui cei materialnici, au multă nehrănire dacă nu locuiesc în trup. Pentru aceea şi Domnul zice că neamul drăcesc se scoate cu postire (Matei 17, 21).
Şi nu a zis pângăritul sfânt eşti, căci mulţi dintre prooroci au fost sfinţi, ci a zis Sfântul lui Dumnezeu cu adăugarea articolului, adică Cel Singur Sfânt şi orânduit de Dumnezeu. Iar Iisus îi astupă lui gura, învăţându-ne că se cuvine să le închidem gura dracilor, chiar dacă ar grăi lucruri adevărate.
Şi-l aruncă la pământ şi-l scutură dracul pe om, astfel încât cei ce priveau, văzând din ce fel de răutate a fost acesta slobozit, să creadă pentru minunea aceasta.
1, 29-31: Şi îndată ieşind din sinagogă, au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei, cu Iacov şi cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; şi îndată au spus lui pentru dânsa. Şi venind o au ridicat pre ea, apucând-o de mână, şi o au lăsat pre dânsa frigurile îndată, şi slujea lor.
29. Mat. 8, 14; Luca 4, 38.
S-a dus, după cum era obiceiul, sâmbătă către seară pentru ospătare în casa ucenicilor, dar cea care era datoare a le sluji era cuprinsă de friguri. Iar El o vindecă pe dânsa şi ea le slujeşte lor.
Iar cuvântul acesta arată că, dacă ţinut fiind tu de boală, te va vindeca Dumnezeu, să-ţi foloseşti sănătatea spre slujba sfinţilor şi spre slujirea lui Dumnezeu.
Şi încă se aprinde şi cel ce se mânie şi care din mânie îndrăzneţ este la mână. Însă, de va ţine partea cea cuvântătoare şminteaţ mâna lui şi nu cu îndrăzneală o va întinde pe dânsa, slujeşte părţii celei cuvântătoare cel ce se aprindea până acum de mânie. Căci de va ţine partea cugetătoare mâna celui mânios, acesta se ridică şi atunci mânia slujeşte părţii cugetătoare.
1, 32-34: Iar făcându-se seară, când apunea soarele, aduceau la dânsul pre toţi bolnavii şi îndrăciţii. Şi toată cetatea era adunată la uşă. Şi au vindecat pre mulţi, care pătimeau rău de multe feluri de boli, şi mulţi draci au gonit; şi nu lăsa să grăiască dracii, că ştiau pre el că este Hristos.
32. Mat. 8, 16; Luca 4, 40. 34. Fapte 16, 17 şi urm.
Nu fără rost se spune când apunea soarele, căci, de vreme ce nu se cuvenea a tămădui în ziua sâmbetei, de aceea aşteptau apusul soarelui şi atunci aduceau la El pe cei ce voiau să se tămăduiască.
Şi spune au vindecat pre mulţi, în loc de pe toţi, căci toţi sunt cei mulţi. Sau poate că nu i-a vindecat pe toţi – căci erau şi unii necredincioşi care nu s-au tămăduit din pricina necredinţei lor –, ci au vindecat pre mulţi din cei ce au fost aduşi spre tămăduire, adică pe cei ce aveau credinţă.
Hristos vindecând pe cei bolnavi şi îndrăciţi
Frescă din biserica Mânăstirii Sfântul Nicolae Filantropinon, Ioannina, Grecia, secolul al XVI-lea
Şi nu-i lăsa pe draci să grăiască, precum am zis, ca să ne înveţe să nu credem în spusele lor, chiar de vor grăi adevărate. Că de vor afla ei pe oarecare cu totul crezând lor, ce nu vor face ? – amestecând blestemaţii pe cele adevărate cu cele mincinoase.
Aşa şi Pavel a oprit pe duhul cel pitonicesc, care zicea: Aceşti oameni robii lui Dumnezeu celui de sus sunt (Faptele Apostolilor 16, 17-18), căci nu voia Sfântul Pavel să fie adeverit şi mărturisit de gură necurată.
1, 35-39: Şi a doua zi foarte de noapte sculându-se, au ieşit şi s-au dus în loc pustiu, şi acolo se ruga. Şi au mers după el Simon şi cei ce erau cu el. Şi găsindu-l pre dânsul, i-au zis lui: toţi te caută. Şi au grăit lor: să mergem în oraşele şi în satele ce sunt mai aproape, ca să propovăduiesc şi acolo; că spre aceasta am venit. Şi propovăduia în adunările lor, în toată Galileea, şi dracii scotea.
35. Luca 4, 42. 38. Luca 4, 43.
După ce a tămăduit pe cei bolnavi, Se dă Domnul de o parte, învăţându-ne pe noi să nu facem ceva spre arătarea cea cu trufie, ci, dacă facem vreun bine, sa ne sârguim a-l ascunde.
Încă Se şi roagă, arătându-ne iarăşi că, dacă vom face vreun bine, se cuvine în seama lui Dumnezeu să-l punem şi să zicem către Dânsul că toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor (Iacov 1, 17), căci cu adevărat El Însuşi nu avea nevoie de rugăciune.
Şi nu Se dă pe Sine noroadelor celor care Îl caută şi Îl doresc pe El, ci primeşte dorinţa lor, însă călătoreşte şi la alţii, care au trebuinţă de vindecare şi învăţătură, arătând că nu se cuvine a închide într-un loc învăţătura, ci pretutindeni a întinde razele cuvântului. Şi vezi şi cum uneşte învăţătura cu lucrarea, căci propovăduia, apoi şi dracii scotea. Aşa şi tu, uneşte cu lucrul învăţătoresc şi lucrarea, ca să nu fie în deşert cuvântul tău; căci dacă Hristos n-ar fi arătat şi minunile, nu ar fi fost crezut cuvântul Lui.
1, 40-42: Şi a venit la dânsul un lepros, rugându-l pre el şi îngenunchind înaintea lui, şi zicând lui, că de vei vrea, poţi să mă curăţeşti pre mine. Iar lui Iisus făcându-i-se milă, au tins mâna sa, şi s-au atins de el, şi i-au zis lui: voiesc, curăţeşte-te. Şi zicând el, îndată s-a depărtat de la dânsul lepra, şi s-a curăţit.
40. Mat. 8, 1; Luca 5, 12.
Cu bună cunoştinţă era leprosul şi credincios şi pentru aceasta nu spune de vei cere de la Dumnezeu, ci de vei vrea, ca lui Dumnezeu crezând Lui. Şi Hristos s-au atins de el, ca să arate că nimic nu este necurat. Căci Legea poruncea să nu se atingă nimeni de lepros, ca de un necurat (potrivit Leviticul, cap. 13). Dar Mântuitorul, arătând că nimic nu este necurat după fire şi că se cuvine să fie stricate rânduielile Legii şi cum că acestea au putere asupra oamenilor care sunt doar oameni goi[4], s-au atins de lepros; măcar că Elisei atât de mult se temea de Lege, încât şi pe Neeman, care era lepros şi avea trebuinţă de vindecare, nu a suferit nici măcar a-l vedea (potrivit IV Împăraţi 5, 10; Luca 4, 27).
1, 43-45: Şi răstindu-se către dânsul, numaidecât l-a slobozit pre el. Şi i-au zis lui: vezi, nimănui nimic să nu spui, ci mergi de te arată preotului, şi du pentru curăţirea ta, cele ce a poruncit Moisi, întru mărturie lor. Iar el ieşind au început a propovădui multe şi a vesti cuvântul, cât nu mai putea el aievea să intre în cetate, ci era afară, în locuri pustii, şi veneau la el de pretutindenea.
44. 3, 12; Lev. 14, 2. 45. Luca 5, 15.
Şi prin aceasta ne învaţă Domnul să nu ne trufim când facem cuiva vreun bine, că iată şi El porunceşte celui ce s-a curăţit să nu-L vestească, deşi bine ştia că acela nu se va supune, ci Îl va vesti. Însă, precum am zis, învăţându-ne pe noi neiubirea de trufie, îi porunceşte leprosului nimănui nimic să nu spui.
Însă se cuvine ca acel care a dobândit facerea de bine să fie mulţumitor către binefăcător, deşi cel care a făcut binele nu are trebuinţă să i se mulţumească; pentru că şi leprosul, deşi Domnul a poruncit să nu vestească minunea, el însă a vestit facerea de bine.
Şi l-a trimis pe el Domnul către preot, căci aşa poruncea Legea, iar dacă preotul nu hotăra că s-a curăţit cu adevărat cel care până atunci fusese lepros, nu putea intra el întru alt chip în cetate, ci era gonit (potrivit Leviticul, cap. 14). Şi porunceşte să ducă şi darul, care se obişnuia să fie adus de cei care s-au curăţit, ca să fie aceasta ca o mărturie că nu este Domnul potrivnic Legii, ci atâta o iubeşte, încât pe cele poruncite de Lege şi El le porunceşte.
[1] Pentru Sfânta Scriptură, vom folosi ediţia sinodală din 1914, iar acolo unde există deosebiri între versetele tâlcuite şi ediţia din 1914, vom specifica în paranteză. Sub fiecare fragment din Sfânta Scriptură sunt precizate notele de subsol din Scriptură, care fac trimitere la alte texte asemănătoare din Scriptură.
[2] N.tr.: Fiindcă înger se tâlcuieşte vestitor.
[3] Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele tale, mai mult decât mierea gurii mele (Psalmi 118, 103).
[4] N.tr.: Adică, asupra celor care nu sunt decât oameni, iar nu Om şi Dumnezeu, precum Domnul.