Lumea in deriva nr. 62

Viață fără conștiință

de Arhiepiscop Averchie de Jordanville

 

Viaţă fără conştiinţă – aşa s-ar putea numi, cu toată sinceritatea, viața marii majorități a oamenilor moderni care au suferit ’dezumanizare’ de la cei care au pus mâna pe autoritatea asupra lumii – slujitorii dușmanului lui Hristos, antihrist, care va să vină. Și este foarte caracteristic și ar trebui să fie foarte instructiv faptul că în această privință se face exact același lucru atât în ​​acele țări în care domnesc duşmanii făţişi şi vădiţi ai lui Dumnezeu, cât și în țările aşa-zisei lumi ’libere’, care este doar cu numele liberă !

Când Domnul l-a creat pe om, El l-a înzestrat cu daruri mari: i-a dat o voinţă liberă şi, pentru a o putea folosi în mod corect, o conştiinţă, care nu este în zadar numită „glasul lui Dumnezeu” în sufletul omului.

Dar apoi cel dintâi om a utilizat acest mare dar de la Dumnezeu pentru rău: a întrebuinţat greşit voinţa liberă dată, nenorocire pentru omul nefericit, îndepărtat în mândria lui, care a căzut de la Dumnezeu, Creatorul, Binefăcătorul și Tatăl său, și a intrat într-o unire cu duşmanul lui Dumnezeu, diavolul. Întreaga istorie ulterioară a omenirii poartă semnul acestei apostazii întunecate, fatale de la Dumnezeu și slujirii diavolului în locul lui Dumnezeu. Acesta este izvorul disprețului față de latura spirituală a vieții și a cufundării totale în viața trupului, viața fiinţelor lipsite de raţiune, o viaţă animalică; acesta este izvorul uitării limitelor și umilinței firești; izvorul mândriei diabolice care aduce cu sine a pune sinele pe primul loc, disprețul față de ceilalți, condamnarea celorlalți, ură, vrăjmășie și gelozie. Aceasta este sursa jafurilor, crimelor, dezordinilor civile și războaielor. Și viața umană aici pe pământ a devenit un infern, pregătind oameni căzuţi în nesimţire pentru iad în viitor, viața veșnică …

Domnul a făcut totul pentru mântuirea oamenilor fără a încălca voinţa liberă pe care El a dat-o omului. Deoarece oamenii nu au ascultat glasul conștiințelor lor, Domnul le-a dat Legea Sa în formă scrisă și le-a trimis oameni inspirați de Dumnezeu – proorocii Săi, care au încercat să trezească conștiințele lor adormite și care i-au învățat Legea lui Dumnezeu … Și în cele din urmă, El le-a trimis pe Fiul Său Unul Născut, care le-a dat Noul Legământ, i-a pecetluit cu propriul Său Sânge vărsat pentru mântuirea lumii, și a pogorât peste ei Sfântul Duh, al cărui har a avut puterea de a întoarce la o nouă viaţă pe oameni care căzuseră în păcat, făcându-i fiinţe noi și aducându-i la o viață veșnică, nestricăcioasă fără a încălca propria voință liberă.

Răspândirea rapidă și cu succes a creștinismului în primele secole după nașterea lui Hristos a fost un indiciu clar al rodniciei neobișnuite a actelor proniatoare ale lui Dumnezeu. Dar vrăjmașul lui Dumnezeu, diavolul, care ispitise pe primii oameni, nu dormea; a continuat să ducă o luptă înverşunată şi perseverentă pentru a pune stăpânire pe oameni pentru sine, desigur, nu fără îngăduinţa lui Dumnezeu, ale cărui judecăți sunt de nepătruns şi inaccesibile minților noastre limitate. Noi ştim un singur lucru cu certitudine – că, după ce a dat fiinţelor raţionale voinţă liberă, Domnul nu  a luat-o înapoi şi astfel nu va trage pe nimeni la Sine cu forţa; dacă o persoană piere în ciuda a tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mântuirea noastră, atunci se cuvine să se învinovăţească doar pe sine pentru aceasta, fiindcă a ales calea propriei sale voinţe rele în loc de a urma mântuirea care era din Legea lui Dumnezeu.

Și acum, secolul XX al erei creștine este marcat nu numai de dispreţuirea totală de către oameni a glasului conştiinţelor lor şi de negarea Legii lui Dumnezeu, ci și de răzvrătirea îndrăzneață împotriva lui Dumnezeu și a Hristosului Său – în unele locuri în ascuns, în unele locuri prin război deschis împotriva lui Dumnezeu și ură față de Hristos.

Trăim într-o epocă teribilă, așa cum lumea nu a mai trăit niciodată până acum, deoarece niciodată până acum oamenii nu s-au împotrivit atât de făţiş, atât de îndrăzneț și neruşinat cerințelor conștiințelor lor și ale Legii lui Dumnezeu într-un număr atât de uriaş și la o scară aproape mondială, îmbrățișând toate aspectele vieții umane pretutindeni pe pământ. Cu adevărat, satan a fost acum dezlegat și eliberat din închisoarea sa, așa cum a fost revelat în vedenia Sfântului Ioan, autorul Apocalipsei, și el a ieșit să înșele neamurile (Apocalipsa 20, 7). Și singura noastră mângâiere este că triumful lui satan nu va dura prea mult – puţină vreme (Apocalipsa 20, 3), deoarece Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor (Apocalipsa 17, 14) va apărea, va birui fiara (antihrist) și cu ea pe proorocul cel mincinos care a înșelat cu falsele lui minuni pe cei care au primit semnul hiarei și s-au închinat chipului ei; și s-au aruncat amândoi în iezerul cel de foc care arde cu piatră pucioasă (Apocalipsa 19, 20).

Și imediat după aceea însuși diavolul care i-a înșelat va fi aruncat în același loc, în acest iezer de foc și piatră pucioasă unde se află hiara și proorocul mincinos, și se vor chinui ziua şi noaptea în vecii vecilor (Apocalipsa 20, 10). În același loc, în acest iezer de foc, va fi aruncat oricare nu s-a aflat scris în cartea vieții (Apocalipsa 20, 14-15), cu alte cuvinte, cei care au cedat înșelăciunilor diavolului și l-au slujit pe diavol în loc de a-L sluji pe Dumnezeu – toți câinii și fermecătorii şi curvarii şi ucigaşii și închinătorii de idoli şi tot cel ce iubeşte și face minciună (Apocalipsa 22, 15) – toți cei care au respins cu neruşinare conştiinţele lor şi s-au ridicat împotriva Legii drepte a lui Dumnezeu, au hulit numele lui Dumnezeu, și nu s-au pocăit ca să dea slavă Lui (Apocalipsa 16, 9).

Așa va fi sfârșitul lumii, deși toți acei oameni moderni care sunt împovăraţi în slujirea diavolului şi sunt ei înșiși în strânsoarea mândriei diabolice nu vor să creadă. Noi toți trebuie să ştim bine acest lucru şi să ni-l aducem aminte astfel încât noi să putem găsi calea dreaptă în viață, ducând către Ierusalimul cel nou care a fost arătat autorului Apocalipsei (Apocalipsa, cap. 21) și să nu ne descurajăm prea mult și să cădem în deznădejde și disperare din cauza tuturor lucrurilor care se petrec acum înaintea ochilor noștri.

Dar, de asemenea, nu trebuie să urmăm în nimic exemplele celor pe care îi aşteaptă o soartă rea în iezerul de foc împreună cu dușmanul lui Dumnezeu și dușmanul mântuirii omenești, diavolul și toți slujitorii și agenții săi.

Cu toate acestea, acordă cineva din vremurile noastre atenție avertismentelor Cuvântului lui Dumnezeu și urmează glasul conștiinței ?

Vai ! Ce vedem în prezent de fapt ?

Viață fără conștiință !

Și așa stau lucrurile nu numai printre ateii făţişi și dușmanii lui Dumnezeu, de care sunt mai mulți ca oricând acum, ci și printre oamenii care se presupune că sunt credincioși și care nu s-au lepădat de Biserică, şi ei înşişi cel puţin proclamă. Uneori, ei iau parte activ la viața Bisericii și – acest lucru este în mod special teribil – uneori intră și în rândurile clerului fără o chemare autentică și fără înclinația esențială către rugăciune, nevrând nici măcar să știe că pentru un adevărat ’bun păstor’ rugăciunea și slujirea lui Dumnezeu ocupă primul loc.

În loc să placă lui Dumnezeu și în loc de smerenia și ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și de Sfânta Biserică poruncite de Hristos, înflorește acum ca nicicând înainte mândria cu adevărat diabolică: iubirea de sine, îngâmfarea, preamărirea de sine, înălțarea de sine, deșertăciunea care curge din fiecare por căutând popularitate și slavă pământească. Toate acestea duc în mod firesc la ură, invidie, răutate și ostilitate incontrolabilă, ducând uneori la nebunie, în loc de iubirea și bunăvoința reciprocă poruncite de Evanghelie, în loc de milă și ajutor reciproc.

Nu este aceasta cauza principală a tuturor certurilor și dezbinărilor bisericeşti, a disensiunii în viața generală a Bisericii și chiar în fiecare parohie în parte ?

Pentru a începe ostilitatea crudă și disensiunea care retează din rădăcină cursul pașnic al vieții parohiale și distrug parohia, este suficient ca o singură persoană de acest fel să apară într-o parohie – o persoană care își închipuie că este ’centrul universului’, că toată lumea ar trebui să țină cont doar de ea şi s-o asculte în toate, că toate judecățile și evaluările sale sunt infailibile și fără eroare, deși în realitate ea însăși [această persoană] este o nulitate intelectuală şi morală totală şi urmăreşte numai interesele propriei iubiri de sine bolnavă, căreia este dispusă să-i jertfească totul.

Pentru oamenii de acest gen este ca și cum glasul conștiinței nu există și ei nu recunosc Legea lui Dumnezeu: ei sunt capabili de orice fel de denaturare tendențioasă a adevărului, de orice fel de minciună și calomnie răutăcioasă împotriva acelor oameni. care nu sunt de acord cu înclinația lor vanitoasă, care nu aprobă atitudinea lor de mulțumire de sine și dorința lor nestăpânită de a juca rolul principal pretutindeni, chiar dacă acei oameni sunt numiți în mod legal și cu adevărat buni păstori și oameni de rugăciune, de care sunt tot mai puțini în zilele noastre și care ar trebui preţuiți, nu persecutați cu minciuni și calomnii din motive pur personale, vanitoase, ceea ce este un păcat urât și respingător în ochii lui Dumnezeu.

Tocmai astfel de oameni, stăpâniți de pasiunea nebună a iubirii de sine, sunt folosiți de puterile întunericului, slujitorii viitorului antihrist, pentru a perturba și distruge Biserica, începând cu parohiile ei individuale.

Este uimitor doar că uneori unii dintre cei care sunt cu adevărat credincioși și devotați Bisericii cedează în faţa unor astfel de provocatori, mincinoși și calomniatori, unor astfel de ’canalii’ insolente cărora Biserica ca atare nu le este nici dragă, nici nu-i interesează de ea, care nu se gândesc la mântuirea sufletelor lor și pentru care Biserica nu este nimic altceva decât una din organizațiile omeneşti obișnuite în care ei doresc să joace un fel de rol principal; ei cad sub influența lor și în nechibzuinţa lor naivă îi sprijină în iniţiativele lor vanitoase ca pe un soi de ’păstrător al legii şi ordinii’ !

Și dacă ne amintim de directiva autorităților atee care îşi instruiau agenţii să se alăture tuturor organizațiilor noastre publice, inclusiv parohiilor bisericești, pentru a desfășura lucrări de distrugere a acestora prin subminarea lor din interior, atunci devine destul de amenințător ! Ce vremuri trăim ! Și cât de atenți și plini de grijă trebuie să fim cu toții să nu avem încredere în chip nechibzuit în genul de oameni care perturbă cu îndrăzneală cursul pașnic al vieții parohiilor noastre.

Este esențial ca fiecare dintre noi să ştie cu fermitate şi să-şi aducă aminte că principalul lucru la un păstor al Bisericii lui Hristos este rugăciunea sa sinceră, devotamentul său plin de râvnă față de lăcaşul lui Dumnezeu și față de slujbele săvârșite în el, pentru că păstorul este un reprezentant al poporului înaintea lui Dumnezeu în altarul lui Dumnezeu. Și toate celelalte sunt de puțină importanță, deoarece nu au multă semnificație în lucrarea mântuirii veșnice.

Și astfel, dacă există cineva care prin intrigile sale, calomniile și tot felul de insinuări urâte subminează autoritatea unor astfel de păstori și oameni de rugăciune autentici, atunci acest fapt doar expune acea persoană ca fiind un slujitor conștient sau inconștient al puterilor întunericului care luptă împotriva Bisericii și se străduiesc s-o distrugă. Staţi departe de astfel de oameni !

Semănând vrajbă, astfel de oameni arată că ei trăiesc fără conștiință și calcă pe urmele lui Cain, ucigașul originar, și ale lui Iuda, ucigașul lui Dumnezeu, și sunt sub dominația tatălui lor, diavolul, cu toate că îngâmfarea lor plină de mândrie şi înălţarea de sine îi împiedică să-şi dea seama cu limpezime de acest lucru.

În afara Bisericii adevărate, o majoritate imensă, probabil copleșitoare, a oamenilor trăiesc acum fără a ține cont deloc de glasul conștiințelor lor, pe care au omorât-o în ei înșiși, fiind călăuziți doar de propriile înclinații egoiste, îngâmfate și dispreţuind cu neruşinare Legea lui Dumnezeu.

Ei trăiesc cu adevărat fără conștiință !

Dar în sânul Bisericii noastre acest lucru este cu totul inadmisibil și intolerabil și, prin urmare, toți fiii cu adevărat devotați ai Bisericii trebuie să li se împotrivească în mod categoric, să nu le îngăduie să facă vrajbă în viața Bisericii, și să nu le permită să aibă poziții de autoritate în Biserică, faţă de care ei sunt în realitate, în duhul şi atitudinea lor, cu totul străini.

Lupta dreaptă pentru Biserică în timpul dificil dinainte de venirea lui antihrist pe care noi îl trăim este îndatorirea statornică şi stringentă a fiecărui creștin ortodox adevărat, atâta timp cât este dusă într-o manieră curată – fără nici o pată a propriei patimi a iubirii de sine, în duhul smereniei şi blândeții lui Hristos, pentru binele Sfintei Biserici și pentru mântuirea sufletelor celor care cred cu adevărat.

Și atunci Domnul Însuși va fi cu noi, căci Biserica ne-a fost dată pentru mântuirea sufletelor noastre și pentru nimic altceva !

Nu putem face din ea o unealtă sau o arenă pentru jocul patimilor noastre și pentru a ne regla conturile personale.

Haideţi să ne amintim de asemenea mai înainte de toate că ţelul vieţii noastre este mântuirea sufletelor noastre, şi mântuirea sufletelor noastre este de neconceput fără harul lui Dumnezeu oferit în Biserică.

Dar harul lui Dumnezeu nu poate fi primit de cei care sunt stăpâniți de mândria înălțării de sine și care se pun pe ei înșiși deasupra altora, înăbuşindu-și conștiințele și nevrând să se smerească, căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, aşa cum învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, şi doar celor smeriţi le dă har (I Petru 5, 5).

Articol apărut în cartea Dreptul străluceşte ca stelele, traducere din limba rusă de preot Serafim Johnson, Rusia Ortodoxă, 1975

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 153/martie-aprilie 2024