Stiri nr. 18

Ianuarie-martie 2004

Ştiri

Dogmă sau doctrină ?

Anul electoral 2004 a debutat cu un puternic conflict între partidul de guvernământ, PSD, şi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române. Acesta a fost generat de dorinţa partidului ca preoţii să fie membri de partid şi să poată candida pe listele electorale ale partidelor pentru a fi aleşi în structurile naţionale şi locale de conducere ale statului. Dorinţa PSD este motivată, în parte, de pierderea încrederii populaţiei în politicieni (erodată de acţiunile acestora).

Înscrierea la sfârşitul lunii ianuarie, în filiala Cluj a PRM, a patru preoţi, împreună cu alte incidente similare, l-a determinat pe Arhiepiscopul Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului să propună, în şedinţa sfântului sinod, discutarea problemei implicării preoţilor în politică.

Subiectul nu este unul nou, căci, după revoluţie, în fiecare an electoral, Biserica a analizat situaţia, care este destul de complexă, existând preoţi primari şi consilieri locali sau judeţeni, membri ai diferitelor partide politice. O altă categorie este aceea a preoţilor care, deşi nu au carnet de partid, fac politică făţiş. Urmând exemplul mai-marilor lor, ei nu se sfiesc să apară alături de demnitarii civili şi să laude politica partidului de guvernământ.

Simţindu-se atacaţi şi numai de intenţia ierarhilor români de a discuta problema implicării preoţilor în politică, membri importanţi ai partidului de guvernământ au reacţionat extrem de dur, vădindu-şi astfel interesele. Cu câteva zile înainte de începerea sesiunii sfântului sinod, preşedintele executiv al PSD, Octav Cozmâncă, declara categoric: ,,Mi se pare un lucru pripit, în condiţiile în care celelalte culte dau voie … Mi se pare că BOR nu poate şi nu e bine să procedeze altfel … E vorba despre iniţiativa unui înalt ierarh care vrea să propună chestia asta. Mi se pare că nu poţi să interzici aşa ceva. Ei au impresia că sunt deja aşa de independenţi, că sunt în ceruri deja, ori încă nu sunt, sunt cu picioarele pe pământ”.

Ulterior, preşedintele PSD, Adrian Năstase, a încercat să finiseze ieşirea din cadru a lui Octav Cozmâncă: ,,Nu vreau să mă pronunţ, nu cred că noi trebuie să ne decidem. Bănuiesc că domnul Cozmâncă şi-a exprimat anumite păreri personale, dar niciodată n-o să îndrăznim, la nivel politic, să spunem Bisericii Ortodoxe Române ce trebuie să facă sau cum să procedeze”. Ar fi fost, poate, o greşeală de strategie să atace Biserica, mai ales în an electoral …

Cu toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ,,în conformitate cu sfintele canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina)” interzicerea clericilor şi monahilor ,,de a face politică partinică, de a fi membru al unui partid politic, de a participa la campanii electorale, de a candida şi de a fi ales membru al parlamentului sau al consiliilor locale” sub ameninţarea fermă cu caterisirea. Hotărârea este categorică şi lasă o perioadă de 10 zile preoţilor pentru a decide sub care stindard vor să rămână înrolaţi.

În urma deciziei BOR, cei mai mulţi preoţi implicaţi în politică au hotărât să revină la misiunea lor de păstori de suflete, renunţând la ispitele politicii.

Presa a realizat importanţa separării problemelor seculare de cele bisericeşti, titrând: ,,Preoţii nu trebuie să facă propagandă politică, să devină agenţi ai serviciilor secrete, să facă spionaj în favoarea României sau să îşi asume funcţii administrative, nu atât fiindcă aceste activităţi sunt sau pot fi imorale şi dăunătoare în ceea ce îi priveşte pe enoriaşi, ci pentru că, în sens creştin-ortodox, ele înseamnă că preotul se sustrage de fapt într-o măsură mai mare sau mai mică, propriei sale condiţii: aceea de a se dedica practicării credinţei în Dumnezeu”.

Partidele politice, mai ales PSD, au reacţionat dur la măsura luată de Biserică, încercând, prin ameninţări sau rugăminţi, să determine anularea acesteia. Cotidienele au titrat: ,,PRM se ridică împotriva BOR” (Ziua, 14 februarie 2004) ,,Cozmâncă şi Mischie în război cu Biserica” (Evenimentul zilei, 14 februarie 2004), ,,PSD face pe dracu-n patru să intre în biserici” (Ziua, 18 februarie 2004), ,,PSD se milogeşte de Biserică” (Evenimentul zilei, 18 februarie 2004).

Printre declaraţiile făcute de politicieni, una a părut a deveni, în timp, un laitmotiv al poziţiei lor. Astfel, unii au afirmat că ,,decizia sinodului BOR încalcă legile ţării şi constituţia, care garantează dreptul oricărui cetăţean de a fi ales”. Dacă astăzi omul politic român se pregăteşte să atace Biserica pe temeiuri seculare, invocând legi civile, ce va face mâine, când România va intra în Uniunea Europeană ? Ce-i va pretinde Bisericii ? Să înlocuiască dogma cu doctrina social-democrată sau cu cea laburistă ?

Pentru prima oară, vor fi aduse în România moaştele unui sfânt catolic

Agenţia de ştiri Catholica a anunţat recent un eveniment ecumenist deosebit, care va avea loc în perioada 1 mai-15 iunie a.c.: în România vor fi aduse relicvele sfântului catolic Anton de Padova. Călugării din ordinul Fraţii Minori Conventuali, cu sediul provincial în oraşul Roman, judeţul Iaşi, împreună cu Fraţii Franciscani de la Biserica Sfântul Anton din Padova vor face posibil acest pelerinaj. Vreme de 46 de zile, relicvele vor fi purtate prin cele 11 dieceze şi eparhii catolice din România.

Dorim să reamintim cititorilor noştri despre ,,Testele de credinţă” (n.r.: articol publicat în numărul 18-19 al revistei noastre) făcute pe poporul român odată cu aducerea în ţară a moaştelor Sfântului Apostol Andrei în 1996, a moaştelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în 2000, a Brâului Maicii Domnului în 2001, dar şi a steagului lui Ştefan cel Mare, ce au fost puse alături de moaştele Cuvioasei Parascheva la Iaşi.

De data aceasta, testul a fost puţin modificat: relicvele care vor fi aduse în ţară sunt ale unui sfânt catolic, pe care Biserica Ortodoxă nu îl recunoaşte. Să fie aceasta o nouă tentativă de a verifica perspicacitatea românului ?

Sfântul Antonie cel Mare a trăit aproximativ între anii 251-350, numărându-se printre primii pustnici din Egipt şi fiind unul din întemeietorii vieţii monahale. Pildă vie prin viaţa sa aspră şi luptele duhovniceşti împotriva demonilor, el este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 17 ianuarie.

Anton de Padova (1195-1231) s-a născut la Lisabona şi la 15 ani a devenit călugăr, iar în 1227 a devenit administrator al unui grup de mânăstiri aparţinând ordinului franciscan. El a predat teologia în oraşele mari din Italia şi Franţa şi a propovăduit mai ales în vecinătatea oraşului Padova din Italia. La un an de la moartea sa a fost canonizat de Papa Grigorie al IX-lea, iar în 1946 a fost numit Învăţător al Bisericii. Anton este patronul oraşului Padova şi al Portugaliei, fiind sfântul căruia i se cere ajutorul pentru găsirea obiectelor pierdute. Este prăznuit de Biserica Catolică pe 13 iunie.

Se pare că românii fac adeseori confuzie între Anton de Padova şi Sfântul Antonie cel Mare. Astfel, unii credincioşi ortodocşi cred că biserica de la Curtea Domnească din Bucureşti, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, are ca hram praznicul sfântului catolic. Alţii postesc marţea în cinstea unui anume Sfânt Anton. În realitate, biserica are hramul Sfântul Antonie cel Mare, sihastrul din pustia egipteană, iar în tradiţia ortodoxă marţea este ziua Sfântului Prooroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul şi nu se posteşte în mod aparte.

Din nefericire, credinciosul de rând vehiculează de multe ori superstiţii sau doar păreri cu privire la unele tradiţii ortodoxe. Iar în aceste vremuri de răcire a iubirii faţă de credinţa adevărată, o dată în plus, creştinul poate fi indus în eroare de aparenţe. Oare câţi români vor merge pentru a se închina la relicvele lui Anton de Padova ? Dar de fapt la ce se vor închina …?

Ultimii zei ai românilor

Multă cerneală a curs de-a lungul timpului pentru a se scrie despre Gregorian Bivolaru şi organizaţia sa, Mişcarea pentru Integrarea Spirituală în Absolut. Ziarele au scris constant, atrăgând atenţia asupra pericolului reprezentat de acesta. Recent, el a revenit în atenţia mass-media, când Parchetul şi poliţia au declanşat operaţiunea ,,Christ”, percheziţionând mai multe locuinţe ale organizaţiei, confiscând tone de materiale pornografice şi audiind peste 100 de adepţi.

Însă, ceea ce contează cu adevărat nu este legătura de rudenie dintre guru Bivolaru şi politicianul corupt Bivolaru, nici conflictul cu autorităţile civile, ci ceea ce întruchipează acest om şi impactul pe care el îl are asupra tineretului din România.

Gregorian Bivolaru este un personaj dubios, ale cărui acţiuni şi afirmaţii au determinat autorităţile civile să pună la îndoială sănătatea lui mentală. Ele au dispus săvârşirea de expertize medicale care au conchis că ,,pacientul (Gregorian Bivolaru) prezintă, în momentul examinării, dezvoltare paranoică a personalităţii cu elemente obsesivo-fobice pe fond psihopat schizoid”, notează cotidiene precum ,,Ziua” şi ,,România liberă”. ,,El are idei interpretative de persecuţie, idei dominante cu caracter mistic, idei obsesivo-fobice cu caracter mistico-religios şi erotic, preocupări erotice exagerate nemotivate efectiv … este instabil psihic”.

Pe lângă alte activităţi subversive, precum răspândirea de materiale pornografice, ocultism şi magie neagră – pentru care a fost condamnat în 1977, el a intrat în atenţia autorităţilor civile prin înfiinţarea, imediat după revoluţie, a organizaţiei MISA, adepţii acestei mişcări prezentând, de asemenea, dereglări psihice.

Ca lider al acestei mişcări, el s-a făcut remarcat prin două atitudini mai pregnante, antagoniste la prima vedere. În primul rând, el a susţinut şi propagat desfrânarea prin orice mijloc care i-a stat la îndemână, fenomen despre care ziarele au relatat pe larg. În plus, el şi-a creat o imagine de mic dumnezeu în ochii adepţilor săi, care învaţă iniţial, în cadrul cursurilor de yoga, că ,,Grig cunoaşte drumul şi ne va conduce până ce vom ajunge în pace la sfârşitul călătoriei noastre. Să ne oferim deci, în întregime, ghidării sale şi nu vom fi în primejdie să greşim drumul”. El s-a autointitulat ,,guru suprem”, prin care ,,Domnul Dumnezeu primeşte să ne slujească drept călăuză” …

Privite mai atent, cele două fenomene nu sunt deloc antagoniste, ele fiind stindardele inseparabile ale unei idolatrii tipice. Dar Gregorian Bivolaru nu este ultimul zeu al românilor. El are un rival puternic în emisiunea Big Brother. Acest reality-show aduce în prim plan o creatură, un personaj, pe Big Brother care a devenit un alt mic zeu al românilor. El îi supraveghează în permanenţă pe participanţi, îi sfătuieşte, iar aceştia ascultă şi fac ce le spune el, şi îi mărturisesc problemele lor cele mai intime. Şi, ca şi in cazul lui Gregorian Bivolaru, viaţa sub oblăduirea lui Big Brother excelează prin desfrânare.

Aceştia sunt doar doi dintre ultimii zei ai românilor, cei mai vizibili pe scară largă şi cei mai intens mediatizaţi. Cine ştie câţi alţi zei am remarca în preajma noastră dacă am lua aminte cu atenţie la viaţa noastră duhovnicească …

Andreea Popa 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 29 (1/2004)