Cugetari nr. 37

Srebenica: un genocid fabricat politic

A se vedea, de asemenea
Genocid în Croaţia satelită, 1941-1945
O relatare a persecuţiilor şi masacrelor rasiale şi religioase
de Edmond Paris

Ambasador la Constantinopol
– Martor ocular al genocidului armenilor –
de Henry Morgenthau

Un secol de la genocidul armenilor din Imperiul Otoman
Marile puteri nu vor să recunoască nici astăzi genocidul armenilor şi în general al creştinilor din Imperiul Otoman petrecut în urmă cu un secol. Istoria se repetă sub ochii noştri

NENOROCIREA ASIEI
O relatare a exterminării sistematice a populaţiilor creştine de către musulmani şi a vinovăţiei anumitor mari puteri; Adevărata istorie a arderii din temelii a oraşului Smirna
de George Horton, vreme de 30 ani consul şi consul general al SUA în Orientul Apropiat

PARTEA I

Stephen Karganovic este președintele ,,Proiectului Istoric Srebenica”, o organizaţie non-guvernamentală din Ţările de Jos înfiinţată pentru a investiga baza faptică și culisele evenimentelor care au avut loc la Srebrenica în iulie 1995. El a scris cartea Regândind Srebrenica, care examinează dovezile criminalistice ale presupusului masacru de la Srebrenica deținute de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia, ICTY) de la Haga. Chiar dacă tribunalul a produs peste 3.500 rapoarte de autopsie, multe dintre aceste rapoarte s-au bazat pe fragmente osoase, care nu reprezintă trupuri întregi. O examinare a oaselor femurale perechi găsite dezvăluie că au fost exhumate doar aproximativ 1.900 de trupuri întregi. Dintre acestea, circa 1.500 rapoarte de autopsie au indicat o cauză a morții concordantă cu victimele de război. Doar aproximativ 400 rapoarte de autopsie au indicat execuția drept cauză a morții, dovedită de ligaturi şi legături la ochi. Aceste dovezi criminalistice nu justifică concluzia că a avut loc un genocid.

Recent, Stephen Karganovic a scris o serie de articole, având în vedere faptul că în Adunarea Generală a ONU s-a propus o rezoluţie privind aşa-zisul genocid din iulie 1995 de la Srebenica. Potrivit lui, scopul rezoluţiei este triplu: să aprobe în mod oficial constatările dubioase ale Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, să condamne „negarea genocidului de la Srebrenica” și să împuternicească ca, de acum încolo, data de 11 iulie să fie celebrată ca ziua internațională a genocidului de la Srebrenica.

* * *

 

Există limite ale cinismului Apusului colectiv ?

Convenția privind genocidul sub jurisdicția criminalilor de război

de Stephen Karganovic

Global Research, 11 aprilie 2024

 

Ultima încercare de acest fel, de a băga pe gâtul comunităţii internaţionale un genocid în Srebenica a fost în 2015.

El a fost susţinut cu neruşinare în Consiliul de Securitate al ONU de perfidul Albion, nașul tuturor genocidelor din această parte a antichității, care se întinde din America de Nord până în India și pretutindeni printre picături, fără a uita desigur nefericita Insulă Emerald a Irlandei.

Această încercare dezgustătoare de a întina o naţiune întreagă, sârbii în acest caz particular, terfelindu-i în mod colectiv cu cea mai atroce crimă cunoscută în dreptul internațional a eșuat doar pentru că a fost respinsă de Rusia.

Autorii proiectului de rezoluție presupun că schimbarea inteligentă a locului de desfășurare a Adunării Generale, unde nu există obstacole procedurale incomode în calea mașinațiilor lor, ar trebui să funcţioneze, evitând astfel o repetare a eșecului din 2015. Ei speră că ademenirea amestecului obişnuit de stătuleţe obscure din insulele Pacificului şi ,,aliaţii” slugarnici atraşi din cele patru colţuri ale pământului ar trebui să ajungă pentru a dobândi un vot respectabil al Adunării Generale în sprijinul rezoluției lor privind Srebrenica. Pentru ei nu contează faptul că majoritatea acestor guverne puternic înarmate şi șantajate nu au nici o miză în această chestiune și că publicul lor, în cea mai mare parte, nici măcar nu a auzit de Srebrenica.

Faptul că o astfel de rezoluție a fost susţinută de Germania și Rwanda, deși cu siguranţă nu a fost concepută şi scrisă de ele, ci de cei care le controlează, expune perfidia. Germania întruchipează genocidul a milioane, și nu doar în Europa, ci și în Africa de Sud-Vest. Rwanda, un protectorat african obedient faţă de Apusul colectiv, ilustrează uciderile în masă motivate rasial la o scară înspăimântătoare în anii ‘1990, gestionate pe ascuns de serviciile speciale occidentale, dar demontate şi expuse genial de profesorii Edward Herman şi David Peterson. Faptul că aceste două guverne pătate de genocid au fost însărcinate de stăpânii lor hegemonici să depună o rezoluție la ONU pe tema genocidului, să compromită moral o națiune care a fost ea însăşi – istoric vorbind – victima unui genocid, spune multe despre cinismul autorilor degeneraţi ai acestui proiect bolnav.

Pietre funerare de la memorialul masacrului de la Srebenica

Memorialul masacrului de la Srebenica, cu numele celor ucişi

Narațiunea falsă a „genocidului de la Srebrenica” a fost reluată fără încetare în ultimul deceniu şi jumătate, eliminând fiecare dintre elementele sale de propagandă. Precum spunea cu câteva zile în urmă dr. Efraim Zuroff, directorul Centrului Simon Wiesenthal din Ierusalim, „potrivit definiției originale a genocidului, care susține că este o încercare de a distruge un întreg grup etnic, crima comisă la Srebrenica nu poate fi un act de genocid. Forțele sârbe au eliberat toate femeile și copiii înainte de a-i executa pe bărbați, dintre care unii erau combatanți. Nu consider că Adunarea Generală a ONU are competenţa de a determina dacă un eveniment a fost sau nu genocid”.

Dovezile susțin cu tărie poziția lui Zuroff. La peste 20 ani de la eveniment, nu există nici o dovadă că forțele sârbe au avut intenția specială necesară (dolus specialis) de a extermina populația din Srebrenica, ca să nu mai vorbim de coreligionarii lor din întreaga Bosnie.

După cum a observat Zuroff, partea reproductivă a populației a fost nevătămată, ceea ce contrazice în mod direct existența intenției de genocid. Mai mult, rapoartele de autopsie arată că în gropile comune din Srebrenica existau rămășițele unui total de 1.920 indivizi, ceea ce reprezintă mai puțin de un sfert din cifra oficială extrem de umflată de 8.000 victime. Analiza modului de rănire dezvăluie că, chiar dintre aceştia, circa 70% au murit dintr-o varietate de cauze, îndeosebi răni de luptă, și că cel mult aproximativ 800 dintre ei prezentau răni concordante cu execuția.

Acest număr este în mare echivalent cu numărul de civili sârbi care au fost uciși în raidurile în satele sârbe din jur efectuate din enclava protejată de ONU din Srebrenica în cei 3 ani care au precedat capturarea ei.

S-a stabilit de asemenea, pe baza declarațiilor supraviețuitorilor, că în perioada imediat următoare intrării forțelor sârbe în Srebrenica, pe 11 iulie 1995, lupta acerbă a continuat cu divizia a 28-a a Armatei Bosniei şi Herțegovinei, deoarece fugea din încercuirea sârbească. Această confruntare a dus la câteva mii de morţi în luptă care erau în întregime legitime potrivit dreptului internațional și, prin urmare, nu puteau fi atribuite „genocidului”. Cu toate acestea, propaganda Apusului colectiv și tribunalul ilegal de la Haga, care a fost înființat special pentru a ajunge la concluzii legale și faptice prestabilite despre războiul din Bosnia, au fost bucuroși să combine victimele de război cu victime reale pentru a stabili cifra de 8.000 victime pe care o considerau minimul psihologic pentru ca acuzația de genocid să pară credibilă.

Rezoluția privind Srebrenica, motivată politic, urmează să fie introdusă pe ordinea de zi a Adunării Generale spre sfârșitul lunii aprilie 2024.

Întâmplător, aceasta se petrece la o dată de mare importanță pentru un genocid real, comemorat aproximativ în același timp.

Pe 22 aprilie 1945, cu doar câteva zile înainte de învingerea Axei și de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, puținii prizonieri supraviețuitori ai lagărului de concentrare Jasenovac din „statul independent al Croației” subordonat naziştilor, numit de istoricul israelian Gideon Greif „Auschwitz-ul din Balcani”, au pus la cale o rebeliune, o mână de oameni reușind să evadeze. Se estimează că între anii 1941-1945 la Jasenovac au murit circa 600.000 victime, sârbi, evrei și romi, din motive de rasă sau etnie.

Și totuși această aniversare a unui genocid real nu prezintă nici un interes pentru guvernul german. A ales în mod evident să-l ignore atunci când semnează rezoluția privind Srebenica, cu totul neîntemeiată. Dacă ar fi avut o fărâmă de onoare și decență, nu ar fi făcut-o, indiferent de instrucțiunile supraveghetorilor săi transatlantici. Detaliile înfricoşătoare ale masacrului neîntrerupt timp de 4 ani de la Jasenovac nu sunt puse în discuție, dar până şi ofiţerii SS împietriţi au fost îngroziţi de ele. Generalul german aflat la comandă în Zagreb, Glaise von Horstenau, şi diplomatul german de rang înalt din Balcani, Hermann Neubacher, au privit cu dezgust la acest masacru. Lagărul de exterminare de la Jasenovac a fost condus şi atrocităţile de acolo au fost comise de Ustashi croaţi, dar potrivit dreptului internaţional, ca putere ocupantă, Germania este cea care avea responsabilitatea totală de a asigura siguranța civililor și de a preîntâmpina exterminarea lor fără discriminare.

Alegând să nu intervină în operaţiunile bestiale ale croaţilor, în loc să preîntâmpine, Germania a facilitat de fapt acele crime.

Există limite ale cinismului Apusului colectiv ? Nu, se pare că nu există limite pentru cinismul și ipocrizia lui vrednice de dispreţ. Dacă Germania ar căuta cu adevărat o modalitate de a-și liniști conștiința și de a-și demonstra pocăința, ar supune atenţiei Adunării Generale o rezoluţie de condamnare a unuia din genocidele autentice, de la Jasenovac și din întreaga Croație din timpul celui de-al doilea război mondial, în a cărui comitere a jucat cel puțin un rol încurajator. Nu s-ar face semnatara virtuţii cu genocidul născocit politic de la Srebrenica, plăsmuit din aer pentru a umili și a intimida o națiune mândră care refuză să se supună dictatelor Apusului colectiv (în care Germania este un membru subordonat) astăzi, exact aşa cum bunicii săi au refuzat să se închine în fața lui Hitler și a favoriţilor săi în 1941.

Din nefericire, orice ar face în cele din urmă Germania și operatorii săi transatlantici, ar fi naiv să ne așteptăm că ei vor primi ceea ce li se cuvine din partea guvernului sârb laş. Acest guvern nu va introduce în Adunarea Generală – așa cum ar trebui și este perfect îndreptățit să o facă – propria rezoluție prin care cheamă comunitatea mondială să recunoască și să condamne exterminarea genocidă a poporului sârb la Jasenovac și în alte părți din Croația satelită în timpul celui de-al doilea război mondial.

De fapt, este o chestiune de mare interes să vedem dacă, temându-se de stăpânii săi apuseni, acest guvern jalnic va îndrăzni măcar să voteze împotriva rezoluției Germaniei ocupate și a pateticei Rwandei în Adunarea Generală, învinuind poporul sârb pentru genocidul fictiv din Srebrenica.

La urma urmei, în noiembrie 2022, guvernul sârb l-a instruit pe reprezentantul său la ONU să se abțină în mod rușinos la rezoluția de condamnare a preamăririi nazismului, rasismului și xenofobiei – rele din cauza cărora propriul lor popor a suferit nemăsurat. Deci, la viitoarea rezoluție privind Srebrenica, toate pariurile sunt oprite.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 155/iulie-august 2024

 

 

PARTEA A II-A

Cuvânt ţinut la cea de-a 22-a Conferință Comemorativă Anuală a Zilelor Jasenovac din Toronto, 19 mai 2024

de Stephen Karganovic

Global Research, 23 mai 2024

 

În timp ce vorbesc, noi suntem martorii unei înlănţuiri de evenimente care este extraordinară, probabil extrem de scandaloasă ar fi un cuvânt mult mai bun. Doresc să vă atrag atenția asupra acesteia.

Se face o tentativă serioasă la nivelul ONU pentru a elimina genocidul care a avut loc în Croația între anii 1941-1945, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Acest genocid este subiectul acestei conferințe.

Suprimarea acestui eveniment din conștiinţa publicului se face în mod perfid. Ei nu compară făţiş un masacru de amploarea celui de la Jasenovac cu un alt eveniment, mai mic.

Ei încearcă să ignore cu totul Jasenovac, sau să-l „anuleze” în limbajul contemporan. Mă refer desigur la rezoluția privind Srebrenica aflată acum în fața Adunării Generale a ONU. Ea prezintă într-o lumină falsă şi, prin semnatarele dezgustătoare ale virtuţii, intenţionează să ,,comemoreze” un genocid fals, fabricat politic, în timp ce ignoră un genocid autentic care a avut loc în realitate în trecutul recent și în proximitatea geografică relativă a Srebrenicăi.

Dacă evidențierea unui genocid balcanic în scopul condamnării universale ar fi fost preocuparea reală a susţinătorilor rezoluției ONU, ei nu și-ar fi ales ca punct central un exemplu extrem de dubios care pălește prin comparație cu un genocid care este incontestabil real. Un astfel de genocid a avut loc în Croația, și voi vă reuniţi an de an pentru a aduce un omagiu victimelor sale. Este simbolizat de lagărul morții din Jasenovac.

Nu intenționez să ofer argumente legale sau istorice cu privire la genocidul din Croația din timpul celui de-al doilea război mondial, lăsând această sarcină altor prezentatori care vor vorbi astăzi. În schimb, mă voi concentra pe problema Srebrenica despre care organizația politică globală susţine că este un exemplu mai clar de genocid decât chiar Jasenovac. Intră Srebenica în categoria genocid şi poate înlocui în mod legitim Jasenovac ca genocidul balcanic paradigmatic ?

În mintea organizației politice globaliste, exact aşa par să stea lucrurile. În versiunea lor reconfigurată propagandistic a realității, Srebrenica eclipsează într-adevăr măcelul masiv al câtorva sute de mii de civili nevinovați în Jasenovac. Nu contează pentru ei că masacrul din Croația îndeplinește pe deplin criteriile stabilite în Convenția privind genocidul. Nu contează nici faptul că a fost comis cu intenția amplu documentată de a extermina toți sârbii, evreii și romii la îndemână, pentru a distruge comunitățile etnice și religioase cărora le aparțineau victimele.

Pentru a examina dacă Srebenica a fost un genocid comparabil cu Jasenovac, sau cu orice alt exemplu de genocid real care ar putea fi citat, voi stabili un număr de puncte de date solide. Precum ştiţi fără îndoială, un punct de date solide este un fapt care este stabilit în mod incontestabil și este relevant pentru evaluarea adevărului unei afirmații. Oricine afirmă o poziție contrară este liber s-o facă, dar trebuie să expună un astfel de punct de date solide şi să-l pună în concordanţă cu substanța afirmaţiei sale.

Esența controversei genocidului de la Srebrenica, în sens legal și politic, este dacă există dovezi ale intenției de a extermina comunitatea musulmană.

Delegaţi ai Asociaţiei Internaţionale a Cercetătorilor Genocidului (International Association of Genocide Scholars, IAGS), în apropiere de Potocari, iulie 2007

Potocari, 2007

În absența intenției de genocid demonstrabil, sau dolus specialispierderea de vieți omenești în Srebrenica poate fi regretată și condamnată, dar nu poate fi ridicată la nivelul de genocid. Caracteristica definitorie a genocidului este intenția de a distruge fizic una din categoriile de persoane, etnice, religioase sau rasiale, protejate prin Convenția privind genocidul. Acest lucru nu este în discuţie. Toți specialiştii sunt conștienți de acest lucru și îl acceptă.

Dacă presupunem că maturizarea proiectului genocidal și pregătirile logistice pentru execuția lui durează o anumită perioadă minimă de timp, este rezonabil să ne întrebăm în ce moment și la ce distanță temporală de evenimente a fost stabilită intenția de genocid la Srebrenica, dacă a existat vreodată ?

Exhumarea victimelor masacrului de la Srebenica, din Valea Cancari

Acesta este primul punct de date solide asupra căruia doresc să vă atrag atenția. Depunând mărturie în noiembrie 2001 în fața Comisiei de Anchetă privind Srebrenica a Parlamentului Francez, anchetatorul șef al Tribunalului de la Haga, Jean-Rene Ruez a dat următorul răspuns la întrebarea adresată de Comisie, dacă era adevărat că înainte de 9 iulie 1995, care este cu 2 zile înainte ca forțele sârbe să intre în Srebrenica, nu existase nici un plan de a invada enclava, în ciuda faptului că aceasta avea o mare importanță strategică pentru sârbii bosniaci. Ruez a răspuns după cum urmează:

„De fapt, decizia de a pune stăpânire pe enclavă nu fusese luată înainte de 9 iulie, când generalul Mladic și-a dat seama că nu va fi apărat. Obiectivul inițial era ca enclava să fie restrânsă la limitele orașului Srebrenica”[1].

Aceasta este o recunoaștere extrem de importantă în sensul că partea sârbă nu avea nici o intenție de a captura Srebrenica înainte de 9 iulie. Evaluarea lui Ruez se bazează pe documente la care Ruez a avut acces în calitatea sa de anchetator șef al Tribunalului de la Haga. De aceea afirmația lui Ruez poate fi considerată un fapt dovedit în mod solid.

Dacă avem în vedere că presupusul genocid de la Srebrenica a avut loc între 13-17 iulie, acest fapt este de o importanță capitală, venind dintr-o sursă bine informată din cadrul Tribunalului de la Haga. Înseamnă că intenția de a distruge fizic populația din Srebrenica, sau o parte a ei, nu putea exista înainte de 9 iulie, cu toate că se spune că presupusul genocid a fost conceput și lansat doar 4 zile mai târziu.

Următorul punct de date solide este furnizat de expertul militar pentru Procuratura Tribunalului de la Haga, Richard Butler. Mărturia sa cu privire la succesiunea evenimentelor este de asemenea împotriva interesului organizației pe care a slujit-o, ceea ce îi sporește credibilitatea.

Depunând mărturie ca martor al acuzării într-un proces din Sarajevo privind Srebenica în 2010[2], Butler a furnizat informații importante care se referă la problema intenției de genocid. În calitate de expert al acuzării, Butler a avut de asemenea acces la cele mai sensibile și relevante documente. În această calitate, el a mărturisit că cel puțin până la 11 iulie nu a găsit nici un indiciu privind existența unui plan de exterminare a musulmanilor din Srebrenica. Aceasta este data la care forțele sârbe au preluat controlul enclavei. Aşadar, cronologia lui Ruez este avansată de Butler cu cel puțin încă 2 zile, confirmând că nu există nici o dovadă că cineva din partea sârbă plănuia să comită genocid chiar cu 48 ore înainte de începerea crimei imputate.

Cum s-ar putea face pregătiri logistice extrem de complexe pentru o operațiune de ucidere de o asemenea amploare într-un termen atât de scurt ?

Alte afirmații făcute de Butler în timpul mărturiei sale fac la fel de dubioasă existența unui plan genocidal.

În primul rând, Butler confirmă opinia lui Ruez că scopul inițial al operațiunii militare sârbe a fost doar de a reduce enclava protejată de ONU la limitele orașului Srebrenica.

În al doilea rând, el confirmă că Karagici a emis ordinul ca forțele sârbe să intre în Srebrenica abia pe 10 iulie, cu o zi înainte ca acest lucru să se întâmple efectiv. Aceasta sugerează că preluarea enclavei a fost o decizie improvizată luată sub imboldul momentului şi în lumina succesului operațiunii militare de până în acel moment și nu a făcut parte dintr-un plan premeditat de a captura populația musulmană pentru a o extermina.

În al treilea rând, Butler a mărturisit că „nu a avut cunoştinţă” că partea sârbă a tras în civili după 11 iulie, când Srebrenica a fost invadată și operațiunea s-a încheiat, ceea ce este un comportament neobișnuit pentru persoanele cu intenții de genocid. În al patrulea rând, în ce privește deportarea populației civile din Srebrenica, Butler a mărturisit în cadrul interogatoriului luat de avocatul părţii opuse că „nu există nici o dovadă în documente” privind planificarea anterioară de a captura enclava înainte de dimineața zilei de 11 iulie, când a fost luată decizia de a intra în Srebrenica, astfel că nu ar fi putut exista un plan de deportare prealabil. În final, Butler a fost de acord, în cadrul interogatoriului luat de avocatul părţii opuse, că în rândurile Armatei Republicii Srpska nu exista perspectiva ca prizonierii să fie răniţi „chiar până pe 12 sau 13 iulie”.

Întrebarea critică este dacă această cronologie a evenimentelor, așa cum este descrisă de unii dintre cei mai bine informați experți ai Procuraturii Tribunalului de la Haga, poate fi pusă de acord cu afirmaţia potrivit căreia conducerea politică și militară a Republicii Srpska a atacat Srebrenica cu intenția de a extermina fizic populaţia musulmană ca atare, ca o comunitate etnică sau religioasă. Convenția privind genocidul cere dovada unei astfel de intenții pentru a putea fi înaintată acuzaţia de genocid.

Tu hotărăşti.

Privite dintr-o astfel de perspectivă, și acesta este următorul meu punct de date solide, întrebările ridicate de distinsul expert în genocid şi jurist canadian, William Schabas, sunt eminamente rezonabile. Schabas a întrebat:

„Nu pot exista alte explicații plauzibile pentru moartea a 7.000 bărbați și băieți din Srebrenica ? Nu ar fi putut fi vizați tocmai pentru că erau de vârstă militară și, prin urmare, combatanți reali sau potențiali ? Cineva cu adevărat înclinat către distrugerea fizică a unui grup, și cu suficient sânge rece pentru a ucide peste 7.000 bărbați și băieți lipsiți de apărare, s-ar apuca de problema organizării transportului, astfel încât femeile, copiii și bătrânii să poată fi evacuați ?”[3]

Din nou, tu hotărăști.

În ce privește amploarea pierderilor umane suferite de populația musulmană din Srebrenica în iulie 1995, există un acord general între toate autoritățile că în ziua în care Srebrenica a trecut dintr-o mână în alta, 11 iulie 1995, populația din enclavă era de circa 40.000. Dar noi avem încă un punct de date solide relevant, şi acesta este raportul concis al Comandamentului ONU din Tuzla, datat 4 august 1995. Acolo se afirmă că, în acea zi, personalul ONU din Tuzla a înregistrat 35.632 refugiați care au sosit în Tuzla din enclava Srebrenica. Acest document servește ca un indicator cheie al schimbărilor demografice din intervalul 11 iulie – 4 august 1995. El sugerează cu tărie că pierderile totale din toate motivele suferite de populația din Srebrenica nu ar fi putut depăși 4.500. Aceasta este aproximativ jumătate din cifra care se susţinută în mod obișnuit.

Următorul punct de date solide este faptul general acceptat că în iulie 1995 au existat două cauze însemnate de pierderi umane în rândul populației enclavei. Una a fost execuția prizonierilor de război, cealaltă a fost moartea pe câmpul de luptă suferită de coloana mixtă militară/civilă a forțelor armate musulmane, care desfășura o evadare din Srebrenica către cel mai apropiat teritoriu aflat sub controlul guvernului de la Saraievo în Tuzla. În dreptul internațional, execuția prizonierilor este o crimă de război care se pedepsește. Însă, pierderile în luptă nu sunt supuse urmăririi penale. Tribunalul de la Haga a acceptat validitatea acestei deosebiri şi de aceea nu a acuzat niciodată pe nimeni pentru că a provocat victime coloanei militare musulmane în retragere.

Estimările pierderilor de luptă legitimă suferite de coloană în timpul evadării variază, dar în fiecare caz ele sunt însemnate. Expertul militar al Tribunalului de la Haga Richard Butler estimează aceste pierderi între 2.000 şi 4.000, observatorul militar ONU în Bosnia Carlos Martins Branco le estimează la circa 2.000. Potrivit ofițerului de informații american John Schindler care era staționat în Sarajevo, aproximativ 5.000 bărbați din Srebrenica apţi din punct de vedere militar au fost uciși în luptă după 11 iulie. Estimarea negociatorului de pace al Uniunii Europene Karl Bildt este de circa 4.000, în timp ce ONU în evaluarea pierderilor în luptă indică cifra de 3.000. Din cauza condițiilor haotice, în mod evident, nu există precizie în aceste estimări, dar oferă o idee despre ordinul de mărime al pierderilor legitime în luptă după 11 iulie. Încă o dată, aceste pierderi nu constituie o încălcare a legilor războiului, nu există o răspundere penală atașată lor, şi aceste pierderi nu pot fi considerate victime ale genocidului.

Problema care rămâne este care ar putea fi numărul victimelor execuţiei. Executarea prizonierilor este o crimă împotriva umanității, dar vă rog să notaţi că, dacă nu sunt îndeplinite și alte condiții, nici măcar acest lucru nu este suficient pentru a arăta că s-a comis un genocid.

Între anii 1996-2001, echipele de criminalistică trimise de Procuratura Tribunalului de la Haga au efectuat exhumări ale gropilor comune suspectate a fi asociate cu execuțiile prizonierilor musulmani. Ele au procesat și clasificat 3.568 cazuri. Analiza lor criminalistică, susținută de rapoarte de autopsie detaliate, a prezentat următoarea imagine:

  • 442 persoane exhumate au fost fără îndoială victime ale execuției, deoarece au fost găsite cu legături la ochi sau cătușe;
  • 627 persoane au prezentat răni de la fragmente de mină sau proiectile de artilerie, ceea ce exclude executarea și este mai în concordanță cu moartea în luptă;
  • 505 persoane au murit din cauza rănilor de glonț, ceea ce poate indica execuție, dar este și în concordanță cu moartea în luptă.

Pentru celelalte cazuri, experții criminaliști ai procuraturii nu au putut stabili cauza morții.

Spaţiul de stocare şi procesare al rămăşiţelor umane exhumate. Multe sunt doar fragmente sau fragmente amestecate de trupuri omeneşti

Înmormântarea unor victime identificate ale masacrului, 2007

Astfel, tabloul criminalistic de la Srebrenica este foarte divers. În general, nu este în concordanță cu execuția, aşa cum s-ar aştepta cineva să constate dacă relatarea oficială ar fi adevărată. Acesta este un punct de date solide suplimentar foarte important pe care susținătorii numărului de 8.000 decese trebuie să-l explice.

În final, și cu aceasta închei bilanţul faptelor, verdictele Tribunalului de la Haga sunt extrem de contradictorii în ce privește numărul real de victime ale execuției.

În verdictul Krstici, Camera a susținut că „7.000 până la 8.000” au fost executați. În cazul Popovici, Camera a spus că „cel puțin 5.336 persoane au fost executate după căderea Srebrenicăi”. În cazul Tolimir, Camera a constatat că au existat „4.970 de victime executate”.

Toate aceste cifre incompatibile sunt definitive, fiind consemnate în hotărârile de apel ale cazurilor la care se referă. Aceste numărări diverse ale trupurilor se bazează în esență pe același corp de probe, care nu a variat substanțial de la un proces la altul. Pe lângă faptul că sunt drastic diferite între ele, ele depășesc de asemenea în mod semnificativ constatările empirice ale propriilor experți criminaliști ai procuraturii.

Încă o dată, fiți juriul și evaluați credibilitatea acestor afirmații contradictorii.

La un sfert de secol după eveniment, aș îndrăzni să afirm că narațiunea toxică privind Srebrenica este semnificativ mai letală decât orice a avut loc în realitate în iulie 1995.

În primul rând, Srebrenica a servit ca bază pentru doctrina criminală a Dreptului la Protecție de care Apusul colectiv a abuzat pentru a ataca, a devasta și a jefui o serie de țări, începând cu atacul asupra Iugoslaviei în 1999, urmat de distrugerea și ocuparea militară a Irakului, Libiei, Siriei, Afganistanului și a unui număr de alte țări. Costul uman al acestei agresiuni globale dezlănțuite folosind Srebrenica ca pretext a fost până acum de circa două milioane, în mod ironic, majoritatea vieți musulmane. Narațiunea oficială privind Srebrenica a servit ca justificare pentru uciderea a cel puțin de 100 ori mai multe ființe umane decât numărul de vieți pierdute probabil în Srebrenica în iulie 1995.

Nu este deloc necesar să subliniem că promovarea narațiunii oficiale privind Srebrenica, care poate fi curând păstrată cu ‘sfinţenie’ într-o rezoluție a ONU, generează o dușmănie permanentă între ortodocși și musulmani, cele mai mari grupuri constitutive din Bosnia și Herțegovina. Se poate crede că această animozitate se potrivește perfect agendei politice globaliste. Neîncrederea şi ura reciprocă în rândul populației locale fac posibil ca interesele străine să-și extindă prezența și tutela pe termen nelimitat și să păstreze permanent sub controlul lor acea parte importantă din punct de vedere strategic a Europei.

Sacralizarea narațiunii privind Srebrenica ca model contemporan de genocid și suprimarea simultană a genocidului de la Jasenovac, care, prin contrast, îndeplineşte pe deplin adevăratul standard legal și moral după care se măsoară această crimă odioasă, este o mărturie tristă a dezordinii care domneşte în lumea post-adevăr în care suntem prinși ca într-o capcană. Cu atât mai mult atât Institutul de Cercetare Jasenovac, cât şi Proiectul Istoric Srebenica sunt îndreptăţite să-și continue sarcina nobilă și să nu renunțe niciodată.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 156/septembrie-octombrie 2024

 

 

PARTEA A III-A

Narațiunile născocite ale Apusului colectiv privind genocidul eşuează în mod colectiv

de Stephen Karganovic

Global Research, 5 iunie 2024

 

Cu o îndrăzneală uluitoare – insolența ar fi probabil un cuvânt mai potrivit – națiunile care au practicat sistematic exterminarea altor națiuni și culturi, și care chiar au dat practicii lor odioase numele său universal recunoscut –  genocid –, sunt acum în fruntea acuzării altora, constând în principal din victimele lor istorice, de ceea ce ele însele au comis de-a lungul timpului, şi în mare măsură fără teamă de pedeapsă.

Nu există o ilustrare mai bună ca recenta șaradă a rezoluției privind genocidul de la Srebrenica din Adunarea Generală a ONU. Desigur, cu toţii bănuim cine a inspirat această inițiativă binevoitoare „de promovare a păcii și reconcilierii în Balcani”, prin sporirea furiei și urii existente până la punctul de fierbere. Afișând profunzimea cinismului lor pervers, din cele 194 state membre ale ONU potenţiale, ei au încredinţat treaba murdară de a supune rezoluţia lor făţarnică Germaniei şi Rwandei, cele două cu dosare genocidale impecabile.

Susţinătorii aparenţi şi cei reali ai rezoluţiei ONU au trecut în mod convenabil cu vederea și au lăsat în afara rezoluției lor un genocid real și demonstrabil în trecutul foarte recent și comis la o distanță scurtă, 200 kilometri în zbor de Srebrenica. Dacă scopul lor sincer ar fi fost evidențierea unui genocid tipic balcanic, în scopul comemorării și condamnării universale, cu siguranță nu ar fi ales să se concentreze asupra exemplului extrem de dubios al Srebrenicăi, deoarece el păleşte prin comparaţie cu un genocid din apropiere care este incontestabil real . Adevăratul genocid a avut loc în Croaţia în vreme de război şi s-a răspândit în părțile adiacente ale Bosniei. Este simbolizat de lagărul morții din Jasenovac, descris în mod potrivit de un distins savant al holocaustului drept „Auschwitz-ul Balcanilor”.

O vedere aeriană a lagărului morţii de la Jasenovac, 1945

O expoziţie despre lagărul de concentrare de la Jasenovac din cadrul Muzeului Republika Srpska

Monumentul memorial de la Jasenovac, aflat pe locul lagărului morţii

Cu toate acestea, fapte notorii de această natură nu au voie să împiedice buna promovare a agendei, care suspectăm cu tărie că există în minţile elitei occidentale şi care se bazează pe o distincţie clară, frumos elaborată de Josep Borrell, între Grădina și Junglă. Chiar mai mult, acolo unde este vorba de genocid, distincția este între victime demne și „nedemne”, așa cum susținea cu insistență regretatul profesor Edward Herman.

Srebrenica poate fi genocidul fabricat în cel mai neruşinat mod, dar, aşa cum vom demonstra pe scurt, nu este unic în categoria genocidelor fabricate cu răutate în fabricile de calomnie ale Apusului colectiv. Scopul lor singular este de a proiecta propria vinovăție a Apusului asupra altora și de a-i calomni brutal pe cei care refuză să mărșăluiască pe tonul lui. Nu contează pentru profesioniștii propagandei Apusului că a avut loc un măcel de proporții epice, pe care refuză să-l recunoască și la care este pe deplin complice, cu o dimensiune genocidală recunoscută cu invidie chiar de propria instanță a ONU, deoarece în Adunarea Generală a ONU Apusul colectiv folosea întreaga gamă a instrumentelor sale de intimidare și șantaj pentru a înălţa narațiunea sa frauduloasă despre Srebrenica pe un piedestal al unicității. Nu contează pentru ei nici că genocidul de la Jasenovac din timpul celui de-al doilea război mondial micșorează cu multe ordine de mărime orice s-ar fi putut întâmpla la Srebrenica, chiar dacă s-ar fi acordat credit celor mai exagerate relatări.

Poate Srebrenica să fie considerată vreodată un exemplu mai flagrant de genocid decât Jasenovac ? Chiar se califică Srebrenica ca genocid și poate ea să înlocuiască vreodată în mod legitim Jasenovac ca paradigma sa balcanică ?

În mintea organizației politice globaliste, acest lucru este cu putinţă. În versiunea lor reconfigurată propagandistic a realității, Srebrenica, cu cei „8.000 bărbați și băieți” ai săi, eclipsează cu adevărat masacrul masiv a câteva sute de mii în Jasenovac. Nu are nici o importanţă că masacrul din Croaţia de acum 70 ani îndeplineşte în totalitate criteriile stabilite de Convenţia privind genocidul. Nici nu contează că, spre deosebire de Srebrenica, a fost comis cu o intenție amplu documentată de a extermina fără discernământ toți sârbii, evreii și romii la îndemână și de a distruge comunitățile etnice și religioase cărora le aparțineau aceste victime, evident de valoare mai mică.

Este profund supărător că, în ceea ce a trecut spre dezbatere în Adunarea Generală, au fost avansate diverse argumente care se opuneau rezoluției corupte, unele solide şi altele destul de neconvingătoare, dar că nimeni nu a avut curajul să denunțe public faptele banale şi raţiunea legală pe care stă întreaga ficţiune privind Srebrenica. Aceasta s-a întâmplat în cele din urmă, dar nu la sesiunea plenară a Adunării Generale a ONU. În ajunul sesiunii, dar în afara sălilor sacre ale Adunării, Srebrenica a fost superb demolată de experți independenți de un astfel de calibru precum George Szamueli , Kit Klarenberg într-o discuţie complexă cu Nebojsa Malic și Laurie Meyer din Echipa de Cercetare a Conflictului din Balcani într-o discuţie cu Andy Wilcoxson. Din păcate, guvernul sârb ineficient, care ar fi trebuit să fie cel mai profund interesat de demascarea farsei, s-a limitat la teatralism ieftin și nedemn, fâlfâietor de drapel, ţintind audienţa lui internă. Republica Srpska, cealaltă parte interesată pe teritoriul căreia se presupune că a avut loc genocidul, nici măcar nu s-a obosit să trimită un reprezentant la Adunarea Generală pentru a-și argumenta poziția, având un drept absolut s-o facă potrivit Regulilor de Procedură ale ONU.

Vorbind despre genocide false născocite cu răutate de propagandiştii Apusului colectiv, îmi vin în minte două exemple mai recente. Ele ilustrează mai mult cinismul oportunist cu care este privită suferința umană, chiar la o scară atât de vastă, fie că este reală sau fictivă.

Primul este aşa-zisul genocid din Xinjiang, care se presupune că vizează comunitatea etnică uigură de acolo. Mulți își vor aminti că în urmă cu puţin timp acesta era subiectul care domina discursul public. Incriminarea Chinei, pe baza unor acuzații lipsite de substanţă, dar expuse agresiv, a răsunat în tot Apusul colectiv. Reaua credinţă totală şi natura vădit falsă a acestor acuzații și natura ridicolă a „tribunalului” înființat la Londra pentru a ștampila verdictul politic prestabilit.

Dacă 3 ani mai târziu cineva se întreabă unde se află chestiunea uigură și mai precis unde sunt cadavrele, răspunsul este că problema a fost clasată fără ceremonie. În cele din urmă, chiar raportorul special al ONU însărcinat să studieze alegațiile privind Xinjiang le-a îndepărtat ca fiind neîntemeiate. (Păcat că nimeni nu s-a gândit să numească acest raportor special să investigheze Srebrenica !) Pe scurt, cei care au ridicat inițial problema falsă au trecut acum la alte provocări despre care cred că vor aduce dividende mai mari. În consecință, genocidul fără trup din Xinjiang a eşuat, actorii din criza genocidului din Uyghur au fost trimiși în concediu sabatic, şi întregul scenariu este revizuit în prezent la Hollywood.

La scurt timp după reintegrarea Crimeei în Rusia în 2014, a fost instigată o frenezie a genocidului tătar din Crimeea, în perspectiva că acest grup minoritar s-ar putea dovedi potrivit ca berbec pentru a perturba procesul de reintegrare și a discredita Rusia.

Așa cum s-a făcut cu uigurii din Xinjiang, disertațiile grupurilor de experţi cu răsunet academic (inclusiv un pamflet al Consiliului Europei)  au fost alcătuite de „oameni de ştiinţă” angajați și răspândite pentru a deplânge situația tătarilor din Crimeea, subliniind „persecuția lor sub ocupația rusă ”, cu astfel de surse de încredere precum Wikipedia , Radio Europa Liberă și Consiliul Atlanticului trăgând clopotele.

În cele din urmă, campania „genocidului tătar” a fost depășită de alte evenimente din regiune și s-a dovedit la fel de efemeră ca proiectul uigur din Xinjiang. Actorii din genocidul tătarilor din Crimeea au fost trimişi de asemenea în concediu sabatic, precum colegii lor uiguri, în timp ce stăpânii lor păpuşari se gândesc cum şi unde să-i folosească data viitoare.

Musulmanii bosniaci, care sunt încă încântați în masă de ceea ce ei presupun în mod naiv că este sprijin occidental pentru cauza lor, ar trebui să ia aminte la cum s-au descurcat în cele din urmă omologii lor uiguri şi tătari, care le-au împărtășit iluziile.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 157/noiembrie-decembrie 2024

 

[1] Raport de informaţii nr. 3413, Adunarea Națională a Franței, 22 noiembrie 2001, p. 43.

[2] Curtea de Stat din Bosnia și Herțegovina, Secția pentru crime de război, Procurorul vs. Pelemis și alţii, X-KR-08/602, 22 martie 2010.

[3] William A. Schabas, „S-a comis genocid în Bosnia şi Herţegovina ? Primele sentinţe ale Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie”, Fordham Journal of International Law, vol. 25, nr. 23, 2001-2002, p. 46.